VALERIANA
VALERIANA OFFICINALIS L.
Familia VALERIANACEAE
DENUMIRI POPULARE: odolean, guşa-porumbelului, iarba-pisicii, iarba-mâţului, năvalnic, rădăcină de vandal
LOCALIZARE GEOGRAFICA:
Emisfera nordica - America, Anglia si in special Europa
RASPANDIRE
Valeriana este o planta pe care o gasim citata de cele mai vechi tratate de medicina. Valeriana o intalnim din campie pana la munte. Exista in total circa 290 specii de valeriana, cele mai multe fiind specifice bazinului mediteraneean.
ISTORIC
Valeriana era cu siguranta cunoscuta celor din vechime. In secolul V i.C. discipolii lui Hipocrate ii pretuiau calitatile in vindecarea unor boli femeiesti. Chiar Plinius ne-a lasat informatii legate de valeriana. In Evul Mediu o intalnim sub multe denumiri cum ar fi : Valerian, Amantilla, Nancilla theriacaria etc.
Rizomul uscat si radacinile acestei plante au fost mult folosite drept calmant pentru nervi, antispasmodice si remediu impotriva isteriei si altor tulburari nervoase. S-au folosit in ciclul menstrual, in vindecarea durerilor interne si a ranilor exterioare. Fiarta cu lemn-dulce, rasini si seminte de anason, radacina s-a folosit ca expectorant pentru flegma in tuse puternica si congestie pulmonara.
Are un miros foarte neplacut, de picioare nespalate. Totusi, pisicile prefera aceasta planta celei numite minta-mâţei; pernele pe care dorm pot fi umplute cu ea.
DESCRIERE
Planta perena, valeriana are o radacina noduroasă galben-maroniu cu tuberculi, lunga de 2-3 cm si groasa de pana la 1 cm, care, datorita stratului gros de frunze moarte pare incolacita. De jur imprejur are radacini secundare si lastari dispusi atat vertical cat si orizontal. Valeriana creste inalta de circa 30-150 cm. Tulpina este erecta (goală pe dinăuntru), dreaptă, ramuroasa, cu frunze tulpinale opuse imparipenate, sectate, cu 5-11 perechi de lacinii, lanceolate, paroase, mai ales pe spate si la baza, cu petioluri din ce in ce mai scurte, de la baza spre varf. Florile sunt inflorescente asemanatoare cu o umbrela, cu flori mici, rosii-liliachii pana la alb, care miros ca iasomia. Fructele au o coroana decorativa cu aripioare incolore.
INFLORIRE
iunie - septembrie
ALTE SPECII
Dupa forma frunzelor se disting trei specii de valeriana : specia inalta (excelsa), cu frunze late, rotunde, oval-lenceolate, cu rizomi multi-ramificati netaratori; apoi specia mijlocie (intermedia) cu frunze ascutite, lanceolate; specia cu frunze inguste (augustifolia). Dintre speciile salbatice, amintim Valeriana celtica, foarte apreciata in medicina si pe care o intalnim peste tot. Astazi aceasta specie este mai putin utilizata intrucat medicamentelepe baza de valeriana se obtin din speciile cultivate.
PARTILE INTREBUINTATE
In scopuri medicinale se folosesc rizomii cu radacinile - RHIZOMA CUM RADICIS VALERIANAE -
RECOLTARE
Daca planta are cel putin doi ani atunci primavara sau in septembrie-octombrie se scoate radacina, se spala repede in apa rece, curgatoare si se pune la uscat intr-un loc umbros, aerisit. Se inlatura toate ramificatiile. PAZITI-O DE PISICI !!! Bucatile uscate, fin tocate sau macinate se pastreaza in borcane inchise bine. Rizomii secundari contin mai mult ulei decat radacina principala. Solul pietros si uscat sporeste continutul de ulei mai mult decat solul umed. Specia montana este mai puternica decat celelalte. Mirosul specific valerianei apare abia la radacina uscata. Valeriana isi pastreaza mirosul chiar si dupa 30 ani.
PROPRIETATI SPECIALE
Radacina de valeriana, fibroasa, maronie, are un gust iute, asemanator camforului si amar si un miros neplacut, ca dealtfel intreaga planta. Doar pisicile adora acest miros, rostogolindu-se pur si simplu in jurul valerianei, exprimandu-si astfel bucuria si excitatia.
CULTURA
Se recomanda insistent cultivarea valerianei deoarece este din ce in ce mai cautata in ultimul timp. Nu necesita deloc pregatiri sau soluri cu insusiri speciale. Planta prefera solurile umede. Rdacina se extinde si intr-un sol uscat. Inmultirea se face atat prin seminte cat si prin divizarea radacinii. Se insamanteaza primavara pe un strat cu pamant de gradina bun; se batatoreste usor solul si apoi se uda cu stropitoarea. Dupa 4 sapatamani apar plantele care trebuie permanent plivite de buruieni. Din cand in cand solul trebuie afanat. Daca nu lasati noile plante pe stratul unde au fost insamantate initial, ceea ce nu este recomandabil, atunci toamna sau primavara urmatoare replantati-le unde doriti. la fel se procedeaza si cu plantele crescute salbatic. In mai cresc tulpinile purtatoare de flori. Cu cat se taie mai repede aceasta parte a plantei, cu atat radacina va creste mai puternica. Din 9 kg radacina proaspata rezulta 2 kg de radacina uscata, iar de pe un ar de teren se obtin 30-40 kg de radacina.
PRINCIPII ACTIVE: 0,5-3% ulei eteric alcatuit in cea mai mare parte din isovalerianat de bornil, urme de acid valerianic, piril alfa metil cetona, rezine, acizi organici, tanin, rasini, un extract galben, amidon, acid malic, alte saruri, camfen, pinen, hidrocarburi sescviterpenice. Mirosul drogului este datorat acidului izovalerianic, care se degaja din ester abia la deshidratarea acestuia.
UTILIZARI IN GOSPODARIE
Partea aeriana a plantei se intebuinteaza ca salata, iar fin tocata este utilizata pentru condimentarea mancarurilor de legume.
Valeriana intra in compozitia unei creme de fata si a unui sapun. Este utilizat de asemenea cu aromatizant al afumaturilor si a bailor.
Pulberea este folosita ca praf de stranutat.
UTILIZARI IN MEDICINA
Planta este cunoscuta ca unul din cele mai bune medicamente cu actiune calmanta asupra intregului sistem nervos.
Plantele uscate au proprietatea de a micsora starile de excitatie a scoartei crebrale, regleaza palpitatiile inimii si aduc un somn linistitor, calmeaza spasmele muschilor, recomandandu-se in colicile stomacale de natura nervoasa, in astm, combate sensibilitatea la vomare etc. Pentru a mari actiunea sedativa si calmanta, valeriana se asociaza cu musetel, menta, levantica etc.
Valeriana este calmanta, chiar si asupra reactiilor reflexe, este antispastica in caz de dureri menstruale, neurastenie, isterie si in special asupra neuronilor inimii, dar chiar si in doza mica provoaca hipertensiune si incetineste pulsul. In caz de diabet poate bloca eliminarea urinei. Inainte de descoperirea sarurilor de brom, valeriana era utilizata cu succes in tratarea epilespsiei.
Radacina se intrebuinteaza sub forma de praf (3 ori pe cate un varf de cutit), infuzie, extract si tinctura pentru crampe, isterie, ipohondrie, migrene, epilepsie, boli nervoase, vermifug, praf de stranutat, in intoxicatii cu stricnina, in nevroze cardiace si a vaselor sanguine, in toate bolile cardiace pe fond nervos, bun stimulator cardiac si al poftei de mancare, combate balonarile, durerile de cap provocate de doze prea mari de alcool sau tutun., in tratarea astmului
UTILIZARI IN HOMEOPATIE
Valeriana este un remediu folosit impotriva iritatiilor nervoase, hipersensibilitatii, durerilor bruste, in special a durerilor de cap, faciale, insomniei, tulburarilor in eliminarea urinei, isteriei si tulburarilor cardiace pe fond nervos.
Prepararea infuziei: 1 lingurita radacina maruntita la 250 ml apa clocotita. Se bea treptat in cursul unei zile sau seara la culcare intreaga cantitate. Ceaiul are gust neplacut, dar se poate indulci cu miere de albine.
ATENTIE !!!
Daca fierbeti radacina de valeriana in apa, se pierde uleiul, ramanand doar un miros neplacut. Desi lichidul miroase urat, gustul se va imbunatati adaugand izma pipărată sau menta si miere. Radacina poate fi macinata si pusa in fiole.
Valeriana se poate administra cu incredere copiilor care adorm greu. Relaxeaza muschii si induce somNul normal. Pentru copiii de peste 10 ani, puneti 1/4 dintr-o lingurita la o ceasca de ceai.
Radacina de odolean intra in compozitia ceaiurilor calmant, gastric, sedativ si a celui impotriva tulburarilor cardiace.
CEAI CALMANT
30 g valeriana
20 g frunze de roinita
30 g flori de levantica
10 g hamei
20 g musetel
Ceaiul se prepara din 1 lingurita de amestec in 250 ml apa.
Partile utilizate: RADIX VALERIANAE
COMPOZITIE CHIMICA:
- ulei volatil (0,5-2%) de culoare galben-maroniu, 0,1% alcaloizi (chatinina, valerina), acizi organici, sescviterpene, glucocide, corpuri rasinoase.
Uleiul volatil este similar cu cel din valium. Uleiul volatil contine esteri de acid formic, acetic, butiric si valeric, de borneaol, pinena si camfan. Expunerea la aer duce la descompunerea uleiului.
Se pare ca uleiul de valeriană excită sistemul cerebrospinal, incat capul si coloana vertebrala devin locuri excelente pentru masaj.
Uleiul volatil de valeriană este considerat sacrament de relaxare şi masaj al muşchilor. Mai poate fi utilizat ca:
- relaxant al muschilor si tranchilizant usor
- creeaza senzatia de plutire in aer
MOD DE PREPARARE al uleiului volatil de valeriană:
Deoarece uleiurile sunt volatile si se evapora la temperaturi destul de joase, introduceti radacina in apa care nu fierbe si tineti-o 20 minute. Asigurati-va ca ati acoperit oala, pentru ca uleiul sa nu se evapore. Cantitatile obisnuite sunt o lingura de radacina de valeriana la o ceasca de apa, adica aproximativ echivalentul a 10 mg de valium.
Doctorul Rudolf Breuss în metoda sa de TRATAMENT TOTAL AL CANCERULUI a inclus şi ceaiul de pelin + valeriană (a se vedea articolul complet al Doctorului Rudolf Breuss şi metoda sa de tratament)
CEAI DE PELIN + VALERIANA
Fierbeti 3 minute 1 lingura de radacina de valeriana intr-o cana de apa (filtrata sau purificata).
Puneti o priza (cat puteti cuprinde intre degetul mare si doua degete) de pelin intr-un filtru deasupra unei cani si turnati ceaiul de valeriana timp de doar 3 secunde.
Se bea 1 cana pe zi de ceai rece cu inghitituri mici.
TINCTURA DE VALERIANA
Principii active : izovalerianat de bornil, formiat, acetat si butinat de bornil, valereianina
Actiune farmacologica : sedativ, antispasmodic, actiune calmanta asupra intregului sistem nervos
Indicatii : intern, are efecte inhibitoare pentru tesuturile nervoase si musculare, reglezeaza palpitatiile inimii, aduce un somn linistitor, afecţiuni cardiace cu substrat nervos (in nevroze si insomnii), astmă bronşic
Prepararea tincturii : 20 g radacina cu 100 ml alcool 70 grade. Se macereaza timp de 8 zile, apoi se strecoara.
Administrare tinctura se iau de 2-3 ori pe zi cate 15-20 picaturi.
Se recomanda administrarea cu prudenta si numai in doza prescrisa datorita riscului de depresie cardiorespiratorie, neuromusculara si de hipersedare.
Este contraindicata la hipotensivi.
Este contraindicata administrarea simultana cu sedative, tranchilizante si antihipertensive deoarece potenteaza efectul acestora.
FOLOSIREA RITUALA A VALERIANEI
Masajul este una dintre putinele si cele mai importante terapii de vindecare. Vizualizarea lui chi - "forta vietii" - este o metoda valida de a deplasa energiile curative din corp.
Se considera ca forta vietii provine din maduva spinarii, miscandu-se fie in jos, spre picioare si iesind spre varful degetelor, fie in sus, pe spate, de-a lungul bratelor si iesind apoi printre degete.
In toate tehnicile de masaj care aplica vizualizarea lui chi exista cateva reguli de baza:
1. O data ce atingeti corpul, masajul trebuie sa plece, intotdeauna de la sira spinarii, sau in sus, iesind prin degetele mainilor, sau in jos, iesind prin degetele picioarelor. Daca incepeti sa masati gatul, atunci trebuie sa vizualizati energia eliminandu-se prin brate si prin degetele de la mână. Nu trebuie sa masati spre spate. Fluxul si directia lui chi sunt foarte importante.
2. Tineti o mana pe corpul patenerului (daca va intindeti dupa ulei, de exemplu). O data ce ati atins corpul, continuati masajul pana cand energia se elimina prin picioare sau mâini.
3. In final mainile dumneavoastra vor obosi si vor amorti. Dupa stiinta medicala conventionala, le-ati tensionat de prea multa folosire. Practicienii chinezi cred, totusi, ca in asemenea situatii pur si simplu ati preluat energia nervoasa de la partener si ati adus-o in propria dumneavoastra aura. Tehnica lor, de a-si scutura ambele mâini, descarcând excesul de energie nervoasa in aer, este functionala. Va usurati degetele tensionate iar partenerul simte eliminarea definitiva a energiei nervoase.
4. Cu cat vizualizati mai mult deplasarea energiei, cu atat mai vibranta este experienta masajului pentru partener. El (sau ea) va simti energia literalmente - pana in punctul in care va fi surprins(a) cu adevarat!
5. Masajul piciorului si al urechii este mai important decât masajul gatului si al spatelui. In ureche sunt mai multe puncte meridiane decât in tot restul corpului. Urechea simbolizeaza corpul in pozitie fetala. Si piciorul simbolizeaza corpul in intregime. Invatand reflexologia, puteti vindeca organele interne ale corpului printr-un masaj corect al picioarelor.
PRECAUŢII ÎN UTILIZAREA RĂDĂCINII DE VALERIANĂ
DOZA MAXIMA ADMISA : 0,5-1 G PULBERE DE RIZOMI SI RADACINI, DE 3 ORI PE ZI SI DE 2 x 150 ML DECOCT 3-4% DIN ACELEASI ORGANE VEGETALE PE ZI
SUPRADOZAREA PROVOACA DURERI DE CAP SI GREATA.
FOLOSIREA INDELUNGATA GENEREAZA FENOMENE DE OBISNUINTA.
joi, 15 februarie 2007
miercuri, 14 februarie 2007
Spânz - HELLEBORUS PURPURASCENS
SPANZ (+)
HELLEBORUS PURPURASCENS W. ET K.
PLANTA TOXICA
Familia RANUNCULACEAE
Denumiri populare - barba lupului, poranici, iarba nebunilor, bojotel, cucurig.
Îl găsim la marginea padurilor de fag, brad sau molid, in zonele de deal si de munte, in lunile martie - inceputul lui aprilie. Are o floare mare, gri-rosiatica la exterior si verzuie in interior. Alaturi de podbal, este printre primele flori care apar in noul an dupa ghioceii si brândusele de primavara. Frunza sa este mare, foarte adanc crestata, inconfundabila. Radacina este puternica, formata din mai multe "fire" bine ancorate in pamant. Tulpina este inalta de 20-40 cm, rar mai mult. Are putine frunze . Dupa perioada de inflorire (martie-aprilie), planta ramane doar cu 2-3 frunze . Adesea cresc in asociatii de 4-5, de unde si un aspect de tufa. Anumite varietati ale spanzului au dimensiuni impresionante. Uneori florile sunt complet verzui, alteori bat spre negru sau violaceu (mai ales in Transilvania).
CEL MAI BUN SPÂNZ ESTE CEL DE MUNTE
ISTORIC
In popor, aceasta planta a fost utilizata din vechime de catre acei cativa vraci sau vindecatori ai satelor, care cunosteau cu precizie virtutile sale terapeutice si chiar magice.
Spanzul, in special radacina, era utilizat (in multe zone se foloseste si azi) intern, pentru tratamentul bolilor de inima, al amenoreei (absenta ciclului menstrual) si al herniei. Tinctura din radacina de spanz era folosita in tratamentul paraliziilor si a altor boli ale sistemului nervos. Extern, era folosit pentru tratarea reumatismului, a sciaticii si a migrenelor. In caz de infectie, frunzele sau radacina, aplicate pe piele sub forma de cataplasma, grabeau vindecarea si alinau durerea.
La animale, erau trecute fire de spanz prin ureche sau prin boabele de cereale pe care le consumau, pentru a fi vindecate de guturai, pesta (ciuma) etc.
Celebrul medic, chimist si alchimist Paracelsus facea din frunzele acestei plante asa-numitul elixir de viata lunga, care se pare ca a dat rezultate, din moment ce faima sa a ajuns prin veacuri pana la noi.
Spanzul este si o planta magica. Ceva din magia acestei plante a fost remarcat si de cei care au lucrat cu ea de-a lungul timpului si au observat ca doze foarte mici de spanz aveau efecte neobisnuit de puternice. In popor se vorbeste de o putere ascunsa a spanzului. In popor exista credinta ca plante ca matraguna, cucuta sau spanzul se pot "razbuna" pe cel care le foloseste in scopuri malefice sau care le culege atunci cand este tulburat de ganduri necurate. Iata de ce culegerea acestei plante era facuta in vechime doar de cei ce postisera si se rugasera inainte, pentru a beneficia de puterea ei vindecatoare. Nu este recomandata culegerea acestei plante pe luna plina (cu jumatate de zi inainte si dupa momentul de luna plina), deoarece puterea magica a spanzului ar fi greu de controlat in aceasta perioada de catre vindecator.
Compoziţie: alcaloizii heleborină şi korelborină, cu efect asupra reglajelor inimii
Utilizarea internă a spânzului
- tumori de toate felurile,
- boli de inima,
- absenta ciclului menstrual,
- hernie
- boli de plamani,
- tratamentul paraliziilor si a altor boli ale sistemului nervos etc.
Utilizarea externă a spânzului – unguentul şi gelul Boicil conţin extract total purificat de helleborus
- pentru tratarea reumatismului
- sciatică
- afecţiuni circulatorii
- migrene
Cura cu spânz - se face sub supravegherea si la indicatia medicului
Planta este toxica. De aceea se ia maxim 1 g de planta pe zi.
Se fac cure de 20 zile cu spanz. Doza de spanz variaza astfel:
- in primele 3 zile se iau 0,20 grame pe zi
- in urmatoarele 3 zile se iau 0,40 grame pe zi
- in urmatoarele 3 zile se iau 0,60 grame pe zi
- in urmatoarele 3 zile se iau 0,80 grame pe zi
- inca 8 zile se ia 1 gram pe zi, dupa care se face pauza 1-2 saptamani si apoi se reia cura.
Cu fiecare doza de spanz (Helleborus purpurascens) se ia si jumatate de lingurita de pulbere de lemnul Domnului (Arthemisia abrotanum) care are efecte antitoxice si protectoare hepatice, atenuînd efectele toxice ale spânzului
Este indicata in toate formele de cancer.
PRECAUŢII ÎN UTILIZAREA SPÂNZULUI
DOZA MAXIMA ADMISA : 0,2-1 G PULBERE DE RIZOMI DE 3 ORI PE ZI SI DE TINCTURA 10% DIN ACEEASI PARTE A PLANTEI, DE 1-10 PICATURI DE 3 ORI PE ZI.
SUPRADOZAREA PROVOACA INTOXICATII MANIFESTATE PRIN DILATAREA PUPILEI, SALIVATIE ABUNDENTĂ, VOMA, GREAŢĂ, VĂRĂSĂTURI REPETATE, TULBURARI CARDIACE, SOMNOLENTA, DIFICULTATE LA ÎNGHIŢIRE, COLICI ABDOMINALE, DURERI ABDOMINALE, DIAREE, AMETELI, SUGHIT, TREMURATURI, CONVULSII, SENZAŢIE DE GREUTATE EXAGERATĂ A CAPULUI – ADINAMIE, IAR IN CAZURI EXTREME POATE SURVENI MOARTEA.
Primul ajutor consta in realizarea cat mai urgenta a spalaturilor stomacale.
SE INTERVINE CU VOMITIVE, PURGATIVE, COAGULANTE, DIURETICE, DIAFORETICE, PROPOLIS, CARBUNE ACTIV SI STIMULENTE RESPIRATORII SI CARDIACE
Reteta pentru copii
Doza pentru copii: 0,1 - 0,15 g/zi
Prepararea ceaiului din spanz: Un litru de ceai se obtine astfel: - In 1250 ml de apa clocotita se pun 0,4 - 1 g de radacina de spanz, se fierbe 7-10 minute, se strecoara prin tifon.
Administrarea: Ceaiul se tine la rece:
- In prima zi, 1 lingurita de trei ori pe zi inainte de masa cu 30 minute
- A doua zi, se iau cate 2 lingurite de ceai de spanz, de trei ori pe zi.
- Se mareste progresiv doza cu cate 3 lingurite pe zi, asa incat in a douazecea zi se iau 20 lingurite de ceai de trei ori pe zi, dupa care se opreste tratamentul, se face o pauza de o saptamana si in funcţie de gravitatea bolii se reia tratamentul. Dozele se mai pot administra si in funcţie de greutate
Reteta pentru adulti
Doza pentru adulti: 0,15 - 1 g/zi
Prepararea ceaiului din spanz: Un litru de ceai se obtine astfel: - In 1250 ml de apa clocotita se pun 1 - 7 g de radacina de spanz, se lasa sa fiarba 7-10 minute, se filtreaza prin tifon.
Administrarea: Ceaiul se tine la rece:
- In prima zi, se ia cate 1 lingurita de trei ori pe zi inainte de masa cu 30 minute.
- A doua zi, se iau cate 2 lingurite de ceai de spanz, de trei ori pe zi.
- Se mareste progresiv doza cu cate 3 lingurite pe zi, asa incat in a douazecea zi se iau 20 lingurite de ceai de trei ori pe zi. Se face pauza 7 zile si se reia tratamentul in funcţie de gravitatea bolii.
Doza se poate stabili si in funcţie de greutatea bolnavului.
Pe toata perioada de tratament se va lua argila de la Centrele Plafar, câte 2-3 linguritze pe zi.
Tratamentul cu spanz sa fie facut sub supravegherea terapeutului.
Tinctura de spanz 20%
Se face numai cu alcool de 98% si fiind vorba de concentrate puternice se va lua cu picatura, in asa fel incat in a XX-a zi sa se ajunga la cel mult 1ml de tinctura (aceasta fiind cam 50-60 de picaturi aproximativ) imparţit de 3 ori pe zi.
Deci 60 de picaturi imparţit în 3 reprize : 20 picaturi dimineatza, 20 picaturi la pranz si 20 picaturi seara. Dar si aceasta se fixeaza in funcţie de varsta, greutatea si gravitatea bolii.
Un amestec foarte puternic impotriva tumorilor se face intre SPANZ si MARUL LUPULUI
La persoanele care fac radio- si cobaltoterapie tratamentul dureaza mai mult.
Semnul ca tratamentul cu spanz este eficace apare cand - la cateva momente dupa ingerarea ceaiului - locul bolnav se incalzeste.
Persoanele care fac tratament cu spanz trebuie sa elimine carnea de porc, sa manance (putin si rar) doar carne de pasare ori vita si sa se bazeze pe cruditati sau macerate la rece din fructe si legume.
HELLEBORUS PURPURASCENS W. ET K.
PLANTA TOXICA
Familia RANUNCULACEAE
Denumiri populare - barba lupului, poranici, iarba nebunilor, bojotel, cucurig.
Îl găsim la marginea padurilor de fag, brad sau molid, in zonele de deal si de munte, in lunile martie - inceputul lui aprilie. Are o floare mare, gri-rosiatica la exterior si verzuie in interior. Alaturi de podbal, este printre primele flori care apar in noul an dupa ghioceii si brândusele de primavara. Frunza sa este mare, foarte adanc crestata, inconfundabila. Radacina este puternica, formata din mai multe "fire" bine ancorate in pamant. Tulpina este inalta de 20-40 cm, rar mai mult. Are putine frunze . Dupa perioada de inflorire (martie-aprilie), planta ramane doar cu 2-3 frunze . Adesea cresc in asociatii de 4-5, de unde si un aspect de tufa. Anumite varietati ale spanzului au dimensiuni impresionante. Uneori florile sunt complet verzui, alteori bat spre negru sau violaceu (mai ales in Transilvania).
CEL MAI BUN SPÂNZ ESTE CEL DE MUNTE
ISTORIC
In popor, aceasta planta a fost utilizata din vechime de catre acei cativa vraci sau vindecatori ai satelor, care cunosteau cu precizie virtutile sale terapeutice si chiar magice.
Spanzul, in special radacina, era utilizat (in multe zone se foloseste si azi) intern, pentru tratamentul bolilor de inima, al amenoreei (absenta ciclului menstrual) si al herniei. Tinctura din radacina de spanz era folosita in tratamentul paraliziilor si a altor boli ale sistemului nervos. Extern, era folosit pentru tratarea reumatismului, a sciaticii si a migrenelor. In caz de infectie, frunzele sau radacina, aplicate pe piele sub forma de cataplasma, grabeau vindecarea si alinau durerea.
La animale, erau trecute fire de spanz prin ureche sau prin boabele de cereale pe care le consumau, pentru a fi vindecate de guturai, pesta (ciuma) etc.
Celebrul medic, chimist si alchimist Paracelsus facea din frunzele acestei plante asa-numitul elixir de viata lunga, care se pare ca a dat rezultate, din moment ce faima sa a ajuns prin veacuri pana la noi.
Spanzul este si o planta magica. Ceva din magia acestei plante a fost remarcat si de cei care au lucrat cu ea de-a lungul timpului si au observat ca doze foarte mici de spanz aveau efecte neobisnuit de puternice. In popor se vorbeste de o putere ascunsa a spanzului. In popor exista credinta ca plante ca matraguna, cucuta sau spanzul se pot "razbuna" pe cel care le foloseste in scopuri malefice sau care le culege atunci cand este tulburat de ganduri necurate. Iata de ce culegerea acestei plante era facuta in vechime doar de cei ce postisera si se rugasera inainte, pentru a beneficia de puterea ei vindecatoare. Nu este recomandata culegerea acestei plante pe luna plina (cu jumatate de zi inainte si dupa momentul de luna plina), deoarece puterea magica a spanzului ar fi greu de controlat in aceasta perioada de catre vindecator.
Compoziţie: alcaloizii heleborină şi korelborină, cu efect asupra reglajelor inimii
Utilizarea internă a spânzului
- tumori de toate felurile,
- boli de inima,
- absenta ciclului menstrual,
- hernie
- boli de plamani,
- tratamentul paraliziilor si a altor boli ale sistemului nervos etc.
Utilizarea externă a spânzului – unguentul şi gelul Boicil conţin extract total purificat de helleborus
- pentru tratarea reumatismului
- sciatică
- afecţiuni circulatorii
- migrene
Cura cu spânz - se face sub supravegherea si la indicatia medicului
Planta este toxica. De aceea se ia maxim 1 g de planta pe zi.
Se fac cure de 20 zile cu spanz. Doza de spanz variaza astfel:
- in primele 3 zile se iau 0,20 grame pe zi
- in urmatoarele 3 zile se iau 0,40 grame pe zi
- in urmatoarele 3 zile se iau 0,60 grame pe zi
- in urmatoarele 3 zile se iau 0,80 grame pe zi
- inca 8 zile se ia 1 gram pe zi, dupa care se face pauza 1-2 saptamani si apoi se reia cura.
Cu fiecare doza de spanz (Helleborus purpurascens) se ia si jumatate de lingurita de pulbere de lemnul Domnului (Arthemisia abrotanum) care are efecte antitoxice si protectoare hepatice, atenuînd efectele toxice ale spânzului
Este indicata in toate formele de cancer.
PRECAUŢII ÎN UTILIZAREA SPÂNZULUI
DOZA MAXIMA ADMISA : 0,2-1 G PULBERE DE RIZOMI DE 3 ORI PE ZI SI DE TINCTURA 10% DIN ACEEASI PARTE A PLANTEI, DE 1-10 PICATURI DE 3 ORI PE ZI.
SUPRADOZAREA PROVOACA INTOXICATII MANIFESTATE PRIN DILATAREA PUPILEI, SALIVATIE ABUNDENTĂ, VOMA, GREAŢĂ, VĂRĂSĂTURI REPETATE, TULBURARI CARDIACE, SOMNOLENTA, DIFICULTATE LA ÎNGHIŢIRE, COLICI ABDOMINALE, DURERI ABDOMINALE, DIAREE, AMETELI, SUGHIT, TREMURATURI, CONVULSII, SENZAŢIE DE GREUTATE EXAGERATĂ A CAPULUI – ADINAMIE, IAR IN CAZURI EXTREME POATE SURVENI MOARTEA.
Primul ajutor consta in realizarea cat mai urgenta a spalaturilor stomacale.
SE INTERVINE CU VOMITIVE, PURGATIVE, COAGULANTE, DIURETICE, DIAFORETICE, PROPOLIS, CARBUNE ACTIV SI STIMULENTE RESPIRATORII SI CARDIACE
Reteta pentru copii
Doza pentru copii: 0,1 - 0,15 g/zi
Prepararea ceaiului din spanz: Un litru de ceai se obtine astfel: - In 1250 ml de apa clocotita se pun 0,4 - 1 g de radacina de spanz, se fierbe 7-10 minute, se strecoara prin tifon.
Administrarea: Ceaiul se tine la rece:
- In prima zi, 1 lingurita de trei ori pe zi inainte de masa cu 30 minute
- A doua zi, se iau cate 2 lingurite de ceai de spanz, de trei ori pe zi.
- Se mareste progresiv doza cu cate 3 lingurite pe zi, asa incat in a douazecea zi se iau 20 lingurite de ceai de trei ori pe zi, dupa care se opreste tratamentul, se face o pauza de o saptamana si in funcţie de gravitatea bolii se reia tratamentul. Dozele se mai pot administra si in funcţie de greutate
Reteta pentru adulti
Doza pentru adulti: 0,15 - 1 g/zi
Prepararea ceaiului din spanz: Un litru de ceai se obtine astfel: - In 1250 ml de apa clocotita se pun 1 - 7 g de radacina de spanz, se lasa sa fiarba 7-10 minute, se filtreaza prin tifon.
Administrarea: Ceaiul se tine la rece:
- In prima zi, se ia cate 1 lingurita de trei ori pe zi inainte de masa cu 30 minute.
- A doua zi, se iau cate 2 lingurite de ceai de spanz, de trei ori pe zi.
- Se mareste progresiv doza cu cate 3 lingurite pe zi, asa incat in a douazecea zi se iau 20 lingurite de ceai de trei ori pe zi. Se face pauza 7 zile si se reia tratamentul in funcţie de gravitatea bolii.
Doza se poate stabili si in funcţie de greutatea bolnavului.
Pe toata perioada de tratament se va lua argila de la Centrele Plafar, câte 2-3 linguritze pe zi.
Tratamentul cu spanz sa fie facut sub supravegherea terapeutului.
Tinctura de spanz 20%
Se face numai cu alcool de 98% si fiind vorba de concentrate puternice se va lua cu picatura, in asa fel incat in a XX-a zi sa se ajunga la cel mult 1ml de tinctura (aceasta fiind cam 50-60 de picaturi aproximativ) imparţit de 3 ori pe zi.
Deci 60 de picaturi imparţit în 3 reprize : 20 picaturi dimineatza, 20 picaturi la pranz si 20 picaturi seara. Dar si aceasta se fixeaza in funcţie de varsta, greutatea si gravitatea bolii.
Un amestec foarte puternic impotriva tumorilor se face intre SPANZ si MARUL LUPULUI
La persoanele care fac radio- si cobaltoterapie tratamentul dureaza mai mult.
Semnul ca tratamentul cu spanz este eficace apare cand - la cateva momente dupa ingerarea ceaiului - locul bolnav se incalzeste.
Persoanele care fac tratament cu spanz trebuie sa elimine carnea de porc, sa manance (putin si rar) doar carne de pasare ori vita si sa se bazeze pe cruditati sau macerate la rece din fructe si legume.
marți, 13 februarie 2007
Cătina albă - HIPPOPHAE RHAMNOIDES L.
CĂTINA ALBĂ
HIPPOPHAE RHAMNOIDES L.
"Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate, totul este nimic."
"Nouă zecimi din fericirea noastră au la bază sănătatea.. Cu aceasta, totul este izvor de plăcere, iar fără ea nu este nici un bine, indiferent de natură; chiar celelalte bunuri subiective, însuşirile spiritului, ale sentimentului şi temperamentului sunt discordante şi foarte tulburi:"
"De aceea, nu este neînsemnat faptul că, înainte de orice, ne întrebăm unii pe alţii de starea de sănătăţii şi ne urăm să ne simţim bine; căci,, într-adevăr, aceasta este, de departe, principalul în fericirea omului. De aici, reiesei că cea mai mare dintre nebunii este de a sacrifica sănătatea, indiferent de motiv: fie că este pentru câştig sau pentru avansare, pentru ştiinţă sau pentru renume; cu atât mai puţin pentru plăceri şi desfătări trecătoare.
Sănătatea ar trebui să se afle deasupra tuturor acestora."
ARTHUR SCHOPENHAUER
Familia: Elaeagnaceae
Denumiri stiintifice internationale: HIPPOPHAE RHAMNOIDES L.
Denumiri comerciale: catină cenuşie, catină de râu.
Caractere de recunoastere a plantei
Arbust tufos care prezinta in sol radacini superficiale cu nodozitati azotoase. Tulpina ramificata, inalta de 2-6 m, scoarta brun-inchisa care se transforma intr-un ritidom brazdat. Frunze liniar-lanceolate, cu nervura mediana evidenta, scurt petiolate, pe fata inferioara cenusii argintii, cu solzi ruginii, dispuse altern. Flori unisexuat dioice, galbene-ruginii, cele mascule grupate in inflorescente globuloase, iar cele femele in raceme. Infloreste in lunile III-IV. Fructe drupe "false", ovoide, carnoase, portocalii, cu un sambure tare.
Cere multa lumina directa, nu suporta umbra sau acoperire.
Ecologie, raspandire in flora spontana si zonare in cultura
ECOLOGIE SI RASPANDIRE: creste in palcuri sau tufarisuri intinse, pe nisipuri si pietrisuri, pe prundisurile din lungul raurilor, izlazuri, coaste pietroase. Prefera formatiuni geologice salinifere, din regiunea litorala pana in etajul montan; pe mari suprafete in Subcarpatii Munteniei si Moldovei, intre Olt si Siret, insular in Delta Dunarii. Extrem de rezistenta la seceta si ger, nepretentioasa la sol, solicita lumina directa.
Datorita capacitatii mari de drajonare, catina alba se utilizeaza pentru consolidarea terenurilor in panta, dar si sub forma de gard viu, avand in vedere numerosii spini puternici care impiedica patrunderea iepurilor si a altor animale in spatiile care necesita protectie (livezi, podgorii, diverse culturi).
La noi in tara, catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, incepand din bazinul superior al Siretului pana la Olt.
In agricultura, ea se foloseste in unele zone pentru imbogatirea in azot a solurilor, datorita nodozitatilor similare celor intalnite la leguminoase (voi vorbi despre acestea mai pe larg), dar si pentru consolidarea terenurilor predispuse la eroziune datorita capacitatii mari de drajonare.
In subcarpatii Moldovei se intalneste pe vaile raurilor Bistrita, Trotus, Putna si Milcov. In zona subcarpatica a judetului Buzau catina alba are o frecventa mai mare decat in alte zone din Romania. De asemenea, se mai intalneste pe vaile raurilor Teleajen si Dambovita, precum si in Delta Dunarii. Prezenta catinei albe este insa semnalata de profesorul Ion Simionescu inca din secolul 19 pe vaile Prahovei si Siretului, in palcuri mixte de catina rosie - Tamarix gallica - si catina alba - Hippophae rhamnoides. La acea vreme profesorul Simionescu observa doar caracterul de planta decorativa a catinei. Dansul scria:
"Cand trenul te duce spre Sinaia, un decor frumos se prezinta ochiului, prin viroagele din apropierea Campinei. Malurile, numai rapi, colorate cand ca huma, vinete, cand galbene, galbenul nisipului, cand mai albie, gresia dezgolita ori chiar caramiziu, sunt impestritate de dese tufe argintii, pe crengile carora stau ciucur bobite portocalii
Istoric
In cele patru carti ale farmacopeei chinezesti atribuite perioadei dinastiei Tang (907 d.Hr.), preparatele din catina sunt frecvent utilizate pentru tratamentul bolilor de piele sau ale tubului digestiv.
In tratatul clasic de medicina tibetana "Rgyus Bzi" din sec. VIII e.n. se recomand[ utilizarea fructelor de catina in alimentatia şerpaşilor, în ascensiuni, datorită proprietăţilor nutritive de excepţie. Pe continentul european, n Grecia, exista insemnari privind importanta catinei ramase de la Dioscorid si Teophast care recomandau catina în hrana cailor de curse pentru sporirea masei musculare şi a luciului pielii. de altfel denumirea botanica de "hippophae" provine de la "hippo=cal" si "phaos= a straluci"
Este cunoscut[ de secole utilizarea catinei ca remediu pentru ingrijirea pielii si drept component al produselor cosmetice cu actiune nutritiva, revitalizanta si de refacere. Produsul este folosit în medicina estică şi foarte recent în cea vestică pentru tratamentul rănilor la nivelul tegumentelor şi mucoaselor.
Uleiul de cătină acţionează pentru vindecarea unor maladii ale pielii, ca: eritemele, uscăciune, mâncărimile, durerile, eczemele, psoriazisul. Capacitatea cătinei de a stimula regenerarea pielii s-a dovedit utilă în tratamentul arsurilor, rănilor cu vindecare lentă şi ulceraţiilor, datorită conţinutului bogat în componente nutritive esenţiale pentru sănătatea pielii şi în special încetinirea procesului de îmbătrânire.
În 1985 la Combinatul Chimic Giurgiu a avut loc un accident de pe urma căruia au rezultat 6 arşi de grad III şi IV cu suprafeţe peste 50%. Prof. universitar I. Brad, părintele cătinei în România, a tratat personal aceşti pacienţi şi 3 dintre ei au fost salvaţi cu pansamente cu ulei de cătină.
În Rusia, unde creşte pe suprafeţe extrem de întinse, este numită "Ananas Siberian" datorită sucului plăcut, dar şi datorită proprietăţilor revigorante. primele produse cu cătină au fost utilizate în alimentaţia cosmonauţilor sovietici datorită organismului la acţiunea radiaţiilor cosmice.
În China se obţin băturile revigorante "Shawikang" şi "Jianibao", introduse obligatoriu în alimentaţia sportivilor - pentru prima dată la Olimpiada de la Seul.
Denumirea corectă în limba engleză a cătinei este "Sea Buckthorn" şi este dată de faptul că în Anglia tufele sau arbuştii ţepoşi de cătină cresc pe dunele de nisip ale litoralului. La fel, în limba germană se numeşte "Sanddorn" şi se traduce prin spin de nisip.
Cătina este o componentă tradiţională a produselor farmaceutice de origine vegetală în Tibet, unde este denumită "Star-Bu" sau "Dhar-Bu".
• Catina este raspandita pe toate continentele, crescand in munti pana la inaltimi mari (pana la 2.000 de metri in Alpi si pana la 5.000 de metri in Himalaya).
Tehnologie de cultura
Catina se prezinta ca un arbust inalt de 1,5 - 3,5 m, cu numerosi tepi puternici. In functie de conditiile de clima si sol, ea creste diferit, si anume ca tufa joasa taratoare in zonele aride si pe soluri sarace, sau sub forma arborescenta de 8-10 m inaltime pe soluri fertile. Catina alba intra pe rod in anul 3 de la plantare si are o durata de productie de 18-20 de ani. Sistemul radicular este foarte bine dezvoltat, raspandit mai mult la suprafata solului, la 20 cm adancime si are mare capacitate de drajonare. Pe radacinile catinei se formeaza nodozitati fixatoare de azot, ca la leguminoase.
Aceste nodozitati sunt formatiuni simbiotice produse de bacterii din genurile Rhizobium, Azotobacter, Clostridium, bacterii fixatoare de azot care traiesc libere in sol. Acestea patrund in planta prin perisorii absorbanti printr-un mecanism de atractie chimica (recent s-a descoperit ca bacteriile sunt atrase de flavone secretate de radacina) si se instaleaza in interiorul radacinii plantei unde formeaza formatiuni globuloase cu aspect de noduri. Formarea acestor formatiuni este avantajata de prezenta unor microelemente ca bor, molibden, calciu si sulf. In interiorul nodozitatilor bacteriile se dezvolta, se inmultesc si fixeaza azotul atmosferic, transformandu-l in azot asimilabil. Bacteria isi insuseste de la planta zaharuri si alte substante pe care nu si le poate sintetiza, iar planta utilizeaza azotul organic fixat de bacterii.
Tulpina catinei are o scoarta neteda, de culoare bruna-verzuie, care cu timpul se inchide la culoare. O particularitate a catinei este prezenta a numerosi spini puternici, lignificati, foarte ascutiti. Toate cresterile anuale de pe tulpina si ramuri se termina cu astfel de ghimpi.
Frunzele sunt mici, dispuse altern, scurt petiolate, cu limbul ingust si lung de 5-6 cm, cu perisori solzosi de culoare cenusie-argintie pe ambele fete. De la aceasta caracteristica ii vine si denumirea populara de catina alba. Frunzele sunt ele insele bogate in vitamina C.
Catina alba este o specie unisexuat dioica, avand plante deopotriva femele si barbatesti. Plantele barbatesti sunt mai viguroase decat cele femele, au ramuri anuale mai lungi, mai groase si de culoare inchisa, precum si mugurii mai mari. Florile barbatesti sunt grupate in conuri scurte de culoare bruna, si se afla pe ramurile anuale. Florile femele sunt grupate cate 10-12 intr-un racem foarte scurt.
Fructele sunt drupe false, mici, de forma variabila, de la ovoida la globuloasa, chiar turtita. Culoarea lor predominanta este portocalie, cu treceri spre galben. Mai rar apar si fructe de culoare rosie. Fiind in numar foarte mare, foarte scurt pedunculate si asezate unul langa altul, fructele imbraca ramurile ca un manson. Pulpa fructelor este de culoare galbena sau portocalie, foarte suculenta si lasa pete unsuroase. Fructele de catina au un miros placut si aromat, dar nu se consuma cu placere in stare proaspata, fiind acre si astringente. La maturitate completa, ele pierd multa aciditate si au aroma particulara, mai puternica atunci cand recoltatul se face dupa inghet.
Catina alba infloreste in aprilie mai, cand temperatura medie diurna este de 12-15°C si se desfasoara pe o perioada de 15 zile. Plantele mascule infloresc mai devreme, in timp ce plantele femele infloresc o data cu infrunzirea. Polenizarea se face cu ajutorul vantului si al insectelor. La sfarsitul perioadei de inflorire, florile femele polenizate evolueaza spre fructe.
Maturarea fructelor incepe in luna august, in primele saptamani. Fructele se ingalbenesc, iar semintele sunt complet formate si sunt capabile sa germineze. Culoarea pielitei si a pulpei se intensifica, fructele crtesc in volum. La sfarsitul lui septembrie inceputul lui octombrie fructele ajung la maturitate optima. Daca recoltarea se face cu intarziere, calitatea fructelor se depreciaza, acestea crapa si pierd din suc.
In plantatii, catina alba intra pe rod din anul al treilea. In perioada optima de productie se obtin cantitati ce pot depasi 25 tone/ha. Dupa 18-20 de ani, catina intra in declin, cresterile vegetative sunt mici, productie scade foarte mult, iar plantele incep sa se usuce total sau partial.
Catina alba este deosebit de adaptabila diferitelor conditii climaterice, ea crescand in zonele submontane si montane dar si in zona de podis. Este intalnita indeosebi pe prundisuri, rape, sau la liziere.
In privinta temperaturii, catina este putin pretentioasa, suportand temperaturi joase de pana la -35 °C, raportandu-se cazuri de supravietuire chiar dupa geruri de -40 °C. Aceeasi rezistenta o manifesta si la temperaturi pozitive excesive, la temperaturi la nivelul solului de pana la + 45 °C.
Catina are insa nevoie de foarte multa lumina, productia optima se obtine in zonele in care planta este expusa direct la soare, pe toata perioada zilei.
Fata de umiditate, catina se adapteaza foarte usor, rezistand la cele mai cumplite secete din zona temperate, dar si la inundatiile temporare.
Catina este un arbust adaptabil pana la extrem pe orice tip de sol, pe terenuri uscate, prundisuri, dar si pe cernoziumuri si soluri brun-roscate. Uimitor, catina creste chiar si pe soluri saraturoase, pe care alte specii nu se pot dezvolta.
Profesorul David Davidescu aminteste de catina alba ca facand parte, alaturi de catina de rau (Tamarix pailassi), din grupul plantelor lemnoase din flora spontana care suporta o concentratie mai mare de saruri (0,15%).
Chiar daca aceasta planta manifesta o rezistenta sporita, la infiintarea plantatiilor in general se va evita un astfel de sol, iar daca totusi suntem nevoiti sa cultivam pe sol saraturat, se vor aplica amendamente chimice pentru corectarea reactiei alcaline a solului. Profesorul Davidescu sugereaza urmatoarele substante:
1. Gips - este amendamentul cel mai des folosit la imbunatatirea solurilor saraturoase. Este etalon in masurarea valorii de acidifiere (=100).
2. Fosfogips - rezulta ca deseu in procesul de fabricare a acidului fosforic sau a fosfatului trisodic. Are o valoare de acidifiere de 80% fata de gips.
3. Acifer - se obtine prin imbibarea cu acid sulfuric a unui amestec de sulfat de fier, sulfat de aluminiu si sulfat de calciu. Are valoarea de acidifiere de 260% fata de gips.
4. Sulfat de aluminiu - produs incolor, solubil in apa, cu val oare de acidifiere 72%
5. Sulfat de fier - sare cristalina verde, valoare de acidifiere 72%
6. Sulf - valoarea de acidifiere 550%
7. Clorura de calciu
8. Praf de lignit
9. Carbonat de calciu
Utilizarea acestor amendamente se face dupa norme bine stabilite, in functie de cantitatea de saruri din sol, dupa analize riguroase. Sunt o sumedenie de conditii ce trebuie avute in seama, orizontul de saraturare, repartizarea sarurilor pe profil, continutul in saruri a panzei freatice, etc. In caz contrar, reactia solului poate fi una contrara asteptarilor. Se recomanda asadar consultarea inginerului agronom inainte de aplicarea oricaror fertilizanti, amendamente sau agenti chimici de combatere a bolilor si daunatorilor.
Fertilizarea solului se impune numai in plantatiile situate pe terenuri sarace, subtiri, unde plantele se dezvolta foarte incet si cresterile sunt mici. In aceste cazuri, la plantarea puietilor se dubleaza cantitatea de ingrasaminte organice si chimice, iar o data la 3 ani se administreaza 20-30 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha superfosfat, 200 kg/ha sare potasica. Pe astfel de terenuri se aplica lucrarea cu paraplaul, un plug in forma de sageata care ridica brazda dar nu o si intoarce. In cazul in care solul este mentinut in plantatie ca ogor negru, gunoiul de grajd se ingroapa imediat dupa imprastiere la o adancime potrivita.
Pe solurile fertile sau potrivit de fertile ingrasamintele incorporate la infiintarea plantatiei sunt suficiente pana cand planta se aprovizioneaza singura cu azotul atmosferic.
Totodata este indicat adaosul de mranita in cazul infiintarii de plantatii prin drajoni. Mranita ofera mediul perfect pentru dezvoltarea sistemului radicular insuficient al drajonului.
Serpeni 11 : are fructe foarte mari, in medie de 0,5 g, de forma ovala sau cilindrica, de culoare portocalie deschis, uniforma pe toata suprafata, cu peduncul lung de 3-4 mm, ceea ce usureaza recoltarea manuala. Planta este viguroasa, cu cresteri puternice, drepte, de culoare gri deschis, prevazute cu spini mari, lungi.
Este un soi precoce si foarte productiv, se obtin in medie 8-10 kg de fructe/planta, in primul an de rod. Dupa jumatatea lunii octombrie recoltarea se poate face prin scuturare.
Delta 1 : de asemenea cu fructe mari, usor alungite, de culoare portocalie, cu peduncul scurt de 2 mm. Tufa este foarte viguroasa si mult ramificata, cu spinii lungi si rigizi. Culoarea ramurilor este gri in primii 2 ani, cu nuante de maro pe partea umbrita. Intra pe rod destul de tarziu, si se pot recolta 6-7 kg/planta.
Murgesti 1 : are un fruct frumos de marime mijlocie, aproape rotund, de culoare portocalie, lucios. Tufa este viguroasa, aerisita si rodeste aproape de baza. Cresterile de 1-2 ani au culoarea gri deschis, cu spini rari dar puternici. Productia este medie, de 4-6 kg/planta.
Maracineni 1 : fructul de marime mijlocie, rotund, de culoare galben intens. Tufa este potrivit de viguroasa, nu depaseste 1,8 m in inaltime, si are fructele aglomerate, dispuse sub forma de manson, ceea ce ingreuneaza recoltarea. Rodeste abundent si constant 8-10 kg/planta.
Un specific al soiului se datoreaza taliei mici, care permite plantarea la distante de 3/1,5 m, cu productie de pana la 22 t/ha.
Delta 3 : un soi rar cu cresteri viguroase si tendinta de a forma trunchi. Nu prezinta spini. Are fructe rotunde portocalii, de marime mijlocie spre mica. Pe lemnul batran fructifica pe formatiuni scurte, cu mari aglomerari de fructe.
In flora spontana, cresc plantele cu fructe portocalii, rotunde si mijlocii ca marime.
Sunt mai multe metode de inmultire care se preteaza acestei specii. Cele mai importante sunt:
Inmultirea prin butasi : Butasirea este o metoda de inmultire vegetativa prin care portiuni de ramuri sau lastari sunt puse la inradacinat in conditii optime controlate, dupa desprinderea de planta mama. Butasul poate avea lungimea de 18-22 cm si un diametru la baza de 6-10 mm.
In functie de varsta fragmentului detasat, distingem butasirea in uscat, la care se utilizeaza ramuri de peste 1 an. Butasirea in verde se face dupa cum se poate subintelege din denumirea, cu ramuri verzi, aceasta se practica in lunile de vara, cu precadere in iunie-iulie, ramuri tinere care necesita o tehnologie superioara - ele se cresc in solarii cu ceata artificiala si se pot aplica adaosuri cu substante favorizante inradacinarii (auxine). Butasirea in sistem intensiv se face in sere cu temperatura controlata, tot sub ceata artificiala, si cu incalzirea solului la 22°C.
In cazul butasirii in sistem clasic se recomanda plantarea butasilor la 10-15 cm unul de altul, pe biloane.
Inmultirea prin drajoni : Drajonarea este capacitatea plantelor de a produce lastari direct din mugurii adventivi aflati la nivelul coletului. Capacitatea mare de drajonare a catinei permite recoltarea drajonilor si folosirea lor direct pentru plantare. De cele mai multe ori, drajonii tineri au un sistem radicular slab dezvoltat, din care cauza randamentul de prindere la plantare nu este cel mai bun. Se recomanda fertilizarea terenului destinat plantarii drajonilor si adaos de mranita.
Inmultirea prin marcote : Marcotajul este o metoda de inmultire similara butasirii, cu diferenta ca lastarul nu este detasat de planta mama. Este o metoda de inmultire cel mai des utilizata la vita de vie. Catina se preteaza la marcotajul prin musuroire. Tehnica utilizata este cea clasica. Musuroiul se desface de regula dupa 2 ani, cand marcotele sunt foarte bine inradacinate, iar de la o planta se pot obtine 10-12 marcote.
Inmultirea prin seminte : Semintele de catina pot germina din momentul in care fructul a inceput sa-si schimbe culoarea in galben sau portocaliu. Insa, cu cat fructele sunt mai coapte si puterea de germinare creste proportional. Pentru extragerea semintelor, fructele bine coapte se zdrobesc, se preseaza printr-o sita deasa pentru a se desprinde din invelisul protector.
Dezavantajul acestei metode fata de butasire si marcotaj este impurificarea soiurilor, primele doua fiind tipuri de inmultire vegetativa prin care caracteristicile plantei mama se transmit fidel in descendenta.
Semintele se spala bine, se usuca la umbra in curent de aer, dupa care se pastreaza in saculeti de panza pana la data semanatului. Dintr-un kilogram de fructe se obtin 80-90 g de samanta. Rezultate mai bune se obtin la semanarea de primavara. Terenul destinat insamantarii trebuie sa fie curat, cu sol usor, maruntit si fertilizat. Inainte de semanat, semintele se stratifica timp de 30 de zile in nisip sau in pamant umed, la temperaturi de 3-5 °C. Pentru rezultate mai bune se practica inmuierea semintelor timp de 30 de ore inainte de semanat in apa curata, la temperatura camerei. Dupa ce se scot din apa, semintele se dezinfecteaza timp de 10 minute intr-o solutie de hipermanganat de potasiu (KMnO7) sau termic, mai complicat, la 70°C timp de 3-4 zile. Desi metoda termica este mult mai costisitoare, este indicata atunci cand nu suntem siguri de materialul biologic pe care il avem la dispozitie. Dezinfectarea chimica cu permanganat este eficienta impotriva fungilor si a bacteriilor, ineficienta impotriva unor eventuale infectii virale. Termoterapia actioneaza si impotriva virusurilor.
Semintele se seamana in straturi la distanta de 12-15 cm, 20-25 cm sau 30-35 cm, in functie de soi, dupa care puietii vor ramane in acelasi loc 1, 2 sau 3 ani. Adancimea de semanat este de 1 cm, iar cantitatea de samanta este de 2-3 g/m2.
Semintele se pot trata impotriva ciupercii Pytium debaryanum, iar pamantul se trateaza saptamanal cu hipermanganat de potasiu de concentratie 1 la mie timp de 30-35 zile de la rasarire. In timpul vegetatiei se efectueaza lucrarile normale de ingrijire.
Inmultirea prin puieti : se presupune in acest caz ca dispunem deja de materialul saditor si nu ne ramane decat sa il plantam. Plantarea se face clasic, precedata de fasonarea radacinilor (scurtarea lor) la 6-8 cm si mocirlirea radacinilor intr-un amestec de nisip, argila si gunoi de grajd timp de 15 minute. Plantarea puietilor se poate face toamna si primavara. Este mai recomandata toamna, din mai multe motive :
- perioada de plantare este mai lunga
- temperaturile sunt mai blande
- precipitatiile se acumuleaza in sol ceea ce permite ca radacinile fasonate sa se cicatrizeze, si sa realizeze un contact intre ele si particulele de sol. In acest caz, procentul de prindere se apropie de 100%.
Puietii plantati din toamna pornesc primavara normal in vegetatie, cu cresteri viguroase, iar lemnul se matureaza inainte de venirea inghetului. Imediat dupa plecarea in vegetatie se mai efectueaza o lucrare de taiere in verde, cu scopul de a stimula formarea coroanei, dar si cu scop de fasonare a acesteia, dupa preferinte, in functie de tipul de conducere preconizat. Despre acestea, in randurile imediat urmatoare.
Inmultirea prin altoi: altoirea se practica indeosebi la speciile lemnoase, de arbori si arbusti. Este o metoda de inmultire a soiurilor valoroase, aplicata in tara noastra de foarte mult timp. Profesorul Ioan Ionescu de la Brad aminteste peste 10 tipuri de altoire in tratatele sale de agricultura, printre primele de acest gen din Romania. Altoirea presupune unirea a doi parteneri : port-altoiul si altoiul, primul avand sistem radicular bine dezvoltat, si altoiul, detasat de la o planta cu caracteristici valoroase, pe care vrem sa o replicam. In urma unei astfel de operatii reusite rezulta un individ care prezinta insusirile urmarite, insusirile plantei mama (productivitate, vigurozitate, etc).
Compatibilitatea intre cei doi parteneri este o conditie esentiala reusitei altoirii. Aceasta metoda se foloseste mai rar in cazul catinei, dar ea se aplica indeosebi in ameliorare sau pentru raspandirea soiurilor certificate in plantatii.
Inmultire prin metode moderne: se utilizeaza din ce in ce mai mult pe plan mondial. Dezavantajele legate de pretul ridicat, tehnologia necesara si cerinta de personal calificat sunt depasite de principalele avantaje ale acestor metode, legate mai ales de obtinerea de material saditor liber de virusuri, obtinerea materialului intr-o cantitate foarte mare (de ordinul milioanelor) intr-un timp scurt si intr-un spatiu redus. Metodele sunt deosebit de utile in cazul speciilor la care metodele traditionale de inmultire vegetativa sau sexuata nu dau randament.
Dintre aceste metode de care aminteam, fac parte culturile de meristeme, apexuri, fragmente foliare, etc. Aceste culturi se realizeaza in laboratoare, pe medii de cultura speciale si in conditii aseptice.
La catina acest mod de inmultire (micropropagarea) face apanajul laboratoarelor de cercetare, in sensul producerii unor noi soiuri, devirozarilor, diferitelor studii biochimice, histologice, etc.
In incheiere, as recomanda celor care doresc sa infiinteze o astfel de plantatie sa isi procure materialul biologic din surse autorizate, respectiv de la institutele de cercetari din tara, unde el este obtinut tocmai prin metodele amintite mai sus. Institutele de la Maracineni, Stefanesti, Fundulea sunt institutii prestigioase care s-au remarcat de-a lungul timpului prin brevetarea unor soiuri valoroase, din diferite specii cultivate. Din experienta, stiu ca specialistii de acolo sunt oricand bucurosi sa ofere informatii despre modul de achizitie a puietilor.
In primul rand, in functie de relief si tipul de sol se alege directia randurilor. Pe terenurile in panta predispuse la eroziune se alege plantarea in triunghi, cu varful corespunzator celui mai inalt punct al terenului, si astfel incat pomii randurilor cu sot sa fie plantati la jumatatea distantei dintre pomii randurilor fara sot. Se obtine astfel o plantatie in mozaic, specifica combaterii eroziunii. Pe terenurile plane, care nu prezinta probleme, directia randurilor se va alege astfel incat plantele sa beneficieze de cat mai mult soare, catina fiind pretentioasa din acest punct de vedere. Forma plantatiei va fi dreptunghiulara sau patrata, dar nu este o regula.
O ultima observatie : pe terenurile excesiv nisipoase, cu tendinta de desertificare, catina se planteaza in copci la 20-30 cm adancime.
In functie de tipul de plantatie, intensiv sau clasic, catina se poate conduce sub forma aplatizata sau sub forma globuloasa.
Conducerea sub forma aplatizata, cu si fara trunchi, este in general caracteristica tipurilor de plantatii intensive. Distantele de plantare sunt 2,8-3 m intre randuri si 2 m pe rand. Prin dirijarea sub aceasta forma a coroanelor se realizeaza o serie de avantaje de ordin agrotehnic, legate de mecanizarea de intretinere a solului, de combatere a bolilor si daunatorilor, usurand executarea unor lucrari de taiere si recoltare. Conducerea aplatizata a coroanei satisface in mare masura cerinta de lumina a catinei.
Conducerea globuloasa a tufelor se practica in plantatiile clasice, unde distantele de plantare sunt 3,5/2 - 2,5 m, sau la plantele isolate, aceasta fiind de fapt forma naturala a catinei.
Pentru a asigura conditii bune de crestere si dezvoltare a radacinilor si a inlatura orice concurenta, solul, in plantatiile de catina, se mentine obligatoriu ca ogor negru. Exceptii se pot face in primul an si eventual in anul 2 de la plantare, cand pe mijlocul intervalului este posibila cultivarea plantelor de talie mica, ce nu concureaza catina si permit executarea mecanizata a lucrarilor.
Inierbarea intervalelor este indicata si pentru usurarea culesului, a taierilor, efectuarii diferitelor lucrari, mai ales in zonele cu precipitatii frecvente, unde mocirlirea ar putea crea probleme.
In plantatiile unde catina are si rolul de a preveni sau combate eroziunea solului, intervalul dintre randuri se poate mentine inierbat, iar terenul pe directia randurilor se lucreaza ca ogor negru (similar plantatiilor viticole).
Solul se poate inierba si pastra ca atare si pe terenurile plane si umede cu exces temporar de apa cu conditia ca in perioadele secetoase iarba sa fie cosita des iar in jurul plantelor sa se lucreze ca ogor negru.
Daca spatiul dintre randuri permite, toate lucrarile solului se pot face mecanizat cu combinatorul.
Taierea de formare incepe o data cu plantarea sau imediat dupa plantare si se executa diferentiat in functie de tipul de coroana ce urmeaza sa se proiecteze. Pentru formele de coroana globuloasa sau usor turtite, taierea de formare consta in alegerea axului si a 3-5 ramuri laterale cat mai bine asezate pe ax. Atat ramurile cat si axul se scurteaza cu 1/2 sau 1/3, in functie de vigurozitatea cresterilor. In anii 2 si 3 se urmareste garnisirea axului din 30 in 30 cm cu ramuri de schelet, pana la inaltimea de 1,6-1,7 m considerata ca potrivita pentru executarea manuala a lucrarilor de taiere si recoltare.
Concomitent cu imbracarea corecta a axului cu ramuri de schelet, se executa aceeasi operatie si pe ramurile de schelet, cu deosebirea ca distantele dintre ramurile de semischelet este de 12-15 cm si sunt preferate acelea care au o pozitie bilaterala alterna.
Pentru obtinerea de coroane aplatizate taierea de formare incepe tot de la plantare. Se indeparteaza axul la 35-40 cm inaltime, la care se si proiecteaza primul etaj. Se aleg 2 ramuri de schelet ce au pozitii in directia randului.
In continuare, in anii 2 si 3, din cresterile rezultate se aleg ramurile de schelet care sunt orientate pe directia randului, pana la inaltimea de 1,6-1,8 m. In scopul obtinerii unei garnisiri bune cu ramuri de schelet si semischelet, cresterile anuale de prelungire se scurteaza cu 1/3. Ramurile de semischelet se raresc la 15 cm una de alta si se scurteaza la 30 cm. Ramurile de schelet se pot dirija pe sarmele spalierului, fie prin taieri fie prin palisare.
Taierea de fructificare este orientata mai mult asupra ramurilor care rodesc, urmarindu-se ca rodul sa se gaseasca cat mai la periferia coroanei. Catina intra pe rod in anul 2, 3 sau 4 de la plantare. La inceput rodul este concentrat pe ax si la baza ramurilor de schelet. Pe masura ce plantele avanseaza in varsta, prin taiere, rodul se dirijeaza spre periferia coroanei. De asemenea, taierea urmareste repratizarea uniforma a ramurilor de rod, precum si intinerirea lor.
Anual se raresc formatiunilor de rod la distanta de 10-12 cm in zonele mai putin luminate si de 6-7 cm catre periferia coroanei. O parte din formatiunile de rod se elimina de la baza, iar o alta parte se taie in cepi de 1-1,5 cm. Din lastarii care se formeaza pe cepi, se elege cel mai viguros si cel mai bine plasat, care va inlocui formatiunea de rod care a fructificat anul precedent.
Aceasta operatiune de inlocuire alternativa se repeta dupa aceleasi principii an de an. Taierea de fructificare se efectueaza toamna sau primavara, dar partial se poate executa si in perioada maturarii fructelor cand recoltarea se face prin detasarea ramurilor de rod.
Operatiunea cea mai dificila este recoltarea. Tufele dese cu spini lungi si puternici, fructele mici si aglomerate, prinderea lor puternica de ramuri precum si pedunculul scurt sunt principalele cauze care ingreuneaza recoltarea.
Momentul optim de recoltare se stabileste in functie de modul de valorificare a fructelor. Culesul se va efectua in momentul in care fructele ajung la greutate maxima, si deci sunt acumulate majoritatea substantelor active.
Calendaristic, culesul se efectueaza din a doua jumatate a lunii august pana la jumatatea lunii octombrie. Dupa aceasta data, fructele sunt supramaturate, scad in greutate, se zdrobesc, iar o parte din ele crapa in momentul recoltarii.
Recoltarea manuala se face prin desprinderea bob cu bob direct de pe tufa. Fructele culese manuale sunt curate, iar planta nu este deloc afectata prin taierea formatiunilor de rod, in schimb randamentul este scazut. Un muncitor poate culege 5-10 kg pe zi. Se mai practica sistemul de detasare a ramurilor cu rod si recoltarea ulterioara a fructelor.
Se folosesc si sisteme mai practice de recoltare, care se bazeaza pe folosirea unor instrumente ajutatoare ca piepteni de metal cu dinti lungi, carlige, greble, etc.
Cu ajutorul acestor instrumente randamentul creste simtitor, un muncitor ajungand sa recolteze 15-16 kg pe zi direct din tufa, si 20-22 kg pe zi de pe ramuri detasate.
Pentru obtinerea de suc de fructe de catina in scopuri industriale, s-a recurs la instalatii mobile de presare a fructelor direct de pe tufa, precum si instalatii fixe unde ramurile cu fructe detasate sunt fragmentate, zdrobite si presate.
Deoarece fructele de catina sunt perisabile, depozitarea lor trebuie sa se faca in ambalaje mici, iar transportul in ladite ce nu depasesc cantitatea de 4 kg. Trebuie acordata mare atentie la manipularea, transportul si depozitarea fructelor, mai ales in faza de maturitate deplina. In stare proaspata ele se pot pastra timp de 3-4 saptamani in depozite frigorifice la temperatura de 0 °C.
Fructele de catina se pot valorifica sub forma de suc, sirop, nectar, gem, marmelada, etc.
Catina se regaseste in anexa 7 a ordinului MAPAM nr 564/2003, intitulat Reguli si norme tehnice interne privind producerea in vederea comercializarii, prelucrarea, controlul si/sau certificarea calitatii semintelor si a materialului saditor din unele specii de plante produse si comercializate pe teritoriul Romaniei.
Fructele de catina se pot valorifica sub forma de suc, sirop, nectar, gem, marmelada, etc.
Recoltarea produsului din flora spontana
Se recoltează fructele catinei în decursul lunilor august-septembrie. Se recomandă a fi recoltate până la lăsarea primului ger, după care conţinutul în vitamina C scade brusc.
Principiile active din fructele de cătină
Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat.
Fructul de cătină conţine:
A- substanţă uscată 15-20%
B - zaharuri (în special monozaharide) 0,05-0,5%
C - acizi organici 1,5-4%
D - pectine 0,14-0,5%
E - polifenoli şi tananţi; flavonoide 1,8%
F - celuloză 0,9%
G - proteine 1,2%
H - ulei deosebit de complex 8-12%
I - beta caroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov) 3,5-10%. Prezent cu precădere în fructe. De menţionat că betacarotenul este similar cu provitamina A. Prin hidroliza enzimatică, ce are loc la nivelul intestinului, betacarotenul se transformă în 2 molecule de vitamina A1. Enzima carotenază joacă şi alte roluri în acţiunea vitaminelor A1 şi A2. Ăn doze excesive betacarotenul este mucogen. Asupra organismului betacarotenul acţionează ca:
- antiacneic, anticarcinomatos, contra îmbătrânirii, afecţiunilor coronariene - 6,25 mg/kgcorp/zi (aceasta echivalează cu 50 picături ulei de cătină de 2 ori pe zi)
- contra keratozei, leucoplaziei, în lupus - 18,75 mg/kgcorp/zi (aceasta echivalează cu 150 picături ulei de cătină în 3 prize a 50 picături, de preferat cu 1/2 oră înainte de masă)
- antimutagen, antioxidant, în mastite, rinite, fotofobii, boli cronice pulmonare - 3,75 mg/kgcorp/zi (aceasta echivalează cu 30 picături ulei de cătină de 2 ori pe zi)
- în tratamentul psoriazisului, porfiriilor, radiculitelor, tumorilor, ulcerului, stresului - 9,5 mg/kgcorp/zi de 3 ori pe zi (aceasta echivalează cu 75 picături ulei de cătină de 3 ori pe zi)
- în prevenirea cancerului şi ca imunostimulator - 2,25 mg/kgcorp/zi (aceasta echivalează cu 30 picături de uleid e cătină de 3 ori pe zi)
- are acţiune sinergică cu Interferonul, este precursor al oxidărilor şi timoprotector (60 picături ulei de cătină de 3 ori pe zi)
J - microelemente:raportul dintre Na şi K este net în favoarea acestuia din urmă, explicând mobilitatea anionilor ca săruri de K.
fosfor P 194 mg%
calciu Ca 211,8 mg%
magneziu Mg 186,1 mg%
potasiu K 165,1 mg%
sodiu Na 2,8 mg%
fier Fe 13,84 mg%
K - vitamine liposolubile instabile în mediu acid
vitamina A până la 380 mg%
vitamina E 16 mg%
vitamina F 8 mg%
vitamina D 20 mg%
L - vitamine hidrosolubile (cantitatea variază în funcţie de perioada recoltării de la 360 -02500 mg / 100 g fruct) instabile în mediu alcalin (Astfel apare paradoxul "convieţuirii" în fruct a vitaminelor hidrosolubile ci vitaminele liposolubile la un pH de 2-3. Studiind fenomenul, cercetătorii au descoperit existenţa unor membrane unidirecţionale care, atâta timp cât nu sunt distruse, pot păstra vitaminele. Abia acum se poate înţelege de ce sucurile, gemurile şi alte preparate din fructe de cătină nu sunt atât de bogate în vitamine precum fructul în sine):
vitamina C
vitamina P
vitamina K
complexul B (toate vitaminele B1 - B9)
M - 18 aminoacizi (inclusiv toţi aminoacizii esenţiali)
N - Izoramnetină (prezentă cu precădere în fructe) acţionează ca antibacterian, antihistaminic, antiinflamator, antioxidant, antispasmodic, în prevenirea cancerului, hepatoprotector, inductor de Chinon-reductază. O - Kaempferol (prezent cu precădere în fructe) acţionează ca:
- antiagregant 30uM, antialergic, antibacterian 20 ug/ml, antitumoral (în cancere), anticoncepţional, în tratamentul afecţiunilor stomatologice: gingivitelor (20 ug/ml), antihistaminic, antiinflamator, antimutagenic, antioxidant, antispasmodic, antiulceros, coleretic, diuretic, hipotensiv, antiseptic (20 ug/ml).
- în tratamentul leucemiei, limfoamelor, radiculitei (are efect de 7 ori mai intens decât quercetina), antagonist al serotoninei, inhibitor al factorilor de creştere tumorală, inhibitor PAF (factor de activare plachetară), trofic al mucoasei uterine. În funcţie de doză, poate fi şi antagonist estrogenic EC50 = 25 uM/l, tratamentul HIV, în prevenirea efectelor teratogene.
Mai mult, numeroase studii descriu şi alte efecte ale produsului, precum:
- inhibitor 11 beta-HSD
- inhibitor 5-LIPOXIGENAZĂ
- inhibitor aldoreductază (100uu)
- inhibitor aromatază
- inhibitor c-AMP-fosfodiesterază
- inhibitor al deiodinază-iodotironinei
- inhibitor al lipoooxigenazei
- inhibitor al topoizomerazei I şi II
Cantitatea de ulei de cătină este de 60 - 100 picături de 3 ori pe zi.
Uleiul de cătină conţine :
- acizi graşi esenţiali 80-90%, din care:
- oleic 1%
- linoleic 3%
- pantotenic 1,5%
- palmitic 1%
- heptadecanoic 1%
- erucic 1%
- succinic, malic, maleic, ascorbic etc. 1%
- alfa şi beta caroten
- licopen
- criptoxantină, zeaxantină, taraxantină, fitofluină şi kantofilă
- tocoferoli (vitamina E, g tocoferol), fitosteroli etc.
Principiile active din seminţele de cătină
Seminţele de cătină conţin acizi graşi nesaturaţi cum ar fi acidul linoleic şi acidul linolenic şi beta-sitosterol (prezent cu precădere în seminţe).
Betasitosterolul acţionează:
- în tratamentul adenoamelor, în cancerul mamar, ca antibacterian, ca antiedemic (se utilizează 320 mg/zi)
- antiestrogenic, antigonadotrop, antimutagen, antiinflamator, inhibitor al poftei de mâncare în tratamentul obezităţii, reglator al lipoproteinemiei, în tratamentul leucemiilor, limfoamelor - 30 mg / zi timp de 3 luni (echivalează cu 105 g cătină uscată şi măcinată pe zi)
- în cancerul cervical şi pulmonar, în prevenirea cancerelor, antimicotic, antiviral, vermifug (LC50 = 110 ppm), hepatoprotector, spermicid - 2-6 g/zi (echivalează cu 50-150 g cătină uscată deshidratată şi stabilizată pe zi)
Ca efect negativ, beta sterolul este anorexic.
Principiile active din frunze de cătină
Harmol (prezent cu precădere în frunze) acţionează în tratamentul infecţiilor cu TRYPANOSOMA
Principiile active din scoarţa de cătină
Scoarţa de cătină conţine 5-HIDROXITRIPTAMINA în concentraţie de 3000 - 4000 ppm. Acţionează ca: - antidepresiv, antidot (în intoxicaţie cu Mn) - se administrează 40 mg/kgcorp/zi,
- în tratamentul plăgilor, boala Parkinson, antitumoral, stimulent cerebral - se administrează 40 mg/kgcorp/zi) Frunzele şi scoarţa arbustului conţin în concentraţii mari şi alţi produşi cum ar fi sitosterol şi tocoferol (vitamian F)
Principiile active din muguri de cătină
Harmalol (prezent cu precădere în muguri) acţionează ca afrodisiac, antibacterian, stimulator al sistemului nervos central. Cantitatea necesară este de 2-3 g/zi din pulberea special preparată.
PRINCIPII ACTIVE: substante tanante, celuloza, proteine,, ACID FOLIC, izoramnetol, fitosteroli Faţă de normele interne şi externe de a obţine un ulei de cătină cu 50-80 mg betacaroten / 100 g ulei, S.C. Hofigal S.A. Bucureşti obţine un ulei cu concentraţia de 180-350 mg betacaroten / 100 g ulei şi peste, cu o stabilitate de cel puţin 3 ani fără modificări
Actiune farmacodinamica
vitaminizant, depurativ, antidiareic, antiinflamator, antiscorbutic, astringent, vermifug, menţinerea normală a permeabilităţii şi elasticităţii capilarelor şi, prin aceasta, la normalizarea circulaţiei sanguine, împrospătează memoria, îndepărtează starea de somnolenţă, stimularea imunităţii, este campionul vitaminei A şi a întregului complex de vitamine B, proprietăţi bactericide (în infecţii gastrointestinale şi dermice) întrucât stimulează epitelizarea ţesuturilor Cătina albă poate înlocui ginseng-ul. Reprezinta un puternic stimulator imunitar, un puternic tonifiant al sistemului nervos si un vitaminizant de exceptie.
Utilizari terapeutice
Primele utilizări terapeutice moderne au fost iniţiate în 1950 în Rusia. Cătina este înregistrată oficial în farmacopeea chinezească din 1977. Este un abust fructifer cunoscut ca facand parte din flora spontana a Romaniei, care se utilizeaza deopotriva in industria alimentara, in silvicultura, in farmacie dar si ca planta ornamentala.
In prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si chiar scoarta, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din punct de vedere medical. Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice. De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Se utilizeaza si in geriatrie cu rezultate spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele. Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac. Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor tratamente ale obezitatii.
Prin prelucarea fructelor in industria alimentara se obtin produse foarte apreciate cum ar fi suc, nectar, sirop, gem, jeleu, dulceturi, peltea, lichioruri, diverse bauturi alcoolice." Frunzele de catina pot fi consumate in stare naturala sau preparate. Indicaţii - uz intern: - radiatii - aparatul digestiv: hepatită epidemică, hepatită cronică, ciroză hepatică, ulcere gastrice şi duodenale de orice natură, colite, diaree, u - aparatul circulator: ateroscleroză, varice - aparatul locomotor: gută, reumatism - boli dermatologice: urticarie, staări alergice, boli de piele, arsuri termice şi chimice, afecţiuni ale pielii determinate de expunerea prelungită la iradieri. - maladii neuro-endocrine - sistemul nervos: nevroze, depresii, astenie, efect antistres - alcoolism - reumatism - în oncologie pentru tratarea cancerului - cătina are capacitatea de inhibare tumorală a HIPOFAN-ului. Administrarea extractului de cătină dublează efectul citostaticelor, al medicamentelor, în general micşorând semnificativ efectele lor secundare.; Cătina conţine o mare cantitate de vitamina C care se transformă într-un acid reversor cu efect invers substanţelor cancerigene, ajutând la regenerarea enzimelor şi a proceselor imunochimice din organism. - în tratarea SIDA - afecţiuni oftalmologice: infecţii oculare grave - boala Parkinson - intervenţii chirurgicale grele (transplant de piele sau de cornee) - afecţiuni circulatorii - tratarea HTA, afecţiuni coronariene - tratarea gingivitelor - anemii - în geriatrie Indicaţii - uz extern: - boli dermatologice: arsuri, degerături, eczeme (infuzie din 2 linguri de fructe proaspete la o cană de apă; se beau 2-3 căni pe zi), zona Zoster, hipercheratoză, tratarea arsurilor, ranilor cu vindecare lenta si ulceratiilor, datorita continutului bogat in componentele nutritive esenatiale pentru sanatatea pielii si in special incetinirea procesului de imbatranire Orice preparat pe bază de cătină nu se consumă după ora 14,00, decât de cei care doresc să nu doarmă în orele imediat următoare, deoaree cătina este mai excitantă decât cafeaua.
Forme farmaceutice
Infuzie: 2 linguri de fructe zdrobite la 500 ml apă clocotită; se lasă vasul acoperit 30 de minute; se bea fracţionat în cursul unei zile (o băutură placută şi răcoritoare se obţine din 750 g fructe cu 6 l apa şi 1 kg zahar – după răcire se toarnă în sticle şi se păstrează la loc răcoros)
Pentru prepararea vinului se pot utiliza si fructele uscate in proportie de cinci ori mai mica.
------------------------------------------
ULEI DE CĂTINĂ
PREZENTAREA PRODUSULUI : ulei obtinut din fructe de catina alba prin procedee combinate de presare si extractie.
PRINCIPII ACTIVE :
- vitaminele A, B, E, F, C, B1, B2,
- carotenoizi dizolvati intr-un ulei gras (în special betacaroten),
- acid folic,
- acizi grasi nesaturati,
- fitosteroli, enozitoli, acid nicotinic.
- oligoelemente (K, Mg, Fe, Mn, etc.)
- lecitine
- fosfolecitine
ACTIUNE FARMACOLOGICA :
- tonifiant general, antianemic, vitaminizant de exceptie,
- imunostimulator
- are acţiune sinergică cu Interferonul
- trofic vascular şi nervos, regenerator al pigmentilor retinieni
- protector coronarian
- antiaterosclerotic
- încetineşte procesul de îmbătrânire
- previne apariţia cancerului (în special cancerul pulmonar la fumători, prin conţinutul mare de betacaroten)
- îmbunătăţeşte funcţia de detoxifiere a ficatului şi asigură troficitatea celulei hepatice
- depurativ,
- în administrare externă este un buncicatrizant, epitelizant, având un remarcabil efect dermoregenerator, antiinflamator, uşor bactericid, nutritiv
INDICATII :
- intern : avitaminoza, afectiuni oculare - extern : creme, colire, lotiuni contra arsurilor
ACTIUNE TERAPEUTICA :
Fructul de catina a aratat, in urma determinarilor complexe efectuate in laborator, ca are intr-adevar in componenta sa : - vitaminele A, B, E, F, C, B1, B2, D2, D3 - acizi grasi nesaturati - aminoacizi esentiali (acid glutamic, arginina, lizina, alanina, lecitina etc.) - ioni de sodiu, potasiu, calciu, magneziu
Toate aceste componente existente in concentratul polivitaminic de ulei de catina fac din acest produs un vitaminizant de exceptie atat in administrarea sa interna, cat si in intrebuintarile sale de uz extern, ca cicatrizant si epitelizant extrem de eficient.
Actiunea terapeutica cunoscuta a fructelor de catina face din acesta un produs extrem de util in :
- refacerea organismului dupa oboseala, astenie, boli generale si perioade de convalescenta;
- marirea rezistentei la boli si conferirea de forte noi organismului - prevenirea infectiilor, in special la copii
- actiune antibacteriana, cicatrizanta si epitelizanta in afectiunile pielii
- actiune de protectie a ochiului si de grabire si consolidare a afectiunilor din sfera oculara
- prevenirea si tratarea afectiunilor hepato-biliare, digestive (gastrite, ulcer), enterite, hipertensiune arteriala, afectiuni renale, maladii ale sistemului nervos si endocrin
- tratarea zonei zoster atat in formele cu simptomatologie neurologica cat si dermatologica
- reglarea metabolismului zaharului
Este considerat MEDICUL MIRACOL.
Utilizarea uleiului de catina pentru uz veterinar face ca animalele sa aiba o blana deosebit de frumoasa. Este utilizat pentru eczeme, caderi de par, alergii. Se administreaza cate 30 picaturi de 3 ori pe zi.
MODUL DE ADMINISTRARE A ULEIULUI DE CATINA
1. Afectiuni dermatologice: dermatoze, acnee, psoriazis, keratoza, afte, porfirii, lupus eritematos (forme cutanate), arsuri, degeraturi, protectia impotriva radiatiilor.
- extern : se aplica local pe zona afectata
- intern : cate 3 lingurite de 3 ori pe zi inainte de fiecare masa (15 g / zi ) cu o lingurita de miere (exceptand diabeticii care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
2. Afectiuni osteoarticulare: osteoporoza, necroza osoasa, cancere osoase, coxartroza, artroze, artrite, poliartrite reumatoide, reumatism articular
- intern : cate 2 linguri de 3 ori / zi dupa fiecare masa (20-30 g / zi) pe o lingurita de miere (exceptand diabeticii care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
3. Afectiuni oftalmologice: infectii oculare, fotofobii, retinopatii, glaucom, cataracta, blefaroconjunctivite cronice
- extern : se administreaza in sacul conjunctival cate 5 picaturi in fiecare ochi, seara inainte de culcare.
Atentie !!! Se utilizeaza numai uleiul de catina preparat in acest scop.
- intern : de la 1 lingurita - 1 lingura de 3 ori / zi , in functie de gravitatea afectiunii, dupa fiecare masa, pe o lingurita de miere (exceptand diabeticii care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
4. Afectiuni O.R.L.: amigdalite, colite, rinite (mai ales in cele cronice, atrofice tip Ozena), laringite.
- intern : 1 lingurita de 3 ori / zi dupa fiecare masa pe o lingurita de miere (exceptand diabeticii care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
5. Afectiuni ale aparatului respirator: viroze respiratorii, traheite, pneumonii, pleurezii, astm bronsic, emfizem pulmonar, cancer bronhopulmonar sau cancere ale altor segmente ale tractului respirator, TBC cai respiratorii
- intern : 1 lingurita de 3 ori / zi, inainte de fiecare masa (in cazul astmului bronsic, formelor grave de pneumonie, al cancerelor se utilizeaza pana la 3 linguri de 3 ori / zi)
6. Afectiuni cardiovasculare: miocardite, arterite, arteroscleroza (cu hipercolesterolemie), HTA, boli coronariene, stenoza mitrala, insuficienta cardiaca, infarct miocardic
- intern : 1-2 lingurite de 3 ori / zi, inainte de fiecare masa, cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
7. Afectiuni ale aparatului digestiv: inflamatii digestive, colite, enterocolite, stomatite, gingivite, periodontoze, hemoroizi, parazitoze si viroze digestive, candidoze digestive, constipatie, diaree, ciroza hepatice, hepatite cronice si acute, gastrite, ulcere gastrice si duodenale, leucoplazii digestive, cancere hepatice, pancreatice, gastrice, bucale, esofagiene, intestinale
- intern : 1 lingurita de 3 ori / zi inainte de fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau). Doza se poate mari pana la dublu.
8. Afectiuni ale aparatului reno-urinar: nefrite, glomerulonefrite, cistite, infectii urinare joase, TBC renala, cancer renal etc.
- intern : 1-2 lingurite de 3 ori / zi inainte de fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
9. Afectiuni ale aparatului genital: infectii genitale, mastite, metroragii, menometroragii, sterilitate, inflamatii din sfera genitala - anexite, adenom de prostata, adenocarcinom de prostata, leucoplazii din sfera genitala, fibroane uterine, cancere uterine, ovariene, tubare, mamare, cervicale etc
- intern : 1-2 linguri de 3 ori / zi inainte de fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
10. Afectiuni hematologice: corecteaza defectele (anomaliile) hematopoiezei, hemofilii, anemii, coagulopatii, talasemii, leucemii, limfoame Hodgkin si non-Hodgkin, la imunodeprimati
- intern : 1-2 lingurite de 3 ori / zi inainte de fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
11. Afectiuni ale sistemului nervos si psihice: depresie, anxietate, nevroza, stres, radiculite, encefalite, meningite, boala Alzheimmer, boala Parkinson, epilepsie (reduce numarul crizelor comitiale pana la a le suprima), convulsii, cancere ale diferitelor segmente nervoase
- intern : 1-2 linguri de 3 ori / zi inainte de fiercare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
12. Afectiuni virale: poliomelita, infectii cu herpes simplex (mai ales cele genitale), alte infectii virale, SIDA
- intern : 1 lingura de 3 ori / zi inainte de fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
13. In profilaxia si prevenirea imbolnavirilor: profilaxia si prevenirea imbolnavirilor, ridicarea statusului imunitar al organismului, refacerea organismelor solicitate fizic si psihic sau aflate in convalescenta
- intern : 1 lingurita de 3 ori / zi dupa fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
Aceasta cura ar trebui facuta profilactic de 2-3 ori pe an, cate 30 zile, in special toamna, iarna si primavara.
HIPPOPHAE RHAMNOIDES L.
"Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate, totul este nimic."
"Nouă zecimi din fericirea noastră au la bază sănătatea.. Cu aceasta, totul este izvor de plăcere, iar fără ea nu este nici un bine, indiferent de natură; chiar celelalte bunuri subiective, însuşirile spiritului, ale sentimentului şi temperamentului sunt discordante şi foarte tulburi:"
"De aceea, nu este neînsemnat faptul că, înainte de orice, ne întrebăm unii pe alţii de starea de sănătăţii şi ne urăm să ne simţim bine; căci,, într-adevăr, aceasta este, de departe, principalul în fericirea omului. De aici, reiesei că cea mai mare dintre nebunii este de a sacrifica sănătatea, indiferent de motiv: fie că este pentru câştig sau pentru avansare, pentru ştiinţă sau pentru renume; cu atât mai puţin pentru plăceri şi desfătări trecătoare.
Sănătatea ar trebui să se afle deasupra tuturor acestora."
ARTHUR SCHOPENHAUER
Familia: Elaeagnaceae
Denumiri stiintifice internationale: HIPPOPHAE RHAMNOIDES L.
Denumiri comerciale: catină cenuşie, catină de râu.
Caractere de recunoastere a plantei
Arbust tufos care prezinta in sol radacini superficiale cu nodozitati azotoase. Tulpina ramificata, inalta de 2-6 m, scoarta brun-inchisa care se transforma intr-un ritidom brazdat. Frunze liniar-lanceolate, cu nervura mediana evidenta, scurt petiolate, pe fata inferioara cenusii argintii, cu solzi ruginii, dispuse altern. Flori unisexuat dioice, galbene-ruginii, cele mascule grupate in inflorescente globuloase, iar cele femele in raceme. Infloreste in lunile III-IV. Fructe drupe "false", ovoide, carnoase, portocalii, cu un sambure tare.
Cere multa lumina directa, nu suporta umbra sau acoperire.
Ecologie, raspandire in flora spontana si zonare in cultura
ECOLOGIE SI RASPANDIRE: creste in palcuri sau tufarisuri intinse, pe nisipuri si pietrisuri, pe prundisurile din lungul raurilor, izlazuri, coaste pietroase. Prefera formatiuni geologice salinifere, din regiunea litorala pana in etajul montan; pe mari suprafete in Subcarpatii Munteniei si Moldovei, intre Olt si Siret, insular in Delta Dunarii. Extrem de rezistenta la seceta si ger, nepretentioasa la sol, solicita lumina directa.
Datorita capacitatii mari de drajonare, catina alba se utilizeaza pentru consolidarea terenurilor in panta, dar si sub forma de gard viu, avand in vedere numerosii spini puternici care impiedica patrunderea iepurilor si a altor animale in spatiile care necesita protectie (livezi, podgorii, diverse culturi).
La noi in tara, catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, incepand din bazinul superior al Siretului pana la Olt.
In agricultura, ea se foloseste in unele zone pentru imbogatirea in azot a solurilor, datorita nodozitatilor similare celor intalnite la leguminoase (voi vorbi despre acestea mai pe larg), dar si pentru consolidarea terenurilor predispuse la eroziune datorita capacitatii mari de drajonare.
In subcarpatii Moldovei se intalneste pe vaile raurilor Bistrita, Trotus, Putna si Milcov. In zona subcarpatica a judetului Buzau catina alba are o frecventa mai mare decat in alte zone din Romania. De asemenea, se mai intalneste pe vaile raurilor Teleajen si Dambovita, precum si in Delta Dunarii. Prezenta catinei albe este insa semnalata de profesorul Ion Simionescu inca din secolul 19 pe vaile Prahovei si Siretului, in palcuri mixte de catina rosie - Tamarix gallica - si catina alba - Hippophae rhamnoides. La acea vreme profesorul Simionescu observa doar caracterul de planta decorativa a catinei. Dansul scria:
"Cand trenul te duce spre Sinaia, un decor frumos se prezinta ochiului, prin viroagele din apropierea Campinei. Malurile, numai rapi, colorate cand ca huma, vinete, cand galbene, galbenul nisipului, cand mai albie, gresia dezgolita ori chiar caramiziu, sunt impestritate de dese tufe argintii, pe crengile carora stau ciucur bobite portocalii
Istoric
In cele patru carti ale farmacopeei chinezesti atribuite perioadei dinastiei Tang (907 d.Hr.), preparatele din catina sunt frecvent utilizate pentru tratamentul bolilor de piele sau ale tubului digestiv.
In tratatul clasic de medicina tibetana "Rgyus Bzi" din sec. VIII e.n. se recomand[ utilizarea fructelor de catina in alimentatia şerpaşilor, în ascensiuni, datorită proprietăţilor nutritive de excepţie. Pe continentul european, n Grecia, exista insemnari privind importanta catinei ramase de la Dioscorid si Teophast care recomandau catina în hrana cailor de curse pentru sporirea masei musculare şi a luciului pielii. de altfel denumirea botanica de "hippophae" provine de la "hippo=cal" si "phaos= a straluci"
Este cunoscut[ de secole utilizarea catinei ca remediu pentru ingrijirea pielii si drept component al produselor cosmetice cu actiune nutritiva, revitalizanta si de refacere. Produsul este folosit în medicina estică şi foarte recent în cea vestică pentru tratamentul rănilor la nivelul tegumentelor şi mucoaselor.
Uleiul de cătină acţionează pentru vindecarea unor maladii ale pielii, ca: eritemele, uscăciune, mâncărimile, durerile, eczemele, psoriazisul. Capacitatea cătinei de a stimula regenerarea pielii s-a dovedit utilă în tratamentul arsurilor, rănilor cu vindecare lentă şi ulceraţiilor, datorită conţinutului bogat în componente nutritive esenţiale pentru sănătatea pielii şi în special încetinirea procesului de îmbătrânire.
În 1985 la Combinatul Chimic Giurgiu a avut loc un accident de pe urma căruia au rezultat 6 arşi de grad III şi IV cu suprafeţe peste 50%. Prof. universitar I. Brad, părintele cătinei în România, a tratat personal aceşti pacienţi şi 3 dintre ei au fost salvaţi cu pansamente cu ulei de cătină.
În Rusia, unde creşte pe suprafeţe extrem de întinse, este numită "Ananas Siberian" datorită sucului plăcut, dar şi datorită proprietăţilor revigorante. primele produse cu cătină au fost utilizate în alimentaţia cosmonauţilor sovietici datorită organismului la acţiunea radiaţiilor cosmice.
În China se obţin băturile revigorante "Shawikang" şi "Jianibao", introduse obligatoriu în alimentaţia sportivilor - pentru prima dată la Olimpiada de la Seul.
Denumirea corectă în limba engleză a cătinei este "Sea Buckthorn" şi este dată de faptul că în Anglia tufele sau arbuştii ţepoşi de cătină cresc pe dunele de nisip ale litoralului. La fel, în limba germană se numeşte "Sanddorn" şi se traduce prin spin de nisip.
Cătina este o componentă tradiţională a produselor farmaceutice de origine vegetală în Tibet, unde este denumită "Star-Bu" sau "Dhar-Bu".
• Catina este raspandita pe toate continentele, crescand in munti pana la inaltimi mari (pana la 2.000 de metri in Alpi si pana la 5.000 de metri in Himalaya).
Tehnologie de cultura
Catina se prezinta ca un arbust inalt de 1,5 - 3,5 m, cu numerosi tepi puternici. In functie de conditiile de clima si sol, ea creste diferit, si anume ca tufa joasa taratoare in zonele aride si pe soluri sarace, sau sub forma arborescenta de 8-10 m inaltime pe soluri fertile. Catina alba intra pe rod in anul 3 de la plantare si are o durata de productie de 18-20 de ani. Sistemul radicular este foarte bine dezvoltat, raspandit mai mult la suprafata solului, la 20 cm adancime si are mare capacitate de drajonare. Pe radacinile catinei se formeaza nodozitati fixatoare de azot, ca la leguminoase.
Aceste nodozitati sunt formatiuni simbiotice produse de bacterii din genurile Rhizobium, Azotobacter, Clostridium, bacterii fixatoare de azot care traiesc libere in sol. Acestea patrund in planta prin perisorii absorbanti printr-un mecanism de atractie chimica (recent s-a descoperit ca bacteriile sunt atrase de flavone secretate de radacina) si se instaleaza in interiorul radacinii plantei unde formeaza formatiuni globuloase cu aspect de noduri. Formarea acestor formatiuni este avantajata de prezenta unor microelemente ca bor, molibden, calciu si sulf. In interiorul nodozitatilor bacteriile se dezvolta, se inmultesc si fixeaza azotul atmosferic, transformandu-l in azot asimilabil. Bacteria isi insuseste de la planta zaharuri si alte substante pe care nu si le poate sintetiza, iar planta utilizeaza azotul organic fixat de bacterii.
Tulpina catinei are o scoarta neteda, de culoare bruna-verzuie, care cu timpul se inchide la culoare. O particularitate a catinei este prezenta a numerosi spini puternici, lignificati, foarte ascutiti. Toate cresterile anuale de pe tulpina si ramuri se termina cu astfel de ghimpi.
Frunzele sunt mici, dispuse altern, scurt petiolate, cu limbul ingust si lung de 5-6 cm, cu perisori solzosi de culoare cenusie-argintie pe ambele fete. De la aceasta caracteristica ii vine si denumirea populara de catina alba. Frunzele sunt ele insele bogate in vitamina C.
Catina alba este o specie unisexuat dioica, avand plante deopotriva femele si barbatesti. Plantele barbatesti sunt mai viguroase decat cele femele, au ramuri anuale mai lungi, mai groase si de culoare inchisa, precum si mugurii mai mari. Florile barbatesti sunt grupate in conuri scurte de culoare bruna, si se afla pe ramurile anuale. Florile femele sunt grupate cate 10-12 intr-un racem foarte scurt.
Fructele sunt drupe false, mici, de forma variabila, de la ovoida la globuloasa, chiar turtita. Culoarea lor predominanta este portocalie, cu treceri spre galben. Mai rar apar si fructe de culoare rosie. Fiind in numar foarte mare, foarte scurt pedunculate si asezate unul langa altul, fructele imbraca ramurile ca un manson. Pulpa fructelor este de culoare galbena sau portocalie, foarte suculenta si lasa pete unsuroase. Fructele de catina au un miros placut si aromat, dar nu se consuma cu placere in stare proaspata, fiind acre si astringente. La maturitate completa, ele pierd multa aciditate si au aroma particulara, mai puternica atunci cand recoltatul se face dupa inghet.
Catina alba infloreste in aprilie mai, cand temperatura medie diurna este de 12-15°C si se desfasoara pe o perioada de 15 zile. Plantele mascule infloresc mai devreme, in timp ce plantele femele infloresc o data cu infrunzirea. Polenizarea se face cu ajutorul vantului si al insectelor. La sfarsitul perioadei de inflorire, florile femele polenizate evolueaza spre fructe.
Maturarea fructelor incepe in luna august, in primele saptamani. Fructele se ingalbenesc, iar semintele sunt complet formate si sunt capabile sa germineze. Culoarea pielitei si a pulpei se intensifica, fructele crtesc in volum. La sfarsitul lui septembrie inceputul lui octombrie fructele ajung la maturitate optima. Daca recoltarea se face cu intarziere, calitatea fructelor se depreciaza, acestea crapa si pierd din suc.
In plantatii, catina alba intra pe rod din anul al treilea. In perioada optima de productie se obtin cantitati ce pot depasi 25 tone/ha. Dupa 18-20 de ani, catina intra in declin, cresterile vegetative sunt mici, productie scade foarte mult, iar plantele incep sa se usuce total sau partial.
Catina alba este deosebit de adaptabila diferitelor conditii climaterice, ea crescand in zonele submontane si montane dar si in zona de podis. Este intalnita indeosebi pe prundisuri, rape, sau la liziere.
In privinta temperaturii, catina este putin pretentioasa, suportand temperaturi joase de pana la -35 °C, raportandu-se cazuri de supravietuire chiar dupa geruri de -40 °C. Aceeasi rezistenta o manifesta si la temperaturi pozitive excesive, la temperaturi la nivelul solului de pana la + 45 °C.
Catina are insa nevoie de foarte multa lumina, productia optima se obtine in zonele in care planta este expusa direct la soare, pe toata perioada zilei.
Fata de umiditate, catina se adapteaza foarte usor, rezistand la cele mai cumplite secete din zona temperate, dar si la inundatiile temporare.
Catina este un arbust adaptabil pana la extrem pe orice tip de sol, pe terenuri uscate, prundisuri, dar si pe cernoziumuri si soluri brun-roscate. Uimitor, catina creste chiar si pe soluri saraturoase, pe care alte specii nu se pot dezvolta.
Profesorul David Davidescu aminteste de catina alba ca facand parte, alaturi de catina de rau (Tamarix pailassi), din grupul plantelor lemnoase din flora spontana care suporta o concentratie mai mare de saruri (0,15%).
Chiar daca aceasta planta manifesta o rezistenta sporita, la infiintarea plantatiilor in general se va evita un astfel de sol, iar daca totusi suntem nevoiti sa cultivam pe sol saraturat, se vor aplica amendamente chimice pentru corectarea reactiei alcaline a solului. Profesorul Davidescu sugereaza urmatoarele substante:
1. Gips - este amendamentul cel mai des folosit la imbunatatirea solurilor saraturoase. Este etalon in masurarea valorii de acidifiere (=100).
2. Fosfogips - rezulta ca deseu in procesul de fabricare a acidului fosforic sau a fosfatului trisodic. Are o valoare de acidifiere de 80% fata de gips.
3. Acifer - se obtine prin imbibarea cu acid sulfuric a unui amestec de sulfat de fier, sulfat de aluminiu si sulfat de calciu. Are valoarea de acidifiere de 260% fata de gips.
4. Sulfat de aluminiu - produs incolor, solubil in apa, cu val oare de acidifiere 72%
5. Sulfat de fier - sare cristalina verde, valoare de acidifiere 72%
6. Sulf - valoarea de acidifiere 550%
7. Clorura de calciu
8. Praf de lignit
9. Carbonat de calciu
Utilizarea acestor amendamente se face dupa norme bine stabilite, in functie de cantitatea de saruri din sol, dupa analize riguroase. Sunt o sumedenie de conditii ce trebuie avute in seama, orizontul de saraturare, repartizarea sarurilor pe profil, continutul in saruri a panzei freatice, etc. In caz contrar, reactia solului poate fi una contrara asteptarilor. Se recomanda asadar consultarea inginerului agronom inainte de aplicarea oricaror fertilizanti, amendamente sau agenti chimici de combatere a bolilor si daunatorilor.
Fertilizarea solului se impune numai in plantatiile situate pe terenuri sarace, subtiri, unde plantele se dezvolta foarte incet si cresterile sunt mici. In aceste cazuri, la plantarea puietilor se dubleaza cantitatea de ingrasaminte organice si chimice, iar o data la 3 ani se administreaza 20-30 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha superfosfat, 200 kg/ha sare potasica. Pe astfel de terenuri se aplica lucrarea cu paraplaul, un plug in forma de sageata care ridica brazda dar nu o si intoarce. In cazul in care solul este mentinut in plantatie ca ogor negru, gunoiul de grajd se ingroapa imediat dupa imprastiere la o adancime potrivita.
Pe solurile fertile sau potrivit de fertile ingrasamintele incorporate la infiintarea plantatiei sunt suficiente pana cand planta se aprovizioneaza singura cu azotul atmosferic.
Totodata este indicat adaosul de mranita in cazul infiintarii de plantatii prin drajoni. Mranita ofera mediul perfect pentru dezvoltarea sistemului radicular insuficient al drajonului.
Serpeni 11 : are fructe foarte mari, in medie de 0,5 g, de forma ovala sau cilindrica, de culoare portocalie deschis, uniforma pe toata suprafata, cu peduncul lung de 3-4 mm, ceea ce usureaza recoltarea manuala. Planta este viguroasa, cu cresteri puternice, drepte, de culoare gri deschis, prevazute cu spini mari, lungi.
Este un soi precoce si foarte productiv, se obtin in medie 8-10 kg de fructe/planta, in primul an de rod. Dupa jumatatea lunii octombrie recoltarea se poate face prin scuturare.
Delta 1 : de asemenea cu fructe mari, usor alungite, de culoare portocalie, cu peduncul scurt de 2 mm. Tufa este foarte viguroasa si mult ramificata, cu spinii lungi si rigizi. Culoarea ramurilor este gri in primii 2 ani, cu nuante de maro pe partea umbrita. Intra pe rod destul de tarziu, si se pot recolta 6-7 kg/planta.
Murgesti 1 : are un fruct frumos de marime mijlocie, aproape rotund, de culoare portocalie, lucios. Tufa este viguroasa, aerisita si rodeste aproape de baza. Cresterile de 1-2 ani au culoarea gri deschis, cu spini rari dar puternici. Productia este medie, de 4-6 kg/planta.
Maracineni 1 : fructul de marime mijlocie, rotund, de culoare galben intens. Tufa este potrivit de viguroasa, nu depaseste 1,8 m in inaltime, si are fructele aglomerate, dispuse sub forma de manson, ceea ce ingreuneaza recoltarea. Rodeste abundent si constant 8-10 kg/planta.
Un specific al soiului se datoreaza taliei mici, care permite plantarea la distante de 3/1,5 m, cu productie de pana la 22 t/ha.
Delta 3 : un soi rar cu cresteri viguroase si tendinta de a forma trunchi. Nu prezinta spini. Are fructe rotunde portocalii, de marime mijlocie spre mica. Pe lemnul batran fructifica pe formatiuni scurte, cu mari aglomerari de fructe.
In flora spontana, cresc plantele cu fructe portocalii, rotunde si mijlocii ca marime.
Sunt mai multe metode de inmultire care se preteaza acestei specii. Cele mai importante sunt:
Inmultirea prin butasi : Butasirea este o metoda de inmultire vegetativa prin care portiuni de ramuri sau lastari sunt puse la inradacinat in conditii optime controlate, dupa desprinderea de planta mama. Butasul poate avea lungimea de 18-22 cm si un diametru la baza de 6-10 mm.
In functie de varsta fragmentului detasat, distingem butasirea in uscat, la care se utilizeaza ramuri de peste 1 an. Butasirea in verde se face dupa cum se poate subintelege din denumirea, cu ramuri verzi, aceasta se practica in lunile de vara, cu precadere in iunie-iulie, ramuri tinere care necesita o tehnologie superioara - ele se cresc in solarii cu ceata artificiala si se pot aplica adaosuri cu substante favorizante inradacinarii (auxine). Butasirea in sistem intensiv se face in sere cu temperatura controlata, tot sub ceata artificiala, si cu incalzirea solului la 22°C.
In cazul butasirii in sistem clasic se recomanda plantarea butasilor la 10-15 cm unul de altul, pe biloane.
Inmultirea prin drajoni : Drajonarea este capacitatea plantelor de a produce lastari direct din mugurii adventivi aflati la nivelul coletului. Capacitatea mare de drajonare a catinei permite recoltarea drajonilor si folosirea lor direct pentru plantare. De cele mai multe ori, drajonii tineri au un sistem radicular slab dezvoltat, din care cauza randamentul de prindere la plantare nu este cel mai bun. Se recomanda fertilizarea terenului destinat plantarii drajonilor si adaos de mranita.
Inmultirea prin marcote : Marcotajul este o metoda de inmultire similara butasirii, cu diferenta ca lastarul nu este detasat de planta mama. Este o metoda de inmultire cel mai des utilizata la vita de vie. Catina se preteaza la marcotajul prin musuroire. Tehnica utilizata este cea clasica. Musuroiul se desface de regula dupa 2 ani, cand marcotele sunt foarte bine inradacinate, iar de la o planta se pot obtine 10-12 marcote.
Inmultirea prin seminte : Semintele de catina pot germina din momentul in care fructul a inceput sa-si schimbe culoarea in galben sau portocaliu. Insa, cu cat fructele sunt mai coapte si puterea de germinare creste proportional. Pentru extragerea semintelor, fructele bine coapte se zdrobesc, se preseaza printr-o sita deasa pentru a se desprinde din invelisul protector.
Dezavantajul acestei metode fata de butasire si marcotaj este impurificarea soiurilor, primele doua fiind tipuri de inmultire vegetativa prin care caracteristicile plantei mama se transmit fidel in descendenta.
Semintele se spala bine, se usuca la umbra in curent de aer, dupa care se pastreaza in saculeti de panza pana la data semanatului. Dintr-un kilogram de fructe se obtin 80-90 g de samanta. Rezultate mai bune se obtin la semanarea de primavara. Terenul destinat insamantarii trebuie sa fie curat, cu sol usor, maruntit si fertilizat. Inainte de semanat, semintele se stratifica timp de 30 de zile in nisip sau in pamant umed, la temperaturi de 3-5 °C. Pentru rezultate mai bune se practica inmuierea semintelor timp de 30 de ore inainte de semanat in apa curata, la temperatura camerei. Dupa ce se scot din apa, semintele se dezinfecteaza timp de 10 minute intr-o solutie de hipermanganat de potasiu (KMnO7) sau termic, mai complicat, la 70°C timp de 3-4 zile. Desi metoda termica este mult mai costisitoare, este indicata atunci cand nu suntem siguri de materialul biologic pe care il avem la dispozitie. Dezinfectarea chimica cu permanganat este eficienta impotriva fungilor si a bacteriilor, ineficienta impotriva unor eventuale infectii virale. Termoterapia actioneaza si impotriva virusurilor.
Semintele se seamana in straturi la distanta de 12-15 cm, 20-25 cm sau 30-35 cm, in functie de soi, dupa care puietii vor ramane in acelasi loc 1, 2 sau 3 ani. Adancimea de semanat este de 1 cm, iar cantitatea de samanta este de 2-3 g/m2.
Semintele se pot trata impotriva ciupercii Pytium debaryanum, iar pamantul se trateaza saptamanal cu hipermanganat de potasiu de concentratie 1 la mie timp de 30-35 zile de la rasarire. In timpul vegetatiei se efectueaza lucrarile normale de ingrijire.
Inmultirea prin puieti : se presupune in acest caz ca dispunem deja de materialul saditor si nu ne ramane decat sa il plantam. Plantarea se face clasic, precedata de fasonarea radacinilor (scurtarea lor) la 6-8 cm si mocirlirea radacinilor intr-un amestec de nisip, argila si gunoi de grajd timp de 15 minute. Plantarea puietilor se poate face toamna si primavara. Este mai recomandata toamna, din mai multe motive :
- perioada de plantare este mai lunga
- temperaturile sunt mai blande
- precipitatiile se acumuleaza in sol ceea ce permite ca radacinile fasonate sa se cicatrizeze, si sa realizeze un contact intre ele si particulele de sol. In acest caz, procentul de prindere se apropie de 100%.
Puietii plantati din toamna pornesc primavara normal in vegetatie, cu cresteri viguroase, iar lemnul se matureaza inainte de venirea inghetului. Imediat dupa plecarea in vegetatie se mai efectueaza o lucrare de taiere in verde, cu scopul de a stimula formarea coroanei, dar si cu scop de fasonare a acesteia, dupa preferinte, in functie de tipul de conducere preconizat. Despre acestea, in randurile imediat urmatoare.
Inmultirea prin altoi: altoirea se practica indeosebi la speciile lemnoase, de arbori si arbusti. Este o metoda de inmultire a soiurilor valoroase, aplicata in tara noastra de foarte mult timp. Profesorul Ioan Ionescu de la Brad aminteste peste 10 tipuri de altoire in tratatele sale de agricultura, printre primele de acest gen din Romania. Altoirea presupune unirea a doi parteneri : port-altoiul si altoiul, primul avand sistem radicular bine dezvoltat, si altoiul, detasat de la o planta cu caracteristici valoroase, pe care vrem sa o replicam. In urma unei astfel de operatii reusite rezulta un individ care prezinta insusirile urmarite, insusirile plantei mama (productivitate, vigurozitate, etc).
Compatibilitatea intre cei doi parteneri este o conditie esentiala reusitei altoirii. Aceasta metoda se foloseste mai rar in cazul catinei, dar ea se aplica indeosebi in ameliorare sau pentru raspandirea soiurilor certificate in plantatii.
Inmultire prin metode moderne: se utilizeaza din ce in ce mai mult pe plan mondial. Dezavantajele legate de pretul ridicat, tehnologia necesara si cerinta de personal calificat sunt depasite de principalele avantaje ale acestor metode, legate mai ales de obtinerea de material saditor liber de virusuri, obtinerea materialului intr-o cantitate foarte mare (de ordinul milioanelor) intr-un timp scurt si intr-un spatiu redus. Metodele sunt deosebit de utile in cazul speciilor la care metodele traditionale de inmultire vegetativa sau sexuata nu dau randament.
Dintre aceste metode de care aminteam, fac parte culturile de meristeme, apexuri, fragmente foliare, etc. Aceste culturi se realizeaza in laboratoare, pe medii de cultura speciale si in conditii aseptice.
La catina acest mod de inmultire (micropropagarea) face apanajul laboratoarelor de cercetare, in sensul producerii unor noi soiuri, devirozarilor, diferitelor studii biochimice, histologice, etc.
In incheiere, as recomanda celor care doresc sa infiinteze o astfel de plantatie sa isi procure materialul biologic din surse autorizate, respectiv de la institutele de cercetari din tara, unde el este obtinut tocmai prin metodele amintite mai sus. Institutele de la Maracineni, Stefanesti, Fundulea sunt institutii prestigioase care s-au remarcat de-a lungul timpului prin brevetarea unor soiuri valoroase, din diferite specii cultivate. Din experienta, stiu ca specialistii de acolo sunt oricand bucurosi sa ofere informatii despre modul de achizitie a puietilor.
In primul rand, in functie de relief si tipul de sol se alege directia randurilor. Pe terenurile in panta predispuse la eroziune se alege plantarea in triunghi, cu varful corespunzator celui mai inalt punct al terenului, si astfel incat pomii randurilor cu sot sa fie plantati la jumatatea distantei dintre pomii randurilor fara sot. Se obtine astfel o plantatie in mozaic, specifica combaterii eroziunii. Pe terenurile plane, care nu prezinta probleme, directia randurilor se va alege astfel incat plantele sa beneficieze de cat mai mult soare, catina fiind pretentioasa din acest punct de vedere. Forma plantatiei va fi dreptunghiulara sau patrata, dar nu este o regula.
O ultima observatie : pe terenurile excesiv nisipoase, cu tendinta de desertificare, catina se planteaza in copci la 20-30 cm adancime.
In functie de tipul de plantatie, intensiv sau clasic, catina se poate conduce sub forma aplatizata sau sub forma globuloasa.
Conducerea sub forma aplatizata, cu si fara trunchi, este in general caracteristica tipurilor de plantatii intensive. Distantele de plantare sunt 2,8-3 m intre randuri si 2 m pe rand. Prin dirijarea sub aceasta forma a coroanelor se realizeaza o serie de avantaje de ordin agrotehnic, legate de mecanizarea de intretinere a solului, de combatere a bolilor si daunatorilor, usurand executarea unor lucrari de taiere si recoltare. Conducerea aplatizata a coroanei satisface in mare masura cerinta de lumina a catinei.
Conducerea globuloasa a tufelor se practica in plantatiile clasice, unde distantele de plantare sunt 3,5/2 - 2,5 m, sau la plantele isolate, aceasta fiind de fapt forma naturala a catinei.
Pentru a asigura conditii bune de crestere si dezvoltare a radacinilor si a inlatura orice concurenta, solul, in plantatiile de catina, se mentine obligatoriu ca ogor negru. Exceptii se pot face in primul an si eventual in anul 2 de la plantare, cand pe mijlocul intervalului este posibila cultivarea plantelor de talie mica, ce nu concureaza catina si permit executarea mecanizata a lucrarilor.
Inierbarea intervalelor este indicata si pentru usurarea culesului, a taierilor, efectuarii diferitelor lucrari, mai ales in zonele cu precipitatii frecvente, unde mocirlirea ar putea crea probleme.
In plantatiile unde catina are si rolul de a preveni sau combate eroziunea solului, intervalul dintre randuri se poate mentine inierbat, iar terenul pe directia randurilor se lucreaza ca ogor negru (similar plantatiilor viticole).
Solul se poate inierba si pastra ca atare si pe terenurile plane si umede cu exces temporar de apa cu conditia ca in perioadele secetoase iarba sa fie cosita des iar in jurul plantelor sa se lucreze ca ogor negru.
Daca spatiul dintre randuri permite, toate lucrarile solului se pot face mecanizat cu combinatorul.
Taierea de formare incepe o data cu plantarea sau imediat dupa plantare si se executa diferentiat in functie de tipul de coroana ce urmeaza sa se proiecteze. Pentru formele de coroana globuloasa sau usor turtite, taierea de formare consta in alegerea axului si a 3-5 ramuri laterale cat mai bine asezate pe ax. Atat ramurile cat si axul se scurteaza cu 1/2 sau 1/3, in functie de vigurozitatea cresterilor. In anii 2 si 3 se urmareste garnisirea axului din 30 in 30 cm cu ramuri de schelet, pana la inaltimea de 1,6-1,7 m considerata ca potrivita pentru executarea manuala a lucrarilor de taiere si recoltare.
Concomitent cu imbracarea corecta a axului cu ramuri de schelet, se executa aceeasi operatie si pe ramurile de schelet, cu deosebirea ca distantele dintre ramurile de semischelet este de 12-15 cm si sunt preferate acelea care au o pozitie bilaterala alterna.
Pentru obtinerea de coroane aplatizate taierea de formare incepe tot de la plantare. Se indeparteaza axul la 35-40 cm inaltime, la care se si proiecteaza primul etaj. Se aleg 2 ramuri de schelet ce au pozitii in directia randului.
In continuare, in anii 2 si 3, din cresterile rezultate se aleg ramurile de schelet care sunt orientate pe directia randului, pana la inaltimea de 1,6-1,8 m. In scopul obtinerii unei garnisiri bune cu ramuri de schelet si semischelet, cresterile anuale de prelungire se scurteaza cu 1/3. Ramurile de semischelet se raresc la 15 cm una de alta si se scurteaza la 30 cm. Ramurile de schelet se pot dirija pe sarmele spalierului, fie prin taieri fie prin palisare.
Taierea de fructificare este orientata mai mult asupra ramurilor care rodesc, urmarindu-se ca rodul sa se gaseasca cat mai la periferia coroanei. Catina intra pe rod in anul 2, 3 sau 4 de la plantare. La inceput rodul este concentrat pe ax si la baza ramurilor de schelet. Pe masura ce plantele avanseaza in varsta, prin taiere, rodul se dirijeaza spre periferia coroanei. De asemenea, taierea urmareste repratizarea uniforma a ramurilor de rod, precum si intinerirea lor.
Anual se raresc formatiunilor de rod la distanta de 10-12 cm in zonele mai putin luminate si de 6-7 cm catre periferia coroanei. O parte din formatiunile de rod se elimina de la baza, iar o alta parte se taie in cepi de 1-1,5 cm. Din lastarii care se formeaza pe cepi, se elege cel mai viguros si cel mai bine plasat, care va inlocui formatiunea de rod care a fructificat anul precedent.
Aceasta operatiune de inlocuire alternativa se repeta dupa aceleasi principii an de an. Taierea de fructificare se efectueaza toamna sau primavara, dar partial se poate executa si in perioada maturarii fructelor cand recoltarea se face prin detasarea ramurilor de rod.
Operatiunea cea mai dificila este recoltarea. Tufele dese cu spini lungi si puternici, fructele mici si aglomerate, prinderea lor puternica de ramuri precum si pedunculul scurt sunt principalele cauze care ingreuneaza recoltarea.
Momentul optim de recoltare se stabileste in functie de modul de valorificare a fructelor. Culesul se va efectua in momentul in care fructele ajung la greutate maxima, si deci sunt acumulate majoritatea substantelor active.
Calendaristic, culesul se efectueaza din a doua jumatate a lunii august pana la jumatatea lunii octombrie. Dupa aceasta data, fructele sunt supramaturate, scad in greutate, se zdrobesc, iar o parte din ele crapa in momentul recoltarii.
Recoltarea manuala se face prin desprinderea bob cu bob direct de pe tufa. Fructele culese manuale sunt curate, iar planta nu este deloc afectata prin taierea formatiunilor de rod, in schimb randamentul este scazut. Un muncitor poate culege 5-10 kg pe zi. Se mai practica sistemul de detasare a ramurilor cu rod si recoltarea ulterioara a fructelor.
Se folosesc si sisteme mai practice de recoltare, care se bazeaza pe folosirea unor instrumente ajutatoare ca piepteni de metal cu dinti lungi, carlige, greble, etc.
Cu ajutorul acestor instrumente randamentul creste simtitor, un muncitor ajungand sa recolteze 15-16 kg pe zi direct din tufa, si 20-22 kg pe zi de pe ramuri detasate.
Pentru obtinerea de suc de fructe de catina in scopuri industriale, s-a recurs la instalatii mobile de presare a fructelor direct de pe tufa, precum si instalatii fixe unde ramurile cu fructe detasate sunt fragmentate, zdrobite si presate.
Deoarece fructele de catina sunt perisabile, depozitarea lor trebuie sa se faca in ambalaje mici, iar transportul in ladite ce nu depasesc cantitatea de 4 kg. Trebuie acordata mare atentie la manipularea, transportul si depozitarea fructelor, mai ales in faza de maturitate deplina. In stare proaspata ele se pot pastra timp de 3-4 saptamani in depozite frigorifice la temperatura de 0 °C.
Fructele de catina se pot valorifica sub forma de suc, sirop, nectar, gem, marmelada, etc.
Catina se regaseste in anexa 7 a ordinului MAPAM nr 564/2003, intitulat Reguli si norme tehnice interne privind producerea in vederea comercializarii, prelucrarea, controlul si/sau certificarea calitatii semintelor si a materialului saditor din unele specii de plante produse si comercializate pe teritoriul Romaniei.
Fructele de catina se pot valorifica sub forma de suc, sirop, nectar, gem, marmelada, etc.
Recoltarea produsului din flora spontana
Se recoltează fructele catinei în decursul lunilor august-septembrie. Se recomandă a fi recoltate până la lăsarea primului ger, după care conţinutul în vitamina C scade brusc.
Principiile active din fructele de cătină
Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat.
Fructul de cătină conţine:
A- substanţă uscată 15-20%
B - zaharuri (în special monozaharide) 0,05-0,5%
C - acizi organici 1,5-4%
D - pectine 0,14-0,5%
E - polifenoli şi tananţi; flavonoide 1,8%
F - celuloză 0,9%
G - proteine 1,2%
H - ulei deosebit de complex 8-12%
I - beta caroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov) 3,5-10%. Prezent cu precădere în fructe. De menţionat că betacarotenul este similar cu provitamina A. Prin hidroliza enzimatică, ce are loc la nivelul intestinului, betacarotenul se transformă în 2 molecule de vitamina A1. Enzima carotenază joacă şi alte roluri în acţiunea vitaminelor A1 şi A2. Ăn doze excesive betacarotenul este mucogen. Asupra organismului betacarotenul acţionează ca:
- antiacneic, anticarcinomatos, contra îmbătrânirii, afecţiunilor coronariene - 6,25 mg/kgcorp/zi (aceasta echivalează cu 50 picături ulei de cătină de 2 ori pe zi)
- contra keratozei, leucoplaziei, în lupus - 18,75 mg/kgcorp/zi (aceasta echivalează cu 150 picături ulei de cătină în 3 prize a 50 picături, de preferat cu 1/2 oră înainte de masă)
- antimutagen, antioxidant, în mastite, rinite, fotofobii, boli cronice pulmonare - 3,75 mg/kgcorp/zi (aceasta echivalează cu 30 picături ulei de cătină de 2 ori pe zi)
- în tratamentul psoriazisului, porfiriilor, radiculitelor, tumorilor, ulcerului, stresului - 9,5 mg/kgcorp/zi de 3 ori pe zi (aceasta echivalează cu 75 picături ulei de cătină de 3 ori pe zi)
- în prevenirea cancerului şi ca imunostimulator - 2,25 mg/kgcorp/zi (aceasta echivalează cu 30 picături de uleid e cătină de 3 ori pe zi)
- are acţiune sinergică cu Interferonul, este precursor al oxidărilor şi timoprotector (60 picături ulei de cătină de 3 ori pe zi)
J - microelemente:raportul dintre Na şi K este net în favoarea acestuia din urmă, explicând mobilitatea anionilor ca săruri de K.
fosfor P 194 mg%
calciu Ca 211,8 mg%
magneziu Mg 186,1 mg%
potasiu K 165,1 mg%
sodiu Na 2,8 mg%
fier Fe 13,84 mg%
K - vitamine liposolubile instabile în mediu acid
vitamina A până la 380 mg%
vitamina E 16 mg%
vitamina F 8 mg%
vitamina D 20 mg%
L - vitamine hidrosolubile (cantitatea variază în funcţie de perioada recoltării de la 360 -02500 mg / 100 g fruct) instabile în mediu alcalin (Astfel apare paradoxul "convieţuirii" în fruct a vitaminelor hidrosolubile ci vitaminele liposolubile la un pH de 2-3. Studiind fenomenul, cercetătorii au descoperit existenţa unor membrane unidirecţionale care, atâta timp cât nu sunt distruse, pot păstra vitaminele. Abia acum se poate înţelege de ce sucurile, gemurile şi alte preparate din fructe de cătină nu sunt atât de bogate în vitamine precum fructul în sine):
vitamina C
vitamina P
vitamina K
complexul B (toate vitaminele B1 - B9)
M - 18 aminoacizi (inclusiv toţi aminoacizii esenţiali)
N - Izoramnetină (prezentă cu precădere în fructe) acţionează ca antibacterian, antihistaminic, antiinflamator, antioxidant, antispasmodic, în prevenirea cancerului, hepatoprotector, inductor de Chinon-reductază. O - Kaempferol (prezent cu precădere în fructe) acţionează ca:
- antiagregant 30uM, antialergic, antibacterian 20 ug/ml, antitumoral (în cancere), anticoncepţional, în tratamentul afecţiunilor stomatologice: gingivitelor (20 ug/ml), antihistaminic, antiinflamator, antimutagenic, antioxidant, antispasmodic, antiulceros, coleretic, diuretic, hipotensiv, antiseptic (20 ug/ml).
- în tratamentul leucemiei, limfoamelor, radiculitei (are efect de 7 ori mai intens decât quercetina), antagonist al serotoninei, inhibitor al factorilor de creştere tumorală, inhibitor PAF (factor de activare plachetară), trofic al mucoasei uterine. În funcţie de doză, poate fi şi antagonist estrogenic EC50 = 25 uM/l, tratamentul HIV, în prevenirea efectelor teratogene.
Mai mult, numeroase studii descriu şi alte efecte ale produsului, precum:
- inhibitor 11 beta-HSD
- inhibitor 5-LIPOXIGENAZĂ
- inhibitor aldoreductază (100uu)
- inhibitor aromatază
- inhibitor c-AMP-fosfodiesterază
- inhibitor al deiodinază-iodotironinei
- inhibitor al lipoooxigenazei
- inhibitor al topoizomerazei I şi II
Cantitatea de ulei de cătină este de 60 - 100 picături de 3 ori pe zi.
Uleiul de cătină conţine :
- acizi graşi esenţiali 80-90%, din care:
- oleic 1%
- linoleic 3%
- pantotenic 1,5%
- palmitic 1%
- heptadecanoic 1%
- erucic 1%
- succinic, malic, maleic, ascorbic etc. 1%
- alfa şi beta caroten
- licopen
- criptoxantină, zeaxantină, taraxantină, fitofluină şi kantofilă
- tocoferoli (vitamina E, g tocoferol), fitosteroli etc.
Principiile active din seminţele de cătină
Seminţele de cătină conţin acizi graşi nesaturaţi cum ar fi acidul linoleic şi acidul linolenic şi beta-sitosterol (prezent cu precădere în seminţe).
Betasitosterolul acţionează:
- în tratamentul adenoamelor, în cancerul mamar, ca antibacterian, ca antiedemic (se utilizează 320 mg/zi)
- antiestrogenic, antigonadotrop, antimutagen, antiinflamator, inhibitor al poftei de mâncare în tratamentul obezităţii, reglator al lipoproteinemiei, în tratamentul leucemiilor, limfoamelor - 30 mg / zi timp de 3 luni (echivalează cu 105 g cătină uscată şi măcinată pe zi)
- în cancerul cervical şi pulmonar, în prevenirea cancerelor, antimicotic, antiviral, vermifug (LC50 = 110 ppm), hepatoprotector, spermicid - 2-6 g/zi (echivalează cu 50-150 g cătină uscată deshidratată şi stabilizată pe zi)
Ca efect negativ, beta sterolul este anorexic.
Principiile active din frunze de cătină
Harmol (prezent cu precădere în frunze) acţionează în tratamentul infecţiilor cu TRYPANOSOMA
Principiile active din scoarţa de cătină
Scoarţa de cătină conţine 5-HIDROXITRIPTAMINA în concentraţie de 3000 - 4000 ppm. Acţionează ca: - antidepresiv, antidot (în intoxicaţie cu Mn) - se administrează 40 mg/kgcorp/zi,
- în tratamentul plăgilor, boala Parkinson, antitumoral, stimulent cerebral - se administrează 40 mg/kgcorp/zi) Frunzele şi scoarţa arbustului conţin în concentraţii mari şi alţi produşi cum ar fi sitosterol şi tocoferol (vitamian F)
Principiile active din muguri de cătină
Harmalol (prezent cu precădere în muguri) acţionează ca afrodisiac, antibacterian, stimulator al sistemului nervos central. Cantitatea necesară este de 2-3 g/zi din pulberea special preparată.
PRINCIPII ACTIVE: substante tanante, celuloza, proteine,, ACID FOLIC, izoramnetol, fitosteroli Faţă de normele interne şi externe de a obţine un ulei de cătină cu 50-80 mg betacaroten / 100 g ulei, S.C. Hofigal S.A. Bucureşti obţine un ulei cu concentraţia de 180-350 mg betacaroten / 100 g ulei şi peste, cu o stabilitate de cel puţin 3 ani fără modificări
Actiune farmacodinamica
vitaminizant, depurativ, antidiareic, antiinflamator, antiscorbutic, astringent, vermifug, menţinerea normală a permeabilităţii şi elasticităţii capilarelor şi, prin aceasta, la normalizarea circulaţiei sanguine, împrospătează memoria, îndepărtează starea de somnolenţă, stimularea imunităţii, este campionul vitaminei A şi a întregului complex de vitamine B, proprietăţi bactericide (în infecţii gastrointestinale şi dermice) întrucât stimulează epitelizarea ţesuturilor Cătina albă poate înlocui ginseng-ul. Reprezinta un puternic stimulator imunitar, un puternic tonifiant al sistemului nervos si un vitaminizant de exceptie.
Utilizari terapeutice
Primele utilizări terapeutice moderne au fost iniţiate în 1950 în Rusia. Cătina este înregistrată oficial în farmacopeea chinezească din 1977. Este un abust fructifer cunoscut ca facand parte din flora spontana a Romaniei, care se utilizeaza deopotriva in industria alimentara, in silvicultura, in farmacie dar si ca planta ornamentala.
In prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si chiar scoarta, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din punct de vedere medical. Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice. De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Se utilizeaza si in geriatrie cu rezultate spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele. Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac. Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor tratamente ale obezitatii.
Prin prelucarea fructelor in industria alimentara se obtin produse foarte apreciate cum ar fi suc, nectar, sirop, gem, jeleu, dulceturi, peltea, lichioruri, diverse bauturi alcoolice." Frunzele de catina pot fi consumate in stare naturala sau preparate. Indicaţii - uz intern: - radiatii - aparatul digestiv: hepatită epidemică, hepatită cronică, ciroză hepatică, ulcere gastrice şi duodenale de orice natură, colite, diaree, u - aparatul circulator: ateroscleroză, varice - aparatul locomotor: gută, reumatism - boli dermatologice: urticarie, staări alergice, boli de piele, arsuri termice şi chimice, afecţiuni ale pielii determinate de expunerea prelungită la iradieri. - maladii neuro-endocrine - sistemul nervos: nevroze, depresii, astenie, efect antistres - alcoolism - reumatism - în oncologie pentru tratarea cancerului - cătina are capacitatea de inhibare tumorală a HIPOFAN-ului. Administrarea extractului de cătină dublează efectul citostaticelor, al medicamentelor, în general micşorând semnificativ efectele lor secundare.; Cătina conţine o mare cantitate de vitamina C care se transformă într-un acid reversor cu efect invers substanţelor cancerigene, ajutând la regenerarea enzimelor şi a proceselor imunochimice din organism. - în tratarea SIDA - afecţiuni oftalmologice: infecţii oculare grave - boala Parkinson - intervenţii chirurgicale grele (transplant de piele sau de cornee) - afecţiuni circulatorii - tratarea HTA, afecţiuni coronariene - tratarea gingivitelor - anemii - în geriatrie Indicaţii - uz extern: - boli dermatologice: arsuri, degerături, eczeme (infuzie din 2 linguri de fructe proaspete la o cană de apă; se beau 2-3 căni pe zi), zona Zoster, hipercheratoză, tratarea arsurilor, ranilor cu vindecare lenta si ulceratiilor, datorita continutului bogat in componentele nutritive esenatiale pentru sanatatea pielii si in special incetinirea procesului de imbatranire Orice preparat pe bază de cătină nu se consumă după ora 14,00, decât de cei care doresc să nu doarmă în orele imediat următoare, deoaree cătina este mai excitantă decât cafeaua.
Forme farmaceutice
Infuzie: 2 linguri de fructe zdrobite la 500 ml apă clocotită; se lasă vasul acoperit 30 de minute; se bea fracţionat în cursul unei zile (o băutură placută şi răcoritoare se obţine din 750 g fructe cu 6 l apa şi 1 kg zahar – după răcire se toarnă în sticle şi se păstrează la loc răcoros)
Pentru prepararea vinului se pot utiliza si fructele uscate in proportie de cinci ori mai mica.
------------------------------------------
ULEI DE CĂTINĂ
PREZENTAREA PRODUSULUI : ulei obtinut din fructe de catina alba prin procedee combinate de presare si extractie.
PRINCIPII ACTIVE :
- vitaminele A, B, E, F, C, B1, B2,
- carotenoizi dizolvati intr-un ulei gras (în special betacaroten),
- acid folic,
- acizi grasi nesaturati,
- fitosteroli, enozitoli, acid nicotinic.
- oligoelemente (K, Mg, Fe, Mn, etc.)
- lecitine
- fosfolecitine
ACTIUNE FARMACOLOGICA :
- tonifiant general, antianemic, vitaminizant de exceptie,
- imunostimulator
- are acţiune sinergică cu Interferonul
- trofic vascular şi nervos, regenerator al pigmentilor retinieni
- protector coronarian
- antiaterosclerotic
- încetineşte procesul de îmbătrânire
- previne apariţia cancerului (în special cancerul pulmonar la fumători, prin conţinutul mare de betacaroten)
- îmbunătăţeşte funcţia de detoxifiere a ficatului şi asigură troficitatea celulei hepatice
- depurativ,
- în administrare externă este un buncicatrizant, epitelizant, având un remarcabil efect dermoregenerator, antiinflamator, uşor bactericid, nutritiv
INDICATII :
- intern : avitaminoza, afectiuni oculare - extern : creme, colire, lotiuni contra arsurilor
ACTIUNE TERAPEUTICA :
Fructul de catina a aratat, in urma determinarilor complexe efectuate in laborator, ca are intr-adevar in componenta sa : - vitaminele A, B, E, F, C, B1, B2, D2, D3 - acizi grasi nesaturati - aminoacizi esentiali (acid glutamic, arginina, lizina, alanina, lecitina etc.) - ioni de sodiu, potasiu, calciu, magneziu
Toate aceste componente existente in concentratul polivitaminic de ulei de catina fac din acest produs un vitaminizant de exceptie atat in administrarea sa interna, cat si in intrebuintarile sale de uz extern, ca cicatrizant si epitelizant extrem de eficient.
Actiunea terapeutica cunoscuta a fructelor de catina face din acesta un produs extrem de util in :
- refacerea organismului dupa oboseala, astenie, boli generale si perioade de convalescenta;
- marirea rezistentei la boli si conferirea de forte noi organismului - prevenirea infectiilor, in special la copii
- actiune antibacteriana, cicatrizanta si epitelizanta in afectiunile pielii
- actiune de protectie a ochiului si de grabire si consolidare a afectiunilor din sfera oculara
- prevenirea si tratarea afectiunilor hepato-biliare, digestive (gastrite, ulcer), enterite, hipertensiune arteriala, afectiuni renale, maladii ale sistemului nervos si endocrin
- tratarea zonei zoster atat in formele cu simptomatologie neurologica cat si dermatologica
- reglarea metabolismului zaharului
Este considerat MEDICUL MIRACOL.
Utilizarea uleiului de catina pentru uz veterinar face ca animalele sa aiba o blana deosebit de frumoasa. Este utilizat pentru eczeme, caderi de par, alergii. Se administreaza cate 30 picaturi de 3 ori pe zi.
MODUL DE ADMINISTRARE A ULEIULUI DE CATINA
1. Afectiuni dermatologice: dermatoze, acnee, psoriazis, keratoza, afte, porfirii, lupus eritematos (forme cutanate), arsuri, degeraturi, protectia impotriva radiatiilor.
- extern : se aplica local pe zona afectata
- intern : cate 3 lingurite de 3 ori pe zi inainte de fiecare masa (15 g / zi ) cu o lingurita de miere (exceptand diabeticii care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
2. Afectiuni osteoarticulare: osteoporoza, necroza osoasa, cancere osoase, coxartroza, artroze, artrite, poliartrite reumatoide, reumatism articular
- intern : cate 2 linguri de 3 ori / zi dupa fiecare masa (20-30 g / zi) pe o lingurita de miere (exceptand diabeticii care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
3. Afectiuni oftalmologice: infectii oculare, fotofobii, retinopatii, glaucom, cataracta, blefaroconjunctivite cronice
- extern : se administreaza in sacul conjunctival cate 5 picaturi in fiecare ochi, seara inainte de culcare.
Atentie !!! Se utilizeaza numai uleiul de catina preparat in acest scop.
- intern : de la 1 lingurita - 1 lingura de 3 ori / zi , in functie de gravitatea afectiunii, dupa fiecare masa, pe o lingurita de miere (exceptand diabeticii care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
4. Afectiuni O.R.L.: amigdalite, colite, rinite (mai ales in cele cronice, atrofice tip Ozena), laringite.
- intern : 1 lingurita de 3 ori / zi dupa fiecare masa pe o lingurita de miere (exceptand diabeticii care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
5. Afectiuni ale aparatului respirator: viroze respiratorii, traheite, pneumonii, pleurezii, astm bronsic, emfizem pulmonar, cancer bronhopulmonar sau cancere ale altor segmente ale tractului respirator, TBC cai respiratorii
- intern : 1 lingurita de 3 ori / zi, inainte de fiecare masa (in cazul astmului bronsic, formelor grave de pneumonie, al cancerelor se utilizeaza pana la 3 linguri de 3 ori / zi)
6. Afectiuni cardiovasculare: miocardite, arterite, arteroscleroza (cu hipercolesterolemie), HTA, boli coronariene, stenoza mitrala, insuficienta cardiaca, infarct miocardic
- intern : 1-2 lingurite de 3 ori / zi, inainte de fiecare masa, cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
7. Afectiuni ale aparatului digestiv: inflamatii digestive, colite, enterocolite, stomatite, gingivite, periodontoze, hemoroizi, parazitoze si viroze digestive, candidoze digestive, constipatie, diaree, ciroza hepatice, hepatite cronice si acute, gastrite, ulcere gastrice si duodenale, leucoplazii digestive, cancere hepatice, pancreatice, gastrice, bucale, esofagiene, intestinale
- intern : 1 lingurita de 3 ori / zi inainte de fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau). Doza se poate mari pana la dublu.
8. Afectiuni ale aparatului reno-urinar: nefrite, glomerulonefrite, cistite, infectii urinare joase, TBC renala, cancer renal etc.
- intern : 1-2 lingurite de 3 ori / zi inainte de fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
9. Afectiuni ale aparatului genital: infectii genitale, mastite, metroragii, menometroragii, sterilitate, inflamatii din sfera genitala - anexite, adenom de prostata, adenocarcinom de prostata, leucoplazii din sfera genitala, fibroane uterine, cancere uterine, ovariene, tubare, mamare, cervicale etc
- intern : 1-2 linguri de 3 ori / zi inainte de fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
10. Afectiuni hematologice: corecteaza defectele (anomaliile) hematopoiezei, hemofilii, anemii, coagulopatii, talasemii, leucemii, limfoame Hodgkin si non-Hodgkin, la imunodeprimati
- intern : 1-2 lingurite de 3 ori / zi inainte de fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
11. Afectiuni ale sistemului nervos si psihice: depresie, anxietate, nevroza, stres, radiculite, encefalite, meningite, boala Alzheimmer, boala Parkinson, epilepsie (reduce numarul crizelor comitiale pana la a le suprima), convulsii, cancere ale diferitelor segmente nervoase
- intern : 1-2 linguri de 3 ori / zi inainte de fiercare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
12. Afectiuni virale: poliomelita, infectii cu herpes simplex (mai ales cele genitale), alte infectii virale, SIDA
- intern : 1 lingura de 3 ori / zi inainte de fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
13. In profilaxia si prevenirea imbolnavirilor: profilaxia si prevenirea imbolnavirilor, ridicarea statusului imunitar al organismului, refacerea organismelor solicitate fizic si psihic sau aflate in convalescenta
- intern : 1 lingurita de 3 ori / zi dupa fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
Aceasta cura ar trebui facuta profilactic de 2-3 ori pe an, cate 30 zile, in special toamna, iarna si primavara.
luni, 12 februarie 2007
Gheara pisicii - UNCARIA TOMENTOSA
GHEARA PISICII
UNCARIA TOMENTOSA
Gheara pisicii sau UNA de GATO este denumirea comuna utilizata in Peru pentru cel putin 7 plante diferite.
Caractere de recunoastere a plantei
Este o planta cataratoare, in forma de vita, cu tepi mari si foarte ascutiti pe ramuri, ce seamana cu niste gheare de pisica. Este o planta cataratoare, in forma de vita, cu tepi mari si foarte ascutiti pe ramuri, ce seamana cu niste gheare de pisica. Ecologie, raspandire in flora spontana si zonare in cultura
Originea plantei - America Centrala si de Sud - bazinul Amazonului - Peru, Columbia, Ecuador, Guyana, Trinidad, Venezuela, Surinam, Costa Rica, Guatemala, Panama
Istoric
Gheara Pisicii (Uncaria tomentosa) este o planta cu proprietati benefice pentru sanatate, originara din regiunile tropicale ale Americii de Sud. Are o traditie indelungata in medicina populara, triburile din Peru utilizand-o de peste 2000 de ani ca plantã sacrã pentru mentinerea starii de sanatate.
Indienii Campa mãrunţesc coaja exterioarã a plantei , o opãresc în apã fierbinte, fierberea având loc cel puţin o orã, apoi se decanteazã extractul de coaja şi celelalte componente insolubile care rãmân în apã în vas. Ulterior extractul decantat se poate bea rece sau cald. Restul tulpinii, rãdãcina şi frunzele speciilor de Uncaria au fost de asemenea folosite de cãtre triburile din America de Sud la prepararea altor remedii. Totuşi, substanţele biologice active solubile în apã sunt concentrate în coaja exterioarã.
Gheara pisicii sau UNA de GATO este denumirea comuna utilizata in Peru pentru cel putin 7 plante diferite.
Origini - America Centrala si de Sud - bazinul Amazonului - Peru, Columbia, Ecuador, Guyana, Trinidad, Venezuela, Surinam, Costa Rica, Guatemala, Panama
Gheara pisicii a fost utilizata de mai bine de 2000 ani ca planta medicinala sacra de triburile indigene din America de Sud in tratarea inflamatiilor, cancerului, infectiilor.
Principii active ale plantei
Gheara pisicii contine numeroase substante biologic-active cu actiuni benefice: antioxidanti care impiedica actiunea distructiva a radicalilor liberi; substante antiinflamatoare; alcaloizi care cresc actiunea limfocitelor impotriva agentilor patogeni.
PRINCIPII ACTIVE: - alcaloizi oxindolinici - datoritã acestora planta manifestã efecte secundare la nivel digestiv, cum ar fi crampe şi diaree
- fitosteroli
- proantocianozide,
- substanţa activã = min. 8% CAE (carboxil alchil esteri) - compuşi similari cu fosfolipidele, care pot influenţa raportul colesterol/fosfolipide din membranele celulare şi care influenţeazã puternic integritatea membranelor celulare
- alcaloizi tetra- si pentaciclici
- 10-20% tanin - se comportã ca un element antinutritiv cu greutate molecularã mare, formând complexe insolubile cu proteinele nutritive. De aceea planta poate produce probleme gastrice, ale ficatului si rinichilor. Nu se administreaza produsele pe baza de Gheara pisicii cu lapte.
- ajmalicine
- akuammigine
- campesterol
- catechin
- chlorogenic acid
- cinchonain
- corynantheine
- corynoxiene
- daucosterol
- epicatechin
- harman
- hirsuteine
- hirsutine
- iso-pteropodine
- loganic acid
- eyaloside
- mitraphylline
- oleanolic acid
- palmitoleic acid
- procyanidins
- pteropodine quinovic
- acid glycosides
- rhynchophylline
- rutin
- sitosterols
- speciophylline
- stigmasterol
- strictosidines
- uncarine A three F
- acid vaccenic
Actiune farmacodinamica
- imunostimulator - este un puternic stimulator al imunitatii
- antiinflamator - reduce raspunsul inflamator
- antireumatica prin inhibarea hialuronidazei si prin polizaharidele continute
- antimutagenic (protector celular) - are un efect complex asupra celulelor afectate care se reproduc necontrolat (cum ar fi celule neoplazice din cancer). Are capacitatea dovedita clinic de a stimula aceste celule sa-si inceteze reproducerea necontrolata, periculoasa pentru functionarea normala a intregului organism uman.
- anticanceros
- antiulceros
- antidepressant
- antileucemie
- antioxidant
- antitumoral
- antiviral
- contraceptiv - sterilitate 3-4 ani daca se bea un ceai pe zi, timp de 3 luni consecutiv
- anticoagulant
- analgezic
- antidizenteric
- blood cleanser
- detoxifiant
- diuretic
- gastrotonic
- hipocolesterolemiant
- tonic al organismului
- hipotensiv
- vermifug
- depurativ
- antitabagic
- singurul agent natural cunoscut care contribuie la stimularea refacerii celulare, a reparatiei fiziologice a ADN-ului si de reducere a deteriorarii acestora
- intervine in contracararea procesului de imbatranire
- scade perioada de convalescenta a bolilor si grabeste vindecarea
- sustinerea si stimularea functiei imune in general (stimuleaza protectia antivirala contra gripei si in caz de infectii) si mai ales protectia imuna dupa radio- si chimioterapie efectuate la pacientii cu neoplazii (cancer).
UTILIZARI TERAPEUTICE
In urma studiilor efectuate de-a lungul a peste 20 ani, renumitul profesor dr. Ronald Pero, titularul catedrei de Ecogenetica celulara si moleculara la Universitatea din Lund (Suedia) si profesor asociat de terapeutica experimentala la Centrul medical al Universitatii din Boston a identificat compusi specifici cu efecte farmaceutice care pot stoca deteriorarea produsa de radicalii liberi si pot initia procese de regenerare a ADN-ului, normale din punct de vedere enzimatic.
- are un efect complex asupra celulelor afectate care se reproduc necontrolat (cum ar fi celule neoplazice din cancer). Are capacitatea dovedita clinic de a stimula aceste celule sa-si inceteze reproducerea necontrolata, periculoasa pentru functionarea normala a intregului organism uman.
- sustinerea si stimularea functiei imune in general (stimuleaza protectia antivirala contra gripei si in caz de infectii) si mai ales protectia imuna dupa radio- si chimioterapie efectuate la pacientii cu neoplazii (cancer).
- tratarea astmului
- tratarea inflamatiilor tractului urinar
- tratarea reumatismului
- tratarea artritei
- tratarea durerilor de oase
- tratarea ulcerului gastric
- tratarea cancerului
- tratarea diabetului
- tratarea hemoragiilor
- tratarea dereglarilor menstruale
- tratarea cirozei
- febra
- abcese
- gastrite
- pentru "normalizarea corpului", dupa recuperarea unui traumatism
- tratarea SIDA
- tratarea herpesului
- tratarea zonei Zoster
- tratarea nevralgiilor
- boala Crohn
- atacuri de inima
- candida, gonoree
- alergie
- pentru persoane cu antecendente familiale de cancer, boalã cardiacã, diabet sau alte boli legate de vârstã
- pentru bolnavii cu osteoartritã
- pentru pacienţii suferinzi de poliartritã reumatoidã sau alte boli autoimune
- pentru pacienţii aflaţi în recuperare în urma chimioterapiei sau a radioterapiei
- pentru persoane ce prezintã sindrom recurent de colon iritabil
- în boli de piele, pentru îmbunãţirea stãrii tegumentelor
- în urma intervenţiilor chirurgicale - grãbirea convalescenţei şi reducerea efectelor secundare ale intervenţiei
Forme farmaceutice si utilizari terapeutice
Este utilizata ca tratament adjuvant (simultant sau alternativ) tratamentului medicamentos specific.
Profesorul Ronald Pero, care a studiat timp de 30 ani ADN-ul, profesor de ecogeneticã celularã şi molecularã la Universitatea din Lund (Suedia), profesor asociat de terapeuticã experimentalã la Centrul Medical al Universitãţii din Boston, a realizat o reproducere fidelã de laborator a metodei folosite de indienii Campa, Ashaninkas,Aguaruna, Cashibo, Conibo, Shipibo printr-un produs medicamentos 100% solubil în apã, cu o accesibilitate biologicã de 100% la absorbţie, la trecerea prin tractul gastrointestinal, cu remarcabile proprietãţi. Extractul în apã standardizat de Uncaria tomentosa brevetat în USA se realizeazã , dupã precizãrile din cartea "Regãsirea tinereţii" a dr. Ron Pero, astfel: 150 grame de coajã pulverizatã, uscatã în aer, din Gheara pisicii a fost adaugatã la 5 litri apã şi încãlzitã într-un vas de oţel inoxidabil pânã la o temperaturã puţin sub 1000C. Aceastã temperaturã a fost menţinutã 20-24 ore pânã când extractul de apã fierbinte a scãzut pânã la 1 litru. Decoctul a fost trecut printr-un filtru conic obişnuit de cafea şi apoi centrifugat la 3000 de turaţii timp de 15 minute. S-a obţinut un extras pur având o concentraţie de 0,15 grame de pulbere de coajã/ml (150 grame de reziduu brut la litru). Urmeazã ultrafiltrarea pentru înlãturarea moleculelor mari, cu greutate molecularã mai mare de 12.000 de daltoni. S-au transferat 50 de ml de extras într-un tub de dializã cu membranã de celulozã, cu diametrul porilor de 2,4 nm şi au fost dializaţi cu 1 litru de apã distilatã timp de 24 ore la 40C. Dupã dializã fracţiunea cu greutate molecularã mare (maron închis) a fost reţinutã în tub, iar cea cu greutate molecularã micã (galben deschis) a fost concentratã într-un volum final de 50 ml şi apoi uscatã prin congelare (sau pulverizare) pânã la obţinerea unei pulberi fine. Preparatul cu greutate molecularã micã obţinut din extrasul de apã fiebinte şi coajã din Gheara pisicii aparţine dr. Ron Peri. A folosit tehnicile cromatografice pentru a separa substanţele active din materialul filtrat în vederea identificãrii lui ulterioare. Indicaţii: Profesorul Ron Pero a realizat o reproducere de laborator a metodei folosite de indienii Campo, Ashaninkas,Aguaruna, Cashibo, Conibo, Shipibo si astfel s-a realizat produsul C-MED 100 al firmei INNOVATICS LABORATORIES SUA. Mod de administrare
Gheara pisicii are acţiune terapeuticã sinergicã cu niacimanida, zincul şi carotenoidele naturale (caroten, licopenã, luteinã, zeaxantinã, astaxantinã). Prin combinarea celor 4 factori nutritivi scade doza de administrate a preparatelor cu Gheara pisicii, care ar fi fost necesarã în administrare individualã, datoritã cumulãrii efectelor terapeutice. De obicei preparatele ce conţin Gheara pisicii ar trebui administrate între mese. Dacã preparatele sunt administrate ca parte a unei combinaţii complexe de vitamine şi minerale, ele trebuie luate în timpul mesei pentru a evita deranjamentele stomacale datorate celorlalte ingrediente. Efectele pozitive se pot constata chiar din prima sãptãmânã a administrãrii. Totuşi se recomandã continuarea administrãrii timp de minimum trei luni.
- preventiv: 1 g / zi pudra in tablete, capsule
- terapeutic: 2-3 g de 3 ori pe zi ... pana la 20 g zilnic
- general (artrite, tulburari digestive etc.) 3-5 g pe zi - capsule 350-500 mg de 1-2 ori pe zi - tinctura: 1-2 ml de 1-2 ori pe zi
Prepararea decoctului: - 20 g pudra radacina in 1 litru de apa, se fierbe 45 minute. Se completeaza apoi cu apa pana la 1 litru de solutie. Se iau 60 ml solutie care se amesteca cu 60 ml apa calda si se bea la micul dejun.
Este foarte amar.
- general: 0,5 - 1 g la o ceasca care se administreaza intr-o zi
- terapeutic: 1 ceasca de 3 ori pe zi. Adaosul de 1/2 - 1 lingurita de suc de lamaie sau VINEGAR (in lb. engleza) in decoct ajuta extractia de alcaloizi si taninuri din BARK (lb.engl.)
UNCARIA TOMENTOSA
Gheara pisicii sau UNA de GATO este denumirea comuna utilizata in Peru pentru cel putin 7 plante diferite.
Caractere de recunoastere a plantei
Este o planta cataratoare, in forma de vita, cu tepi mari si foarte ascutiti pe ramuri, ce seamana cu niste gheare de pisica. Este o planta cataratoare, in forma de vita, cu tepi mari si foarte ascutiti pe ramuri, ce seamana cu niste gheare de pisica. Ecologie, raspandire in flora spontana si zonare in cultura
Originea plantei - America Centrala si de Sud - bazinul Amazonului - Peru, Columbia, Ecuador, Guyana, Trinidad, Venezuela, Surinam, Costa Rica, Guatemala, Panama
Istoric
Gheara Pisicii (Uncaria tomentosa) este o planta cu proprietati benefice pentru sanatate, originara din regiunile tropicale ale Americii de Sud. Are o traditie indelungata in medicina populara, triburile din Peru utilizand-o de peste 2000 de ani ca plantã sacrã pentru mentinerea starii de sanatate.
Indienii Campa mãrunţesc coaja exterioarã a plantei , o opãresc în apã fierbinte, fierberea având loc cel puţin o orã, apoi se decanteazã extractul de coaja şi celelalte componente insolubile care rãmân în apã în vas. Ulterior extractul decantat se poate bea rece sau cald. Restul tulpinii, rãdãcina şi frunzele speciilor de Uncaria au fost de asemenea folosite de cãtre triburile din America de Sud la prepararea altor remedii. Totuşi, substanţele biologice active solubile în apã sunt concentrate în coaja exterioarã.
Gheara pisicii sau UNA de GATO este denumirea comuna utilizata in Peru pentru cel putin 7 plante diferite.
Origini - America Centrala si de Sud - bazinul Amazonului - Peru, Columbia, Ecuador, Guyana, Trinidad, Venezuela, Surinam, Costa Rica, Guatemala, Panama
Gheara pisicii a fost utilizata de mai bine de 2000 ani ca planta medicinala sacra de triburile indigene din America de Sud in tratarea inflamatiilor, cancerului, infectiilor.
Principii active ale plantei
Gheara pisicii contine numeroase substante biologic-active cu actiuni benefice: antioxidanti care impiedica actiunea distructiva a radicalilor liberi; substante antiinflamatoare; alcaloizi care cresc actiunea limfocitelor impotriva agentilor patogeni.
PRINCIPII ACTIVE: - alcaloizi oxindolinici - datoritã acestora planta manifestã efecte secundare la nivel digestiv, cum ar fi crampe şi diaree
- fitosteroli
- proantocianozide,
- substanţa activã = min. 8% CAE (carboxil alchil esteri) - compuşi similari cu fosfolipidele, care pot influenţa raportul colesterol/fosfolipide din membranele celulare şi care influenţeazã puternic integritatea membranelor celulare
- alcaloizi tetra- si pentaciclici
- 10-20% tanin - se comportã ca un element antinutritiv cu greutate molecularã mare, formând complexe insolubile cu proteinele nutritive. De aceea planta poate produce probleme gastrice, ale ficatului si rinichilor. Nu se administreaza produsele pe baza de Gheara pisicii cu lapte.
- ajmalicine
- akuammigine
- campesterol
- catechin
- chlorogenic acid
- cinchonain
- corynantheine
- corynoxiene
- daucosterol
- epicatechin
- harman
- hirsuteine
- hirsutine
- iso-pteropodine
- loganic acid
- eyaloside
- mitraphylline
- oleanolic acid
- palmitoleic acid
- procyanidins
- pteropodine quinovic
- acid glycosides
- rhynchophylline
- rutin
- sitosterols
- speciophylline
- stigmasterol
- strictosidines
- uncarine A three F
- acid vaccenic
Actiune farmacodinamica
- imunostimulator - este un puternic stimulator al imunitatii
- antiinflamator - reduce raspunsul inflamator
- antireumatica prin inhibarea hialuronidazei si prin polizaharidele continute
- antimutagenic (protector celular) - are un efect complex asupra celulelor afectate care se reproduc necontrolat (cum ar fi celule neoplazice din cancer). Are capacitatea dovedita clinic de a stimula aceste celule sa-si inceteze reproducerea necontrolata, periculoasa pentru functionarea normala a intregului organism uman.
- anticanceros
- antiulceros
- antidepressant
- antileucemie
- antioxidant
- antitumoral
- antiviral
- contraceptiv - sterilitate 3-4 ani daca se bea un ceai pe zi, timp de 3 luni consecutiv
- anticoagulant
- analgezic
- antidizenteric
- blood cleanser
- detoxifiant
- diuretic
- gastrotonic
- hipocolesterolemiant
- tonic al organismului
- hipotensiv
- vermifug
- depurativ
- antitabagic
- singurul agent natural cunoscut care contribuie la stimularea refacerii celulare, a reparatiei fiziologice a ADN-ului si de reducere a deteriorarii acestora
- intervine in contracararea procesului de imbatranire
- scade perioada de convalescenta a bolilor si grabeste vindecarea
- sustinerea si stimularea functiei imune in general (stimuleaza protectia antivirala contra gripei si in caz de infectii) si mai ales protectia imuna dupa radio- si chimioterapie efectuate la pacientii cu neoplazii (cancer).
UTILIZARI TERAPEUTICE
In urma studiilor efectuate de-a lungul a peste 20 ani, renumitul profesor dr. Ronald Pero, titularul catedrei de Ecogenetica celulara si moleculara la Universitatea din Lund (Suedia) si profesor asociat de terapeutica experimentala la Centrul medical al Universitatii din Boston a identificat compusi specifici cu efecte farmaceutice care pot stoca deteriorarea produsa de radicalii liberi si pot initia procese de regenerare a ADN-ului, normale din punct de vedere enzimatic.
- are un efect complex asupra celulelor afectate care se reproduc necontrolat (cum ar fi celule neoplazice din cancer). Are capacitatea dovedita clinic de a stimula aceste celule sa-si inceteze reproducerea necontrolata, periculoasa pentru functionarea normala a intregului organism uman.
- sustinerea si stimularea functiei imune in general (stimuleaza protectia antivirala contra gripei si in caz de infectii) si mai ales protectia imuna dupa radio- si chimioterapie efectuate la pacientii cu neoplazii (cancer).
- tratarea astmului
- tratarea inflamatiilor tractului urinar
- tratarea reumatismului
- tratarea artritei
- tratarea durerilor de oase
- tratarea ulcerului gastric
- tratarea cancerului
- tratarea diabetului
- tratarea hemoragiilor
- tratarea dereglarilor menstruale
- tratarea cirozei
- febra
- abcese
- gastrite
- pentru "normalizarea corpului", dupa recuperarea unui traumatism
- tratarea SIDA
- tratarea herpesului
- tratarea zonei Zoster
- tratarea nevralgiilor
- boala Crohn
- atacuri de inima
- candida, gonoree
- alergie
- pentru persoane cu antecendente familiale de cancer, boalã cardiacã, diabet sau alte boli legate de vârstã
- pentru bolnavii cu osteoartritã
- pentru pacienţii suferinzi de poliartritã reumatoidã sau alte boli autoimune
- pentru pacienţii aflaţi în recuperare în urma chimioterapiei sau a radioterapiei
- pentru persoane ce prezintã sindrom recurent de colon iritabil
- în boli de piele, pentru îmbunãţirea stãrii tegumentelor
- în urma intervenţiilor chirurgicale - grãbirea convalescenţei şi reducerea efectelor secundare ale intervenţiei
Forme farmaceutice si utilizari terapeutice
Este utilizata ca tratament adjuvant (simultant sau alternativ) tratamentului medicamentos specific.
Profesorul Ronald Pero, care a studiat timp de 30 ani ADN-ul, profesor de ecogeneticã celularã şi molecularã la Universitatea din Lund (Suedia), profesor asociat de terapeuticã experimentalã la Centrul Medical al Universitãţii din Boston, a realizat o reproducere fidelã de laborator a metodei folosite de indienii Campa, Ashaninkas,Aguaruna, Cashibo, Conibo, Shipibo printr-un produs medicamentos 100% solubil în apã, cu o accesibilitate biologicã de 100% la absorbţie, la trecerea prin tractul gastrointestinal, cu remarcabile proprietãţi. Extractul în apã standardizat de Uncaria tomentosa brevetat în USA se realizeazã , dupã precizãrile din cartea "Regãsirea tinereţii" a dr. Ron Pero, astfel: 150 grame de coajã pulverizatã, uscatã în aer, din Gheara pisicii a fost adaugatã la 5 litri apã şi încãlzitã într-un vas de oţel inoxidabil pânã la o temperaturã puţin sub 1000C. Aceastã temperaturã a fost menţinutã 20-24 ore pânã când extractul de apã fierbinte a scãzut pânã la 1 litru. Decoctul a fost trecut printr-un filtru conic obişnuit de cafea şi apoi centrifugat la 3000 de turaţii timp de 15 minute. S-a obţinut un extras pur având o concentraţie de 0,15 grame de pulbere de coajã/ml (150 grame de reziduu brut la litru). Urmeazã ultrafiltrarea pentru înlãturarea moleculelor mari, cu greutate molecularã mai mare de 12.000 de daltoni. S-au transferat 50 de ml de extras într-un tub de dializã cu membranã de celulozã, cu diametrul porilor de 2,4 nm şi au fost dializaţi cu 1 litru de apã distilatã timp de 24 ore la 40C. Dupã dializã fracţiunea cu greutate molecularã mare (maron închis) a fost reţinutã în tub, iar cea cu greutate molecularã micã (galben deschis) a fost concentratã într-un volum final de 50 ml şi apoi uscatã prin congelare (sau pulverizare) pânã la obţinerea unei pulberi fine. Preparatul cu greutate molecularã micã obţinut din extrasul de apã fiebinte şi coajã din Gheara pisicii aparţine dr. Ron Peri. A folosit tehnicile cromatografice pentru a separa substanţele active din materialul filtrat în vederea identificãrii lui ulterioare. Indicaţii: Profesorul Ron Pero a realizat o reproducere de laborator a metodei folosite de indienii Campo, Ashaninkas,Aguaruna, Cashibo, Conibo, Shipibo si astfel s-a realizat produsul C-MED 100 al firmei INNOVATICS LABORATORIES SUA. Mod de administrare
Gheara pisicii are acţiune terapeuticã sinergicã cu niacimanida, zincul şi carotenoidele naturale (caroten, licopenã, luteinã, zeaxantinã, astaxantinã). Prin combinarea celor 4 factori nutritivi scade doza de administrate a preparatelor cu Gheara pisicii, care ar fi fost necesarã în administrare individualã, datoritã cumulãrii efectelor terapeutice. De obicei preparatele ce conţin Gheara pisicii ar trebui administrate între mese. Dacã preparatele sunt administrate ca parte a unei combinaţii complexe de vitamine şi minerale, ele trebuie luate în timpul mesei pentru a evita deranjamentele stomacale datorate celorlalte ingrediente. Efectele pozitive se pot constata chiar din prima sãptãmânã a administrãrii. Totuşi se recomandã continuarea administrãrii timp de minimum trei luni.
- preventiv: 1 g / zi pudra in tablete, capsule
- terapeutic: 2-3 g de 3 ori pe zi ... pana la 20 g zilnic
- general (artrite, tulburari digestive etc.) 3-5 g pe zi - capsule 350-500 mg de 1-2 ori pe zi - tinctura: 1-2 ml de 1-2 ori pe zi
Prepararea decoctului: - 20 g pudra radacina in 1 litru de apa, se fierbe 45 minute. Se completeaza apoi cu apa pana la 1 litru de solutie. Se iau 60 ml solutie care se amesteca cu 60 ml apa calda si se bea la micul dejun.
Este foarte amar.
- general: 0,5 - 1 g la o ceasca care se administreaza intr-o zi
- terapeutic: 1 ceasca de 3 ori pe zi. Adaosul de 1/2 - 1 lingurita de suc de lamaie sau VINEGAR (in lb. engleza) in decoct ajuta extractia de alcaloizi si taninuri din BARK (lb.engl.)
duminică, 11 februarie 2007
Gălbenele - CALENDULA OFFICINALIS L.
GĂLBENELE
CALENDULA OFFICINALIS L.
"În serbările verii, ultimul oaspete curăţă gălbenelele până la ultima firimitură"
(Alterego)
Familia Compositae
Denumiri stiintifice internationale Calendula officinalis L.
Denumiri comerciale: boance, calce, calinică, căldăruşă, cilimică, coconiţe, craiţe, fetişcă, filimică, floare galbenă, flori oşeneşti, gălbenare, gălbenioară, gălbenele, hilimică, năcoţele, ochi galbeni, ruginele, rujuliţă, roşioară, rusculiţe, salomie, salunii, sinilii, stâncuţă, tătăiaşi, vâzdoage, rujinică
Caractere de recunoastere a plantei
Planta erbacee,anuala, cu tulpina ramificata, tufoasa, inalta de 20-70 cm. Frunzele inferioare aproape spatulate, cele superioare oblongi, lanceolate, atenuate in petiol, lungi de 5-12 cm, mai mult sau mai putin paroase, pe ambele fete, pe matgini usor dintate sau aproape intregi. Flori galben-portocalii sau galben-rosietice sunt dispuse in capitule terminale mari, alcatuite din flori lingulate tridintate, pe margini de culoare galben-portocalie si flori centrale tubuloase. Infloreste din mai pana in septembrie. Florile au un miros puternic amar şi gust sărat, uşor astringent.Radacina este pivotanta. Tulpina şi frunzele sunt lipicoase. Fructele se dezvoltă doar din inflorescenţele feminine, situate marginal şi au formă de barcă arcuită la extremităţi, formând în interior un inel (de aici şi denumirea germană a plantei: Ringelblume, floare cu inele)
Raspândire: Planta se gaseste in gradini parasite sau cultivate.
Produs vegetal:: Se utilizeaza numai florile marginale (Flores Calendulae sine receptaculis), fie intregul capitul (Flores Calendulae cum receptaculis). Ambele produse au miros slab aromat, gust amarui-sarat.
Recoltare: Se culeg si tulpinile si frunzele. Recoltarea trebuie sa se faca pe vreme insorita, cand puterile curative sunt potentate la maximum. Exista mai multe varietati cu capitulele complet acoperite cu petale, cu stamine de culoare inchisa sau deschisa. Valoarea medicinala este aceeasi. Pot fi culese proaspete din gradina si utilizate. Se culeg din luna iunie pana toamna tarziu.
Istoric
Stareţa Hildegard von Bingen (1098-1179) cunoştea foarte bine această plantă pe care o numea Ringula sau Ringella. Marele botanist Albertus Magnus (1193-1280) se ocupă în lucrările sale de această plantă frumoasă pe care o numea "sponsa solis" (mireasa soarelui).
În schimb, Hieronymus Bock o vorbeşte de rău deoarece, potrivit unui vechi obicei popular, era folosită ca mijloc de a forţa pe cineva să te iubească.
Potrivit unei alte tradiţii, filimica era o plantă meteosensibilă (care ne prezice vremea), astfel: dacă la ora 7 dimineaţa, are petalele încă închise, ea prevesteşte ploaia; dacă între 6 şi 7 dimineaţa este deschisă, atunci vremea va fi bună. Denumirea latină de Calendula se datorează latinescului Calendae, însemnând prima zi calendaristică a lunii, sau chiar luna calendaristică când înfloreşte.
Tehnologie de cultura
Gălbenelele nu necesită îngrijiri speciale, dezvoltându-se pe orice tip de sol. Se însămânţează din martie până în mai. dacă se însămânţează pe soluri doar greblate atunci se îngroapă seminţele împingându-le cu un băţ în pământ. După 2-3 săptămâni încolţeştze sămânţa. În anii următori însămânşarea se face automat. Din 7 kg de flori proaspete se obţine 1 kg de flori uscate.
Ecologie şi răspândire: o plantă cu tulpină înaltă, ramificată şi păroasă, cu flori centrale, tubuloase, de culoare galbenă. O putem întâlni în întreaga ţară pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, a căilor ferate şi pe lângă garduri.
Perioada de vegetaţie: plantă anuală care înfloreşte din luna mai până în septembrie.
Perioada şi organul de recoltare: Se recoltează florile fără codiţe când sunt complet dezvoltate şi frunzele. Recoltarea se face succesiv 3-4 zile, după ce se ridică roua şi până seara se usucă în straturi subţiri, la umbră.
Compozitia chimica
Contin: saponozide triterpenice, carotinoide dintre care licopina, alfa si beta-caroten, luteina, xantofila, flavoxantina, flavonoizi si glicozizi flavonici, ulei volatil, substante amare, gumirezine, esteri colesterici ai acizilor laurir, miristic, palmitic si margaric; vitamina C si substante proteice, caroten, calendulina, mucilagii, gume, rezine, urme de acid salicilic, saponine, săruri minerale din belşug
Acţiune farmacodinamica: cicatrizanta, calmanta, colagoga, sudorific (creste secretia sudorala), coleretic, sedativ, antiinflamator, gastrointestinal, emolient, bactericid si antitrichomoniazic, antiinflamator gastro-intestinal, maresc secretia biliara, cicatrizant prin stimularea circulatiei sangelui la nivelul tesuturilor.
Extern: antiinflamator hemoroidal, cicatrizant. In plagi greu vindecabile, degeraturi, arsuri, eczeme, acnee si in Trichomonas vaginalis.
Utilizari terapeutice
Uz intern:
gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistită, icter infecţios, ulceraţii canceroase, inflamaţii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree, diskinezii biliare, ulcer gastric si duodenal, entero¬colite.
Pentru reglarea ciclului menstrual se recomanda a se lua, de 3 ori pe zi, 30 picaturi de tinctura in putina apa. Cu amestec de 15 g tinctura si 100 ml apa fiarta si racita se pot face comprese la rani, arsuri, ulceratii.
Uz extern:
leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degerături, răni purulente, cancerul pielii, leziuni ulceroase ale sânilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, osteoporoză.
Compresele cu ceai de galbenele activeaza tenurile uscate.
Ceaiul de flori de galbenele asociat cu musetel, suna¬toare, menta.si patlagina se recomanda in tratarea ulcerului stomacal si duodenal.
Galbenelele intra in compozitia ceaiului gastric si aromatizantului pentru bai.
Ceaiul, ca depurativ al sangelui, este de mare ajutor in hepatita acuta (virotica), baut in cantitati de 2-3 cani pe zi. Ulceratii canceroase, tumorile canceroase, ranile supurande care nu se vindeca, se spala cu o infuzie din parti egale de galbenele si coada-calului. Se va utiliza o lingura cu varf din acest amestec la 1/2 l apa. Ceaiul este, de asemenea, un bun remediu pentru infectii urinare. In inflamatia tractului gastro-intestinal (gastroduodenite, colite, ulcere), ceaiul se bea cate 3 cani pe zi. Ceaiul facut din flori prospete de galbenele este adjuvant in tratamentul febrei para-tifoide si P.E.S.
Dr. W. Bohn decretează calendula CEL MAI IMPORTANT REMEDIU FITOTERAPEUTIC DIN COMPOZIŢIA CEAIURILOR ANTICANCERIGENE. El recomandă ceaiul de gălbenele în tratarea cancerului la stomac, ca şi în caz de dureri de stomac, fistule, induraţii ganglionare.
Dr. Schilingne recomandă tinctura de gălbenele ca pe un excelent remediu contra rănilor deoarece are proprietăţi cicatrizante, vindecând fără să irite sau să usture. Tinctura diluată stimulează circulaţia, are un efect uşor cauterizant, este foarte indicat în tratarea rănilor şi supuraţiilor, a contuziilor (dr. W. J. Fischer).
În homeopatie, remediul homeopat cu calendula se foloseşte uz intern pentru vindecarea rănilor şi a edemelor.
Dr. S. Falmm confirmă faptul că gălbenelele sunt utilizate în medicina populară în caz de inflamaţii ale ficatului şi splinei, în hepatită, induraţii ale ganglionilor, tulburări menstruale, stări de vomă persistente, viermi intestinali, diaree, hidropizie, crampe, arsuri gastrice, saturnism, intoxicaţii cu plumb, hemoroizi, hematurie, negi etc.
Pentru tratarea petelor, supuraţiilor, cancerului de piele, induraţiilor glandelor mamare, se recomandă următoarele: se culeg 2-6 g frunze şi flori proaspete şi se fierb în 1 litru lapte de vacă. Lichidul rezultat se consumă zilnic. Concemitent, se aplică de 3 ori pe zi un unguent obţinut din suc de gălbenele (4-6 g) amestecat cu unt nesărat (630 g) (H. Pumpe)
În caz de erupţii şi furuncule se aplică ceai sau suc de plantă şi de flori.
Pomada şi tinctura sunt utilizate extern, având efect cicatrizant şi cauterizant asupra supuraţiilor, negilor etc.
Varicele sunt ameliorate de 2-3 aplicaţii zilnice cu unguentul mai sus amintit.
Lichiorul de calendula este un balsam pentru răni şi un antihemoragic.
Negii dispar treptat dacă se aplică pe ei flori sau frunze frecate cu sare.
Părintele Kneipp consideră calendula o plantă de prim rang în tratarea supuraţiilor, mai ales a celor care nu cedează uşor la diverse tratamente sau a celor suprainfectate. Este o plantă cicatrizantă, dar şi cauterizantă. Curăţă plaga de substanţe nocive şi impurităţi.
Tot părintele Kneipp recomandă filimica în tratarea induraţiilor, stazelor uterine, iar tinctura în tratarea rănilor.
Amestecate cu flori de arnică, florile de gălbenele se folosesc adesea în loc de şofran.
În unele regiuni, petalele pisate sunt folosite drept condiment şi colorant pentru produse de panificaţie.
Tot cu petale pisate de gălbenele se asezonează unele ceaiuri pentru a avea o culoare mai vie, mai apetisantă.
Din cartea "Sănătate din farmacie Domnului" scrisă de Maria Treben:
" Exista diferite varietati: cu capitulele florale pline, cu staminele deschise sau inchise la culoare. Ele sunt similare in puterea lor de vindecare. Daca dimineata dupa ora 7 capitulele lor florale sunt inchise, inseamna ca in acea zi va ploua. De aceea, filimica era considerata inca din secolele trecute drept barometru. In medicina populara aceasta planta se culege si se utilizeaza cu flori, tulpina si frunze cu tot. Trebuie adunata insa pe soare stralucitor, caci atunci puterile ei tamaduitoare ating apogeul. Filimica poate fi luata proaspata din gradina pina tirziu in toamna, atita timp cit n-a fost napadita de rugina (mana).
Filimica se aseamana puternic cu arnica, fiindu-i insa superioara in putere curativa. Arnica n-are voie sa fie administrata intern decit sub supraveghere medicala, intrucit este posibil ca ceaiul mai degraba sa dauneze bolnavilor de inima decit sa le foloseasca, pe cind ceaiul de filimica poate fi consumat fara a dauna.
Fiind o planta depurativa, ea constituie pentru noi un ajutor pretios in icterul infectios. Baut zilnic a 1-2 cesti de ceai de filimica face minuni. Filimica are efect de curatire, stimuleaza circulatia singelui si grabeste vindecarea ranilor.
„Un om a intrat cu mina intr-un fierastrau circular si durerile de pe urma ranii nu au incetat nici dupa iesirea din spital. Auzind acestea l-am sfatuit sa apeleze la alifia de filimica. A fost entuziasmat de efectul pomezi si mi-a comunicat ca durerile care-i pricinuisera multe nopti nedormite au trecut in scurt timp. De atunci, sotia lui planteaza iarasi filimica in gradina.
Aflindu-ma intr-o vizita in Muhlviertel, gazda mi-a aratat picioarele ei pline de varice. Am luat filimica din gradina si am preparat alifia. Ramasitele i le-am aplicat imediat pe gambe (resturile pot fi folosite de 4-5 ori). Pe urma, femeia a intins zilnic alifia, cu o grozime cit muchia cutitului, pe o bucata de pinza pe care si-a legat-o de gambe. Veti fi uimiti auzind ca patru saptamini mai tarziu, cind m-a vizitat la Grieskirchen, varicele disparusera. Ambele picioare aveau iarasi o piele frumoasa, neteda. O calugarita mi-a relatat ca sfatuise o femeie batrina pe care o remarcase pe strada din cauza varicelor deosebit de mari sa se trateze cu alifie de filimica. A fost surprinsa cind aceas femie i-a aratat, o luna mai tirziu, in culmea fericirii, picioarele. Toate varicele disparusera si pielea isi recapatase netezimea”.
Alifia aceasta ajuta foarte rapid si in flebite, ulcere varicoase care nu se vindeca, fistule, degeraturi si arsuri. Alifia si resturile de pe urma prepararii ei se folosesc la leziunile ulceroase ale sânului, chiar daca sunt maligne (cancer mamar).
Unei cunostinte a trebuit, deodata, sa i se extirpe sinul. In timp ce se afla inca in spital si toti ne faceam griji in legatura cu starea ei, i-am pregatit alifie de filimica. Cu aceasta alifie si-a uns mai tarziu uriasa rana ramasa de pe urma operatiei, drept care marimea ranii s-a redus mult. Cicatricele ei au dovedit la consultul post operator o vindecare atit de frumoase in comparatie cu cele ale altor paciente, incit n-a mai fost necesara decti partial radioterapia.
Alfia de dilimica este de mare ajutor si atunci cand piciorul este napadit de ciuperci. Multe scrisori mi-au confirmat acest lucru, chiar in cazurile in care dadusera gres toate metodele incercate pina atunci. Si infuzia de filimica proaspata poate fi folosita cu succes in aceasta boala. Daca o astfel de micoza a cuprins zona vaginului, trebuie facute spalaturi sau bai de sezut. Se iau 50 grame de filimici uscate sau de 2 ori cite 2 miini pline de filimici proaspete pentru fiecare baie de sezut. O femeie din Stuttgart mi-a scris ca sotul ei suferise de o ciuperca la picior. Ce nu incercasera! Baile, alifiile si pudra nu dadusera nici un rezultat. Atunci au incercat cu afifie de filimica. Dupa opt zile, locurile deschise s-au vindecat si asa au ramas. Nu-i minunat? Pe linga alifie ar trebui preparata si o tinctura de filimica (a se cauta reteta la „Moduri de folosire”). Aceasta tinctura, diluata cu apa fiarta, este foarte potrivita la compresele preparate pentru rani, contuzii, hematoame, rupturi musculare, ba chiar pentru ulceratii purulente sau de natura canceroasa, pentru rani deschise din cauza escarelor, pentru umflaturi, abcese si pustule.
Nu numai preotul Kneipp s-a zbatut pentru a impune filimica drept un mijloc fizioterapeutic de vindecare a ulceratiilor canceroase, ci si medici cunoscuti ca dr. Stager, dr. Bohn, dr. Halenser si altii. Dr. Bohn citeaza aceasta planta ca fiind cel mai important mijloc curativ in bolile canceroase, atunci cind nu se mai poate interveni pe cale chirurgicala si recomandata sa se bea ceai de filimica o perioade mai lunga de timp. Sucul proaspat stors al filimicii poate fi folosit cu mare succes chiar in cancerul pielii. Hemangiomul uns vreme indelungata de citeva ori pe zi cu suc proaspat de filimica poate fi facut sa dispara, la fel si semnele din nastere (sub forma de pata colorata) sau keratoza senila (petele de batrinete). Si petele aspre de natura conceroasa de pe piele pot fi astfel indepartate. Recent, medicul si cercetatorul american, dr. Drwey, a atras atentia asupra punerii curative unice a filimicii la cancer; a putut consemna reusite tamaduitoare foarte bune,
Ceaiul de filimica se administeaza intern si in boli gastro-intestinale, in crampe si ulcere stomacale, in inflamatii ale colonului, hidropizie si hematurie. El reprezinta, de asemenea, un mare ajutor in viroze si infectii bacteriene. Ca efect minunat are folosirea ceaiului proaspat de filimica reiese dintr-o declaratie, facuta de un medic; „O fetita de doi ani si jumatate se cam imbolnavise dupa repetarea vaccinului antipoliomielitic; avea diaree cronica, slabise, se constatasera o scadere evidenta a vederii si tot felul de greutati de nutritie. La un consult clinic se determinase in cele din urma ca are avea paratifos, motiv pentru care fata era tinuta sub observatie medicala. Dupa o folosire de o saptamina a ceaiului din flori proaspete de filimica si administrarea unui numar mic de medicamente homeopatice, copilul s-a refacut in mare masura. Rezultatul analizei facute imediat si repetete de 3 ori a materiilor fecale, in vederea depistarii agentilor patogeni ai tifosului, a fost pentru pima data negativ”.
Deoarece filimica da rezultate bune in icterul infectios, este un leac excelent si in bolile de ficat. Florile, frunzele si tulpina sunt oparite cu apa clocotita, iar ceaiul se bea neindulcit. La bolile enumerate mai sus se pot bea 3-4 cesti pe zi, aproximativ 1 lingura la fiecare sfert de ora. Se obtine un mijloc vermifug daca se prepara un ceai din ¼ litru de apa si 1 lingura plina de fluri de filimica. Sucul tulpinilor proaspete indeparteaza verucile (negii) si scabia (riia); daca infuzia se fierbe si locurle atinse sunt imbaiate in ea, atunci se vindeca eczemele si inflamatiile ganglionilor. Ceaiul, consumat zilnic, are efect depurativ. Persoanelor care folosesc ochelari si care fac cite o baie de ochi cu ceai caldut li se intareste vederea. Spalaturile cu infuzie de filimica si coada calului, amestecate in parti egale, ajuta la ulceratii si tumori canceroase, la picioarele cu ulcer varicos, in osteoporoza, in abecesele coapsei si in ranile urite, purulente, care nu vor sa se vindece. Sa ia 1 lingura cu virf din acest amestec pentru ½ litru de apa. Pentru a reliefa performantele unice ale ceaiului de filimica iata citeva rezultate concludente: O asistenta medicala care suferea deja de opt ani de o inflamatie a colonului isi luase ora la un medic specialist. A fost sfatuita, sa ia ceai de filimica. Pe parcursul a patru zile a baut, incetul cu incetul, cite doua cesti cu ceai de filimica. Nici nu i-a venit sa creada cind dupa aceasta folosire scurta tot raul i-a disparut.
– O calugarita mi-a povestit ca suferea de diaree puternica. Desi a baut ceai de musetel, nu s-a simtit nici o ameliorare. Abia cind a recurs la ceaiul de filimicaa fost inalturat raul in timpul cel mai sucrt.
– O alta calugarita din Bavaria se chinuia deja de 15 ani cu o ciuperca la picior si avea deseori si flebite. A reusit sa ajunga, ince din urma, prin uzul alifiei de filimica, la o vindecare a pricioarelor.
– Florile de filimica, 2 lingurite rase la 1 ceasca de apa, sunt un laxativ usor.
– Crustele din nas se pot vindeca usor cu o alifie de filimica. Observatie: Daca cineva nu suporta untura de porc poate folosi la prepararea alifiei si grasime vegetala de calitate. Pentru a obtine o pomada mai alifioasa, se toarna in ea cit este calda putin ulei."
Forme farmaceutice
Sucul proaspat: Frunzele, tulpinile, florile se spala si, ude, se pun in centrifuga de sucuri. Sucul obtinut se pune intr-o sticluta la frigider si se foloseste pentru badijonaj in caz de prurit intens, de scabie (raie). Se utilizeaza cu succes in cancerul pielii. Cu ajutorul alifiei pot fi eliminate cu usurinta si crustele din nas. Oriunde se aplica compresa cu aperitiv suedez, se da in prealabil cu alifia de galbenele. In cazul tumorilor, se poate aplica alifie in strat gros. Infectiile fungice in zona genitala, cu prurit intens (mancarime), se trateaza cu baia cu decoct din planta proaspata: 5 linguri planta uscata sau 2 pumni plini cu planta proaspata pentru baie, cu durata de 10 minute. Plantele se pot folosi de 3-4 ori.
Infuzia: 2 linguriţe cu vârf de floare uscată la 300 ml apă clocotită. Din infuzie se bea călduţ ceaiul de 3 ori în decursul unei zile înainte cu o jumătate de oră de masă. O infuzie mai concentrată se prepară din 4 linguri de flori la 200 ml apă din care se beau 3 linguri pe zi.
Ripperger recomnada un decoct din 1 lingură de flori de calendula la o ceasca de apa.
SUC PROASPAT: 1-2 linguri in apa indulcita sau in apa de anason
Tinctură: se poate obţine din florile proaspăt culese care se introduc într-un recipient de sticlă de circa 1 litru, peste care se toarnă alcool până se acoperă florile. Vasul se asează în apropierea unei surse de caldură sau la soare unde trebuie să stea timp de 2 săptămâni. Pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua de 3 ori pe zi câte 30 picături de tinctură în puţină apă.
Alifie: se încălzeşte 100 g de untură de porc nesărată / margarină / unt, peste care se pun 20 g de flori proaspete tăiate mărunt, se lasă să se încălzească bine la foc mic până ce face spume. Se amestecă încet cu o lingură de lemn timp de 10 minute apoi se dă tigaia la o parte şi se lasă să stea aşa până a doua zi (12 ore) când se încălzeşte din nou amestecul şi se filtrează printr-un tifon, într-un borcan, în care se stoarce şi rezidul rezultat din prăjirea plantei. Se aplică alifia, în straturi subţiri în zonele cu arsuri şi degerături. Alifia se intrebuinteaza in : contuzii, entorse, varice, flebite, ulcere varicoase, hemoroizi, plagi zdrobite, cicatrice post-operatorii, tumori, adenopatii, fistule, degeraturi, aesuri, ganglioni mariti, ulceratii la san, chiar daca acestea sunt maligne.
Spalaturi vaginale - in infectii cu Trichomonas vaginalis, si ca cicatrizant si antiinflamator in tratamentul plagilor, arsurilor, degeraturilor si al ulceratiilor. Se pune 1 lingura cu varf de planta la jumatate litru apa fiarta, se infuzeaza 2 minute (acoperit): se foloseste usor caldut (38 grade C)
Băile de şezut: 30 g de flori proaspat culese sau 100 grame de plante uscate la 1 baie de sezut se lasă să stea în apă rece timp de 24 ore. După acest timp se fierb timp de 10 minute în apa în care au stat şi se adaugă în apa de baie din cada până la nivelul de 25-30 cm, atât cât să ne acopere şoldurile. Băile de şezut vor dura timp de 10-15 minute şi se fac de două ori pe zi timp de 12 zile.
Perna de flori: se realizează foarte simplu din flori culese şi puse la uscat undeva lă umbră timp de 24 ore, după care se introduc într-un săculeţ pe care îl aplicăm pe abdomen în cazul durerilor ulceroase, pe mijloc în cazul durerilor renale, dar mai ales pe faţă pentru revigorarea tenului marcat de diferite spasme.
CALENDULA OFFICINALIS L.
"În serbările verii, ultimul oaspete curăţă gălbenelele până la ultima firimitură"
(Alterego)
Familia Compositae
Denumiri stiintifice internationale Calendula officinalis L.
Denumiri comerciale: boance, calce, calinică, căldăruşă, cilimică, coconiţe, craiţe, fetişcă, filimică, floare galbenă, flori oşeneşti, gălbenare, gălbenioară, gălbenele, hilimică, năcoţele, ochi galbeni, ruginele, rujuliţă, roşioară, rusculiţe, salomie, salunii, sinilii, stâncuţă, tătăiaşi, vâzdoage, rujinică
Caractere de recunoastere a plantei
Planta erbacee,anuala, cu tulpina ramificata, tufoasa, inalta de 20-70 cm. Frunzele inferioare aproape spatulate, cele superioare oblongi, lanceolate, atenuate in petiol, lungi de 5-12 cm, mai mult sau mai putin paroase, pe ambele fete, pe matgini usor dintate sau aproape intregi. Flori galben-portocalii sau galben-rosietice sunt dispuse in capitule terminale mari, alcatuite din flori lingulate tridintate, pe margini de culoare galben-portocalie si flori centrale tubuloase. Infloreste din mai pana in septembrie. Florile au un miros puternic amar şi gust sărat, uşor astringent.Radacina este pivotanta. Tulpina şi frunzele sunt lipicoase. Fructele se dezvoltă doar din inflorescenţele feminine, situate marginal şi au formă de barcă arcuită la extremităţi, formând în interior un inel (de aici şi denumirea germană a plantei: Ringelblume, floare cu inele)
Raspândire: Planta se gaseste in gradini parasite sau cultivate.
Produs vegetal:: Se utilizeaza numai florile marginale (Flores Calendulae sine receptaculis), fie intregul capitul (Flores Calendulae cum receptaculis). Ambele produse au miros slab aromat, gust amarui-sarat.
Recoltare: Se culeg si tulpinile si frunzele. Recoltarea trebuie sa se faca pe vreme insorita, cand puterile curative sunt potentate la maximum. Exista mai multe varietati cu capitulele complet acoperite cu petale, cu stamine de culoare inchisa sau deschisa. Valoarea medicinala este aceeasi. Pot fi culese proaspete din gradina si utilizate. Se culeg din luna iunie pana toamna tarziu.
Istoric
Stareţa Hildegard von Bingen (1098-1179) cunoştea foarte bine această plantă pe care o numea Ringula sau Ringella. Marele botanist Albertus Magnus (1193-1280) se ocupă în lucrările sale de această plantă frumoasă pe care o numea "sponsa solis" (mireasa soarelui).
În schimb, Hieronymus Bock o vorbeşte de rău deoarece, potrivit unui vechi obicei popular, era folosită ca mijloc de a forţa pe cineva să te iubească.
Potrivit unei alte tradiţii, filimica era o plantă meteosensibilă (care ne prezice vremea), astfel: dacă la ora 7 dimineaţa, are petalele încă închise, ea prevesteşte ploaia; dacă între 6 şi 7 dimineaţa este deschisă, atunci vremea va fi bună. Denumirea latină de Calendula se datorează latinescului Calendae, însemnând prima zi calendaristică a lunii, sau chiar luna calendaristică când înfloreşte.
Tehnologie de cultura
Gălbenelele nu necesită îngrijiri speciale, dezvoltându-se pe orice tip de sol. Se însămânţează din martie până în mai. dacă se însămânţează pe soluri doar greblate atunci se îngroapă seminţele împingându-le cu un băţ în pământ. După 2-3 săptămâni încolţeştze sămânţa. În anii următori însămânşarea se face automat. Din 7 kg de flori proaspete se obţine 1 kg de flori uscate.
Ecologie şi răspândire: o plantă cu tulpină înaltă, ramificată şi păroasă, cu flori centrale, tubuloase, de culoare galbenă. O putem întâlni în întreaga ţară pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, a căilor ferate şi pe lângă garduri.
Perioada de vegetaţie: plantă anuală care înfloreşte din luna mai până în septembrie.
Perioada şi organul de recoltare: Se recoltează florile fără codiţe când sunt complet dezvoltate şi frunzele. Recoltarea se face succesiv 3-4 zile, după ce se ridică roua şi până seara se usucă în straturi subţiri, la umbră.
Compozitia chimica
Contin: saponozide triterpenice, carotinoide dintre care licopina, alfa si beta-caroten, luteina, xantofila, flavoxantina, flavonoizi si glicozizi flavonici, ulei volatil, substante amare, gumirezine, esteri colesterici ai acizilor laurir, miristic, palmitic si margaric; vitamina C si substante proteice, caroten, calendulina, mucilagii, gume, rezine, urme de acid salicilic, saponine, săruri minerale din belşug
Acţiune farmacodinamica: cicatrizanta, calmanta, colagoga, sudorific (creste secretia sudorala), coleretic, sedativ, antiinflamator, gastrointestinal, emolient, bactericid si antitrichomoniazic, antiinflamator gastro-intestinal, maresc secretia biliara, cicatrizant prin stimularea circulatiei sangelui la nivelul tesuturilor.
Extern: antiinflamator hemoroidal, cicatrizant. In plagi greu vindecabile, degeraturi, arsuri, eczeme, acnee si in Trichomonas vaginalis.
Utilizari terapeutice
Uz intern:
gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistită, icter infecţios, ulceraţii canceroase, inflamaţii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree, diskinezii biliare, ulcer gastric si duodenal, entero¬colite.
Pentru reglarea ciclului menstrual se recomanda a se lua, de 3 ori pe zi, 30 picaturi de tinctura in putina apa. Cu amestec de 15 g tinctura si 100 ml apa fiarta si racita se pot face comprese la rani, arsuri, ulceratii.
Uz extern:
leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degerături, răni purulente, cancerul pielii, leziuni ulceroase ale sânilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, osteoporoză.
Compresele cu ceai de galbenele activeaza tenurile uscate.
Ceaiul de flori de galbenele asociat cu musetel, suna¬toare, menta.si patlagina se recomanda in tratarea ulcerului stomacal si duodenal.
Galbenelele intra in compozitia ceaiului gastric si aromatizantului pentru bai.
Ceaiul, ca depurativ al sangelui, este de mare ajutor in hepatita acuta (virotica), baut in cantitati de 2-3 cani pe zi. Ulceratii canceroase, tumorile canceroase, ranile supurande care nu se vindeca, se spala cu o infuzie din parti egale de galbenele si coada-calului. Se va utiliza o lingura cu varf din acest amestec la 1/2 l apa. Ceaiul este, de asemenea, un bun remediu pentru infectii urinare. In inflamatia tractului gastro-intestinal (gastroduodenite, colite, ulcere), ceaiul se bea cate 3 cani pe zi. Ceaiul facut din flori prospete de galbenele este adjuvant in tratamentul febrei para-tifoide si P.E.S.
Dr. W. Bohn decretează calendula CEL MAI IMPORTANT REMEDIU FITOTERAPEUTIC DIN COMPOZIŢIA CEAIURILOR ANTICANCERIGENE. El recomandă ceaiul de gălbenele în tratarea cancerului la stomac, ca şi în caz de dureri de stomac, fistule, induraţii ganglionare.
Dr. Schilingne recomandă tinctura de gălbenele ca pe un excelent remediu contra rănilor deoarece are proprietăţi cicatrizante, vindecând fără să irite sau să usture. Tinctura diluată stimulează circulaţia, are un efect uşor cauterizant, este foarte indicat în tratarea rănilor şi supuraţiilor, a contuziilor (dr. W. J. Fischer).
În homeopatie, remediul homeopat cu calendula se foloseşte uz intern pentru vindecarea rănilor şi a edemelor.
Dr. S. Falmm confirmă faptul că gălbenelele sunt utilizate în medicina populară în caz de inflamaţii ale ficatului şi splinei, în hepatită, induraţii ale ganglionilor, tulburări menstruale, stări de vomă persistente, viermi intestinali, diaree, hidropizie, crampe, arsuri gastrice, saturnism, intoxicaţii cu plumb, hemoroizi, hematurie, negi etc.
Pentru tratarea petelor, supuraţiilor, cancerului de piele, induraţiilor glandelor mamare, se recomandă următoarele: se culeg 2-6 g frunze şi flori proaspete şi se fierb în 1 litru lapte de vacă. Lichidul rezultat se consumă zilnic. Concemitent, se aplică de 3 ori pe zi un unguent obţinut din suc de gălbenele (4-6 g) amestecat cu unt nesărat (630 g) (H. Pumpe)
În caz de erupţii şi furuncule se aplică ceai sau suc de plantă şi de flori.
Pomada şi tinctura sunt utilizate extern, având efect cicatrizant şi cauterizant asupra supuraţiilor, negilor etc.
Varicele sunt ameliorate de 2-3 aplicaţii zilnice cu unguentul mai sus amintit.
Lichiorul de calendula este un balsam pentru răni şi un antihemoragic.
Negii dispar treptat dacă se aplică pe ei flori sau frunze frecate cu sare.
Părintele Kneipp consideră calendula o plantă de prim rang în tratarea supuraţiilor, mai ales a celor care nu cedează uşor la diverse tratamente sau a celor suprainfectate. Este o plantă cicatrizantă, dar şi cauterizantă. Curăţă plaga de substanţe nocive şi impurităţi.
Tot părintele Kneipp recomandă filimica în tratarea induraţiilor, stazelor uterine, iar tinctura în tratarea rănilor.
Amestecate cu flori de arnică, florile de gălbenele se folosesc adesea în loc de şofran.
În unele regiuni, petalele pisate sunt folosite drept condiment şi colorant pentru produse de panificaţie.
Tot cu petale pisate de gălbenele se asezonează unele ceaiuri pentru a avea o culoare mai vie, mai apetisantă.
Din cartea "Sănătate din farmacie Domnului" scrisă de Maria Treben:
" Exista diferite varietati: cu capitulele florale pline, cu staminele deschise sau inchise la culoare. Ele sunt similare in puterea lor de vindecare. Daca dimineata dupa ora 7 capitulele lor florale sunt inchise, inseamna ca in acea zi va ploua. De aceea, filimica era considerata inca din secolele trecute drept barometru. In medicina populara aceasta planta se culege si se utilizeaza cu flori, tulpina si frunze cu tot. Trebuie adunata insa pe soare stralucitor, caci atunci puterile ei tamaduitoare ating apogeul. Filimica poate fi luata proaspata din gradina pina tirziu in toamna, atita timp cit n-a fost napadita de rugina (mana).
Filimica se aseamana puternic cu arnica, fiindu-i insa superioara in putere curativa. Arnica n-are voie sa fie administrata intern decit sub supraveghere medicala, intrucit este posibil ca ceaiul mai degraba sa dauneze bolnavilor de inima decit sa le foloseasca, pe cind ceaiul de filimica poate fi consumat fara a dauna.
Fiind o planta depurativa, ea constituie pentru noi un ajutor pretios in icterul infectios. Baut zilnic a 1-2 cesti de ceai de filimica face minuni. Filimica are efect de curatire, stimuleaza circulatia singelui si grabeste vindecarea ranilor.
„Un om a intrat cu mina intr-un fierastrau circular si durerile de pe urma ranii nu au incetat nici dupa iesirea din spital. Auzind acestea l-am sfatuit sa apeleze la alifia de filimica. A fost entuziasmat de efectul pomezi si mi-a comunicat ca durerile care-i pricinuisera multe nopti nedormite au trecut in scurt timp. De atunci, sotia lui planteaza iarasi filimica in gradina.
Aflindu-ma intr-o vizita in Muhlviertel, gazda mi-a aratat picioarele ei pline de varice. Am luat filimica din gradina si am preparat alifia. Ramasitele i le-am aplicat imediat pe gambe (resturile pot fi folosite de 4-5 ori). Pe urma, femeia a intins zilnic alifia, cu o grozime cit muchia cutitului, pe o bucata de pinza pe care si-a legat-o de gambe. Veti fi uimiti auzind ca patru saptamini mai tarziu, cind m-a vizitat la Grieskirchen, varicele disparusera. Ambele picioare aveau iarasi o piele frumoasa, neteda. O calugarita mi-a relatat ca sfatuise o femeie batrina pe care o remarcase pe strada din cauza varicelor deosebit de mari sa se trateze cu alifie de filimica. A fost surprinsa cind aceas femie i-a aratat, o luna mai tirziu, in culmea fericirii, picioarele. Toate varicele disparusera si pielea isi recapatase netezimea”.
Alifia aceasta ajuta foarte rapid si in flebite, ulcere varicoase care nu se vindeca, fistule, degeraturi si arsuri. Alifia si resturile de pe urma prepararii ei se folosesc la leziunile ulceroase ale sânului, chiar daca sunt maligne (cancer mamar).
Unei cunostinte a trebuit, deodata, sa i se extirpe sinul. In timp ce se afla inca in spital si toti ne faceam griji in legatura cu starea ei, i-am pregatit alifie de filimica. Cu aceasta alifie si-a uns mai tarziu uriasa rana ramasa de pe urma operatiei, drept care marimea ranii s-a redus mult. Cicatricele ei au dovedit la consultul post operator o vindecare atit de frumoase in comparatie cu cele ale altor paciente, incit n-a mai fost necesara decti partial radioterapia.
Alfia de dilimica este de mare ajutor si atunci cand piciorul este napadit de ciuperci. Multe scrisori mi-au confirmat acest lucru, chiar in cazurile in care dadusera gres toate metodele incercate pina atunci. Si infuzia de filimica proaspata poate fi folosita cu succes in aceasta boala. Daca o astfel de micoza a cuprins zona vaginului, trebuie facute spalaturi sau bai de sezut. Se iau 50 grame de filimici uscate sau de 2 ori cite 2 miini pline de filimici proaspete pentru fiecare baie de sezut. O femeie din Stuttgart mi-a scris ca sotul ei suferise de o ciuperca la picior. Ce nu incercasera! Baile, alifiile si pudra nu dadusera nici un rezultat. Atunci au incercat cu afifie de filimica. Dupa opt zile, locurile deschise s-au vindecat si asa au ramas. Nu-i minunat? Pe linga alifie ar trebui preparata si o tinctura de filimica (a se cauta reteta la „Moduri de folosire”). Aceasta tinctura, diluata cu apa fiarta, este foarte potrivita la compresele preparate pentru rani, contuzii, hematoame, rupturi musculare, ba chiar pentru ulceratii purulente sau de natura canceroasa, pentru rani deschise din cauza escarelor, pentru umflaturi, abcese si pustule.
Nu numai preotul Kneipp s-a zbatut pentru a impune filimica drept un mijloc fizioterapeutic de vindecare a ulceratiilor canceroase, ci si medici cunoscuti ca dr. Stager, dr. Bohn, dr. Halenser si altii. Dr. Bohn citeaza aceasta planta ca fiind cel mai important mijloc curativ in bolile canceroase, atunci cind nu se mai poate interveni pe cale chirurgicala si recomandata sa se bea ceai de filimica o perioade mai lunga de timp. Sucul proaspat stors al filimicii poate fi folosit cu mare succes chiar in cancerul pielii. Hemangiomul uns vreme indelungata de citeva ori pe zi cu suc proaspat de filimica poate fi facut sa dispara, la fel si semnele din nastere (sub forma de pata colorata) sau keratoza senila (petele de batrinete). Si petele aspre de natura conceroasa de pe piele pot fi astfel indepartate. Recent, medicul si cercetatorul american, dr. Drwey, a atras atentia asupra punerii curative unice a filimicii la cancer; a putut consemna reusite tamaduitoare foarte bune,
Ceaiul de filimica se administeaza intern si in boli gastro-intestinale, in crampe si ulcere stomacale, in inflamatii ale colonului, hidropizie si hematurie. El reprezinta, de asemenea, un mare ajutor in viroze si infectii bacteriene. Ca efect minunat are folosirea ceaiului proaspat de filimica reiese dintr-o declaratie, facuta de un medic; „O fetita de doi ani si jumatate se cam imbolnavise dupa repetarea vaccinului antipoliomielitic; avea diaree cronica, slabise, se constatasera o scadere evidenta a vederii si tot felul de greutati de nutritie. La un consult clinic se determinase in cele din urma ca are avea paratifos, motiv pentru care fata era tinuta sub observatie medicala. Dupa o folosire de o saptamina a ceaiului din flori proaspete de filimica si administrarea unui numar mic de medicamente homeopatice, copilul s-a refacut in mare masura. Rezultatul analizei facute imediat si repetete de 3 ori a materiilor fecale, in vederea depistarii agentilor patogeni ai tifosului, a fost pentru pima data negativ”.
Deoarece filimica da rezultate bune in icterul infectios, este un leac excelent si in bolile de ficat. Florile, frunzele si tulpina sunt oparite cu apa clocotita, iar ceaiul se bea neindulcit. La bolile enumerate mai sus se pot bea 3-4 cesti pe zi, aproximativ 1 lingura la fiecare sfert de ora. Se obtine un mijloc vermifug daca se prepara un ceai din ¼ litru de apa si 1 lingura plina de fluri de filimica. Sucul tulpinilor proaspete indeparteaza verucile (negii) si scabia (riia); daca infuzia se fierbe si locurle atinse sunt imbaiate in ea, atunci se vindeca eczemele si inflamatiile ganglionilor. Ceaiul, consumat zilnic, are efect depurativ. Persoanelor care folosesc ochelari si care fac cite o baie de ochi cu ceai caldut li se intareste vederea. Spalaturile cu infuzie de filimica si coada calului, amestecate in parti egale, ajuta la ulceratii si tumori canceroase, la picioarele cu ulcer varicos, in osteoporoza, in abecesele coapsei si in ranile urite, purulente, care nu vor sa se vindece. Sa ia 1 lingura cu virf din acest amestec pentru ½ litru de apa. Pentru a reliefa performantele unice ale ceaiului de filimica iata citeva rezultate concludente: O asistenta medicala care suferea deja de opt ani de o inflamatie a colonului isi luase ora la un medic specialist. A fost sfatuita, sa ia ceai de filimica. Pe parcursul a patru zile a baut, incetul cu incetul, cite doua cesti cu ceai de filimica. Nici nu i-a venit sa creada cind dupa aceasta folosire scurta tot raul i-a disparut.
– O calugarita mi-a povestit ca suferea de diaree puternica. Desi a baut ceai de musetel, nu s-a simtit nici o ameliorare. Abia cind a recurs la ceaiul de filimicaa fost inalturat raul in timpul cel mai sucrt.
– O alta calugarita din Bavaria se chinuia deja de 15 ani cu o ciuperca la picior si avea deseori si flebite. A reusit sa ajunga, ince din urma, prin uzul alifiei de filimica, la o vindecare a pricioarelor.
– Florile de filimica, 2 lingurite rase la 1 ceasca de apa, sunt un laxativ usor.
– Crustele din nas se pot vindeca usor cu o alifie de filimica. Observatie: Daca cineva nu suporta untura de porc poate folosi la prepararea alifiei si grasime vegetala de calitate. Pentru a obtine o pomada mai alifioasa, se toarna in ea cit este calda putin ulei."
Forme farmaceutice
Sucul proaspat: Frunzele, tulpinile, florile se spala si, ude, se pun in centrifuga de sucuri. Sucul obtinut se pune intr-o sticluta la frigider si se foloseste pentru badijonaj in caz de prurit intens, de scabie (raie). Se utilizeaza cu succes in cancerul pielii. Cu ajutorul alifiei pot fi eliminate cu usurinta si crustele din nas. Oriunde se aplica compresa cu aperitiv suedez, se da in prealabil cu alifia de galbenele. In cazul tumorilor, se poate aplica alifie in strat gros. Infectiile fungice in zona genitala, cu prurit intens (mancarime), se trateaza cu baia cu decoct din planta proaspata: 5 linguri planta uscata sau 2 pumni plini cu planta proaspata pentru baie, cu durata de 10 minute. Plantele se pot folosi de 3-4 ori.
Infuzia: 2 linguriţe cu vârf de floare uscată la 300 ml apă clocotită. Din infuzie se bea călduţ ceaiul de 3 ori în decursul unei zile înainte cu o jumătate de oră de masă. O infuzie mai concentrată se prepară din 4 linguri de flori la 200 ml apă din care se beau 3 linguri pe zi.
Ripperger recomnada un decoct din 1 lingură de flori de calendula la o ceasca de apa.
SUC PROASPAT: 1-2 linguri in apa indulcita sau in apa de anason
Tinctură: se poate obţine din florile proaspăt culese care se introduc într-un recipient de sticlă de circa 1 litru, peste care se toarnă alcool până se acoperă florile. Vasul se asează în apropierea unei surse de caldură sau la soare unde trebuie să stea timp de 2 săptămâni. Pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua de 3 ori pe zi câte 30 picături de tinctură în puţină apă.
Alifie: se încălzeşte 100 g de untură de porc nesărată / margarină / unt, peste care se pun 20 g de flori proaspete tăiate mărunt, se lasă să se încălzească bine la foc mic până ce face spume. Se amestecă încet cu o lingură de lemn timp de 10 minute apoi se dă tigaia la o parte şi se lasă să stea aşa până a doua zi (12 ore) când se încălzeşte din nou amestecul şi se filtrează printr-un tifon, într-un borcan, în care se stoarce şi rezidul rezultat din prăjirea plantei. Se aplică alifia, în straturi subţiri în zonele cu arsuri şi degerături. Alifia se intrebuinteaza in : contuzii, entorse, varice, flebite, ulcere varicoase, hemoroizi, plagi zdrobite, cicatrice post-operatorii, tumori, adenopatii, fistule, degeraturi, aesuri, ganglioni mariti, ulceratii la san, chiar daca acestea sunt maligne.
Spalaturi vaginale - in infectii cu Trichomonas vaginalis, si ca cicatrizant si antiinflamator in tratamentul plagilor, arsurilor, degeraturilor si al ulceratiilor. Se pune 1 lingura cu varf de planta la jumatate litru apa fiarta, se infuzeaza 2 minute (acoperit): se foloseste usor caldut (38 grade C)
Băile de şezut: 30 g de flori proaspat culese sau 100 grame de plante uscate la 1 baie de sezut se lasă să stea în apă rece timp de 24 ore. După acest timp se fierb timp de 10 minute în apa în care au stat şi se adaugă în apa de baie din cada până la nivelul de 25-30 cm, atât cât să ne acopere şoldurile. Băile de şezut vor dura timp de 10-15 minute şi se fac de două ori pe zi timp de 12 zile.
Perna de flori: se realizează foarte simplu din flori culese şi puse la uscat undeva lă umbră timp de 24 ore, după care se introduc într-un săculeţ pe care îl aplicăm pe abdomen în cazul durerilor ulceroase, pe mijloc în cazul durerilor renale, dar mai ales pe faţă pentru revigorarea tenului marcat de diferite spasme.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
