Extras de pe site-ul Fundatia Umanitara "SANATATE PRIN GANDIRE SI ALIMENTATIE" - in memoriam Ing. Valeriu POPA
Adresa: Strada N. Balcescu nr. 76 A, Valenii de Munte, judetul Prahova Cod 106400
Telefon / Fax: 0244/283279
Mobil: 0722724012
E-mail: contact@sanatate-naturista.ro
Georgeta Pirea, nascuta la data de 27 iunie 1960 in Alexandria. Economista, diagnosticata cu: Mastoza chistica, hipotiroidism cu gusa polinodulara
Evenimentele din viata mea se impart astfel: "inainte" si "dupa" intalnirea cu Petre Anca.
Numele meu este Georgeta Pirea si aceasta este povestea mea, povestea vietii mele cum imi place mie sa spun. imi doresc ca aceasta sa fie un semn de recunostinta adus celui care mi-a redat viata si speranta, domnului Petre Anca, precum si tuturor celor care prin grija si afectiunea lor mi-au fost alaturi.
Am 44 de ani si cineva mai tanar cu 10 ani mi-a spus de curand “la varsta dumneavoastra, doamna!...” La varsta mea, desi lupt cu o boala grea, ma simt un om fericit, cu sufletul plin de iubire si lumina. Simt ca pot primi si darui iubire in acelasi timp. Acest lucru vi-l spune un om care acum 6 ani si doua luni a ajuns disperat si blazat la domnul Petre Anca, impins de la spate de sot, catre un alt terapeut. Un terapeut despre care stiam doar ca este continuatorul lui Valeriu Popa – o somitate in materie de tratamente alternative din Romania. Am ajuns la Fetesti pe 15.10.1998, la ora 10,00 si despre domnul Petre Anca aflasem dintr-un articol publicat cu putin timp inainte in revista Formula AS. Primele cuvinte pe care mi le-a adresat au fost “de ce nu mai vrei sa traiesti ?!”. Cu un an in urma, eu “pierdusem” (asa credeam atunci) cea mai draga fiinta, pe cea care mi-a dat viata, pe mama mea, in urma unui atac cerebral major, iar suferinta sufleteasca mi-a agravat foarte mult starea de sanatate.
Cand am ajuns la domnul Petre Anca, in subconstientul meu cred ca realizam ca legatura cu lumea terestra se rupea, desi imi doream sa traiesc pentru copilul meu, ma durea sufletul la gandul ca va suferi si va ramane singur. Dar nimic din ce ma inconjura, nu ma mai atragea, nu-mi placea nimic, nu vedeam nimic. Eram un robot caruia i se inchideau ochii, in stare de lancezeala. Sufletul meu incepuse sa moara. Din acea perioada nici nu am amintiri foarte clare, nici despre mine, nici despre copil, totul este invaluit intr-o ceata densa. intalnirea de la Fetesti cu domnul Petre Anca (in paranteza fie spus, este un om remarcabil pe care nu-l mai poti uita – iar cei care l-au vazut inteleg foarte bine ce vreau sa spun), a trezit “ceva” in mine, dar nu suficient. Regimul recomandat mi s-a parut foarte dur si dificil de urmat. imi spuneam ca eu am serviciu, faceam si munca de teren atunci, si ca nu pot face asa ceva. Nu am stat sa analizez daca este bine sau nu, ce alternative am si ce pot face. Ma ingrozea gandul ca viata mea va fi programata pe ore iar eu ma voi pierde, nu ma voi mai regasi in ea. Cand am ajuns acasa am spus nu, am plans – ca de obicei – si am continuat periplul pe la medici si terapeuti. De atunci si pana la urmatoarea intalnire au trecut exact 7 luni (asa cum spune domnul Petre Anca nimic nu este intamplator in viata) - pe 15 mai 1999, la Cernica se comemorau doi ani de la plecarea lui Valeriu Popa. Acolo, pierduti in multime, asteptam sa apara Petre Anca: imi amintesc ca l-am vazut si ca din multime i-a sarit in brate doamna Doina Pantazie (aveam sa o cunoastem apoi la prezentare), care l-a imbratisat ca o mama si in acel moment mi-am dorit sa-i pot fi si eu aproape. A trecut apoi prin apropierea noastra, si din acea mare de oameni, ne-a recunoscut pe mine si pe sotul meu, mi-a luat mana si mi-a spus doar “ce mai astepti?!”. Acesta a fost momentul hotarator in care viata mea a renascut, decizia a fost luata.
La urmatoarea intalnire, peste doua saptamani, in parcul National, la Teatrul de Vara, acolo unde Valeriu Popa obisnuia sa dea consultatii, eram in a sasea zi de post total, convinsa ca pot orice si ca pentru mine aceasta este singura cale de urmat. De atunci, in fiecare an, din 21 martie si 21 septembrie, la echinoctiu, la dorinta mea fac cate 14 zile de post total, iar acum in ultimul an am incercat sa maresc perioada la 21 de zile. si cu ajutorul lui Petre Anca am reusit.
Asa a inceput trezirea mea la viata, vindecarea mea. si desi toata viata am crezut in Dumnezeu si l-am simtit in foarte multe momente din viata aproape, nu am avut niciodata o perceptie mai clara a ceea ce inseamna spiritul si adevarata simtire a lui. Despre afectiunea care mi-a marcat existenta, primele amintiri provin din copilarie – adolescenta. Aveam stari de sufocare, inexplicabile. La 15 ani am ajuns prima oara la Institutul „C.I.Parhon” si mi s-a pus diagnosticul de hipotiroidism cu gusa polinodulara, si mi s-a prescris tratament cu Tiroida, mai apoi cu Tiroton. Cu medicamente si controale medicale periodice, boala a fost tinuta in limite normale dupa spusele medicilor. Dar dupa varsta de 34 – 35 de ani, starile fizice generale proaste au inceput sa se manifeste tot mai des, au aparut si palpitatii, insomnii, adormeam doar daca luam Distonocalm si in timp doza a crescut la 2 – 3 pastile. Dupa 36 de ani au inceput sa apara dureri atroce la sani (credeti-ma, este ingrozitor sa nu te poti atinge, ca orice miscare a mainilor sa-ti scoata tipete de durere, sau ca simpla operatiune de imbracare – dezbracare sa fie o povara). in octombrie 1997 examenul clinic a relevat existenta a multiple formatiuni chistice cu dimensiuni de 2 – 8 mm, care in anumite momente imi dadeau senzatie de jena si in axile. Sanii imi erau ca niste saculeti umpluti cu pietricele si aveam senzatia ca se vor sparge la orice atingere. Diagnosticul stabilit a fost de mastoza chistica si cervicita. Se stie ca proasta functionare a glandei tiroide afecteaza si alte organe: cele genitale, rinichii, ficatul si inima. Mi s-au prescris medicamente pe baza de hormoni pentru sani, precum si tratament medicamentos pentru spasmofilie si intarirea muschiului inimii. Dupa primele 3 luni de medicatie am mers la control si de data aceasta analizele indicau faptul ca am facut hepatita, intrucat medicamentele hormonale se eliminau prin ficat. S-a mai adaugat in consecinta alta pastila pentru refacerea celulei hepatice. Nici rinichii nu aratau mai bine, asa ca tratamentul era complex si luam un pumn de medicamente. Asta nu inseamna ca starea mea se imbunatatea. Durerile dispareau doar in cele 10 zile pe luna in care luam medicamente hormonale, in rest, aceeasi stare. Toate acestea, precum si suferinta sufleteasca produsa de disparitia mamei mele ma faceau sa simt ca sunt cu un picior in groapa. si desi sunt o persoana cu o structura psihica puternica, vesela si guraliva in general, am si perioade de fragilitate in care plang foarte mult. Se aduna suferintele unele peste altele si la un moment dat rabufnesc. Atunci m-a ajutat foarte mult faptul ca radeam, dar aceste momente incepusera sa fie din ce in ce mai rare si raul ma coplesea. Medical, nu mi s-a pus diagnosticul de cancer la san sau de col uterin, pentru ca nu am facut punctie biopsica, dar mai tarziu aveam sa aflu ca acesta era diagnosticul, dar intr-o faza incipienta.
V-am spus mai inainte ca am ajuns la Fetesti in urma unei programari dupa ce citisem in revista Formula AS un interviu cu domnul Petre Anca. La vremea aceea dumnealui de-abia iesise la pensie, iar Fundatia de la Valenii de Munte nu exista. Ca si la spital, si la Fetesti „autorul” programarilor era sotul meu, Dan. El stia mai multe intamplari despre Valeriu Popa, era fascinat de personalitatea acestuia si de tot ce tine de manifestarile paranormale. Eu eram doar un „participant” la acele intalniri, nu eu am ales la ce medici si terapeuti sa mergem, dar decizia pentru a incepe tratamentul naturist stabilit de Petre Anca mi-a apartinut in totalitate. Subliniez acest lucru pentru ca este foarte important ca decizia sa apartina celui in cauza, nu rudelor sau prietenilor, pentru ca lupta este a fiecaruia si, daca nu exista o implicare cu si din toata fiinta, rezultatele nu sunt cele asteptate si de multe ori apare abandonul. Cand am ajuns prima oara la Fetesti, domnul Petre Anca mi-a „scanat cipul” si mi-a atras atentia asupra starii pesimiste. Mi-a stabilit foarte corect toate afectiunile despre care eu stiam, mi-a spus ca am hipotiroidism (aceasta este caracterizata de obezitate, dar eu nu am fost niciodata grasa), lucru pe care majoritatea medicilor din spitalul „C.I.Parhon” il contestau si ma stresau cu intrebarile legate de greutatea corporala. Am banuit tot timpul gravitatea bolii dar nu am avut o certitudine in acest sens. Domnul Petre Anca nu iti spune daca vede ca nu esti pregatit sa afli adevarul. in schimb Dan a stiut de la inceput, iar atunci cand am aflat si eu i-am inteles indarjirea cu care m-a sustinut si mi-am dat seama ca atunci nu as fi rezistat sa aflu „marea veste”. si asa, doar ca banuiam si eram daramata; eu am avut de luptat foarte mult cu psihicul meu, cu mine insami, pentru a capata forta interioara de care aveam nevoie. Ajutata de domnul Petre Anca, am reusit sa-mi depasesc limitele de la inceput, sa invat sa las suferinta sa treaca si sa nu ma afecteze interior, ca ea – suferinta – face parte din viata si ca este un mod de a iesi mai puternici din lupta cu ea. Au trecut cativa ani pana cand sa inteleg ca nimic nu trebuie sa ne darame, ca nu trebuie sa privim niciodata inapoi, ca tot ce conteaza este clipa prezenta traita la intensitate maxima pentru ca nu stii niciodata daca urmatoarea va mai fi. Am inceput regimul pe 31 mai 1999 si acesta a devenit un mod de viata, un mod de gandire si alimentatie (nu intamplator Fundatia de la Valenii de Munte se cheama „Sanatate prin gandire si alimentatie”, in memoriam „Valeriu Popa”). Am inceput cu 14 zile de post total, apoi 7 zile de prerevenire si 45 de zile un regim BG 3 bazat in principal pe ceaiuri, salata de cruditati cu grau incoltit, masaje, comprese, meloterapie si cel mai important – 5-6 km de miscare in aer liber, zilnic. Nu pot sa spun ca a fost usor, nimic nu este usor. Dar, asa cum imi reamintea de curand domnul Petre Anca, am avut norocul sa fiu printre putinii pacienti care ajung la timp si care au tot sprijinul familiei – sotul si copilul. si nu doar sprijinul, ci tot ajutorul - mai mult de atat nu se putea. Dar au fost si persoane care s-au impotrivit cu inversunare spunand ca este o prostie, ca ma omor cu zile (sora cea mica a mamei mele, care este farmacista si fiica ei, care este medic), iar sora mea, desi nici acum nu este de acord cu astfel de tratamente, mi-a respectat decizia luata si nu a spus nimic. O vad si o simt ca, atunci cand sunt in post, parca se manifesta la ea o suferinta fizica, iar glasul ii este gatuit de grija. Sotul meu, Dan a fost alaturi de mine din prima clipa si de la prima inghititura de apa. El imi pregatea ceaiurile pentru clisme si spalaturi, el m-a dus de mana in toate plimbarile, a masurat cu masina distanta in km pe care apoi ii faceam pe jos. Am suportat destul de greu posturile, in special primul. Slabeam in fiecare zi 1 kg, am avut probleme pentru ca la putin timp (din a cincea zi) nu am mai putut sa beau apa suficienta, dar nu am stat nici o zi acasa, am fost tot timpul in activitate. in primele 3-4 zile din regimul de prerevenire ce urmeaza dupa post, ajunsesem totusi la limita de rezistenta (subliniez, pentru ca nu am consumat cantitatea minima de 3 litri de lichide pe zi), beam apa cu paiul, beam 1/2 pahar si vomitam 1-2 pahare, aveam privirea pierduta, schimbata, eram pamantie. Toti cei din jur se speriasera, doar el, Dan, care a stiut de la inceput gravitatea bolii nu a cedat si nu a lasat nici o clipa ca eu sa vad ce este in sufletul lui; pentru mine el a fost motorul care a tras mereu. imi amintesc din acea perioada de inceput ca imi era teama sa nu racesc, pentru ca inainte eu aveam mari probleme cu amigdalele si luam multe antibiotice. Pentru mine interdictia privind medicamentele a fost litera de lege si nu stiam ce pot face in situatia in care raceam. imi era teama ca o eventuala infectie in gat nu ar fi cedat si atunci, daca luam antibiotice, ratam tratamentul naturist inceput, stiam ca abandonul insemna o revenire in forta a bolii. Nu m-am gandit nici o clipa ca as putea sa abandonez, ma temeam doar de situatiile fortuite care m-ar fi dus la abandon. Dar racelile au venit si au trecut la fel cum au venit, exista o multime de alte leacuri, incat nu trebuie sa ne facem griji - si apoi, intr-un astfel de regim racesti doar daca faci imprudente. in drumul meu am mai avut si alte exemple de oameni care au pornit pe aceeasi cale - pe Ionut Don, un alt pacient, care mai apoi avea sa devina unul din atatia prieteni, prietenul meu de suflet cu care discut orice. Ce pot sa mai spun despre primul regim este ca apoi, in BG-ul care a urmat, m-am simtit ca un fluturas plin de energie. Desi hrana mea se compunea dintr-o salata de cruditati cu grau incoltit (foarte bine masurata de Dan - ma rugam de el sa puna lingurile mai pline), iar seara un compot din coaja de mar pe care trebuia sa-l pregatesc in cantitate dubla si pentru fetita mea. Totusi, atunci am fost in cea mai buna forma fizica si psihica. Aveam nevoie de foarte putine ore de somn, eram foarte activa si faceam munci care ma solicitau destul de mult, dar fara sa resimt efortul. Am crezut orbeste de la inceput ca ma voi vindeca si altceva nu a mai contat. Am avut probleme legate doar de dificultatea regimului, dar niciodata de eficienta si finalitatea lui. Acum, zilnic, ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat si a stat alaturi de sufletul meu (de fapt, El nu m-a parasit niciodata, eu nu l-am perceput intotdeauna), ce odata era pustiit, iar de cate ori am ocazia, lui Petre Anca, nu doar pentru ca prin el am reusit sa ma vindec (eu ma consider acum un om perfect sanatos), ci si pentru ca prin el am deschis ochii si l-am cunoscut si regasit si altfel pe Dumnezeu. Pentru ca viata mea s-a schimbat radical, din toate punctele de vedere si sub toate planurile. si nu doar a mea, ci si a familiei mele. La doi ani dupa mine, Dan a renuntat definitiv la carne, iar Anamaria, care niciodata nu a mancat cu placere carne, ni s-a alaturat. Va spuneam mai devreme ca nu mi-a fost usor si recunosc ca am mai facut si greseli, care si-au spus cuvantul mai tarziu, in sensul ca nu am facut intotdeauna toate procedurile stabilite, iar uneori am consumat alimente interzise in acea perioada (lactate in principal). De regula, atunci cand incepi sa te simti bine, ignori unele interdictii si crezi ca este suficient sa faci doar anumite lucruri care sunt mai comode. Necazul pentru mine este ca sunt constienta de fiecare dintre erorile sau omisiunile pe care le fac, dar cu greu rezist tentatiei sau comoditatii. Aceasta este o dovada ca nu am suficienta vointa, pentru ca nu cred ca a fost vreun regim pe care sa-l respect in totalitate. O intamplare nostima s-a petrecut in primul BG, cand, vara fiind, Dan manca, mi se parea mie, cantitati imense de pepene verde, iar eu trebuia sa mananc doar grau incoltit. M-am rugat de el sa-mi dea si mie o bucatica si, cu chiu cu vai mi-a dat 1 cm de felie de pepene. Peste putin timp, cand l-am sunat pe domnul Anca, mi-a zis ca am gresit ca i-am pus la dosar fotografia, pentru ca a vazut ca am gresit si ca am mancat pepene verde, desi nu aveam in regim. Apoi, legat de proceduri, nefiind obisnuita cu clismele de exemplu, mi se parea foarte greu (acum a devenit o necesitate, aproape ca o dependenta si fac intre doua si cinci pe zi, depinde de program) si plangeam si ma intrebam “de ce eu?!”, “cu ce am gresit, Doamne ? si unde?”. Acest zbucium nu ma ajuta deloc, la fel ca si consumul mare psihic legat de serviciu (aceasta a fost lupta mea cea mai grea pentru ca implicarea mea era prea personala si puneam totul la suflet). Domnul Petre Anca mi-a spus la sfarsitul unui post ca daca nu voi avea o alta atitudine fata de problemele de la serviciu si fata de toate celelalte pe care le lasam sa ma afecteze, imi biciuiesc organismul prin post degeaba - efectul este zero. Problema este ca si eu simteam ca asa stau lucrurile, dar nu aveam atunci, si uneori nici acum, puterea de a le separa si de a nu le aduce in interiorul meu. Trebuie sa participi cu toata fiinta si cu toata forta la acest regim. Acest lucru nu trebuie sa ne sperie, intrucat este vorba despre fiinta noastra si daca un singur om a reusit sa realizeze ceva, atunci oricine altcineva poate, daca isi doreste suficient. in timp, tot bunul Dumnezeu, la fel ca si domnul Anca, prin discutii indelungate, m-a facut sa-mi dau seama ca zbuciumul acela interior era fara sens si ca erau intrebari prostesti. Ce importanta avea acel “de ce eu?!”, era o dovada de egoism..., ar fi trebuit sa fie altcineva in locul meu?! si cu ce eram eu mai buna decat acel altcineva care as fi vrut sa preia boala de la mine? Desi intotdeauna am incercat sa fac bine si sa fiu un simplu om, nu eram si nu sunt cu nimic diferita de ceilalti oameni, astfel incat sa am dreptul sa spun “de ce eu, Doamne?!”. Am continuat sa cred cu tarie in lupta mea, stiam ca este doar a mea si ca toata forta sta in mine. Se pare ca in parte am si reusit, daca am ajuns pana aici - pentru ca am avut si cateva momente de cumpana si cand salvatorul meu a fost ca de fiecare data aproape. Ultimul eveniment de genul acesta a fost in octombrie 2002, cand, in ultima zi din cura cu struguri pe la ora 15 am simtit un gol in stomac, ameteli, frisoane, stare de lesin. Am crezut ca este ceva trecator si ca atare am incercat sa ma tratez singura. Nu a fost suficient si nici corect, pentru ca in mai putin de o ora imi era foarte rau, iar cand Dan l-a sunat pe domnul Anca, acesta i-a spus ca trebuia sa sune mai devreme, dar mi-a spus sa beau ceai de chimen, sa pun prin alternanta comprese calde si reci pe talpi si comprese cu bitter suedez pe zona ombilicala. Efectul a fost miraculos, dupa nici o jumatate de ora parca nu avusesem nimic. Nu as vrea ca aceste intamplari sa va sperie, pentru ca fiecare pacient are trairile sale si depinde de modul in care fiecare abordeaza tratamentul, cu mai multa sau mai putina seriozitate, sa nu ne permitem sa facem noi corectii din mers regimului, crezand ca “gata, de acum imi este bine, stiu ce am de facut”. Mi s-a intamplat de foarte multe ori ca cei din jurul meu sa aprecieze hotararea mea, dar cand s-a pus problema ca ei sa treaca la un astfel de regim, sa spuna ca eu pot, dar ei nu. Nu am inteles niciodata acest raspuns al lor, pentru ca eu am spus mereu ca nu sunt un om cu foarte multa vointa, ca s-ar putea sa descopere ca ei sunt mult mai puternici, daca vor. Pe mine dorinta de a izbandi m-a calauzit, precum si faptul ca am redescoperit ca fiecare clipa din viata este asa de frumoasa, incat merita sa lupti pentru ea. La fel, am auzit oameni care spun ca nu pot renunta la carne, sau carora acest regim li se pare prea lung. Nu judec pe nimeni si nu vreau sa lamuresc pe nimeni despre ceva in care nu crede, dar cum poate un om sa spuna ca mai bine moare, decat sa renunte la carne, cafea sau tutun? intotdeauna cand iei o decizie, pui in balanta argumentele pro si contra - viata sau consumul unor anumite alimente. Au uitat oare ca obisnuinta este a doua natura, si ca exista atatea alimente pe care le putem consuma? Recunosc ca si eu aveam oarece reticente inainte in privinta ceaiurilor amare, a alimentelor fara sare, dar apoi am descoperit ca alimentele sunt la fel si fara sare, iar ceaiurile amare sunt cele mai placute. si cand ai langa tine un exemplu viu ca se poate trai fara hrana solida, ca medicina naturista a inregistrat succese acolo unde medicina alopata si-a declinat competenta, nu inteleg decizia celor care aleg CARNEA in defavoarea VIEtII, care abandoneaza totul fara lupta. Sau cei care spun ca este un regim prea lung. Oare medicina alopata ofera solutii salvatoare la minut?!. Nu, categoric nu, nici nu putem avea o astfel de pretentie. Prin nici o metoda nu exista rezolvare rapida pentru ca nici boala nu apare intr-o zi, ea se acumuleaza in ani, in functie de modul nostru de gandire si de alimentatie. in tratamentul naturist inceputul este mai greu pentru ca are loc dezintoxicarea organismului, se schimba foarte multe in modul nostru de viata, tot ce ai stiut si toate cele in care ai crezut inainte capata acum alte valente si esti un pic bulversat.
Cand ai cancer si spui cuiva, indiferent cum ai face-o, sfarseste prin a-i fi mila... Un om bolnav, indiferent de gravitatea bolii, pentru a putea lupta are nevoie in primul rand de toata forta lui interioara. Atitudinea de mila a celor din jur nu il ajuta, din contra, el trebuie sa-si canalizeze din energie pentru a inlatura influenta acestei stari negative. Prin compasiunea lor, oamenii te fac sa te simti pierdut, ti s-a pus eticheta “bolnav”, ei te elimina inainte ca viata sa o faca.
Pe mine, majoritatea oamenilor nu ma cred cand le spun ce boala am. Ei vad doar ca fizic sunt bine, vad doar exteriorul. Probabil, ca sa fii bolnav grav trebuie sa stai la pat. “Cum sa ai o asa boala, ca uite, esti mai vioaie decat mine!”. De aceea, de obicei, nu spun. Ce vreau eu sa spun aici, este ca suferinta fizica trebuie sa-ti innobileze sufletul. Daca nu vezi si nu simti ca trebuie sa te schimbi, sa devii mai bun, ca lumea, viata, inseamna altceva decat ce a fost inainte de boala, atunci nu ai invatat nimic din aceasta experienta. Din aceasta sufetrebuie sa invatam adevaratul sens al vietii. Pentru ca nu ti-l spune nimeni. Toata suferinta, decizia si lupta iti apartin; ceilalti te pot sustine, dar victoria este numai si numai a ta. in timp, am realizat ca pentru mine boala si suferinta au fost un lucru benefic, pana la intalnirea cu Petre Anca, eram unul dintre “adormitii” care se complac in situatia in care sunt. Acum, imi dau seama ce frumoasa este viata, ce bine este sa topai pentru ca este o zi frumoasa de primavara (mie primavara imi da o stare de permanenta euforie si merg cu Dan de mana si topai pe langa el ca un copilas), ce frumos este un rasarit de soare si o noua zi, ce minunat este sa-ti vezi partenerul alaturi, ce dulci si duioase sunt vorbele copilului tau, ce luminoasa este o floare care-si desface petalele in soare, iar soarele, soarele este intotdeauna incantator si datator de iubire tuturor, ce frumos este cerul plin de stele, sau catelusa mea care plange si vrea sa-mi fie alaturi atunci cand sunt trista. Am inteles ca moartea face parte din viata si ca nu trebuie sa ne fie frica de ea. Cand o accepti, frica de ea dispare, ca orice alta frica. imi doresc, si am discutat mult cu Anamaria, fiica mea, ca atunci cand voi pleca eu, sa nu sufere si sa stie ca-i voi fi intotdeauna alaturi. Daca simti asta, atunci asa este. Cand a plecat mama mea, am crezut ca am pierdut-o, dar nu este asa. Ea traieste inca in sufletul meu si, desi nimic din ce a fost nu va mai fi la fel, iar locul ei nu il va lua nimeni, eu cred cu tarie ca mama mea vegheaza asupra noastra, este unul din ingerii mei pazitori. in primul an am visat-o noapte de noapte, era destul de apasator, dar in timp s-a transformat intr-un gand care este mereu prezent. Daca stii sa traiesti, vei sti sa si mori. Important este ca, atat cat traiesti, sa nu iti fie niciodata rusine de faptele si gandurile tale, sa traiesti cu intensitate maxima fiecare clipa, ce a fost sa nu regreti, iar ce va veni sa nu planuiesti. Dumnezeu are grija sa primim atat cat ne trebuie si cat meritam. Mai mult s-ar putea sa nu putem duce. De cateva zile am incheiat o perioada de 21 zile de hrana lichida, nu il pot numi post pentru ca 14 zile am baut apa si ceaiuri, iar ultimele 7 zile am baut suc de mar, morcov si sfecla rosie diluate cu apa (1/3 in primele patru zile si 1/1 in urmatoarele). in general, totul a decurs bine, am avut si cateva zile mai proaste, si nu atat datorita starii fizice, pentru ca dupa atatia ani organismul s-a obisnuit, cat mai ales starii psihice. in post starile negative se amplifica, de aceea de fiecare data incerc sa nu emit si nici sa nu fiu afectata de gandurile negative ale altor persoane. in 21 de zile am slabit doar 5 kg (in primele trei zile cate 1 kg pe zi, urmatoarele 6 zile nu am dat jos nici un gram, am mai dat cate 1/2 kg in urmatoarele 4 zile, apoi iarasi nici un gram); acest lucru arata ca organismul isi regleaza singur ritmul sau. Dar in penultimele doua zile am avut o cadere, am plans tot timpul. Am asteptat ca cei din jurul meu sa ma sustina iarasi, dar de data aceasta nu a fost asa. Fiecare avea problemele sale si m-am gandit ca poate este un mod egoist de a capta tot timpul atentia. Ce am constatat eu acum pe propria piele a fost ca singura am reusit sa depasesc acel moment mai dificil si a fost cu atat mai bine ca nu am transferat asupra altei persoane necazurile mele. Am iesit mai puternica din toata aceasta experienta si probabil ca de aceea in perioada urmatoare am capatat un optimism cum rar mi s-a intamplat. si aceasta, in conditiile in care la serviciu au inceput sa apara probleme destul de serioase, mi se desfiinteaza postul; uneori ma minunez singura de atitudinile mele de acum - inainte nu mi-ar fi iesit aceasta problema din cap nici o clipa, s-ar fi transformat intr-o obsesie, acum am zis “ce o fi, o fi, cum vrea Dumnezeu” si mi-am pastrat buna dispozitie (ma refer la starea interioara, nu la ce se vede la exterior, masca). si poate ca eu sunt totusi o persoana foarte norocoasa, pentru ca mi-au fost alaturi foarte multi oameni, pe care eu realmente i-am simtit aproape, grija lor mi-a incalzit sufletul si m-a ajutat sa-mi fie mai usor. Ca mi-a fost greu sta dovada grija lor si povestile lor de dupa. M-a ajutat in primul rand, domnul Petre Anca, care m-a sustinut tot timpul, apoi familia, colegii de serviciu carora le multumesc in mod deosebit. Ce frumos ar fi daca ne-am purta cu atata grija si consideratie cu toti oamenii, in toate momentele si in toate situatiile. Eu, pana la urma cred ca Dumnezeu ma rasfata si ca boala a fost un semnal de alarma pentru a nu o lua pe un drum gresit. Important este sa ne trezim si sa ne alegem calea pe care sa mergem pana la capat. Este drumul nostru si trebuie sa ni-l asumam cu toata puterea noastra si cu toata responsabilitatea de care suntem in stare. Tot gandul nostru curat, frumos si plin de iubire pentru tot ce suntem si ce ne inconjoara - asta trebuie sa fie ratiunea noastra de a trai. Pentru ca, asa cum imi place mie sa spun, Dumnezeu are intotdeauna grija.
Cand privesc in urma, evenimentele din viata mea se impart in “inainte” si “dupa” intalnirea cu Petre Anca. Fiecare dintre noi are momente care i-au marcat existenta intr-un fel sau altul. Pentru mine acele vorbe “de ce nu mai vrei sa traiesti?!” au avut rolul de a ma trezi. si din acel moment, chiar daca am avut greutati, in unele cazuri mai mari decat inainte, important este ca acum stiu ca trebuie sa actionez in alt mod. si dintre atatea mii de pacienti, domnul Petre Anca a ales sa-i fie alaturi cativa, printre care si eu, Dan si chiar Anamaria - „Licurici”, cum ii spune Petrica. Suntem un grup de prieteni imprastiati in toata tara, care formam un club, „Nemuritorii”, si care avem acest privilegiu de a-i fi aproape terapeutului nostru. Eu asa cred, ca este un privilegiu, pentru ca stiu ca sunt multi care doresc sa fie in locul nostru. Sa ai posibilitatea sa stai langa acest OM, care zilnic, prin daruirea sa fata de oameni este un exemplu de cum ar trebui sa fim cu totii, sa poti invata de la el, din cunostintele sale – cine nu si-ar dori acest lucru… Nu stiu cat reusim noi, cei din grup sa il ajutam; ceva tot am reusit, sa fim prieteni. Acesta nu este un lucru simplu, mai ales ca suntem la distante considerabile si ca fiecare are serviciu, mai usor sau mai greu, timpul petrecut impreuna este foarte important totusi. Cu ei, cu prietenii nostri, redescopar frumusetea sufletului omenesc si prietenia adevarata. Nu ai nevoie de iesiri spectaculoase sau de mancaruri copioase ca sa fii fericit. Atat de putin ne poate face mai buni si mai fericiti. Tot cu ei, si in mod special cu domnul Petre Anca, am aflat ca varsta chiar nu conteaza, ca doar ceea ce simti tu si vrei tu este important, ca niciodata sa nu spui ca nu poti face ceva. Depinde cum abordezi problema. Cu ei, la 41 de ani am reinceput sa merg pe bicicleta si am facut trasee montane cum nu m-as fi gandit niciodata (chiar fiind in post total), la 42 de ani am pus prima oara schiurile in picioare si dupa foarte putine iesiri la schi, am coborat pe partia Postavarul din Poiana Brasov. Mai trebuie sa invat sa inot, dar probabil ca mai este timp si pentru asta si am facut aproape orice.
Inca mai am in mine destule „frici”, inca am destule prejudecati, dar domnul Petre Anca ne spune tot timpul ca de noi depinde sa fim cu adevarat liberi. Pentru toate cate mi s-au intamplat „dupa”, si doar o zi daca mi-ar mai fi dat sa traiesc, consider ca de fapt boala mi-a salvat sufletul, ca nu am ratat intalnirea cu viata si ca sunt o norocoasa. si asa poate deveni oricare dintre noi, pentru ca vedeti, schimbarea am facut-o eu. Domnul Petre Anca m-a ajutat, si el face acest lucru pentru oricine are incredere in el si ii solicita ajutorul. Iar noi, cei ce ii suntem alaturi ar trebui sa il sustinem neconditionat.
Georgeta Decembrie 2004
duminică, 24 februarie 2008
sâmbătă, 23 februarie 2008
Cu timpul!
Cu timpul!
Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete ... ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg d eschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului. Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intradevar poate suporta, ca intradevar are forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si invata ... si cu fiecare zi invata. Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi. Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt... Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens. Dar din pacate, se invata doar cu timpul...Jorge Luis Borges
Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete ... ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg d eschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului. Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intradevar poate suporta, ca intradevar are forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si invata ... si cu fiecare zi invata. Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi. Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt... Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens. Dar din pacate, se invata doar cu timpul...Jorge Luis Borges
Postul negru de 40 zile - Ovidiu Harbada
Din cotidianul Realitatea Românească din 4.04.2005
Post negru, 40 de zile
Un roman nu a mancat nimic 40 de zile. Dar asta nu pentru ca nu avea bani. A fost un experiment monitorizat de specialistii de la Institutul National de Medicina Sportiva. Ovidiu Harbada a tinut post negru, timp in care nu a baut decat apa. El spune ca in acest fel a vrut sa-si cunoasca limitele biologice. Medicii s-au aratat surprinsi de faptul ca organismul acestui om cu o conditie fizica normala a functionat perfect in timpul unei situatii extreme, fara ca sanatatea lui sa fie pusa in pericol.
Bucuresteanul ….. considera ca a reusit numai datorita rugaciunilor, desi nu se considera "un tip religios". Avem in fata noastra un om absolut normal, la cei 44 de ani ai sai. Vorbeste putin si la obiect. Este licentiat in Economie, casatorit si director economic al unei firme. Despre ceea ce a facut el am aflat de la Anca Gurau, doctor in stiinte medicale in cadrul Institutului National de Medicina Sportiva.
Este pentru prima oara, cel putin in Romania, cand un om tine post negru si este supravegheat medical. Studii similare au fost facute in Canada, Rusia si Japonia, astfel incat specialistii au aratat ca organismul uman are posibilitati inca nebanuite de a rezista in conditii dintre cele mai dure.
Marea incercare a fost precedata de mai multe exercitii, in perioada 1994-1996, timp in care Ovidiu Harbada a tinut perioade mai scurte de post negru, intre sapte si 28 de zile. Apoi a venit 11 ianuarie 1996, cand a inceput exercitiul celor 40 de zile in care mancarea a lipsit total. In acest timp nu a baut decat apa distilata, cel putin doi litri pe zi, pentru absortia toxinelor care erau eliminate de organism. La care se adaugau doua clisme in fiecare zi, tot pentru facilitarea eliminarii toxinelor. "In acea perioada lucram la un institut de cercetare. In primele 20 de zile de post am fost la munca, fara probleme. Unii colegi ziceau despre mine ca sunt nebun. In urmatoarele 20 de zile am ramas acasa, dar nu pentru a sta in pat. Miscarea in aer liber era vitala pentru mine, la fel ca si indepartarea de anturajul care putea sa ma influenteze sa renunt la incercarea mea."
Starea de rau a organismului s-a accentuat in cea de-a 24-a zi a postului. "Ma durea capul, aveam senzatie de voma, o slabiciune a corpului, respiratia devenise greoaie si aveam ameteli, mai ales la miscarile bruste."
Omul care a trait aceasta experienta a facut un contract cu Institutul National de Medicina Sportiva, astfel incat persoana in cauza si-a asumat responsabilitatea totala fata de riscul incercarii prin care urma sa treaca. Ovidiu Harbada a fost supus unor teste medicale amanuntite, inainte de experiment, in timpul acestuia - din zece in zece zile - si la cateva luni dupa finalizarea testului. Au fost efectuate analize de sange, urina, probe de efort, controlul inimii, neurologie, examen psihologic.
Dincolo de toate cifrele, se remarca faptul ca "organismul a functionat normal, iar pacientul nu a slabit decat zece kilograme", ne-a spus medicul Anca Gurau. Specialistii au remarcat ca cea mai mare transformare nu a fost de ordin fizic, ci la nivelul psihicului. "Lipsa proteinelor din organism a dus la o atitudine de noncombat, la un dezinteres fata de tot ce este in jur", a conchis medicul.
Efectul acestui exercitiu de vointa s-a resimtit in anii din urma. Ovidiu Harbada ne-a spus ca dupa postul negru a devenit imun la multe boli. Cel mai simplu exemplu este ca nu s-a mai "lipit" de el nici o raceala. Asta dovedeste viabilitatea unor teorii conform carora organismul se poate ajuta singur in combaterea unor boli prin post negru si rugaciune.
Post negru, 40 de zile
Un roman nu a mancat nimic 40 de zile. Dar asta nu pentru ca nu avea bani. A fost un experiment monitorizat de specialistii de la Institutul National de Medicina Sportiva. Ovidiu Harbada a tinut post negru, timp in care nu a baut decat apa. El spune ca in acest fel a vrut sa-si cunoasca limitele biologice. Medicii s-au aratat surprinsi de faptul ca organismul acestui om cu o conditie fizica normala a functionat perfect in timpul unei situatii extreme, fara ca sanatatea lui sa fie pusa in pericol.
Bucuresteanul ….. considera ca a reusit numai datorita rugaciunilor, desi nu se considera "un tip religios". Avem in fata noastra un om absolut normal, la cei 44 de ani ai sai. Vorbeste putin si la obiect. Este licentiat in Economie, casatorit si director economic al unei firme. Despre ceea ce a facut el am aflat de la Anca Gurau, doctor in stiinte medicale in cadrul Institutului National de Medicina Sportiva.
Este pentru prima oara, cel putin in Romania, cand un om tine post negru si este supravegheat medical. Studii similare au fost facute in Canada, Rusia si Japonia, astfel incat specialistii au aratat ca organismul uman are posibilitati inca nebanuite de a rezista in conditii dintre cele mai dure.
Marea incercare a fost precedata de mai multe exercitii, in perioada 1994-1996, timp in care Ovidiu Harbada a tinut perioade mai scurte de post negru, intre sapte si 28 de zile. Apoi a venit 11 ianuarie 1996, cand a inceput exercitiul celor 40 de zile in care mancarea a lipsit total. In acest timp nu a baut decat apa distilata, cel putin doi litri pe zi, pentru absortia toxinelor care erau eliminate de organism. La care se adaugau doua clisme in fiecare zi, tot pentru facilitarea eliminarii toxinelor. "In acea perioada lucram la un institut de cercetare. In primele 20 de zile de post am fost la munca, fara probleme. Unii colegi ziceau despre mine ca sunt nebun. In urmatoarele 20 de zile am ramas acasa, dar nu pentru a sta in pat. Miscarea in aer liber era vitala pentru mine, la fel ca si indepartarea de anturajul care putea sa ma influenteze sa renunt la incercarea mea."
Starea de rau a organismului s-a accentuat in cea de-a 24-a zi a postului. "Ma durea capul, aveam senzatie de voma, o slabiciune a corpului, respiratia devenise greoaie si aveam ameteli, mai ales la miscarile bruste."
Omul care a trait aceasta experienta a facut un contract cu Institutul National de Medicina Sportiva, astfel incat persoana in cauza si-a asumat responsabilitatea totala fata de riscul incercarii prin care urma sa treaca. Ovidiu Harbada a fost supus unor teste medicale amanuntite, inainte de experiment, in timpul acestuia - din zece in zece zile - si la cateva luni dupa finalizarea testului. Au fost efectuate analize de sange, urina, probe de efort, controlul inimii, neurologie, examen psihologic.
Dincolo de toate cifrele, se remarca faptul ca "organismul a functionat normal, iar pacientul nu a slabit decat zece kilograme", ne-a spus medicul Anca Gurau. Specialistii au remarcat ca cea mai mare transformare nu a fost de ordin fizic, ci la nivelul psihicului. "Lipsa proteinelor din organism a dus la o atitudine de noncombat, la un dezinteres fata de tot ce este in jur", a conchis medicul.
Efectul acestui exercitiu de vointa s-a resimtit in anii din urma. Ovidiu Harbada ne-a spus ca dupa postul negru a devenit imun la multe boli. Cel mai simplu exemplu este ca nu s-a mai "lipit" de el nici o raceala. Asta dovedeste viabilitatea unor teorii conform carora organismul se poate ajuta singur in combaterea unor boli prin post negru si rugaciune.
vineri, 22 februarie 2008
Postul total - Fenomenul INEDIA - THEREZA NEUMANN
FENOMENUL INEDIA
THEREZA NEUMANN (1898 – 1962)
Este ţărancă născută în Konnersreuth, Austria, într-un sat din Bavaria, care a atras atenţia lumii prin trăirea sa mistică intensă: prezenta stigmate, viziunea lui Iisus.
Totul a început la vârsta de 20 ani când a fost rănită într-un accident, a orbit şi a paralizat. După mai mulţi ani de chin cumplit, în care nu a încetat însă să se roage cu fervoare lui Dumnezeu, pe 29 aprilie 1923 şi-a recăpătat brusc vederea. În 1925, la 17 mai, de ziua canonizării Sfintei Tereza de Lisieux ea a avut o viziunea luminoasă şi a auzit o voce lăuntrică ce o încuraja să se ridice şi să meargă. Datorită credinţei sale paralizia fusese vindecată.
Aceasta femeie, incepand cu anul 1922, nu a mancat nimic pana in anul 1962, cand a decedat, trăind după spusele ei „numai cu lumina lui Dumnezeu”. S-a abţinut să mai bea şi să mai mănânce, cu excepţia unei cuminecături (de dimensiuni infime) pe care o ia zilnic. Chiar şi aceasta este luată, după afirmaţiile sfintei, doar din motive confesionale, ea neputând să o înghită dacă nu este binecuvântată.
In tot acest timp femeia a lucrat la câmp la fel ca toata lumea si a dormit doar 1-2 ore pe noapte. Chiar şi după lungi călătorii sau eforturi ea îşi menţinea prospeţimea şi vitalitatea neatinse,
Semnele stigmatizării i-au apărut în 1926. Ea a avut viziunea lui Iisus în livada de măslini şi a simţit brusc o durere înţepătoare în partea stângă a pieptului. S-a format o rană care sângera abundent. Această rană a fost urmată de răni stigmatice la mâini şi la picioare, precum şi pe frunte ca şi cum ar fi purtat o coroană de spini. Nu exista nici un abces, nici o inflamaţie, dar în fiecare vineri ea avea câte o nouă sângerare. De asemenea, plângea cu lacrimi de sânge şi în timpul zilei de vineri aproape că orbea. Cu o autenticitate zguduitoare, ea a trecut săptămână de săptămână prin întreaga tragedie a crucificării.
Deşi nu vorbea decât germana incultă din satul ei natal, în timpul transelor de vineri, Therese pronunţa fraze într-o limbă necunoscută în care erudiţii au recunoscut vechea aramaică. În anumite perioade ale viziunilor ei, ea vorbea greaca sau ebraica.
Cu autoritatea bisericii, ea a fost supusă unui riguros control ştiinţific, de mai multe ori la rând. D. Fritz Gerlich, directorul unui ziar protestant german, s-a dus la Konnersreuth pentru a „demasca frauda catolică”, dar la întoarcere el a descris cu devotament viaţa sfintei.
Până la moarte ea nu a mâncat absolut nimic în afara abundentei hrane spirituale pe care Dumnezeu i-a rezervat-o.
Iată în continuare un scurt dialog între Therese şi Swami Yogananda (figură remarcabilă a lumii orientale) redat în lucrarea acestuia „Autobiografia unui yoghin”:
„ - Nu mâncaţi absolut nimic? Vroiam să aud răspunsul din propria ei gură.
- Nimic, cu excepţia unei cuminecături sfinţite, la ora 6 în fiecare dimineaţă.
- Ce dimensiuni are ?
- Subţire, ca o foaie de hârtie şi de dimensiunea unei monede mici.
Ea adăugă:
- O iau din motive confesionale: dacă nu este binecuvântată nu o pot înghiţi!
- Desigur că nu aţi trăit 12 ani numai cu aceasta!
- Eu trăiesc cu lumina lui Dumnezeu.
- Văd că dumneavoastră ştiţi că lumina eterului, a soarelui şi a aerului vă pătrunde în corp.
Faţa ei a fost iluminată de un surâs:
- Sunt fericită să văd că înţelegeţi cum trăiesc.
- Viaţa dumneavoastră sfântă este o dovadă zilnică a acestui adevăr enunţat de Iisus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.
Din nou explicaţia mea a umplut-o de bucurie:
- Adevărat. Unul din motivele pentru care eu mă aflu pe pământ este pentru a demonstra că omul poate trăi cu lumină divină şi nu numai cu hrană”.
În fiecare vineri mii de turişti şi pelerini germani, americani şi de alte naţionalităţi veneau în micul sătuc german să o vadă pe sfânta ce retrăia patimile Mântuitorului.
Aceasta femeie a fost supravegheata de medici, care au confirmat autenticitatea fenomenului şi au publicat mai multe lucrări: dr. Ftriz Gherclich, dr. R. W. Heyneck, V. Angerer etc. Greutatea corpului care a fost verificata constant timp de 15 zile, a variat intre 51 - 54 kg, dar niciodata nu a scazut sub 51 kg si nici nu a crescut peste 54 kg.
Unii medici ai vremii remarcaseră o contragere accentuată a stomacului; cu toate acestea, toate celelalte funcţii corporale se menţineau în perfectă stare.
Aceste fenomene nu pot fi explicate de ratiunea umana.
THEREZA NEUMANN (1898 – 1962)
Este ţărancă născută în Konnersreuth, Austria, într-un sat din Bavaria, care a atras atenţia lumii prin trăirea sa mistică intensă: prezenta stigmate, viziunea lui Iisus.
Totul a început la vârsta de 20 ani când a fost rănită într-un accident, a orbit şi a paralizat. După mai mulţi ani de chin cumplit, în care nu a încetat însă să se roage cu fervoare lui Dumnezeu, pe 29 aprilie 1923 şi-a recăpătat brusc vederea. În 1925, la 17 mai, de ziua canonizării Sfintei Tereza de Lisieux ea a avut o viziunea luminoasă şi a auzit o voce lăuntrică ce o încuraja să se ridice şi să meargă. Datorită credinţei sale paralizia fusese vindecată.
Aceasta femeie, incepand cu anul 1922, nu a mancat nimic pana in anul 1962, cand a decedat, trăind după spusele ei „numai cu lumina lui Dumnezeu”. S-a abţinut să mai bea şi să mai mănânce, cu excepţia unei cuminecături (de dimensiuni infime) pe care o ia zilnic. Chiar şi aceasta este luată, după afirmaţiile sfintei, doar din motive confesionale, ea neputând să o înghită dacă nu este binecuvântată.
In tot acest timp femeia a lucrat la câmp la fel ca toata lumea si a dormit doar 1-2 ore pe noapte. Chiar şi după lungi călătorii sau eforturi ea îşi menţinea prospeţimea şi vitalitatea neatinse,
Semnele stigmatizării i-au apărut în 1926. Ea a avut viziunea lui Iisus în livada de măslini şi a simţit brusc o durere înţepătoare în partea stângă a pieptului. S-a format o rană care sângera abundent. Această rană a fost urmată de răni stigmatice la mâini şi la picioare, precum şi pe frunte ca şi cum ar fi purtat o coroană de spini. Nu exista nici un abces, nici o inflamaţie, dar în fiecare vineri ea avea câte o nouă sângerare. De asemenea, plângea cu lacrimi de sânge şi în timpul zilei de vineri aproape că orbea. Cu o autenticitate zguduitoare, ea a trecut săptămână de săptămână prin întreaga tragedie a crucificării.
Deşi nu vorbea decât germana incultă din satul ei natal, în timpul transelor de vineri, Therese pronunţa fraze într-o limbă necunoscută în care erudiţii au recunoscut vechea aramaică. În anumite perioade ale viziunilor ei, ea vorbea greaca sau ebraica.
Cu autoritatea bisericii, ea a fost supusă unui riguros control ştiinţific, de mai multe ori la rând. D. Fritz Gerlich, directorul unui ziar protestant german, s-a dus la Konnersreuth pentru a „demasca frauda catolică”, dar la întoarcere el a descris cu devotament viaţa sfintei.
Până la moarte ea nu a mâncat absolut nimic în afara abundentei hrane spirituale pe care Dumnezeu i-a rezervat-o.
Iată în continuare un scurt dialog între Therese şi Swami Yogananda (figură remarcabilă a lumii orientale) redat în lucrarea acestuia „Autobiografia unui yoghin”:
„ - Nu mâncaţi absolut nimic? Vroiam să aud răspunsul din propria ei gură.
- Nimic, cu excepţia unei cuminecături sfinţite, la ora 6 în fiecare dimineaţă.
- Ce dimensiuni are ?
- Subţire, ca o foaie de hârtie şi de dimensiunea unei monede mici.
Ea adăugă:
- O iau din motive confesionale: dacă nu este binecuvântată nu o pot înghiţi!
- Desigur că nu aţi trăit 12 ani numai cu aceasta!
- Eu trăiesc cu lumina lui Dumnezeu.
- Văd că dumneavoastră ştiţi că lumina eterului, a soarelui şi a aerului vă pătrunde în corp.
Faţa ei a fost iluminată de un surâs:
- Sunt fericită să văd că înţelegeţi cum trăiesc.
- Viaţa dumneavoastră sfântă este o dovadă zilnică a acestui adevăr enunţat de Iisus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.
Din nou explicaţia mea a umplut-o de bucurie:
- Adevărat. Unul din motivele pentru care eu mă aflu pe pământ este pentru a demonstra că omul poate trăi cu lumină divină şi nu numai cu hrană”.
În fiecare vineri mii de turişti şi pelerini germani, americani şi de alte naţionalităţi veneau în micul sătuc german să o vadă pe sfânta ce retrăia patimile Mântuitorului.
Aceasta femeie a fost supravegheata de medici, care au confirmat autenticitatea fenomenului şi au publicat mai multe lucrări: dr. Ftriz Gherclich, dr. R. W. Heyneck, V. Angerer etc. Greutatea corpului care a fost verificata constant timp de 15 zile, a variat intre 51 - 54 kg, dar niciodata nu a scazut sub 51 kg si nici nu a crescut peste 54 kg.
Unii medici ai vremii remarcaseră o contragere accentuată a stomacului; cu toate acestea, toate celelalte funcţii corporale se menţineau în perfectă stare.
Aceste fenomene nu pot fi explicate de ratiunea umana.
Maestrul chinez
Maestrul chinez
Odata un maestru chinez indemnat de intuitie a plecat in tarile occidentale pentru a calauzi cautatori . A inchiriat o sala mare, a organizat pregatirea afiselor si anunturilor dar la ora stabilita , timpul trecea si el nu aparea , sala era aproape plina , 2000 de platitori de bilete, dupa o ora au fost anuntati ca masestrul a avut niste probleme care l-au retinut si va mai intirzia 10 minute ,din cei 1000 care mai erau acum s-au ridicat inca 500, dupa alta jumatate de ora in sala mai erau doar 80 ,deja lumea incepuse sa converseze unii cu altii pe teme de spiritualitate , la un moment dat intra pe scena un batriior chinez cu parul si hainele usor ravasite si cu mersul cam ..impleticit , privirea usor incetosata si un pic euforica , dar inainta , brusc incepu sa cinte ca pentru el un fragment de cintecel in limba natala dar se opri ca sa remarce entuziasmat cit de apetisanta este blonda cu fusta scurta din rindul intii careia i-a facut pe loc o propunere nocturna, dar nu apuca sa termine ultimul cuvint caci in urmatoarea secunda impiedicat cazu lat pe burta .. Dupa minutul in care reusi cu greu sa se ridice in sala mai erau doar 12 persoane.Iar cazu. Imediat la fel de neasteptat se ridica sprinten isi indrepta parul si hainele , privirea ii deveni brusc agera, demna ,lucida, odihnita si anunta pe cei ramasi ca tocmai au trecut testul care le va da dreptul sa asculte invataturile .
autor necunoscut
Odata un maestru chinez indemnat de intuitie a plecat in tarile occidentale pentru a calauzi cautatori . A inchiriat o sala mare, a organizat pregatirea afiselor si anunturilor dar la ora stabilita , timpul trecea si el nu aparea , sala era aproape plina , 2000 de platitori de bilete, dupa o ora au fost anuntati ca masestrul a avut niste probleme care l-au retinut si va mai intirzia 10 minute ,din cei 1000 care mai erau acum s-au ridicat inca 500, dupa alta jumatate de ora in sala mai erau doar 80 ,deja lumea incepuse sa converseze unii cu altii pe teme de spiritualitate , la un moment dat intra pe scena un batriior chinez cu parul si hainele usor ravasite si cu mersul cam ..impleticit , privirea usor incetosata si un pic euforica , dar inainta , brusc incepu sa cinte ca pentru el un fragment de cintecel in limba natala dar se opri ca sa remarce entuziasmat cit de apetisanta este blonda cu fusta scurta din rindul intii careia i-a facut pe loc o propunere nocturna, dar nu apuca sa termine ultimul cuvint caci in urmatoarea secunda impiedicat cazu lat pe burta .. Dupa minutul in care reusi cu greu sa se ridice in sala mai erau doar 12 persoane.Iar cazu. Imediat la fel de neasteptat se ridica sprinten isi indrepta parul si hainele , privirea ii deveni brusc agera, demna ,lucida, odihnita si anunta pe cei ramasi ca tocmai au trecut testul care le va da dreptul sa asculte invataturile .
autor necunoscut
joi, 21 februarie 2008
POSTUL TERAPEUTIC AL DOCTORULUI OTTO BUCHINGER
POSTUL TERAPEUTIC AL DOCTORULUI OTTO BUCHINGER
Cel mai cunoscut post terapeutic a fost conceput de doctorul german Otto Buchinger (1878-1966), pentru pacientii internati in spitalul sau.
Persoanele sanatoase pot folosi postul său terapeutic între cinci si sapte zile, fara supraveghere medicala.
Extras din lucrarea sa “Cura de ajunare şi metodele sale auxiliare sub formă biologică”:
* Postul este atât de vechi ca şi popoarele pământului. Este sigur că cea mai veche boală a pământului a fost provocată de greşelile de nutriţie, în sensul cel mai larg al cuvântului, iar ajunarea a fost leacul cel mai vechi.
În trecutul omenirii au existat două feluri de posturi totale: posturile propriu-zise, ca metodă de vindecare şi posturile religioase, în fond fiind însă cam acelaşi lucru. Postul religios şi cel de vindecare merg împreună în culturile vechi omeneşti, pentru că medicina lor era theurgică şi pentru că regii, preoţii, iniţiaţii şi adepţii dobândiseră de mult timp experienţă în această direcţie, anume că posturile severe, nu numai că vindecau trupurile de boală ci chiar, cu componente theurgice, cu acelaşi succes pot să elibereze “interiorul omului“ de legături chinuitoare şi nedorite. Aşa de mult depinde sănătatea trupului de “sănătatea sufletească“, atât de strâns sunt legate între ele, încât acest lucru important nu poate fi neglijat nici de naturile naive, curate, nici de instruiţii psihoterapeuţi moderni.
Este de remarcat faptul că şi cei mai îndârjiţi materialişti au trebuit să recunoască faptul că primii oameni care s-au hrănit cu carne, n-au avut permanent acest aliment la dispoziţie şi au trebuit să facă, bineînţeles “cure“ involuntare de post total*.
* … pelerinii mahomedani când merg la Mecca trebuie să postească total 3 zile înainte şi 7 zile la înapoiere. De asemenea, în vechea Iudee existau secte de Esenieni şi Nazarieni, care în contrast cu poporul iubitor de carne, trăiau vegetarian, lipsindu-se de alcool şi obişnuind posturi severe de 40 de zile.
Utilizarea postului total în scop curativ a continuat destul de fluctuant totuşi cu o relativă dezvoltare până la începutul secolului al XIX-lea, secol dominat de Şcoala patologică a profesorului Wirchow şi a urmaşilor săi: Leibig, Welt, Feurbach, Buchner, care au făcut să amuţească toate vocile favorabile vindecării prin post total. Chiar şi bolnavii cu febre mari erau hrăniţi “bine“.
Francezul Chossat vorbea despre nonsensul postului în timpul febrei. În ultima treime a secolului al XIX-lea, tratamentele prin post total fuseseră complet izgonite din comoara artelor de vindecare.
Astfel au stat lucrurile cam până în deceniul al 8-lea al secolului al XIX-lea. S-a întâmplat atunci ca doi medici americani să redescopere vechiul post total vindecător. Dr. Tenner a fost într-adevăr primul medic care a îndrăznit să introducă din nou tratamentul prin post total în terapeutica de purificare a organismului. Acest medic s-a supus el însuşi unei ajunări de 40 zile, sub supravegherea mai multor colegi specialişti, pentru a face dovada posibilităţii lipsei de pericol a unui post îndelungat.
Al doilea medic american, care a deschis uşa către un nou mod de a privi tratamentul prin post total a fost dr. Dewey din Mealville, Pennsylvannia, lucrând la spitalul din Chattanooga. El a lăsat o serie de cărţi de nepreţuită valoare şi un număr mare de adepţi*.
În această carte un caz al unei fetiţe tratată prin post total de dr. Dewey:
*Cazul a fost următorul: o fetiţă care suferea de multă vreme de dispepsie, a căpătat în plus şi tifos, ca urmare vomitând orice mâncare i se dădea, inclusiv apă. A fost supusă unui post total de 35 zile, după care pulsul şi temperatura au revenit la normal, iar limba tot atât de curată ca a unui nou născut. Fetiţa se însănătoşise complet.
După aceasta, dr. Dewey n-a tratat doar bolile acute, ci şi pe cele cronice, prin posturi de 3, 4sau 5 săptămâni de post total, având un asemenea succes, încât Societatea Medicală şi presa medicală din Statele Unite au avut o discuţie tematică cu privire la această metodă de tratament. Cu toate acestea, medicina oficială a timpului respectiv a stârnit furtună contra acestei metode, acestmod de vindecare nefigurând în registrele ei. Au urmat o serie de alţi mari adepţi ai postului total în Rusia, Franţa, Germania etc., ca de exemplu: dr. von Seeland, dr. Adolf Meyer, dr. Sigmund Muller,
Dr. Guelpa în Franţa a înregistrat succese răsunătoare în tratarea prin post total în diabet, astm, bronşită, bolile de stomac, intestin şi ficat, constipaţiile cronice, feluritele erupţii ale pielii şi chiar artrite, glaucom, inflamaţii ale ochilor. Tot în vremea dr. Muller şi înainte de dr. Ruedlin, dr. Just, conducătorul Sanatoriului Junghorn din Harz, a combinat tratamentul vegetarian de crudităţi, cu postul total, cu rezultate deosebite*.
PRINCIPIUL POSTULULUI TERAPEUTIC AL DOCTORULUI OTTO BUCHINGER
Dupa doua zile de alimentatie usoara (orez, fructe, legume), se goleste intestinul cu sulfat de sodiu si clisme. Cu ajutorul unor comprese calde, aplicate pe ficat - comprese tip Kneipp sau o simpla sticla cu apa calda -, se stimuleaza metabolismul la nivelul ficatului. In timpul curei este permisa doar hrana lichida: ceaiuri indulcite cu miere, supe, sucuri proaspete de fructe si legume. Valoarea energetica a alimentelor nu trebuie sa fie mai mare de 500 calorii pe zi, caci altfel organismul trece de la metabolismul "in regim economic" al postului, la cel normal. Cei ce postesc sunt sfatuiti sa bea zilnic minimum 2,5 litri de apa sau ceaiuri de plante. In toata aceasta perioada n-ar trebui sa apara senzatia de foame.
Efecte
Durerile de cap, problemele de circulatie, mirosurile urate de transpiratie si tulburarile de somn fac parte din asa-numita etapa de criza a curei, care consta intr-o agravare initiala a simptomelor. In cadrul metabolismului specific postului, o serie de reziduuri metabolice din tesutul conjunctiv si celulele adipoase sunt detasate din locurile unde se afla depozitate, ceea ce, intr-o prima faza, creeaza un disconfort organismului. Dupa eliminarea lor, ne simtim despovarati, mai plini de energie decat inainte. Din cei 952 de pacienti, tinuti sub observatie cu prilejul unui studiu recent, 80% au declarat ca s-au simtit mai sanatosi, luni de zile, dupa incheierea postului. Alte constatari demonstreaza ca o asemenea cura reduce secretia de insulina si ridica pragul imunitar.
Multi dintre pacienti sunt transpusi intr-o stare de-a dreptul euforica, percep mai intens culorile si mirosurile, devin mai creativi.
Buchinger a subliniat mereu "dietetica sufletului" in post. Testele efectuate pe animale au aratat cercetatorilor ca in creier se obtin efecte ce pot fi masurate: creste nivelul serotoninei, neurotransmitatorul care genereaza buna-dispozitie, se accelereaza dezvoltarea neuronilor, se imbunatatesc performantele memoriei, iar moartea naturala a celulelor se produce mai lent. In acelasi timp, creste si rezistenta la efort. Dintre sobolanii de laborator, cei obligati sa posteasca au avut o glicemie echilibrata, chiar si dupa ce au inotat doua ore, pe cand cei hraniti normal se aflau deja in hipoglicemie.
În multe cazuri el a remarcat apariţia unui fenomen curios: unele persoane care nu aveau conştiinţa faptului că postesc, fiind doar puse de conjuncturi în situaţia de a fi înfometate timp de mai multe zile, ajungeau în scurt timp la un grad de degradare şi slăbire fizică greu de înţeles.
A rămas celebru cazul a 500 de muncitori dintr-o mină de zinc din Silezia, care, după 60 ore de grevă a foamei, ajunseseră să nu se mai poată ţine pe picioare din cauza slăbiciunii, câţiva dintre ei fiind chiar de urgenţă internaţi în spital.
Deci există o deosebire incontestabilă între înfometare şi post.
Deseori, cura Buchinger se combina cu drumetiile, pacientii fiind indemnati sa mearga intr-un tempo moderat. Pe langa distragerea atentiei de la lipsa mancarii, aceasta stimuleaza metabolismul si stabilizeaza circulatia. In plus, comunicarea cu cei implicati intr-o activitate comuna sporeste motivatia fiecarui individ. Un post terapeutic ar trebui sa dureze minimum o saptamana, caci automatismele organismului se modifica abia dupa cateva zile. Doua saptamani se considera varianta optima. Si nimeni n-ar trebui sa se abtina de la mancare mai mult de sase saptamani. Ulterior, revenirea la alimentatia normala ar trebui sa se faca pe durata a cel putin trei zile, in cursul carora tubul digestiv se obisnuieste treptat cu hrana solida.
Prin postul terapeutic se pierd 300-500 g de grasime pe zi. Daca scaderea in greutate este mai mare, se elimina doar apa acumulata in tesuturi, iar aceasta va reveni curand la locul ei.
Observatii
Cura este potrivita pentru cei ce o pot sustine timp de o saptamana, fara ajutor medical. Multi folosesc acest rastimp pentru a se relaxa, a intrerupe stilul lor de viata obisnuit si a se redescoperi pe sine. Pentru persoanele obligate de problemele lor de sanatate sa adopte o alta modalitate de a trai, postul terapeutic reprezinta ocazia ideala de a se rupe de obisnuintele vechi. Studiile dovedesc faptul ca, la mult timp dupa post, oamenii continua sa duca o viata mai sanatoasa decat inainte.
Medicii au confirmat utilitatea postului in reumatism si hipertensiune, cu conditia ca el sa se faca sub stricta supraveghere a unui specialist. Si suferinzii de migrene profita deseori de o cura Buchinger.
In schimb, metoda este inadecvata pentru bolnavii psihic si persoanele labile, pentru suferinzii de cancer, cei cu devieri ale comportamentului alimentar, gravide si mame in perioada de alaptare. Si obezii sunt indemnati sa se abtina de la o astfel de cura. Rinichii lor, si asa suprasolicitati, sunt si mai mult pusi la incercare de substantele dislocate din depozitele de grasime.
Cel mai cunoscut post terapeutic a fost conceput de doctorul german Otto Buchinger (1878-1966), pentru pacientii internati in spitalul sau.
Persoanele sanatoase pot folosi postul său terapeutic între cinci si sapte zile, fara supraveghere medicala.
Extras din lucrarea sa “Cura de ajunare şi metodele sale auxiliare sub formă biologică”:
* Postul este atât de vechi ca şi popoarele pământului. Este sigur că cea mai veche boală a pământului a fost provocată de greşelile de nutriţie, în sensul cel mai larg al cuvântului, iar ajunarea a fost leacul cel mai vechi.
În trecutul omenirii au existat două feluri de posturi totale: posturile propriu-zise, ca metodă de vindecare şi posturile religioase, în fond fiind însă cam acelaşi lucru. Postul religios şi cel de vindecare merg împreună în culturile vechi omeneşti, pentru că medicina lor era theurgică şi pentru că regii, preoţii, iniţiaţii şi adepţii dobândiseră de mult timp experienţă în această direcţie, anume că posturile severe, nu numai că vindecau trupurile de boală ci chiar, cu componente theurgice, cu acelaşi succes pot să elibereze “interiorul omului“ de legături chinuitoare şi nedorite. Aşa de mult depinde sănătatea trupului de “sănătatea sufletească“, atât de strâns sunt legate între ele, încât acest lucru important nu poate fi neglijat nici de naturile naive, curate, nici de instruiţii psihoterapeuţi moderni.
Este de remarcat faptul că şi cei mai îndârjiţi materialişti au trebuit să recunoască faptul că primii oameni care s-au hrănit cu carne, n-au avut permanent acest aliment la dispoziţie şi au trebuit să facă, bineînţeles “cure“ involuntare de post total*.
* … pelerinii mahomedani când merg la Mecca trebuie să postească total 3 zile înainte şi 7 zile la înapoiere. De asemenea, în vechea Iudee existau secte de Esenieni şi Nazarieni, care în contrast cu poporul iubitor de carne, trăiau vegetarian, lipsindu-se de alcool şi obişnuind posturi severe de 40 de zile.
Utilizarea postului total în scop curativ a continuat destul de fluctuant totuşi cu o relativă dezvoltare până la începutul secolului al XIX-lea, secol dominat de Şcoala patologică a profesorului Wirchow şi a urmaşilor săi: Leibig, Welt, Feurbach, Buchner, care au făcut să amuţească toate vocile favorabile vindecării prin post total. Chiar şi bolnavii cu febre mari erau hrăniţi “bine“.
Francezul Chossat vorbea despre nonsensul postului în timpul febrei. În ultima treime a secolului al XIX-lea, tratamentele prin post total fuseseră complet izgonite din comoara artelor de vindecare.
Astfel au stat lucrurile cam până în deceniul al 8-lea al secolului al XIX-lea. S-a întâmplat atunci ca doi medici americani să redescopere vechiul post total vindecător. Dr. Tenner a fost într-adevăr primul medic care a îndrăznit să introducă din nou tratamentul prin post total în terapeutica de purificare a organismului. Acest medic s-a supus el însuşi unei ajunări de 40 zile, sub supravegherea mai multor colegi specialişti, pentru a face dovada posibilităţii lipsei de pericol a unui post îndelungat.
Al doilea medic american, care a deschis uşa către un nou mod de a privi tratamentul prin post total a fost dr. Dewey din Mealville, Pennsylvannia, lucrând la spitalul din Chattanooga. El a lăsat o serie de cărţi de nepreţuită valoare şi un număr mare de adepţi*.
În această carte un caz al unei fetiţe tratată prin post total de dr. Dewey:
*Cazul a fost următorul: o fetiţă care suferea de multă vreme de dispepsie, a căpătat în plus şi tifos, ca urmare vomitând orice mâncare i se dădea, inclusiv apă. A fost supusă unui post total de 35 zile, după care pulsul şi temperatura au revenit la normal, iar limba tot atât de curată ca a unui nou născut. Fetiţa se însănătoşise complet.
După aceasta, dr. Dewey n-a tratat doar bolile acute, ci şi pe cele cronice, prin posturi de 3, 4sau 5 săptămâni de post total, având un asemenea succes, încât Societatea Medicală şi presa medicală din Statele Unite au avut o discuţie tematică cu privire la această metodă de tratament. Cu toate acestea, medicina oficială a timpului respectiv a stârnit furtună contra acestei metode, acestmod de vindecare nefigurând în registrele ei. Au urmat o serie de alţi mari adepţi ai postului total în Rusia, Franţa, Germania etc., ca de exemplu: dr. von Seeland, dr. Adolf Meyer, dr. Sigmund Muller,
Dr. Guelpa în Franţa a înregistrat succese răsunătoare în tratarea prin post total în diabet, astm, bronşită, bolile de stomac, intestin şi ficat, constipaţiile cronice, feluritele erupţii ale pielii şi chiar artrite, glaucom, inflamaţii ale ochilor. Tot în vremea dr. Muller şi înainte de dr. Ruedlin, dr. Just, conducătorul Sanatoriului Junghorn din Harz, a combinat tratamentul vegetarian de crudităţi, cu postul total, cu rezultate deosebite*.
PRINCIPIUL POSTULULUI TERAPEUTIC AL DOCTORULUI OTTO BUCHINGER
Dupa doua zile de alimentatie usoara (orez, fructe, legume), se goleste intestinul cu sulfat de sodiu si clisme. Cu ajutorul unor comprese calde, aplicate pe ficat - comprese tip Kneipp sau o simpla sticla cu apa calda -, se stimuleaza metabolismul la nivelul ficatului. In timpul curei este permisa doar hrana lichida: ceaiuri indulcite cu miere, supe, sucuri proaspete de fructe si legume. Valoarea energetica a alimentelor nu trebuie sa fie mai mare de 500 calorii pe zi, caci altfel organismul trece de la metabolismul "in regim economic" al postului, la cel normal. Cei ce postesc sunt sfatuiti sa bea zilnic minimum 2,5 litri de apa sau ceaiuri de plante. In toata aceasta perioada n-ar trebui sa apara senzatia de foame.
Efecte
Durerile de cap, problemele de circulatie, mirosurile urate de transpiratie si tulburarile de somn fac parte din asa-numita etapa de criza a curei, care consta intr-o agravare initiala a simptomelor. In cadrul metabolismului specific postului, o serie de reziduuri metabolice din tesutul conjunctiv si celulele adipoase sunt detasate din locurile unde se afla depozitate, ceea ce, intr-o prima faza, creeaza un disconfort organismului. Dupa eliminarea lor, ne simtim despovarati, mai plini de energie decat inainte. Din cei 952 de pacienti, tinuti sub observatie cu prilejul unui studiu recent, 80% au declarat ca s-au simtit mai sanatosi, luni de zile, dupa incheierea postului. Alte constatari demonstreaza ca o asemenea cura reduce secretia de insulina si ridica pragul imunitar.
Multi dintre pacienti sunt transpusi intr-o stare de-a dreptul euforica, percep mai intens culorile si mirosurile, devin mai creativi.
Buchinger a subliniat mereu "dietetica sufletului" in post. Testele efectuate pe animale au aratat cercetatorilor ca in creier se obtin efecte ce pot fi masurate: creste nivelul serotoninei, neurotransmitatorul care genereaza buna-dispozitie, se accelereaza dezvoltarea neuronilor, se imbunatatesc performantele memoriei, iar moartea naturala a celulelor se produce mai lent. In acelasi timp, creste si rezistenta la efort. Dintre sobolanii de laborator, cei obligati sa posteasca au avut o glicemie echilibrata, chiar si dupa ce au inotat doua ore, pe cand cei hraniti normal se aflau deja in hipoglicemie.
În multe cazuri el a remarcat apariţia unui fenomen curios: unele persoane care nu aveau conştiinţa faptului că postesc, fiind doar puse de conjuncturi în situaţia de a fi înfometate timp de mai multe zile, ajungeau în scurt timp la un grad de degradare şi slăbire fizică greu de înţeles.
A rămas celebru cazul a 500 de muncitori dintr-o mină de zinc din Silezia, care, după 60 ore de grevă a foamei, ajunseseră să nu se mai poată ţine pe picioare din cauza slăbiciunii, câţiva dintre ei fiind chiar de urgenţă internaţi în spital.
Deci există o deosebire incontestabilă între înfometare şi post.
Deseori, cura Buchinger se combina cu drumetiile, pacientii fiind indemnati sa mearga intr-un tempo moderat. Pe langa distragerea atentiei de la lipsa mancarii, aceasta stimuleaza metabolismul si stabilizeaza circulatia. In plus, comunicarea cu cei implicati intr-o activitate comuna sporeste motivatia fiecarui individ. Un post terapeutic ar trebui sa dureze minimum o saptamana, caci automatismele organismului se modifica abia dupa cateva zile. Doua saptamani se considera varianta optima. Si nimeni n-ar trebui sa se abtina de la mancare mai mult de sase saptamani. Ulterior, revenirea la alimentatia normala ar trebui sa se faca pe durata a cel putin trei zile, in cursul carora tubul digestiv se obisnuieste treptat cu hrana solida.
Prin postul terapeutic se pierd 300-500 g de grasime pe zi. Daca scaderea in greutate este mai mare, se elimina doar apa acumulata in tesuturi, iar aceasta va reveni curand la locul ei.
Observatii
Cura este potrivita pentru cei ce o pot sustine timp de o saptamana, fara ajutor medical. Multi folosesc acest rastimp pentru a se relaxa, a intrerupe stilul lor de viata obisnuit si a se redescoperi pe sine. Pentru persoanele obligate de problemele lor de sanatate sa adopte o alta modalitate de a trai, postul terapeutic reprezinta ocazia ideala de a se rupe de obisnuintele vechi. Studiile dovedesc faptul ca, la mult timp dupa post, oamenii continua sa duca o viata mai sanatoasa decat inainte.
Medicii au confirmat utilitatea postului in reumatism si hipertensiune, cu conditia ca el sa se faca sub stricta supraveghere a unui specialist. Si suferinzii de migrene profita deseori de o cura Buchinger.
In schimb, metoda este inadecvata pentru bolnavii psihic si persoanele labile, pentru suferinzii de cancer, cei cu devieri ale comportamentului alimentar, gravide si mame in perioada de alaptare. Si obezii sunt indemnati sa se abtina de la o astfel de cura. Rinichii lor, si asa suprasolicitati, sunt si mai mult pusi la incercare de substantele dislocate din depozitele de grasime.
miercuri, 20 februarie 2008
Posturile Ortodoxe de peste an
Posturile Ortodoxe de peste an
1. Sfantul si Marele Post
Se mai numeste si postul patruzecimii, Paresimile, Postul Pastilor, este randuit pentru curatirea sufletului prin ajunare, rugaciune, milostenie, spovedanie si impartasirea cu Sfintele Taine. El inchipuieste postul cel de patruzeci de zile al Mantuitorului. Tine sapte saptamani. Sta in legatura cu Pastile, sarbatoare cu data schimbatoare. De aceea, inceputul acestui post este aratat in calendarul fiecarui an.
In acest post nu mancam: carne, oua, branza . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mancam deci numai bucate fara unsoare (ULEI), legume si poame.
Mancam untdelemn si dezlegam la vin: Sambata si Duminica, in ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire, cand aceasta cade in ziua de Joia-Mare sau in Vinerea ori Sambata din Saptamana Patimilor .
Mancam peste: Buna-Vestire - 25 Martie si in Dumininica Floriilor.
Cu deosebita evlavie se cuvine sa postim in saptamana de la inceputul Postului Mare si in saptamana Patimilor.
Astfel, in saptamana de la inceputul Marelui Post: Luni si Marti se mananca numai o data pe zi - seara - paine si apa. Iar in saptamana Patimilor, in afara de Joi cand facem doua mese se mananca la fel, Vineri si Sambata e post desavarsit.
Bolnavii au voie sa manance bucate cu untdelemn si sa bea vin in Postul Mare.
2. Postul Sfintilor Apostoli sau al Simpietrului
Postul Sfintilor Apostoli sau al Simpietrului , a fost asezat de Biserica in cinstea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum si a celorlalti apostoli. Acest post e un prilej de inaltare a sufletului. Sta in legatura cu Pastile si cu Pogorarea Duhului Sfant, sarbatori cu data schimbatoare. De aceea nu incepe la data sorocita, ci tine cand mai mult, cand mai putin. Lasam sec insa totdeauna in Duminica Tuturor Sfintilor , seara, si postim pana la 29 iunie, ziua Sfintilor Apostoli , care daca va cadea Miercurea sau Vinerea, nu mancam de dulce.
In acest post nu mancam: carne , oua si branza. Lunea, Miercurea si Vinerea nu mancam untdelemn si nu bem vin. Martea si Joia dezlegam la untdelemn si avem voie la vin.
Mancam peste: Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul -24 Iunie - chiar daca aceasta ar cadea Miercurea sau Vinerea.
Daca in zilele de Luni, Marti si Joi cade vre-un sfant mai mare insemnat in calendar cu cruce neagra (+) , atunci mancam peste , iar de cade Miercurea sau Vinerea mancam numai untdelemn si bem vin. Intamplandu-se Miercurea sau Vinerea vreun sfant cu priveghere, sau hramul bisericii, dezlegam la untdelemn , la vin si la peste.
3. Postul Sfintei Marii
Postul Sfintei Marii , sau al Sintamariei, numit si postul lui August, se tine in cinstea Nascatoarei de Dumnezeu , care inainte de Adormire a petrecut in neincetata rugaciune si ajunare.
Dureaza doua saptamani : de la 1 la 15 August.
Lasam sec la 31 iulie ; iar de va cadea aceasta zi Miercurea sau Vinerea, lasam sec la 30 iulie. In acest post untdelemn si vin mancam numai Sambata si Duminica.
Mancam peste: Schimbarea la Fata - 6 August.
De asemenea, daca Adormirea Maicii Domnului cade in zi de post, mancam de dulce a doua zi, adica la 16 August , iar in ziua Adormirii mancam peste.
4. Postul Nasterii Domnului
Postul Nasterii Domnului , sau al Craciunului, iarasi ne da putinta curatirii trupesti si sufletesti. El inchipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. Dupa cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugaciune, asa se cuvine sa astepte crestinii si sa intampine prin ajunare pe ''Cuvantul lui Dumnezeu'' nascut din Fecioara Maria.
Acest post tine 40 de zile: de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie , lasam sec in seara sfantului Filip , la 14 Noiembrie. Daca aceasta zi cade Miercurea sau Vinerea, incepem postul in seara zilei de 14 Noiembrie. Daca aceasta zi cade Miercurea sau Vinerea, incepem postul in seara zilei de 13 Noiembrie.
Postim de carne, oua si branza. Lunea , Miercurea si Vinerea mancam bucate fara unsoare (ulei) si fara vin. Martea si Joia se dezleaga la untdelemn si vin. Sambetele si duminicile, pana la 20 decembrie exclusiv, se dezleaga la untdelemn, vin si peste.
Daca in zilele de Luni, Miercuri si Vineri praznuim vre-un sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra (+) , mancam untdelemn si bem vin; iar de va cadea hramul bisericii sau sarbatoare insemnata in calendar cu cruce rosie (+) , atunci dezlegam si la peste. Martea si joia mancam peste , untdelemn si bem vin , cand cade in aceste zile: vreun sfant mare, hramul sau sarbatori cu rosu.
In ziua de Ajun se mananca tocmai seara si anume : grau fiert indulcit cu miere, poame, covrig sau turte din faina, caci cu seminte a ajunat Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilon, care au inchipuit - mai inainte - Nasterea lui Hristos. La Craciun, in orice zi ar cadea mancam de dulce.
Mancam untdelemn si dezlegam la vin: la 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, la 4 , 5 , 6 , 7, 9 , 12 , 13 , 17 si 20 Decembrie, daca aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea - caci in aceste zile se praznuiesc sfinti mai insemnati .
Mancam peste: Intrarea in Biserica a Maicii Domnului - 24 noiembrie chiar daca aceasta sarbatoare ar cadea Miercurea sau Vinerea.
De asemenea mancam peste in Lunile , Miercurile si Vinerile acestui post , daca in aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastra.
in sfarsit dezlegam la peste in zilele cu sfinti insemnati, precum 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, 4,5,6,7,9,12,13,17 Decembrie , daca aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atat mai mult, cand Martea sau joia se intampla hramul bisericii.
ZILELE POSTURILOR IN CARE MANCAM UNTDELEMN SI DEZLEGAM LA VIN
Din pricina asprimii posturilor si a slabiciunii trupului omenesc, precum si pentru cinstireazilelor in care se savarseste Sfanta Liturghie, canoanele bisericii ingaduiesc crestinilor dezlegare la vin si untdelemn in zilele aratate aici:
in Postul Mare: Sambata si Duminica , in ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul , la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , cand aceasta cade in ziua de Joia-Mare sau in Vinerea ori Sambata din Saptamana Patimilor .
in Postul Craciunului: la 23 si 30 Noiembrie, la 4 , 5 , 6 , 9 , 16 si 20 Decembrie, daca aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea + caci in aceste zile se praznuiesc sfinti mai insemnati .
ZILELE POSTURILOR IN CARE MANCAM PESTE
insemnatatea unor praznice imparatesti si a unor sfinti este asa de mare incat Sfintii Parinti au dezlegat mancarea de peste in posturile aspre. Aratam aici aceste praznice si sfinti:
in Postul Mare: Buna-Vestire - 25 Martie si in Dumininica Floriilor.
in Postul Sfintilor Apostoli: Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul -24 Iunie - chiar daca aceasta ar cadea Miercurea sau Vinerea.
in Postul Sintamariei: Schimbarea la Fata - 6 August.
in Postul Craciunului: Intrarea in Biserica a Maicii Domnului - 24 noiembrie chiar daca aceasta sarbatoare ar cadea Miercurea sau Vinerea.
De asemenea mancam peste in Lunile , Miercurile si Vinerile acestui post , daca in aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastra.
in sfarsit dezlegam la peste in zilele cu sfinti insemnati, precum 23 si 30 Noiembrie, 4,5,6,9,16 si 20 Decembrie , daca aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atat mai mult, cand Martea sau joia se intampla hramul bisericii.
1. Sfantul si Marele Post
Se mai numeste si postul patruzecimii, Paresimile, Postul Pastilor, este randuit pentru curatirea sufletului prin ajunare, rugaciune, milostenie, spovedanie si impartasirea cu Sfintele Taine. El inchipuieste postul cel de patruzeci de zile al Mantuitorului. Tine sapte saptamani. Sta in legatura cu Pastile, sarbatoare cu data schimbatoare. De aceea, inceputul acestui post este aratat in calendarul fiecarui an.
In acest post nu mancam: carne, oua, branza . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mancam deci numai bucate fara unsoare (ULEI), legume si poame.
Mancam untdelemn si dezlegam la vin: Sambata si Duminica, in ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire, cand aceasta cade in ziua de Joia-Mare sau in Vinerea ori Sambata din Saptamana Patimilor .
Mancam peste: Buna-Vestire - 25 Martie si in Dumininica Floriilor.
Cu deosebita evlavie se cuvine sa postim in saptamana de la inceputul Postului Mare si in saptamana Patimilor.
Astfel, in saptamana de la inceputul Marelui Post: Luni si Marti se mananca numai o data pe zi - seara - paine si apa. Iar in saptamana Patimilor, in afara de Joi cand facem doua mese se mananca la fel, Vineri si Sambata e post desavarsit.
Bolnavii au voie sa manance bucate cu untdelemn si sa bea vin in Postul Mare.
2. Postul Sfintilor Apostoli sau al Simpietrului
Postul Sfintilor Apostoli sau al Simpietrului , a fost asezat de Biserica in cinstea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum si a celorlalti apostoli. Acest post e un prilej de inaltare a sufletului. Sta in legatura cu Pastile si cu Pogorarea Duhului Sfant, sarbatori cu data schimbatoare. De aceea nu incepe la data sorocita, ci tine cand mai mult, cand mai putin. Lasam sec insa totdeauna in Duminica Tuturor Sfintilor , seara, si postim pana la 29 iunie, ziua Sfintilor Apostoli , care daca va cadea Miercurea sau Vinerea, nu mancam de dulce.
In acest post nu mancam: carne , oua si branza. Lunea, Miercurea si Vinerea nu mancam untdelemn si nu bem vin. Martea si Joia dezlegam la untdelemn si avem voie la vin.
Mancam peste: Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul -24 Iunie - chiar daca aceasta ar cadea Miercurea sau Vinerea.
Daca in zilele de Luni, Marti si Joi cade vre-un sfant mai mare insemnat in calendar cu cruce neagra (+) , atunci mancam peste , iar de cade Miercurea sau Vinerea mancam numai untdelemn si bem vin. Intamplandu-se Miercurea sau Vinerea vreun sfant cu priveghere, sau hramul bisericii, dezlegam la untdelemn , la vin si la peste.
3. Postul Sfintei Marii
Postul Sfintei Marii , sau al Sintamariei, numit si postul lui August, se tine in cinstea Nascatoarei de Dumnezeu , care inainte de Adormire a petrecut in neincetata rugaciune si ajunare.
Dureaza doua saptamani : de la 1 la 15 August.
Lasam sec la 31 iulie ; iar de va cadea aceasta zi Miercurea sau Vinerea, lasam sec la 30 iulie. In acest post untdelemn si vin mancam numai Sambata si Duminica.
Mancam peste: Schimbarea la Fata - 6 August.
De asemenea, daca Adormirea Maicii Domnului cade in zi de post, mancam de dulce a doua zi, adica la 16 August , iar in ziua Adormirii mancam peste.
4. Postul Nasterii Domnului
Postul Nasterii Domnului , sau al Craciunului, iarasi ne da putinta curatirii trupesti si sufletesti. El inchipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. Dupa cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugaciune, asa se cuvine sa astepte crestinii si sa intampine prin ajunare pe ''Cuvantul lui Dumnezeu'' nascut din Fecioara Maria.
Acest post tine 40 de zile: de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie , lasam sec in seara sfantului Filip , la 14 Noiembrie. Daca aceasta zi cade Miercurea sau Vinerea, incepem postul in seara zilei de 14 Noiembrie. Daca aceasta zi cade Miercurea sau Vinerea, incepem postul in seara zilei de 13 Noiembrie.
Postim de carne, oua si branza. Lunea , Miercurea si Vinerea mancam bucate fara unsoare (ulei) si fara vin. Martea si Joia se dezleaga la untdelemn si vin. Sambetele si duminicile, pana la 20 decembrie exclusiv, se dezleaga la untdelemn, vin si peste.
Daca in zilele de Luni, Miercuri si Vineri praznuim vre-un sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra (+) , mancam untdelemn si bem vin; iar de va cadea hramul bisericii sau sarbatoare insemnata in calendar cu cruce rosie (+) , atunci dezlegam si la peste. Martea si joia mancam peste , untdelemn si bem vin , cand cade in aceste zile: vreun sfant mare, hramul sau sarbatori cu rosu.
In ziua de Ajun se mananca tocmai seara si anume : grau fiert indulcit cu miere, poame, covrig sau turte din faina, caci cu seminte a ajunat Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilon, care au inchipuit - mai inainte - Nasterea lui Hristos. La Craciun, in orice zi ar cadea mancam de dulce.
Mancam untdelemn si dezlegam la vin: la 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, la 4 , 5 , 6 , 7, 9 , 12 , 13 , 17 si 20 Decembrie, daca aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea - caci in aceste zile se praznuiesc sfinti mai insemnati .
Mancam peste: Intrarea in Biserica a Maicii Domnului - 24 noiembrie chiar daca aceasta sarbatoare ar cadea Miercurea sau Vinerea.
De asemenea mancam peste in Lunile , Miercurile si Vinerile acestui post , daca in aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastra.
in sfarsit dezlegam la peste in zilele cu sfinti insemnati, precum 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, 4,5,6,7,9,12,13,17 Decembrie , daca aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atat mai mult, cand Martea sau joia se intampla hramul bisericii.
ZILELE POSTURILOR IN CARE MANCAM UNTDELEMN SI DEZLEGAM LA VIN
Din pricina asprimii posturilor si a slabiciunii trupului omenesc, precum si pentru cinstireazilelor in care se savarseste Sfanta Liturghie, canoanele bisericii ingaduiesc crestinilor dezlegare la vin si untdelemn in zilele aratate aici:
in Postul Mare: Sambata si Duminica , in ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul , la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , cand aceasta cade in ziua de Joia-Mare sau in Vinerea ori Sambata din Saptamana Patimilor .
in Postul Craciunului: la 23 si 30 Noiembrie, la 4 , 5 , 6 , 9 , 16 si 20 Decembrie, daca aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea + caci in aceste zile se praznuiesc sfinti mai insemnati .
ZILELE POSTURILOR IN CARE MANCAM PESTE
insemnatatea unor praznice imparatesti si a unor sfinti este asa de mare incat Sfintii Parinti au dezlegat mancarea de peste in posturile aspre. Aratam aici aceste praznice si sfinti:
in Postul Mare: Buna-Vestire - 25 Martie si in Dumininica Floriilor.
in Postul Sfintilor Apostoli: Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul -24 Iunie - chiar daca aceasta ar cadea Miercurea sau Vinerea.
in Postul Sintamariei: Schimbarea la Fata - 6 August.
in Postul Craciunului: Intrarea in Biserica a Maicii Domnului - 24 noiembrie chiar daca aceasta sarbatoare ar cadea Miercurea sau Vinerea.
De asemenea mancam peste in Lunile , Miercurile si Vinerile acestui post , daca in aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastra.
in sfarsit dezlegam la peste in zilele cu sfinti insemnati, precum 23 si 30 Noiembrie, 4,5,6,9,16 si 20 Decembrie , daca aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atat mai mult, cand Martea sau joia se intampla hramul bisericii.
marți, 19 februarie 2008
Ultimul dansator al lui Mao
Ultimul dansator al lui Mao
"A fost odata o broasca mica care traia intr-o fantana adanca.Fantana si bucatica de cer pe care putea sa o vada erau tot universul lui.Intr-o zi broscuta a intilnit o alta broasca care traia in afara fantanii.De ce nu cobori sa te joci cu mine?a intrebat broasca din fantana.Ce e acolo?a intrebat broasca de sus.Avem totul aici. Tot ce poti dori. Curente mari si mai mici, stele,o luna cateodata, si cateodata ajung aici pina si obiecte care zboara in jos din cer a raspuns broasca din fantana.Broasca de sus a oftat si i-a spus:Draga prietene, traiesti intr-o lume inchisa. Nu ai vazut ce e pe aici in lumea mai mare. Broasca din fantana s-a suparat. Nu-mi povesti ca aveti acolo o lume mai mare ca a noastra! Lumea mea e mare. Noi vedem si traim orice experienta pe care ne-o ofera viata...asa grai broasca din fantana.Nu, prietene. Tu poti vedea numai lumea de peste tine printr-o gaura de diametrul fantanii. Lumea aici sus e enorma. As vrea sa pot sa-ti arat cat de mare e, spune broasca de sus.Broscuta fantanii era suparata rau acum. Nu te cred! Ce-mi spui sunt minciuni! Ma duc sa-l inteb pe tata. Ii povesteste tatalui despre discutia avuta cu broasca de sus. Fiule , ii spune tatal cu inima grea,prietenul tau are dreptate. Am auzit ca sus e o lume mult mai mare cu mult mai multe stele decit putem noi sa vedem de aici.''Atunci dece nu mi-ai spus pina acum?" intraeba broscuta. La ce bun sa o fac? Destinul tau e sa fii aici in fantana. Nu poti iesi,a raspuns tatal broscoi.Micuta broasca iar se supara: Ba da pot sa ies, o sa-ti arat! si s-a catarat...dar fantana era prea adanca, pamantul prea departe,si a cazut la loc.Nu, fiule. Eu am incercat toata viata si la fel au incercat stramosii tai.Fi multumit cu ce ai, altfel vei suferi in viata.Vreau sa ies si sa vad lumea de sus!a strigat broscoiul cel mic cu multadeterminare.Nu fiule. Accepta-ti destinul. Invata sa traiesti cu ce ti s-a dat, i-a spus tatal.Si asa broscoiul fiu si-a consumat viata incercind sa scape de fantana intunecoasa si rece. Dar nu a reusit. Lumea de sus a ramas un vis.
-------------------
Basmul asta din povestea lui Li Cunxin sumarizeaza problema taranului chinez din regiunea de unde a iesit autorul. O poveste autobiografica scrisa cu sensibilitatea unui copil care creste in timpul revolutiei culturale in China. Spre norocul lui, fabula cu broastele nu se aplica in cazul lui.Printr-o minune, autorul a fost scos din satul lui si trimes la scoala de balet de la Beijing. Desi a fost ales pentru aceasta scoala pe baza faptului ca avea origine sanatoasa, pina la urma el reuseste sa fuga in Statele Unite.
"A fost odata o broasca mica care traia intr-o fantana adanca.Fantana si bucatica de cer pe care putea sa o vada erau tot universul lui.Intr-o zi broscuta a intilnit o alta broasca care traia in afara fantanii.De ce nu cobori sa te joci cu mine?a intrebat broasca din fantana.Ce e acolo?a intrebat broasca de sus.Avem totul aici. Tot ce poti dori. Curente mari si mai mici, stele,o luna cateodata, si cateodata ajung aici pina si obiecte care zboara in jos din cer a raspuns broasca din fantana.Broasca de sus a oftat si i-a spus:Draga prietene, traiesti intr-o lume inchisa. Nu ai vazut ce e pe aici in lumea mai mare. Broasca din fantana s-a suparat. Nu-mi povesti ca aveti acolo o lume mai mare ca a noastra! Lumea mea e mare. Noi vedem si traim orice experienta pe care ne-o ofera viata...asa grai broasca din fantana.Nu, prietene. Tu poti vedea numai lumea de peste tine printr-o gaura de diametrul fantanii. Lumea aici sus e enorma. As vrea sa pot sa-ti arat cat de mare e, spune broasca de sus.Broscuta fantanii era suparata rau acum. Nu te cred! Ce-mi spui sunt minciuni! Ma duc sa-l inteb pe tata. Ii povesteste tatalui despre discutia avuta cu broasca de sus. Fiule , ii spune tatal cu inima grea,prietenul tau are dreptate. Am auzit ca sus e o lume mult mai mare cu mult mai multe stele decit putem noi sa vedem de aici.''Atunci dece nu mi-ai spus pina acum?" intraeba broscuta. La ce bun sa o fac? Destinul tau e sa fii aici in fantana. Nu poti iesi,a raspuns tatal broscoi.Micuta broasca iar se supara: Ba da pot sa ies, o sa-ti arat! si s-a catarat...dar fantana era prea adanca, pamantul prea departe,si a cazut la loc.Nu, fiule. Eu am incercat toata viata si la fel au incercat stramosii tai.Fi multumit cu ce ai, altfel vei suferi in viata.Vreau sa ies si sa vad lumea de sus!a strigat broscoiul cel mic cu multadeterminare.Nu fiule. Accepta-ti destinul. Invata sa traiesti cu ce ti s-a dat, i-a spus tatal.Si asa broscoiul fiu si-a consumat viata incercind sa scape de fantana intunecoasa si rece. Dar nu a reusit. Lumea de sus a ramas un vis.
-------------------
Basmul asta din povestea lui Li Cunxin sumarizeaza problema taranului chinez din regiunea de unde a iesit autorul. O poveste autobiografica scrisa cu sensibilitatea unui copil care creste in timpul revolutiei culturale in China. Spre norocul lui, fabula cu broastele nu se aplica in cazul lui.Printr-o minune, autorul a fost scos din satul lui si trimes la scoala de balet de la Beijing. Desi a fost ales pentru aceasta scoala pe baza faptului ca avea origine sanatoasa, pina la urma el reuseste sa fuga in Statele Unite.
Postul negru - Corelaţii astrologice
Corelaţii astrologice
Postul negru realizat într-o anumită zi a săptămânii ne pune în rezonanţă cu influxul subtil astral al planetei care influenţează în mod predominant ziua respectivă. Efectuarea cu regularitate a postului în aceeaşi zi a săptămânii duce în timp la asimilarea în fiinţa noastră a aspectelor benefice corespunzătoare respectivei sfere de forţă şi influenţă planetară.
1. Postul negru de luni – zi aflată sub influenţa subtilă a Lunii: amplifică calităţile psihice, misterul, imaginaţia, memoria, talentul lingvistic, aptitudinile literare, creativitatea, conferă mare putere de adaptare;
2. Postul negru de marţea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Marte:
amplifică masculinitatea şi ajută la eliminarea situaţiilor de viaţă ce implică violenţa şi accidentele;
3. Postul negru ţinut miercurea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Mercur) permite obţinerea succesului material, ajută la crearea legăturilor de orice fel, abilitatea de a intermedia afacerile, optimismul;
4. Postul negru ţinut joi - zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Jupiter: amplifică înţelepciunea, moralitatea, corectitudinea, bunul simţ, echitatea, respectul pentru autoritate, umanismul, sacrificiul;
5. Postul negru de vinerea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Venus) favorizează asimilarea aspectelor ce ţin de iubire, armonie, frumuseţe, pace lăuntrică şi fericire;
6. Postul negru ţinut sâmbătă - zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Saturn: amplifică spiritul practic, siguranţa, stabilitatea, spiritul de organizare, perseverenţa, tenacitatea, răbdarea, seriozitatea, spiritul analitic;
Nu este recomandat să se realizeze în mod regulat post sâmbăta decât la sugestia unor persoane competente în domeniu pentru evitarea unor fenomene de rezonanţă nedorite.
7. Postul negru de duminica (zi aflată sub influenţa subtilă a Soarelui) solarizează şi purifică, arde karma negativă acumulată, favorizează apropierea de Dumnezeu, amplifică şi purifică energia Yang, masculină, solară, arde reziduurile negative acumulate etc.
Pentru a ajunge la efectele dorite este necesar să ţinem post cu regularitate în aceeaşi zi a săptămânii; după 3-4 luni efectele încep să se facă simţite, iar după doi ani se obţine o stabilizare a lor.
1. Postul negru efectuat primăvara
2. Postul negru efectuat vara – cel mai favorabil deoarece oferă avantajele temperaturii ridicate şi existenţa din abundenţă a alimentelor vegetale proaspete
3. Postul negru efectuat toamna
4. Postul negru efectuat iarna
În condiţiile unor luni friguroase, în timpul postului, este necesar să ne ferim pe cât posibil de frig, să avem un mediu plăcut şi călduros.
Comunitatea care ţine post folosind un moment de sincronizare cu ocazia sărbătorilor religioase este o fiinţă multidimensională comunicând, pe multiple nivele energetice, care au drept dominante luminozitatea spirituală şi puritatea.
Mai sunt considerate ca favorabile pentru începerea perioadei de post:
- momentul de lună nouă
- ziua (precis determinată) cu 2 zile înainte de luna plină
- zilele de solstiţiu
- zilele de echinocţiu
- la schimbarea anotimpurilor
Atunci când postim trebuie să avem în sufletul nostru dorinţe de realizări majore pentru viaţa noastră (căsătoria, concepţia copiilor, sănătate etc.), să fim dăruiţi cât mai sincer lui Dumnezeu pentru a atrage ajutorul şi inspiraţia lui dumnezeu pentru realizarea scopurilor sublime pe care noi ni le-am propus.
La fel făceau şi restauratorii şi pictorii de icoane sau picturi înainte de realizarea operelor de artă, domnitorii creştini înainte de porni la luptă sau înainte de a lua decizii importante pentru ţară, familiile tinere din perioada antică înainte de a concepe un copil etc – ţineau post negru
Dorinţele ce implică suferinţă altor fiinţe, scopuri meschine etc , în timpul postului, atrag după sine cumplite pedepse karmice, ca rezultat al acţiunilor noastre negativ orientate.
Postul negru realizat într-o anumită zi a săptămânii ne pune în rezonanţă cu influxul subtil astral al planetei care influenţează în mod predominant ziua respectivă. Efectuarea cu regularitate a postului în aceeaşi zi a săptămânii duce în timp la asimilarea în fiinţa noastră a aspectelor benefice corespunzătoare respectivei sfere de forţă şi influenţă planetară.
1. Postul negru de luni – zi aflată sub influenţa subtilă a Lunii: amplifică calităţile psihice, misterul, imaginaţia, memoria, talentul lingvistic, aptitudinile literare, creativitatea, conferă mare putere de adaptare;
2. Postul negru de marţea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Marte:
amplifică masculinitatea şi ajută la eliminarea situaţiilor de viaţă ce implică violenţa şi accidentele;
3. Postul negru ţinut miercurea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Mercur) permite obţinerea succesului material, ajută la crearea legăturilor de orice fel, abilitatea de a intermedia afacerile, optimismul;
4. Postul negru ţinut joi - zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Jupiter: amplifică înţelepciunea, moralitatea, corectitudinea, bunul simţ, echitatea, respectul pentru autoritate, umanismul, sacrificiul;
5. Postul negru de vinerea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Venus) favorizează asimilarea aspectelor ce ţin de iubire, armonie, frumuseţe, pace lăuntrică şi fericire;
6. Postul negru ţinut sâmbătă - zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Saturn: amplifică spiritul practic, siguranţa, stabilitatea, spiritul de organizare, perseverenţa, tenacitatea, răbdarea, seriozitatea, spiritul analitic;
Nu este recomandat să se realizeze în mod regulat post sâmbăta decât la sugestia unor persoane competente în domeniu pentru evitarea unor fenomene de rezonanţă nedorite.
7. Postul negru de duminica (zi aflată sub influenţa subtilă a Soarelui) solarizează şi purifică, arde karma negativă acumulată, favorizează apropierea de Dumnezeu, amplifică şi purifică energia Yang, masculină, solară, arde reziduurile negative acumulate etc.
Pentru a ajunge la efectele dorite este necesar să ţinem post cu regularitate în aceeaşi zi a săptămânii; după 3-4 luni efectele încep să se facă simţite, iar după doi ani se obţine o stabilizare a lor.
1. Postul negru efectuat primăvara
2. Postul negru efectuat vara – cel mai favorabil deoarece oferă avantajele temperaturii ridicate şi existenţa din abundenţă a alimentelor vegetale proaspete
3. Postul negru efectuat toamna
4. Postul negru efectuat iarna
În condiţiile unor luni friguroase, în timpul postului, este necesar să ne ferim pe cât posibil de frig, să avem un mediu plăcut şi călduros.
Comunitatea care ţine post folosind un moment de sincronizare cu ocazia sărbătorilor religioase este o fiinţă multidimensională comunicând, pe multiple nivele energetice, care au drept dominante luminozitatea spirituală şi puritatea.
Mai sunt considerate ca favorabile pentru începerea perioadei de post:
- momentul de lună nouă
- ziua (precis determinată) cu 2 zile înainte de luna plină
- zilele de solstiţiu
- zilele de echinocţiu
- la schimbarea anotimpurilor
Atunci când postim trebuie să avem în sufletul nostru dorinţe de realizări majore pentru viaţa noastră (căsătoria, concepţia copiilor, sănătate etc.), să fim dăruiţi cât mai sincer lui Dumnezeu pentru a atrage ajutorul şi inspiraţia lui dumnezeu pentru realizarea scopurilor sublime pe care noi ni le-am propus.
La fel făceau şi restauratorii şi pictorii de icoane sau picturi înainte de realizarea operelor de artă, domnitorii creştini înainte de porni la luptă sau înainte de a lua decizii importante pentru ţară, familiile tinere din perioada antică înainte de a concepe un copil etc – ţineau post negru
Dorinţele ce implică suferinţă altor fiinţe, scopuri meschine etc , în timpul postului, atrag după sine cumplite pedepse karmice, ca rezultat al acţiunilor noastre negativ orientate.
luni, 18 februarie 2008
Povestea Cristinei-Luana Zosmer
Povestea Cristinei-Luana Zosmer
Pe vremea cind inca eram "nimeni" adica una din milioanele de divortate cu trei plozi mici, rate la casa si ca meserie eram curatitoare-n vilele imense ale altora, pe vremea aia eram si grasa,latoasa,neingrijita si satula de viata in asa un hal ca as fi putut sa zic cu inima impacata " daca o mierlesc maine va fi o usurare pentru toata lumea"(fara conotatii de constiinta va rog, cui as fi lasat copiii etc.etc.sunt momente de-astea-n viata cind pielea ti-e mai aproape decit camasa si nu-ti mai pasa de nimic). Intr-o dupa-maiaza fierbinte, asa cum de obicei sunt ele in tara asta de-i zice tara sfanta, tocmai terminasem de curatat vila cu trei etaje a unor bogati,ma dureau umerii de la batul si cirpa de spalat pe jos, ma dureau picioarele de urcatul si coboritul scarilor,ma durea capul de oboseala de tigari si prea multe cafele, stateam in statia de autobuz si ma gindeam cu jale la programul care ma astepta acasa dupa ce copiii tocmai venisera de la scoala, tocmai mincasera,tocmai imprastiasera totul si eu urma din nou sa curat.Doamne, cum urasc termenul asta " a curata" din tot sufletul il urasc.Visam in nimicnicia mea sa am si eu una ca mine, o servitoare care sa-mi faca toate treburile, eu numai sa ma duc la o munca si munca aia sa-mi placa, sa vin acasa sa citesc, sa dooooooooorm, sa calatoresc, pe scurt, visam vise cind linga mine a oprit Chevroletul cel alb si un barbat m-a intrebat coborind geamul daca poate sa ma duca undeva.Da,poti sa ma duci acasa i-am raspuns, nu,nu-mi mai pasa daca e un violator in serie, un arab cu ginduri criminale, un sadic de-ala de-o sa ma taie bucati sau daca-i dracul in persoana.Vroiam acasa.M-am urcat in masina aia mare si eleganta ,barbatul imbracat in uniforma militara cu grad mare, n-am sa-l spun ca n-am chef nu ca l-ati cunoaste cumva ,era foarte amabil, m-a intrebat tot drumul,l-am intrebat tot drumul, si-n vreme ce-mi raspundea m-am gindit ca pe lume-s multi nebuni si ce l-o fi apucat pe asta sa incerce sa ma agate tocmai pe mine care aratam de un ban jumate si valoram jumate din cit aratam? Pe scurt am stabilit sa ne revedem vineri seara.Barbatul mi-a spus de la inceput ca e insurat, ca are o casnicie buna, patru copii mari si ca nevasta-sa-i avocata. Nu stia de ce a oprit masina linga mine, nu stia de ce ma duce acasa si mai ales habar n-avea ce-l mina sa-mi propuna o intilnire vineri seara cand de fapt toti barbatii insurati sint cu familiile lor.M-am imbracat cit am putut mai bine, cu ce-aveam si-aveam putin, m-a dus la un restaurant celebru si-apoi m-a lasat in fata casei.Atit. Ne-am intilnit in continuare cam de cite 2 ori pe saptamina ,ma ducea la spectacole, la concerte,la restaurante, la magazine scumpe, a inceput sa ma imbrace dupa gustul lui, sa-mi cumpere lenjerie pe gustul lui ,sa ma schimbe pentru el.Eu am inceput sa fac dieta, sa ma duc sa fac sport,imi gaseam acum timp de toate dar inca faceam curatenie-n casele altora de 2 ori pe saptamina, nu de alta dar vroiam sa fiu oarecum independenta de banii lui.La un timp a inceput sa ma bata gindul ca trebuie sa fac altceva, adica sa incep sa fac ceva intr-adevar, l-am intrebat ce-ar crede c-ar trebui sa invat? s-a uitat lamine ciudat, "la ce-ti trebuie sa inveti? Am inteles atunci ca din mine-l intereseaza numai partea de la briu in jos si-asta am inceput sa-i ofer ,fara sa mai bag in legatura asta si sufletul sau creierul, eram papusa lui cind vroia, el platea pentru asta si ma simteam bine cu el in pat.Ce faceam cind nu era cu mine a devenit treaba mea.De banii lui aveam nevoie.M-am dus si-am invatat cosmetica, in acelasi timp m-am apucat sa invat si medicina alternativa.Invatam serile de trei ori pe saptamina, de doua ori eram cu el,diminetile lucram ca femeie de serviciu.Aveam 43 de ani pe vremea aia.Cu timpul, adica dupa un an de invatat cosmetica m-am dus si-am lucrat la cineva, intr-un atelier,pensam sprincene,scoteam parul de pe picioarele clientelor,uneori mai faceam si cite-un tratament simplu, ce-mi dadeau si mie.Bani de cumparat aparatura sa lucrez acasa nu aveam.De medicina alternativa nu ma puteam atinge,n-ai voie sa lucrezi in ea fara diploma deabsolvire.Terminasem deja cosmetica, doi ani, am luat imprumut de la banca si-am cumparat minimum de aparatura.Mi-am deschis cu chiu cu vai ceva acasa,pentru femeile cu putini bani, cele ca mine, cele care voiau sa fie frumoase si ingrijite insa n-aveau cum sa ajunga la marile centre de cosmetica.Mergea cumva, nu c-as fi putut trai numai din asta, dar cistigam ceva.Intr-o zi mi-a venit o pacienta noua,femeie religioasa moderat, mergea la o nunta, vai de tenul ei,curgea din el grasimea , semne de foste cosuri puroioase si alte cosuri puroioase in formare, dereglare hormonala totala.Am facut ce-am putut, mi-a poevstit ca e maritata, are doi copii si sta undeva intr-una din asezarile noastre.Era nervoasa, baiatul cel mare inca nu revenise de la scoala, era ora cinci si-ar fi trebuita sa ajunga pe la trei.Se tot agita cu telefonul, suna peste tot, la rabinul director al scolii, la vecini, nimeni nu raspundea.I-am pus o masca astringenta si mi-am zis sa-i fac putin masaj pe talpi sa se mai destinda saraca.Era iar cu celularul cind a aflat ca fiu-sau s-a dussa imparta mincare saracilor si s-a mai linistit.Oricum masajul la talpi l-am continuat.La un moment dat mi-a spus: "i nteresant,miinile tale le simt ca-mi transmit un fel de caldura-n tot corpul,in special in regiunea uterului si-a ovarelor. ". N-am bagat exact de seama la ce spune.I-am terminat tratamentul, am stabilit sa vina peste doua saptamini si mi-am vazut de treaba.A revenit peste 2 saptamini, m-a rugat, daca pot sa-i mai fac un masaj la talpi,i-am facut, a vrut s-ami plateasca.I-am zis ca nu-i nevoie.A stabilit pentru saptamina urmatoare,numai pentru masaj, am intrebat-o de ce ,a zis ca-i face bine, si-atit.A venit la tratamente la fata si la masaje cam o data pe saptamina vreme de doua luni.Ultima oara a aparut incarcata de flori, de bomboane de prajituri cu barbatul si cei doi copii.N-am inteles ce mi-a cazut pe cap, nu era ziua mea si nici vreo alta sarbatoare, plus de asta am o casa mica si atitea persoane de-odata ma apasau pe creier.Am intrebat-o ce s-a intimplat, in sfirsit, ca sa n-o lungesc, mi-a zis ca de mult a vrut sa ramina gravida, n-a reusit, a facut tot felul de tratamente,a ramas gravida prin insamintare dar a pierdut.Cind a venit la mine deja isi pierduse orice speranta, cind i-am facut primul masaj la talpi a simtit ca ceva se schimba-n corpul ei, si dupa o luna a ramas gravida fara tratament si fara nimic altceva sa o ajute.Mi-a trimis o alta cu probleme, si o alta si-apoi o alta,au venit oameni de tot felul cu diverse boli, diverse dureri,diverse necazuri.Clinica din mica mea casa ( deja devenise clinica) era mereu plina, telefoanele sunau si terminasem deja cursul de medicina alternativa, aveam dreptul sa tratez pe oricine si tratam.O data cu oamenii au inceput sa vina si banii, am simtit ce inseamna sa ai dar n-am innebunit din asta,nu m-am facut blonda, insa mi-am cumparat o masina la mina a 2-a, si-am inceput sa fiu independenta-n miscare,banii am inceput sa-i pun de-o parte, sa ma port de parca nu i-as fi avut, asta-n mare.Slabisem deja, aveam deja o silueta frumoasa, insa inca nu de invidiat.Eram ingrinjita si devenisem pedanta, copiii cresteau si-aveau acum nevoie de alt fel de atentie si alt fel de ajutor, acum puteam sa le dau ajutorul asta.Si-a trecut vremea.El,adica omul cu Chevroletul a disparut exact asa cum a aparut,intr-ozi n-am mai auzit de el,pe-o usa intrasera reusite pe-o alta usa iesise el si nu intelegeam unde sau de ce.La celular nu mai rapspundea,stiam telefonul lui de-acasa dar conventia era sa nu-l caut acasa niciodata si nu l-am cautat.Celebritatea mea crestea, m-au intervievat pentru radio,pentru televizor,am inceput sa merg la congrese internationale, m-au rugat sa tratez pacienti in strainanate, am facut-o.Dar casa mea mica a ramas casa mea mica si n-am schimbat-o,masina e noua insa nu e jeep sau alta modernitate, n-am nevoie sa pozez in ceva ce nu sint, imi amintesc mereu ca sint,la baza divortata grasa si latoasa mama a plozilor care facea curatenie-n casele altora.Pastrez amintirea asta-n umerii durerosi si-n picioarele care din cind in cind se umfla poate si-n degetelecare-mi amortesc, amintirea batului si-a cirpei de spalat.Intr-o zi o familie m-a rugat sa le tratez baiatul, ramasese paralizat dupa un accident de motocicleta.I-am vazut diagnosticul,leziunile,nu prea aveam mare lucru de facut, numai o minune l-ar fi putut ajuta ori eu minuni nu stiu sa fac, de ce sa mint? Le-am spus parintilor, m-au rugat totusi sa merg chiar daca nu ajuta au sustinut,n-are de ce sa strice.La spital, e un spital de recuperare de fapt, in hol ma astepta familia cu fiul lor in caruciorul cu rotile.Erau zeci de oameni in lobiu-ul imens, nu stiu de ce m-am intors in loc si ochii mi s-au indreptat spre un scaun cu rotile-n care picotea un barbat.Parca mi s-a oprit respiratia.Era el,barbatul din Chevroletul cel alb.Un sfert din ce fusese.se vedeau pe el semnele paraliziei partiale pe partea stinga.Linga el o femeie, nevasta, incerca sa primeasca raspunsuri la niste intrebari.El incerca la rindul lui sa vorbeasca, greu, bilbiit,gijiit,fractiuni de cuvinte nelegate intre ele.Mi-am cerut scuze de la familia baiatului si-am mers la ei .Avusese un grav atac cerebral si consecintele se vedeau, era de cinci ani in scaunul cu rotile,aveau bani cu ce sa plateasca dar recuperarea mergea greu de tot si din cite spunea nevasta multa vreme n-or sa-l mai poata tine acolo...Tu esti cea de la tv? m-a intrebat.Da eu sint cea de la televizor.si vreau sa va ajut.De ce? a intrebat femeia mirata.Am o datorie de platit in fata lui dumnezeu si-am hotarit ca ajutindu-va pe voi mi-o achit, oarecum.Suna romantic ,sentimental, ceva de telenovela toata povestea asta, asa-i? ei bine nu este.Au trecut trei ani de-atunci.Barbatul din Chevrolet si-a revenit in mare parte, merges chiopatind, misca mina stinga destul de greu, vorbeste bine nu-si mai face nevoile pe el, poate sa mearga chiar si in strainatate ceea ce el si nevasta lui fac adesea.Au trecut 15 ani de cind stateam, o servitoare-n statia de autobuz.Acum sint un om care poate sa ajute si ajuta multi oameni.Copiii sint mari, si-au terminat facultatea,fata s-a maritat si-am o nepoata.Merg mult in strainatate ,ajut multora, am succes, am glorie, am de toate insa si-acum stau si ma intreb cum s-au intimplat toate astea ca intr-un roman roz.Ce anume m-a minat sa fac ce-am facut, sa ajung unde-am ajuns,poate omul dinChevroletul alb sa fi trezit in mine dorinta de-a fi altceva decit papusa lui sexuala? Poate cineva sus undeva a hotarit ca pot mai mult sau ca vrea mai mult de la mine ?NU stiu daca exista povesti cu zine, nu cred ca exista, cred ca exista daruri pe care le primim si pe care,intr-un fel sau altul trebuie sa le folosim fiindca asa vrea cine ni le-a dat.Mai cred ca exista-n noi toti puterea de a descoperi darul pe care-l avem fiindca toti il avem, sub o forma sau alta.Si darul asta aduce multumire de om insusi si de cei din jur, de azi,aici,acum,de viitor in care continui sa dai si sa ajuti, sa primesti si sa continui ,prefacind ce-ai primit in alte daruri.Am ,acum cind scriu am 58 de ani si mi se pare ca sint o multime de recuperat.O multime de viata,o multime de sentimente o multime de bine.Ma cheama Cristina Miriam, o sa-mi gasiti numele peste tot in ziare in tara si in strainatate.dar asta nu-mi spune nimic, cine-am fost si cine-am ajuns, acum vreau sa stiu ce-o sa fiu peste 10 ani si peste alti zece....Glumesc.Oare-i viata un sir de coincidente? Oare-s coincidentele necoincidente si drumu-i scris numai mergem pe el cu ideea gresita ca il facem de capul nostru? Si-asa si-asa, dar asta-i filozofie si,cum sa va spun, n-am inclinari spre filozofie cu toata psihologia pecare-am invatat-o desprinzindu-ma de coada maturii.Precis va intrebati daca am acum o femeie care-mi face curatenie si daca-i cer sa-mi faca intr-o zi toate camerele? Nu,nu-i cer.Am o femeie care ma ajuta, e tinara si talentata, daca se apuca de invatat acum, la 36de ani poate sa faca ceva cu ea insasi, da din mina a lehamite cind ii spun, dar nu ma las, pina la urma tot o trimit la o scoala de arte .S-a nascut Odaya, inca o bebelusa a miinilor mele.Maica-sa sustine ca atunci cind i-au dat-o-n brate s-a uitat la ea cu niste ochi mari si castanii.Era frumoasa, relaxata, asta fiindca s-a nascut prin cezariana.Mi-au adus-o s-o vad, a zimbit cu toata gura ei stirba si m-a tras de par de parca voia sa ma apropii de ea.Mi-a gangurit lung in ureche nu stiu ce, oricum ceva dulce in limba pruncilor, dupa care a hotarit sa dea napraznic din picior in urechea mea stinga.E bine si-asa i-am zis, da sa nu exageram cu manifestarile de simpatie ca pe urma nu mai aud ce spui si-i mare pacat.Cam atita-i ce-am vrut sa povestesc....
Pe vremea cind inca eram "nimeni" adica una din milioanele de divortate cu trei plozi mici, rate la casa si ca meserie eram curatitoare-n vilele imense ale altora, pe vremea aia eram si grasa,latoasa,neingrijita si satula de viata in asa un hal ca as fi putut sa zic cu inima impacata " daca o mierlesc maine va fi o usurare pentru toata lumea"(fara conotatii de constiinta va rog, cui as fi lasat copiii etc.etc.sunt momente de-astea-n viata cind pielea ti-e mai aproape decit camasa si nu-ti mai pasa de nimic). Intr-o dupa-maiaza fierbinte, asa cum de obicei sunt ele in tara asta de-i zice tara sfanta, tocmai terminasem de curatat vila cu trei etaje a unor bogati,ma dureau umerii de la batul si cirpa de spalat pe jos, ma dureau picioarele de urcatul si coboritul scarilor,ma durea capul de oboseala de tigari si prea multe cafele, stateam in statia de autobuz si ma gindeam cu jale la programul care ma astepta acasa dupa ce copiii tocmai venisera de la scoala, tocmai mincasera,tocmai imprastiasera totul si eu urma din nou sa curat.Doamne, cum urasc termenul asta " a curata" din tot sufletul il urasc.Visam in nimicnicia mea sa am si eu una ca mine, o servitoare care sa-mi faca toate treburile, eu numai sa ma duc la o munca si munca aia sa-mi placa, sa vin acasa sa citesc, sa dooooooooorm, sa calatoresc, pe scurt, visam vise cind linga mine a oprit Chevroletul cel alb si un barbat m-a intrebat coborind geamul daca poate sa ma duca undeva.Da,poti sa ma duci acasa i-am raspuns, nu,nu-mi mai pasa daca e un violator in serie, un arab cu ginduri criminale, un sadic de-ala de-o sa ma taie bucati sau daca-i dracul in persoana.Vroiam acasa.M-am urcat in masina aia mare si eleganta ,barbatul imbracat in uniforma militara cu grad mare, n-am sa-l spun ca n-am chef nu ca l-ati cunoaste cumva ,era foarte amabil, m-a intrebat tot drumul,l-am intrebat tot drumul, si-n vreme ce-mi raspundea m-am gindit ca pe lume-s multi nebuni si ce l-o fi apucat pe asta sa incerce sa ma agate tocmai pe mine care aratam de un ban jumate si valoram jumate din cit aratam? Pe scurt am stabilit sa ne revedem vineri seara.Barbatul mi-a spus de la inceput ca e insurat, ca are o casnicie buna, patru copii mari si ca nevasta-sa-i avocata. Nu stia de ce a oprit masina linga mine, nu stia de ce ma duce acasa si mai ales habar n-avea ce-l mina sa-mi propuna o intilnire vineri seara cand de fapt toti barbatii insurati sint cu familiile lor.M-am imbracat cit am putut mai bine, cu ce-aveam si-aveam putin, m-a dus la un restaurant celebru si-apoi m-a lasat in fata casei.Atit. Ne-am intilnit in continuare cam de cite 2 ori pe saptamina ,ma ducea la spectacole, la concerte,la restaurante, la magazine scumpe, a inceput sa ma imbrace dupa gustul lui, sa-mi cumpere lenjerie pe gustul lui ,sa ma schimbe pentru el.Eu am inceput sa fac dieta, sa ma duc sa fac sport,imi gaseam acum timp de toate dar inca faceam curatenie-n casele altora de 2 ori pe saptamina, nu de alta dar vroiam sa fiu oarecum independenta de banii lui.La un timp a inceput sa ma bata gindul ca trebuie sa fac altceva, adica sa incep sa fac ceva intr-adevar, l-am intrebat ce-ar crede c-ar trebui sa invat? s-a uitat lamine ciudat, "la ce-ti trebuie sa inveti? Am inteles atunci ca din mine-l intereseaza numai partea de la briu in jos si-asta am inceput sa-i ofer ,fara sa mai bag in legatura asta si sufletul sau creierul, eram papusa lui cind vroia, el platea pentru asta si ma simteam bine cu el in pat.Ce faceam cind nu era cu mine a devenit treaba mea.De banii lui aveam nevoie.M-am dus si-am invatat cosmetica, in acelasi timp m-am apucat sa invat si medicina alternativa.Invatam serile de trei ori pe saptamina, de doua ori eram cu el,diminetile lucram ca femeie de serviciu.Aveam 43 de ani pe vremea aia.Cu timpul, adica dupa un an de invatat cosmetica m-am dus si-am lucrat la cineva, intr-un atelier,pensam sprincene,scoteam parul de pe picioarele clientelor,uneori mai faceam si cite-un tratament simplu, ce-mi dadeau si mie.Bani de cumparat aparatura sa lucrez acasa nu aveam.De medicina alternativa nu ma puteam atinge,n-ai voie sa lucrezi in ea fara diploma deabsolvire.Terminasem deja cosmetica, doi ani, am luat imprumut de la banca si-am cumparat minimum de aparatura.Mi-am deschis cu chiu cu vai ceva acasa,pentru femeile cu putini bani, cele ca mine, cele care voiau sa fie frumoase si ingrijite insa n-aveau cum sa ajunga la marile centre de cosmetica.Mergea cumva, nu c-as fi putut trai numai din asta, dar cistigam ceva.Intr-o zi mi-a venit o pacienta noua,femeie religioasa moderat, mergea la o nunta, vai de tenul ei,curgea din el grasimea , semne de foste cosuri puroioase si alte cosuri puroioase in formare, dereglare hormonala totala.Am facut ce-am putut, mi-a poevstit ca e maritata, are doi copii si sta undeva intr-una din asezarile noastre.Era nervoasa, baiatul cel mare inca nu revenise de la scoala, era ora cinci si-ar fi trebuita sa ajunga pe la trei.Se tot agita cu telefonul, suna peste tot, la rabinul director al scolii, la vecini, nimeni nu raspundea.I-am pus o masca astringenta si mi-am zis sa-i fac putin masaj pe talpi sa se mai destinda saraca.Era iar cu celularul cind a aflat ca fiu-sau s-a dussa imparta mincare saracilor si s-a mai linistit.Oricum masajul la talpi l-am continuat.La un moment dat mi-a spus: "i nteresant,miinile tale le simt ca-mi transmit un fel de caldura-n tot corpul,in special in regiunea uterului si-a ovarelor. ". N-am bagat exact de seama la ce spune.I-am terminat tratamentul, am stabilit sa vina peste doua saptamini si mi-am vazut de treaba.A revenit peste 2 saptamini, m-a rugat, daca pot sa-i mai fac un masaj la talpi,i-am facut, a vrut s-ami plateasca.I-am zis ca nu-i nevoie.A stabilit pentru saptamina urmatoare,numai pentru masaj, am intrebat-o de ce ,a zis ca-i face bine, si-atit.A venit la tratamente la fata si la masaje cam o data pe saptamina vreme de doua luni.Ultima oara a aparut incarcata de flori, de bomboane de prajituri cu barbatul si cei doi copii.N-am inteles ce mi-a cazut pe cap, nu era ziua mea si nici vreo alta sarbatoare, plus de asta am o casa mica si atitea persoane de-odata ma apasau pe creier.Am intrebat-o ce s-a intimplat, in sfirsit, ca sa n-o lungesc, mi-a zis ca de mult a vrut sa ramina gravida, n-a reusit, a facut tot felul de tratamente,a ramas gravida prin insamintare dar a pierdut.Cind a venit la mine deja isi pierduse orice speranta, cind i-am facut primul masaj la talpi a simtit ca ceva se schimba-n corpul ei, si dupa o luna a ramas gravida fara tratament si fara nimic altceva sa o ajute.Mi-a trimis o alta cu probleme, si o alta si-apoi o alta,au venit oameni de tot felul cu diverse boli, diverse dureri,diverse necazuri.Clinica din mica mea casa ( deja devenise clinica) era mereu plina, telefoanele sunau si terminasem deja cursul de medicina alternativa, aveam dreptul sa tratez pe oricine si tratam.O data cu oamenii au inceput sa vina si banii, am simtit ce inseamna sa ai dar n-am innebunit din asta,nu m-am facut blonda, insa mi-am cumparat o masina la mina a 2-a, si-am inceput sa fiu independenta-n miscare,banii am inceput sa-i pun de-o parte, sa ma port de parca nu i-as fi avut, asta-n mare.Slabisem deja, aveam deja o silueta frumoasa, insa inca nu de invidiat.Eram ingrinjita si devenisem pedanta, copiii cresteau si-aveau acum nevoie de alt fel de atentie si alt fel de ajutor, acum puteam sa le dau ajutorul asta.Si-a trecut vremea.El,adica omul cu Chevroletul a disparut exact asa cum a aparut,intr-ozi n-am mai auzit de el,pe-o usa intrasera reusite pe-o alta usa iesise el si nu intelegeam unde sau de ce.La celular nu mai rapspundea,stiam telefonul lui de-acasa dar conventia era sa nu-l caut acasa niciodata si nu l-am cautat.Celebritatea mea crestea, m-au intervievat pentru radio,pentru televizor,am inceput sa merg la congrese internationale, m-au rugat sa tratez pacienti in strainanate, am facut-o.Dar casa mea mica a ramas casa mea mica si n-am schimbat-o,masina e noua insa nu e jeep sau alta modernitate, n-am nevoie sa pozez in ceva ce nu sint, imi amintesc mereu ca sint,la baza divortata grasa si latoasa mama a plozilor care facea curatenie-n casele altora.Pastrez amintirea asta-n umerii durerosi si-n picioarele care din cind in cind se umfla poate si-n degetelecare-mi amortesc, amintirea batului si-a cirpei de spalat.Intr-o zi o familie m-a rugat sa le tratez baiatul, ramasese paralizat dupa un accident de motocicleta.I-am vazut diagnosticul,leziunile,nu prea aveam mare lucru de facut, numai o minune l-ar fi putut ajuta ori eu minuni nu stiu sa fac, de ce sa mint? Le-am spus parintilor, m-au rugat totusi sa merg chiar daca nu ajuta au sustinut,n-are de ce sa strice.La spital, e un spital de recuperare de fapt, in hol ma astepta familia cu fiul lor in caruciorul cu rotile.Erau zeci de oameni in lobiu-ul imens, nu stiu de ce m-am intors in loc si ochii mi s-au indreptat spre un scaun cu rotile-n care picotea un barbat.Parca mi s-a oprit respiratia.Era el,barbatul din Chevroletul cel alb.Un sfert din ce fusese.se vedeau pe el semnele paraliziei partiale pe partea stinga.Linga el o femeie, nevasta, incerca sa primeasca raspunsuri la niste intrebari.El incerca la rindul lui sa vorbeasca, greu, bilbiit,gijiit,fractiuni de cuvinte nelegate intre ele.Mi-am cerut scuze de la familia baiatului si-am mers la ei .Avusese un grav atac cerebral si consecintele se vedeau, era de cinci ani in scaunul cu rotile,aveau bani cu ce sa plateasca dar recuperarea mergea greu de tot si din cite spunea nevasta multa vreme n-or sa-l mai poata tine acolo...Tu esti cea de la tv? m-a intrebat.Da eu sint cea de la televizor.si vreau sa va ajut.De ce? a intrebat femeia mirata.Am o datorie de platit in fata lui dumnezeu si-am hotarit ca ajutindu-va pe voi mi-o achit, oarecum.Suna romantic ,sentimental, ceva de telenovela toata povestea asta, asa-i? ei bine nu este.Au trecut trei ani de-atunci.Barbatul din Chevrolet si-a revenit in mare parte, merges chiopatind, misca mina stinga destul de greu, vorbeste bine nu-si mai face nevoile pe el, poate sa mearga chiar si in strainatate ceea ce el si nevasta lui fac adesea.Au trecut 15 ani de cind stateam, o servitoare-n statia de autobuz.Acum sint un om care poate sa ajute si ajuta multi oameni.Copiii sint mari, si-au terminat facultatea,fata s-a maritat si-am o nepoata.Merg mult in strainatate ,ajut multora, am succes, am glorie, am de toate insa si-acum stau si ma intreb cum s-au intimplat toate astea ca intr-un roman roz.Ce anume m-a minat sa fac ce-am facut, sa ajung unde-am ajuns,poate omul dinChevroletul alb sa fi trezit in mine dorinta de-a fi altceva decit papusa lui sexuala? Poate cineva sus undeva a hotarit ca pot mai mult sau ca vrea mai mult de la mine ?NU stiu daca exista povesti cu zine, nu cred ca exista, cred ca exista daruri pe care le primim si pe care,intr-un fel sau altul trebuie sa le folosim fiindca asa vrea cine ni le-a dat.Mai cred ca exista-n noi toti puterea de a descoperi darul pe care-l avem fiindca toti il avem, sub o forma sau alta.Si darul asta aduce multumire de om insusi si de cei din jur, de azi,aici,acum,de viitor in care continui sa dai si sa ajuti, sa primesti si sa continui ,prefacind ce-ai primit in alte daruri.Am ,acum cind scriu am 58 de ani si mi se pare ca sint o multime de recuperat.O multime de viata,o multime de sentimente o multime de bine.Ma cheama Cristina Miriam, o sa-mi gasiti numele peste tot in ziare in tara si in strainatate.dar asta nu-mi spune nimic, cine-am fost si cine-am ajuns, acum vreau sa stiu ce-o sa fiu peste 10 ani si peste alti zece....Glumesc.Oare-i viata un sir de coincidente? Oare-s coincidentele necoincidente si drumu-i scris numai mergem pe el cu ideea gresita ca il facem de capul nostru? Si-asa si-asa, dar asta-i filozofie si,cum sa va spun, n-am inclinari spre filozofie cu toata psihologia pecare-am invatat-o desprinzindu-ma de coada maturii.Precis va intrebati daca am acum o femeie care-mi face curatenie si daca-i cer sa-mi faca intr-o zi toate camerele? Nu,nu-i cer.Am o femeie care ma ajuta, e tinara si talentata, daca se apuca de invatat acum, la 36de ani poate sa faca ceva cu ea insasi, da din mina a lehamite cind ii spun, dar nu ma las, pina la urma tot o trimit la o scoala de arte .S-a nascut Odaya, inca o bebelusa a miinilor mele.Maica-sa sustine ca atunci cind i-au dat-o-n brate s-a uitat la ea cu niste ochi mari si castanii.Era frumoasa, relaxata, asta fiindca s-a nascut prin cezariana.Mi-au adus-o s-o vad, a zimbit cu toata gura ei stirba si m-a tras de par de parca voia sa ma apropii de ea.Mi-a gangurit lung in ureche nu stiu ce, oricum ceva dulce in limba pruncilor, dupa care a hotarit sa dea napraznic din picior in urechea mea stinga.E bine si-asa i-am zis, da sa nu exageram cu manifestarile de simpatie ca pe urma nu mai aud ce spui si-i mare pacat.Cam atita-i ce-am vrut sa povestesc....
Postul negru - Obstacole ce pot apărea în timpul postului negru
Obstacole ce pot apărea în timpul postului negru
Adaptarea la post se face în mod gradat.
Dacă ne este mai greu, începem cu o jumătate de zi în care nu mâncăm nimic, dar bem apă. Apoi mărim treptat perioada, până ajungem să ţinem post complet până seara, apoi până a doua zi dimineaţa. În cazul în care simţim efecte neplăcute la nivelul tubului digestiv (greaţă, gust rău în gură, aciditate, fermentaţii etc.) metoda de purificare prin vomă terapeutică (VAMANA DHAUTI) ne poate ajuta să le eliminăm rapid.
Oamenii ar trebui să ia în seamă eficienţa uriaşă a consecvenţei şi rezonanţei aprofundate prin repetarea regulată, care face ca postul de o zi, repetat fără excepţie în fiecare săptămână, timp de luni şi chiar ani de zile, să fie de zeci de ori mai util decât un post de mai multe zile realizat neregulat.
PICĂTURA DE APĂ CARE CADE CONSTANT ÎN ACELAŞI LOC POATE STRĂPUNGE ÎN TIMP CHIAR ŞI PIATRA, PE CÂND UN JET DE APĂ CHIAR FOARTE PUTERNIC, DAR SPORADIC, NU LASĂ NICI O URMĂ.
Postul total este un post de sanatate in adevaratul sens al cuvantului si inseamna abtinerea obligatorie de la mancare, dar cu un consum sporit de lichide. Cine vrea sa il tina, dar trage cu ochiul la frigider, mai bine sa nu se apuce de el, fiindca pierde vremea degeaba. Teama ca in aceasta perioada foamea ar putea deveni chinuitoare este neintemeiata. Sigur ca in primele 2-3 zile se instaleaza o senzatie de foame, pentru ca intreg organismul este supus unor modificari, el fiind obligat sa se readapteze. Dar dupa aceea, senzatia aceasta de foame cedeaza treptat, treptat. Din acest motiv, este recomandabil ca regimul de post sa dureze cel putin 5-7 zile, caci abia dupa aceasta perioada se ajunge la eliminarea totala a reziduurilor si la dezintoxicarea temeinica. Persoanelor care tin acest post pentru prima oara, li se recomanda o cura cu post total, de minimum 5-7 zile! Ideale ar fi insa 1-2 saptamani. O adevarata vacanta pentru toate organele din interiorul corpului nostru.
Adaptarea la post se face în mod gradat.
Dacă ne este mai greu, începem cu o jumătate de zi în care nu mâncăm nimic, dar bem apă. Apoi mărim treptat perioada, până ajungem să ţinem post complet până seara, apoi până a doua zi dimineaţa. În cazul în care simţim efecte neplăcute la nivelul tubului digestiv (greaţă, gust rău în gură, aciditate, fermentaţii etc.) metoda de purificare prin vomă terapeutică (VAMANA DHAUTI) ne poate ajuta să le eliminăm rapid.
Oamenii ar trebui să ia în seamă eficienţa uriaşă a consecvenţei şi rezonanţei aprofundate prin repetarea regulată, care face ca postul de o zi, repetat fără excepţie în fiecare săptămână, timp de luni şi chiar ani de zile, să fie de zeci de ori mai util decât un post de mai multe zile realizat neregulat.
PICĂTURA DE APĂ CARE CADE CONSTANT ÎN ACELAŞI LOC POATE STRĂPUNGE ÎN TIMP CHIAR ŞI PIATRA, PE CÂND UN JET DE APĂ CHIAR FOARTE PUTERNIC, DAR SPORADIC, NU LASĂ NICI O URMĂ.
Postul total este un post de sanatate in adevaratul sens al cuvantului si inseamna abtinerea obligatorie de la mancare, dar cu un consum sporit de lichide. Cine vrea sa il tina, dar trage cu ochiul la frigider, mai bine sa nu se apuce de el, fiindca pierde vremea degeaba. Teama ca in aceasta perioada foamea ar putea deveni chinuitoare este neintemeiata. Sigur ca in primele 2-3 zile se instaleaza o senzatie de foame, pentru ca intreg organismul este supus unor modificari, el fiind obligat sa se readapteze. Dar dupa aceea, senzatia aceasta de foame cedeaza treptat, treptat. Din acest motiv, este recomandabil ca regimul de post sa dureze cel putin 5-7 zile, caci abia dupa aceasta perioada se ajunge la eliminarea totala a reziduurilor si la dezintoxicarea temeinica. Persoanelor care tin acest post pentru prima oara, li se recomanda o cura cu post total, de minimum 5-7 zile! Ideale ar fi insa 1-2 saptamani. O adevarata vacanta pentru toate organele din interiorul corpului nostru.
duminică, 17 februarie 2008
Postul negru - Cui îi este (ne)recomandat postul negru?
Un post negru mai lung de trei zile este bine să fie făcut sub supravegherea unui medic naturist
Cui i se recomanda postul negru
1. Oamenilor sanatosi, pentru care postul reprezinta un mijloc ideal de prevenire a bolii prin dezintoxicarea se se produce în timpul postului. Postul este o modalitate de prelungire a vietii, de intarire a sistemului
imunitar, de confort fizic, sufletesc si spiritual, de evitare a bolilor
civilizatiei, de intârziere a imbatrânirii, de pierdere a kilogramelor in plus (un focar pentru multe boli).
2. Supraponderalii trebuie sa tina de doua ori pe an cure stricte de post de minimum doua saptamâni, alternative cu altele mai scurte, cu sucuri de legume sau ceaiuri de plante.
3. Postul poate fi prelungit pana la vârste inaintate, cu conditia ca persoana in cauza sa fie sanatoasa si sa nu posteasca la batranete pentru intaia oara.
4. Oamenilor aflaţi în situaţii limită şi care au o voinţă puternică, aflaţi în situaţii limită şi care au o motivaţie foarte puternică pentru a ţine post negru
Cui i se interzice postul negru
1. Copiilor si adolescentilor aflati in perioada de crestere (eventual, pot urma o forma mai blânda de post, cu sucuri de legume si fructe, seminte de in etc.)
2. Vârstnicilor, daca sufera de slabiciune de batrânete si nu au mai postit
niciodata.
3. Bolnavilor de Basedow, tuberculoza, boli cronice de stomac, celor aflati in covalescenta, psihopatilor.
4. Pentru femeile gravide si pentru cele care alapteaza,
5. Pentru persoanele cu afectiuni grave,
6. Pentru cele subponderale sau care sufera de anorexie, cu o vitalitate scăzută, hipotensive, cu carenţe grave de minerale şi vitamine
Postul negru are, in schimb, efecte pozitive asupra alergicilor, astmaticilor si diabeticilor si poate calma durerile reumatice.
Cui i se recomanda postul negru
1. Oamenilor sanatosi, pentru care postul reprezinta un mijloc ideal de prevenire a bolii prin dezintoxicarea se se produce în timpul postului. Postul este o modalitate de prelungire a vietii, de intarire a sistemului
imunitar, de confort fizic, sufletesc si spiritual, de evitare a bolilor
civilizatiei, de intârziere a imbatrânirii, de pierdere a kilogramelor in plus (un focar pentru multe boli).
2. Supraponderalii trebuie sa tina de doua ori pe an cure stricte de post de minimum doua saptamâni, alternative cu altele mai scurte, cu sucuri de legume sau ceaiuri de plante.
3. Postul poate fi prelungit pana la vârste inaintate, cu conditia ca persoana in cauza sa fie sanatoasa si sa nu posteasca la batranete pentru intaia oara.
4. Oamenilor aflaţi în situaţii limită şi care au o voinţă puternică, aflaţi în situaţii limită şi care au o motivaţie foarte puternică pentru a ţine post negru
Cui i se interzice postul negru
1. Copiilor si adolescentilor aflati in perioada de crestere (eventual, pot urma o forma mai blânda de post, cu sucuri de legume si fructe, seminte de in etc.)
2. Vârstnicilor, daca sufera de slabiciune de batrânete si nu au mai postit
niciodata.
3. Bolnavilor de Basedow, tuberculoza, boli cronice de stomac, celor aflati in covalescenta, psihopatilor.
4. Pentru femeile gravide si pentru cele care alapteaza,
5. Pentru persoanele cu afectiuni grave,
6. Pentru cele subponderale sau care sufera de anorexie, cu o vitalitate scăzută, hipotensive, cu carenţe grave de minerale şi vitamine
Postul negru are, in schimb, efecte pozitive asupra alergicilor, astmaticilor si diabeticilor si poate calma durerile reumatice.
sâmbătă, 16 februarie 2008
Palatul sufletului
PALATUL SUFLETULUI
Palatul sufletului are o mulţime de încăperi. Fiecare cameră are farmecul, misterul şi parfumul ei unic. Prin multe dintre ele au trecut, sau chiar s-au stabilit, persoane care, de-a lungul anilor, au lăsat daruri spirituale, unii chiar punându-şi amprenta prezenţei, modelând stiluri şi decoraţiuni interioare.
Există însă şi spaţii nevizitabile, sufocate între pereţi tapetaţi cu indiferenţă, spaţii care păstrează scheletele luptelor interioare, ale dramelor şi întrebărilor fără răspuns, şi chiar ciornele corigenţelor emoţionale. Când intrăm uneori, sub pretextul de-a aerisi, de fapt aduşi de porniri obscure, asemenea acelora care revin la locul crimelor comise, ne împleticim în lanţuri de spaime, ne întâmpină, sadic, urletul de lup al temerilor, ne istovesc himerele traumatice ale confruntărilor tenebroase.
Viaţa ne oferă, zgârcit, dreptul sau speranţa de a clădi şi decora coridoare de lumină, săli, nişe şi firide în care stau frumuseţi şi valori niciodată visate. Pe unele dintre ele le descoperim accidental, altele ne sunt interzise. Din păcate pentru noi, planurile de construcţie ale marelui Creator au fost desenate pe hârtia virtuală a imaginaţiei şi nu s-au păstrat. Hotărât lucru, un gest deliberat.
Aşa că sufletele sunt, ele însele, o parte din arsenalul ispitelor sădite în calea noastră, bieţi muritori, plante din Taina dintâi a cunoaşterii, spre a ne face să pornim, din timp în timp, în aventura miraculoasă a explorării vreuneia dintre ele. În mână, ţinut strâns, ghemul de lână din care urmează să desfacem, centimetru cu centimetru, firul Ariadnei. Şi pornim, cu credinţa că suntem bine echipaţi, în expediţia interactivă pe care o numim, neîncăpător cuvânt, iubire.
Ne îndrăgostim, invariabil, de acel unic, sofisticat miracol arhitectonic, iluminat convergent de aşteptări şi speranţe, care se re-creează permanent în fantasme, şi ne cazăm, fără de veste, în noua reşedinţă, dăruind, pe negândite, palatul nostru în schimb. Experienţa fascinantă a unui habitat pe care nu dorim să-l părăsim vreodată.
După o vreme, avem impresia că ne descurcăm pe culoarul principal la fel de bine ca acasă: ştim înălţimea treptelor de la scări şi densitatea fericirii sau a tristeţii din saloane. Dar, în acelaşi timp, nu ne putem opri să nu privim, cu omenească îngrijorare, zăvoarele ferecate de pe ultimele uşi, pe sub care se strecoară lumina, şi pentru ale căror lacăte sperăm să primim sau, de nu, să găsim cheia potrivită.
Viaţa curge totuşi domol, iar fericirea de a fi acolo amestecă vise cu realităţi, prevenind mişcarea filmului pentru albume fotografice a căror calitate credem că poate să reziste timpului. Din timp în timp, suflul obişnuinţei ameninţă să stingă flacăra sfeşnicului care ne luminează paşii prin saloane, obligându-ne la bâjbâiala de care ne temeam, şi-apoi poate veni şi ziua genunchilor juliţi pe trepte, ceea ce duce la dorinţa de a schimba opţiunea de prelungire contractuală. Mai mult, dacă măsurile de întreţinere a locuinţei se lasă aşteptate, ori sentimentele evanescente ale proprietarului vor rezidi intrări, ne vom putea trezi, la fel de fără veste cum am intrat, în stradă.
Ba se mai poate întâmpla ca printre vizitatorii locului să apară vreo persoană calificată în domeniul arhitecturii de interioare, care să sugereze cumva, proprietarului, o schimbare sumară, ca, de pildă, mutarea unui tablou de pe un perete pe altul, pentru a-l pune, zice el, într-o lumină mai bună. O încercare e pe cale de-a se naşte.
Un ciocan loveşte capul unui cui de susţinere şi … peretele sună a gol. Dintr-odată, suntem confruntaţi cu speologica revelaţie a unei descoperiri majore: o imensă încăpere neumblată vreodată de paşi sau umbre. Arhitectul, incitat de generozitatea spaţiului, începe să-l decoreze. Locatarul de drept, neştiutor de existenţa acestui loc, de dimensiuni comparabile cu interiorul unei catedrale gotice, nu-i percepe lipsa.
Bulversat de noua realitate, proprietarul palatului se lasă pradă infatuării şi, îndemnat de entuziasmul noului venit, îşi mută centrul de greutate al preocupărilor în noua zonă de influenţă.
Cu timpul, palatul devine un duplex, cu acces separat pentru fiecare din cei doi, fostul chiriaş şi arhitectul de talent.
Aflaţi în atare situaţie, la o adevărată intersecţie a incursiunii în noi înşine, ne putem întreba: unde începe infidelitatea? Care este punctul de redistribuire a resurselor sentimentale? Cine are în mână capătul pompei de alimentare cu dragoste? Care e ziua fatidică de emitere a cartelelor de raţie zilnică pentru atenţia faţă de partener ?
Şi, ca un făcut, tot atunci privirea ni se opreşte, ca din întâmplare, pe un poster, care avertizează că în ziua bilanţului vom fi evaluaţi nu doar pentru faptele bune şi rele, ci şi pentru absenţa curajului de a lupta pentru păstrarea unei imense trăiri pe care am îngropat-o în cripta renunţării. Pentru ca….?
Sursa:
Palatul sufletului
Autor-Tristan
Palatul sufletului are o mulţime de încăperi. Fiecare cameră are farmecul, misterul şi parfumul ei unic. Prin multe dintre ele au trecut, sau chiar s-au stabilit, persoane care, de-a lungul anilor, au lăsat daruri spirituale, unii chiar punându-şi amprenta prezenţei, modelând stiluri şi decoraţiuni interioare.
Există însă şi spaţii nevizitabile, sufocate între pereţi tapetaţi cu indiferenţă, spaţii care păstrează scheletele luptelor interioare, ale dramelor şi întrebărilor fără răspuns, şi chiar ciornele corigenţelor emoţionale. Când intrăm uneori, sub pretextul de-a aerisi, de fapt aduşi de porniri obscure, asemenea acelora care revin la locul crimelor comise, ne împleticim în lanţuri de spaime, ne întâmpină, sadic, urletul de lup al temerilor, ne istovesc himerele traumatice ale confruntărilor tenebroase.
Viaţa ne oferă, zgârcit, dreptul sau speranţa de a clădi şi decora coridoare de lumină, săli, nişe şi firide în care stau frumuseţi şi valori niciodată visate. Pe unele dintre ele le descoperim accidental, altele ne sunt interzise. Din păcate pentru noi, planurile de construcţie ale marelui Creator au fost desenate pe hârtia virtuală a imaginaţiei şi nu s-au păstrat. Hotărât lucru, un gest deliberat.
Aşa că sufletele sunt, ele însele, o parte din arsenalul ispitelor sădite în calea noastră, bieţi muritori, plante din Taina dintâi a cunoaşterii, spre a ne face să pornim, din timp în timp, în aventura miraculoasă a explorării vreuneia dintre ele. În mână, ţinut strâns, ghemul de lână din care urmează să desfacem, centimetru cu centimetru, firul Ariadnei. Şi pornim, cu credinţa că suntem bine echipaţi, în expediţia interactivă pe care o numim, neîncăpător cuvânt, iubire.
Ne îndrăgostim, invariabil, de acel unic, sofisticat miracol arhitectonic, iluminat convergent de aşteptări şi speranţe, care se re-creează permanent în fantasme, şi ne cazăm, fără de veste, în noua reşedinţă, dăruind, pe negândite, palatul nostru în schimb. Experienţa fascinantă a unui habitat pe care nu dorim să-l părăsim vreodată.
După o vreme, avem impresia că ne descurcăm pe culoarul principal la fel de bine ca acasă: ştim înălţimea treptelor de la scări şi densitatea fericirii sau a tristeţii din saloane. Dar, în acelaşi timp, nu ne putem opri să nu privim, cu omenească îngrijorare, zăvoarele ferecate de pe ultimele uşi, pe sub care se strecoară lumina, şi pentru ale căror lacăte sperăm să primim sau, de nu, să găsim cheia potrivită.
Viaţa curge totuşi domol, iar fericirea de a fi acolo amestecă vise cu realităţi, prevenind mişcarea filmului pentru albume fotografice a căror calitate credem că poate să reziste timpului. Din timp în timp, suflul obişnuinţei ameninţă să stingă flacăra sfeşnicului care ne luminează paşii prin saloane, obligându-ne la bâjbâiala de care ne temeam, şi-apoi poate veni şi ziua genunchilor juliţi pe trepte, ceea ce duce la dorinţa de a schimba opţiunea de prelungire contractuală. Mai mult, dacă măsurile de întreţinere a locuinţei se lasă aşteptate, ori sentimentele evanescente ale proprietarului vor rezidi intrări, ne vom putea trezi, la fel de fără veste cum am intrat, în stradă.
Ba se mai poate întâmpla ca printre vizitatorii locului să apară vreo persoană calificată în domeniul arhitecturii de interioare, care să sugereze cumva, proprietarului, o schimbare sumară, ca, de pildă, mutarea unui tablou de pe un perete pe altul, pentru a-l pune, zice el, într-o lumină mai bună. O încercare e pe cale de-a se naşte.
Un ciocan loveşte capul unui cui de susţinere şi … peretele sună a gol. Dintr-odată, suntem confruntaţi cu speologica revelaţie a unei descoperiri majore: o imensă încăpere neumblată vreodată de paşi sau umbre. Arhitectul, incitat de generozitatea spaţiului, începe să-l decoreze. Locatarul de drept, neştiutor de existenţa acestui loc, de dimensiuni comparabile cu interiorul unei catedrale gotice, nu-i percepe lipsa.
Bulversat de noua realitate, proprietarul palatului se lasă pradă infatuării şi, îndemnat de entuziasmul noului venit, îşi mută centrul de greutate al preocupărilor în noua zonă de influenţă.
Cu timpul, palatul devine un duplex, cu acces separat pentru fiecare din cei doi, fostul chiriaş şi arhitectul de talent.
Aflaţi în atare situaţie, la o adevărată intersecţie a incursiunii în noi înşine, ne putem întreba: unde începe infidelitatea? Care este punctul de redistribuire a resurselor sentimentale? Cine are în mână capătul pompei de alimentare cu dragoste? Care e ziua fatidică de emitere a cartelelor de raţie zilnică pentru atenţia faţă de partener ?
Şi, ca un făcut, tot atunci privirea ni se opreşte, ca din întâmplare, pe un poster, care avertizează că în ziua bilanţului vom fi evaluaţi nu doar pentru faptele bune şi rele, ci şi pentru absenţa curajului de a lupta pentru păstrarea unei imense trăiri pe care am îngropat-o în cripta renunţării. Pentru ca….?
Sursa:
Palatul sufletului
Autor-Tristan
Postul negru - Semnele fireşti ale purificării organismului
Semnele fireşti ale purificării organismului
“A zis Avva Isidor: dacă vă nevoiţi postind după rânduieli, nu vă îngâmfaţi. Dacă vă înfumuraţi cu asta, mai bine mâncaţi carne. Că e mai bine ca omul să mănânce carne, decât să se mândrească şi să se fălească”. (din Patericul egiptean)
Postul declanşează mecanismele de purificare ale organismului
Acţiunea naturală de dizolvare şi de eliminare a impurităţilor din organism poate fi însoţită la începutul postului de unele fenomene mai puţin plăcute: pot să apară înţepături sau dureri acute sau senzaţii uşoare de durere mai surdă, dureri de cap (uneori puternice), palpitaţii, senzaţii de leşin, senzaţii de greaţă şi vomă.
Nu trebuie să ne surprindă că uneori chiar şi după 3-4 zile de post, putem încă să eliminăm materii fecale, cu toate că în mod logic, acestea nu au cum să mai provină din alimente. Acestea se produc datorită unei inversări temporare care se produce la nivelul aparatului digestiv, care, în loc să absoarbă substanţă, ajunge să elimine în traiectul intestinal cantităţi mari de substanţe nocive din întregul corp.
Eliminarea prin urină poate, mai ales în condiţiile în care consumăm suficientă apă, să conducă în exterior cantităţi impresionante de substanţe nocive, ce pot fi remarcate prin culoarea schimbată a acesteia. Pot să apară nuanţe de la galben-pământiu până la maro şi cenuşiu; consistenţa urinei se schimbă, ea chiar creşte. O dată cu înaintarea în perioada de post, se produce o diminuare gradată a cantităţii de urină.
Transpiraţia poate să capete după 2-3 zile sau chiar mai devreme, un miros specific, foarte puternic şi neplăcut; aceasta nu trebuie să ne sperie şi nici să ne determine să recurgem la deodorante cu efect de inhibare a transpiraţiei. Utilizarea substanţelor sintetice cu efect de inhibare a transpiraţiei (deodorante, creme etc.) este nocivă pentru organism, mai ales în această perioadă, datorită faptului că îngreunează procesele naturale de purificare. Este de preferat în această situaţie să folosim apa şi expunerea la aer, eventual câteva substanţe naturale cu efect de parfumare (uleiuri volatile în cantitate mică sau infuzii concentrate din mentă, busuioc etc.). Uneori procesul de transpiraţie poate deveni foarte intens şi aceasta este bine, cu condiţia de a bea suficientă apă, fără însă să exagerăm.
De multe ori, eliminarea impurităţilor corporale nu se realizează numai prin urină, fecale şi transpiraţie. Pielea şi respiraţia sunt solicitate în mai mare măsură, în special pentru cei care nu au mai ţinut niciodată post. Pot să apară: erupţii sau eczeme ale pielii care apoi dispar în mod natural.
Respiraţia poate să capete o perioadă scurtă de timp un miros mai greu, neplăcut.
Fenomenele descrise dispar după 3-4 zile de post complet.
Toate acestea sunt de fapt semne bune, care arată că tocmai ne eliberăm de o mare cantitate din impurităţile acumulate. Cei care se simt tulburaţi când postesc sunt tocmai cei care au cea mai mare nevoie să ţină post.
Atitudinea înţeleaptă în această situaţie este aceea de a aştepta cu răbdare să se încheie acţiunea naturală de eliminare a toxinelor. Este importantă încrederea în transformările binefăcătoare pe care postul le va produce în fiinţa noastră. În scurt timp disconfortul va dispărea făcând loc unei stări de bine şi de linişte interioară. Devenim mai uşori şi mai fericiţi. Aceasta pentru că prin post se elimină chiar şi reziduurile karmice, adică urmele lăsate în fiinţa noastră de greşelile pe care le-am săvârşit în această viaţă ori în cele anterioare, încălcând legile universale ale firii.
“A zis Avva Isidor: dacă vă nevoiţi postind după rânduieli, nu vă îngâmfaţi. Dacă vă înfumuraţi cu asta, mai bine mâncaţi carne. Că e mai bine ca omul să mănânce carne, decât să se mândrească şi să se fălească”. (din Patericul egiptean)
Postul declanşează mecanismele de purificare ale organismului
Acţiunea naturală de dizolvare şi de eliminare a impurităţilor din organism poate fi însoţită la începutul postului de unele fenomene mai puţin plăcute: pot să apară înţepături sau dureri acute sau senzaţii uşoare de durere mai surdă, dureri de cap (uneori puternice), palpitaţii, senzaţii de leşin, senzaţii de greaţă şi vomă.
Nu trebuie să ne surprindă că uneori chiar şi după 3-4 zile de post, putem încă să eliminăm materii fecale, cu toate că în mod logic, acestea nu au cum să mai provină din alimente. Acestea se produc datorită unei inversări temporare care se produce la nivelul aparatului digestiv, care, în loc să absoarbă substanţă, ajunge să elimine în traiectul intestinal cantităţi mari de substanţe nocive din întregul corp.
Eliminarea prin urină poate, mai ales în condiţiile în care consumăm suficientă apă, să conducă în exterior cantităţi impresionante de substanţe nocive, ce pot fi remarcate prin culoarea schimbată a acesteia. Pot să apară nuanţe de la galben-pământiu până la maro şi cenuşiu; consistenţa urinei se schimbă, ea chiar creşte. O dată cu înaintarea în perioada de post, se produce o diminuare gradată a cantităţii de urină.
Transpiraţia poate să capete după 2-3 zile sau chiar mai devreme, un miros specific, foarte puternic şi neplăcut; aceasta nu trebuie să ne sperie şi nici să ne determine să recurgem la deodorante cu efect de inhibare a transpiraţiei. Utilizarea substanţelor sintetice cu efect de inhibare a transpiraţiei (deodorante, creme etc.) este nocivă pentru organism, mai ales în această perioadă, datorită faptului că îngreunează procesele naturale de purificare. Este de preferat în această situaţie să folosim apa şi expunerea la aer, eventual câteva substanţe naturale cu efect de parfumare (uleiuri volatile în cantitate mică sau infuzii concentrate din mentă, busuioc etc.). Uneori procesul de transpiraţie poate deveni foarte intens şi aceasta este bine, cu condiţia de a bea suficientă apă, fără însă să exagerăm.
De multe ori, eliminarea impurităţilor corporale nu se realizează numai prin urină, fecale şi transpiraţie. Pielea şi respiraţia sunt solicitate în mai mare măsură, în special pentru cei care nu au mai ţinut niciodată post. Pot să apară: erupţii sau eczeme ale pielii care apoi dispar în mod natural.
Respiraţia poate să capete o perioadă scurtă de timp un miros mai greu, neplăcut.
Fenomenele descrise dispar după 3-4 zile de post complet.
Toate acestea sunt de fapt semne bune, care arată că tocmai ne eliberăm de o mare cantitate din impurităţile acumulate. Cei care se simt tulburaţi când postesc sunt tocmai cei care au cea mai mare nevoie să ţină post.
Atitudinea înţeleaptă în această situaţie este aceea de a aştepta cu răbdare să se încheie acţiunea naturală de eliminare a toxinelor. Este importantă încrederea în transformările binefăcătoare pe care postul le va produce în fiinţa noastră. În scurt timp disconfortul va dispărea făcând loc unei stări de bine şi de linişte interioară. Devenim mai uşori şi mai fericiţi. Aceasta pentru că prin post se elimină chiar şi reziduurile karmice, adică urmele lăsate în fiinţa noastră de greşelile pe care le-am săvârşit în această viaţă ori în cele anterioare, încălcând legile universale ale firii.
vineri, 15 februarie 2008
Potenţialul nelimitat de Kristopher Raphael
Potentialul Nelimitat
Kristopher Raphael
Despre Ego
Cuvantul Ego este unul din acele cuvinte care este aruncat peste tot in jur in diverse forme, si cu diverse intelesuri, in functie de context. Psihologia spune de exemplu ca exista Ego si Superego. In conversatia de fiecare zi, vorbim despre Ego ca fiind echivalentul sentimentului exagerat al propriei importante. Cu toate acestea, in contextul cresterii spirituale, semnificatia este specifica, si prin intelegerea a ceea ce este egoul si cum se formeaza acesta putem sa ne ocupam de el mai bine. Suntem nevoiti sa ne ocupam de el pentru ca egoul ne impiedica din a ne realiza Potentialul nostru Nelimitat.
In cresterea spirituala, egoul este "corpul pretentiei". Definitia din dictionar pentru "pretentie" este "o afirmatie falsa". Egoul pretinde ca este ceva ce nu este de fapt. Si ceea ce pretinde egoul, este ca el ar fi Sinele Autentic.
Egoul face tot ce poate ca sa mimeze Sinele Autentic. Totusi, el nu este capabil sa fie acesta. Asa cum egoul este fals si Sinele Autentic este adevarat, tot ce poate sa faca egoul este sa pretinda ca poate crea aceleasi calitati ca si Divinul. De exemplu egoul incearca sa creeze domnia, ceea ce este un aspect bun, care insemneaza a avea control asupra propriei vieti si persoane, dar nu reuseste decat sa creeze dominatia, care este control prin oprimare. Egoul incearca sa creeze iubire, dar nu reuseste decat sa creeze co-dependenta. Egoul incearca sa creeze pentru sine imputernicire (care este intotdeauna intovarasita de modestie), insa nu reuseste decat sa creeze putere si control, in deficitul altora. Egoul incearca sa creeze implinire si multumire in viata, dar nu reuseste decat sa creeze o fericire temporara, care curand dispare si se transforma in nemultumire.
Egoul poate doar pretinde ca el creeaza calitatile sinelui Divin. Totusi el
stie foarte bine sa se prefaca si de la o varsta frageda poate convinge o persoana
medie ca el [sinele egotic] este cel adevarat.
Egoul se incrusteaza adanc in societate. El permeaza
familiile noastre, scolile noastre, si locul nostru de munca.
Chiar si religiile noastre sunt incarcate de ego. La un preot care predica despre
abstinenta sexuala de exemplu, chipul pe care ni-l prezinta poate sa fie diferit de modul cum actioneaza el insusi. Acesta este "falsul", sau egoul. Egoul este atat de raspandit incat multi oameni nici nu mai cunosc si altceva. Din aceasta cauza legatura noastra cu sinele nostru Autentic se pierde de la o varsta tanara, fiind inlocuita cu ceva care nu este adevarat, cu personalitatea falsa care este egoul.
Egoul s-a incrustat in constiinta umanitatii de la inceputurile timpurilor omenesti.
Iata o povestire despre inceputul egoului.
Cu mult timp in urma, cand soarele petrecuse doar un ciclu in jurul Stelei Sursa, Unicul
Supra Suflet se juca cu dimensiunea fizica, visand particele din sine in trupuri omenesti.
La inceput s-a extins pe sine si a visat o fiinta omeneasca in sistemul de viata a pamantului.
A inceput cu o fiinta umana, apoi a mai visat inca una. Acestul lucru a fost interesant,
facand trecerea de la Unitate la Individualitate. Corpurile individuale si expereinta individualitatii erau o noua experienta pentru Supra Suflet.
Cand o fiinta omeneasca se intalnea cu alta pe pamant, ele stiau ca sunt la fel, adica
doar extensiuni ale aceluiasi suflet. Ele se salutau una pe alta ca si cum s-ar fi salutat pe sine:
"Salutare mie", spunea una. "Salutare mie", raspundea cealalta.
Pe masura ce Supra Sufletul se juca cu extensiunile sale in dimensiunea fizica, se crea o idee:
"Acest lucru este atat de amuzant. Ce de experiente noi traiesc! Ce ar fi daca fiecare extensiune ar pretinde ca nu este eu? Acest lucru ar fi si mai amuzant!"
Acum, de fiecare data cand o fiinta omeneasca o saluta pe alta, fiecare pretindea ca nu este din aceeasi sursa ca si cealalta. Ele se salutau reciproc cu "Salutare tie, care nu esti eu".
Pe masura ce acest lucru s-a repetat s-au nascut tot mai multi oameni care pretindeau ca nu sunt din aceeasi sursa. In curand o alta entitate a inceput sa prinda forma. Aceasta entitate era egoul. El traia prin prefacatorie. Pe masura ce egoul deveni din ce in ce mai puternic, fiintele omenesti uitara faptul ca se prefaceau.
Datorita egoului, darul Individualitatii se transforma in blestemul scindarii.
Pentru a vindeca ceea ce este Ego un lucru de folos este intelegerea modului in care egoul se formeaza in noi, ca indivizi. Egoul este imbinat cu ranile noastre. Cand suntem copii mici suntem spontani in mod natural. Ne exprimam sentimentele pe moment. In multe familii insa emotiile spontane sunt desconsiderate, si de aceea curand invatam sa le suprimam. Indata ce auzim primul "Nu", sau "nu e voie sa faci asta", incepem sa ne schimbam. Un copil mic doreste in mod natural sa placa celor care il ingrijesc. Atunci cand cei care il au in grija exprima neplacere fata de exprimarea copilului, acesta, ca sa faca placere parintilor sai, va incepe sa-si suprime simtirea sa proprie. Ce se intampla atunci cand ne suprimam expresivitatea este ca suprimam chiar ceea ce suntem. Alcatuim o fata diferita pe care o aratam oamenilor. Pretindem ca simtim altceva decat ceea ce simtim. Cand pretindem ca suntem ceva ce nu suntem, apare egoul.
Parintii, scoala si societatea au anumite asteptari despre cum ar trebui sa actionam, si ce ar trebui sa fim. O mama doreste ca fiica ei sa fie o printesa, cand ea de fapt se simte mai bine jucandu-se ca un baietoi. Fetita incearca (pretinde) a fi printesa ca sa o multumeasca pe mama ei, si astfel apare egoul. Un tata vrea ca fiul lui sa fie campionul sportiv care el n-a reusit sa devina el insusi, cand de fapt fiul este interesat mai mult sa cante la chitara. Baiatul isi suprima dorinta de a exprima muzica, si incearca sa devina campionul sportiv, ceea ce i-a cerut tatal lui sa fie. El se schimba in altceva care nu este de fapt, si atunci apare egoul.
Abuzul de orice forma, fie fizic, fie emotional, cauzeaza trauma. Cand suntem copii credem ca tot ce se intampla se intampla pentru ca NOI am facut ceva gresit. Intr-o zi tata vine acasa beat. Intram in bucatarie si vedem cum arunca cu scaunele in jur. El ne vede ca intram in incapere si urla la noi zicand ca daca nu ne-am fi nascut familia n-ar avea atatea probleme. In ziua urmatoare este dragut cu noi (are remuscari) si ne spune ca ne cumpara bicicleta. Insa in ziua urmatoare iarasi vine beat si furios. A uitat total de bicicleta pe care ne-a promis-o. Acest leitmotiv se repeta. De fiecare data incercam sa intelegem ce am facut oare ca sa-l maniem atat de tare pe tata, si ce ar trebui sa facem ca sa-l facem sa se simta bine. Ni se face rusine de ceea ce suntem. In incercarea noastra disperata de a-l multumi pretindem ca suntem cineva ce nu suntem, si egoul se inradacineaza adanc. Trauma (ranirea) apare atunci cand, copil fiind, una din necesitatile noastre de baza nu este indeplinita. Trei asemenea necesitati sunt "iubirea", "acceptarea" si "aprobarea". Daca esti de exemplu nascut ca fata, si stii ca tatal tau voia baiat, atunci nu te simti acceptata. Apare o rana, ti se face rusine ca esti ceea ce esti, si incerci sa fii altcineva. Aceasta incercare de a fi altcineva devine un teren fertil pentru ego. Sa zicem de exemplu ca de la o varsta frageda simti dorinta puternica sa canti la un instrument muzical. Acest lucru iti confera implinire si bucurie profunda. Totusi, parintii vor ca tu sa devii doctor. Ei dezaproba dorinta ta de a canta la un instrument muzical. Aceasta lipsa de aprobare cauzeaza o trauma si tu incerci sa te schimbi ca sa obtii aprobarea parintilor. Iti suprimi dorinta de a canta si studiezi din greu ca sa fii doctorul care au vrut parintii tai sa fii. Aceasta schimbare a sinelui in altceva, pentru a face placere altora, da nastere unui ego.
Un copil este abandonat de o mama care nu este capabila sa se descurce in viata. La un nivel profund copilul simte ca nu este iubit.
Copilul creste in familii adoptive. In fiecare noua casa copilul incearca sa se transforme in ceva care sa fie iubit de catre parintii sai adoptivi. Indata ce copilul se schimba in acest fel, se naste egoul.
Pe la varsta de sase ani, deja majoritatea oamenilor sunt ferm fixati in ego. Ei si-au format o anumita personalitate (persoana falsa) in incercarea de a fi ceea ce ei cred ca ingrijitorii lor doresc ca ei sa fie. Nu mai este mult pana cand ei pierd contactul cu Sinele Autentic, care este fiecare cu adevarat.
Datorita faptului ca suntem adanc inradacinati in ego, ne este dificil sa cunoastem cine suntem. Fiecare strat al egoului ne taie contactul cu sinele nostru Autentic, cu sinele Divin. Pentru majoritatea oamenilor nu este cunoscut decat atat, falsul sine, sau egoul. Datorita faptului ca ei traiesc fixati in spatiul sinelui fals, vietile lor sunt in mare parte false. Tot ce stiu ei este ceea ce incearca egoul sa creeze. O persoana poate sa intre intr-o relatie sau sa iasa din ea, de ex, incercand sa afle ceea ce ei cred ca este "iubire". Cu toate astea incercarea egoului de a iubi se dovedeste ca nu este nimic mai mult decat o forma de co-dependenta.
Co-dependenta apare atunci cand incercam sa determinam pe cineva sa ne implineasca anumite necesitati pe care le avem, si pe care doar noi insine le putem implini. Cand suntem raniti in copilarie, se formeaza un gol in corpul nostru energetic. Acest gol atrage persoane care noi credem ca pot sa umple golul respectiv. Totusi, golurile formate in timpul copilariei nu pot fi vindecate decat de-la-sine-la- sine. Cei care ne-au crescut au cauzat ranile acestea si golurile care au rezultat atunci cand nu ne-au implinit una din necesitatile de baza, insa atunci cand noi insine devenim adulti numai noi insine avem puterea de a ne satisface necesitatea care nu a fost implinita.
Cu alte cuvinte, daca nu am primit iubire in copilarie, o cerinta de baza nu a fost indeplinita, si s-a format o trauma. Aceasta cauzeaza un gol in corpul energetic. Ca sa vindecam rana trebuie sa gasim ceea ce nu ne-a fost dat, in acest exemplu a fost prezentata lipsa iubirii, si sa ne oferim acest ceva care ne este necesar. In acest caz noi trebuie sa iubim copilul nostru interior, baietel sau fetita, pentru a-l creste sau a o creste mare. Atunci cand ne implinim de-la-sine-la- sine necesitatile noastre inca neimplinite, ne vindecam de fapt rana si umplem golul cu iubirea pentru Sine.
In relatia co-dependenta insa nici una din partile implicate in relatie nu si-a indeplinit lucrul pe care trebuiau sa-l faca pentru propria vindecare. Golurile din corpul lor energetic atrag pe altii care ei cred ca pot sa le umple golurile respective. Ei se simt minunat cand sunt cu cineva care poate sa le umple energetic si emotional golurile. Ei cred ca aceasta este iubire. Dar nu este iubire. Este co-dependenta, care porneste de la ego. Atunci cand o persoana nu si-a facut vindecarea necesara si cand cealalta persoana pleaca, golurile lor raman larg deschise si ei simt o mare durere. Aceasta este co-dependenta. Fiecare persoana depinde de alta ca sa-i umple golurile.
Ca oameni fiecare avem necesitati de baza, in a primi de la alti oameni iubire, companie, si asa mai departe. Cu toate acestea, atunci cand necesitatea este una care nu a fost indeplinita in copilarie, cum ar fi iubirea, acceptarea si aprobarea, si cand un gol s-a format deja, numai noi insine putem sa implinim aceste necesitati, de-la-sine-la- sine. Incercarea de a face pe altcineva sa ne umple un asemenea gol este ego. Este incercarea egoului de a crea iubire.
Relatiile care sunt cele mai capabile sa evolueze cel mai profund in iubire si intimitate adevarata, sunt cele in care ambele parti si-au facut lucrul de vindecare prin care sa-si vindece ranile si sa-si umple golurile. In asemenea relatii iubirea adevarata, care nu poate sa vina decat de la Sinele Autentic, poate creste si inflori. Egoul este atat de impregnat in societate si indivizi incat de cele mai multe ori oamenii nu cunosc alt punct de referinta. Ceea ce o persoana obisnuita descrie ca fiind fericire, iubire, implinire, libertate, putere, si asa mai departe, nu sunt nimic mai mult decat imitatii create cu istetime de catre ego. Nu este de mirare deci faptul ca oamenii au atatea dificultati in relatii, cariera si familie. Cele mai multe idealuri sunt bazate pe ceva creat de catre ego. Adevarata iubire, putere, implinire si libertate nu pot sa vina decat de la ce este cu adevarat Sinele Autentic, sau Sinele Divin.
Din copilarie noi adunam ego, foaie peste foaie. Parte din calea noastra spirituala este desprinderea acestor straturi de ego, asa cum desprindem
foile de ceapa. Pe masura ce desprindem fiecare foaie ne apropiem mai mult de ceea ce este adevarat in sine.
Egoul se impregneaza in noi la o varsta foarte frageda. Ca o boala genetica el ne este dat mai departe de catre parintii nostri. Egoul este principala sursa a disfunctiei din familiile si societatile noastre. Toti suntem traumatizati mai mult sau mai putin. Aceasta traumatizare este cea care provoaca probleme potentialului nostru. Ea se manifesta prin dificultati in relatiile dintre noi, nefericire, lipsuri, dificultati in gasirea unui serviciu care sa ne faca sa ne simtim impliniti, si asa mai departe. A vindeca egoul si a reveni la Sinele Autentic este ingredientul esential prin care putem sa ne realizam Potentialul nostru Nelimitat.
O intrebare care apare deseori este "cum pot sa determin diferenta intre dorinta data de ego si dorinta care vine de la Sinele Divin"?
Dorintele egoului si dorintele adevarate, care vin de la Sinele Divin, au caracteristici diferite care pot sa ne ajute sa facem distinctia intre ele.
Dorintele adevarate de obicei sunt de lunga durata. Ele pot deveni mai intense in anumite perioade ale vietii, insa in general ele constituie o tema sau un fir care se continua de-a lungul vietii. Daca ai avut o dorinta de lunga durata care iti apare mereu din profunzime, este foarte posibil ca ea sa fie o dorinta a Sinelui Divin. Alta modalitate de a ne monitoriza dorintele este prin a ne imagina ca ele s-au realizat, si de a ne imagina implinirea care ne vine prin realizarea lor. De exemplu, vrei sa-ti cumperi o masina noua pe care ai vazut-o in reclamele comerciale. Iti face placere sa te gandesti la ideea de a avea masina. Imagineaza-ti ca ai masina timp de doi ani. Crezi ca bucuria aceea se va fi sters ? Sau va continua masina sa te multumeasca?
Ce fel de multumire iti va da masina? Este oare o multumire de moment sau este o multumire profunda, de durata? S-ar putea sa fie oricare. Pentru unii, o masina noua poate reprezenta o dorinta adevarata, ca o extensiune a sinelui. Ea aduce multumire. Pentru altii insa o masina poate fi ceva care ii multumeste pe moment, insa dupa un timp ea devine la fel ca oricare alt lucru pe care il poseda.
Atunci cand privim la o dorinta, un alt lucru pe care putem sa-l monitorizam este profunzimea sa. Este oare o dorinta de suprafata sau vine ea din profunzimea noastra? In general, dorintele adevarate vin din profunzimea sinelui nostru. Dorintele superficiale vin de la ego.
In contextul potentialului nostru nelimitat, aspectele noastre Divine nelimitate pot veni doar printr-un potential care este bazat pe adevar. Atunci cand potentialul nostru este acoperit de strat dupa strat de sine neadevarat, devine un lucru dificil sa ne realizam potentialul nostru nelimitat.
Aspectul nostru nelimitat se structureaza atunci cand el intra in potentialul nostru. El actioneaza foarte mult asa cum face apa atunci cand intra intr-o tava de facut cuburi de ghiata. Daca tava este sparta, apa se scurge afara si nu se formeaza cuburile de ghiata. Alternativ, chiar daca apa poate sa stea in tava, ghiata care se formeaza se poate deforma din cauza faptului ca tava era sparta. La fel este si ceea ce se intampla cu potentialul nostru nelimitat. Esenta nelimitata, atunci cand intra in potentialul nostru care ii da structura, devine manifesta in viata noastra. Cu toate acestea, daca structura este acoperita de ego, esenta nelimitata nu poate sa intre in potentialul nostru, ci se scurge prin noi ca printr-o tava sparta de facut ghiata. Pe de alta parte, daca nelimitarea noastra reuseste totusi sa intre in potentialul nostru dar noi suntem fixati in ego, nelimitarea poate fi pervertita. Atunci cand se petrece asa ceva, ceea ce se manifesta in viata noastra va arata altfel decat ar fi trebuit sa arate potentialul nostru nelimitat.
Ca sa ne realizam potentialul nelimitat trebuie sa devenim deci constienti de felul in care egoul ne blocheaza. Trebuie sa identificam locul unde viata noastra este construita pe fals, pe pretentie. Cum spuneam in capitolul intai, primul pas este constientizarea. Fii constient de felul cum lucrezi. Fii constient de mecanismul propriei gandiri. Noteaza-ti cum raspunzi si cum reactionezi la anumite situatii, persoane si lucruri. Fii constient de orice fel de obiceiuri pe care le ai atunci cand raspunzi. Fii martor si observa-te pe tine insuti/insati in fiecare aspect al vietii tale.
Un Procedeu de Dezmembrare a Egoului
In continuare este prezentat un procedeu care, atunci cand este folosit in mod consistent, va incepe sa dezmembreze egoul. Egoul este corpul Pretentiei. El pretinde a fi ceva ce nu este. El nu poate exista in lumina adevarului. Adevarul ne cere sa fim cinstiti. In orice situatie, intreaba-te acest lucru: "sunt eu complet cinstit cu mine insumi/insami? "
Intreaba-te aceasta intrebare inainte de a lua o decizie, oricat de mica sau de mare ar fi ea.
Intreaba-te inainte de a incepe sa spui cuiva ceva. Intreaba-te inainte de a cere ceva cuiva.
Fii constient de ceea ce gandesti. Atunci cand chibzuiesti sau eziti intre doua alternative,
intreaba-te daca esti complet cinstit cu tine.
Fa-ti un obicei din a trai cu integritate. Integritatea este legata de cuvantul "integral".
A fi integral, sau integru, insemneaza a fi intreg, sau nedivizat.
Egoul creeaza compartimentari in sine. S-ar putea sa aratam o fata sefului nostru,
alta fata persoanei cu care suntem intimi, si iarasi alta fata familiei noastre.
Ne schimbam depinzand de persoana cu care suntem.
Fiecare schimbare a sinelui este echivalenta cu o sub-personalitate. Deseori aceste sub-personalitati
nu se cunosc una pe alta. Acest lucru este un teren fertil pentru ego. Atunci cand avem sub-personalitati nu suntem
intregi sau integrali. Pentru a avea integritate trebuie sa fim complet cinstiti cu noi insine.
Cu fiecare actiune, intreaba-te: "actionez eu cu integritate? "
Tine-ti atentia treaza atunci cand lucrezi cu acest procedeu. Noteaza orice fel de rezistenta pe care o simti.
Pe masura ce lucrezi cu acest procedeu, vei incepe sa stirbesti si sa slabesti stransoarea pe care o are egoul asupra ta.
Acest lucru va permite nelimitarii sa curga prin tine.
2002, 2003 Lightwurks, LLC. Kristopher Raphael
Kristopher Raphael
Despre Ego
Cuvantul Ego este unul din acele cuvinte care este aruncat peste tot in jur in diverse forme, si cu diverse intelesuri, in functie de context. Psihologia spune de exemplu ca exista Ego si Superego. In conversatia de fiecare zi, vorbim despre Ego ca fiind echivalentul sentimentului exagerat al propriei importante. Cu toate acestea, in contextul cresterii spirituale, semnificatia este specifica, si prin intelegerea a ceea ce este egoul si cum se formeaza acesta putem sa ne ocupam de el mai bine. Suntem nevoiti sa ne ocupam de el pentru ca egoul ne impiedica din a ne realiza Potentialul nostru Nelimitat.
In cresterea spirituala, egoul este "corpul pretentiei". Definitia din dictionar pentru "pretentie" este "o afirmatie falsa". Egoul pretinde ca este ceva ce nu este de fapt. Si ceea ce pretinde egoul, este ca el ar fi Sinele Autentic.
Egoul face tot ce poate ca sa mimeze Sinele Autentic. Totusi, el nu este capabil sa fie acesta. Asa cum egoul este fals si Sinele Autentic este adevarat, tot ce poate sa faca egoul este sa pretinda ca poate crea aceleasi calitati ca si Divinul. De exemplu egoul incearca sa creeze domnia, ceea ce este un aspect bun, care insemneaza a avea control asupra propriei vieti si persoane, dar nu reuseste decat sa creeze dominatia, care este control prin oprimare. Egoul incearca sa creeze iubire, dar nu reuseste decat sa creeze co-dependenta. Egoul incearca sa creeze pentru sine imputernicire (care este intotdeauna intovarasita de modestie), insa nu reuseste decat sa creeze putere si control, in deficitul altora. Egoul incearca sa creeze implinire si multumire in viata, dar nu reuseste decat sa creeze o fericire temporara, care curand dispare si se transforma in nemultumire.
Egoul poate doar pretinde ca el creeaza calitatile sinelui Divin. Totusi el
stie foarte bine sa se prefaca si de la o varsta frageda poate convinge o persoana
medie ca el [sinele egotic] este cel adevarat.
Egoul se incrusteaza adanc in societate. El permeaza
familiile noastre, scolile noastre, si locul nostru de munca.
Chiar si religiile noastre sunt incarcate de ego. La un preot care predica despre
abstinenta sexuala de exemplu, chipul pe care ni-l prezinta poate sa fie diferit de modul cum actioneaza el insusi. Acesta este "falsul", sau egoul. Egoul este atat de raspandit incat multi oameni nici nu mai cunosc si altceva. Din aceasta cauza legatura noastra cu sinele nostru Autentic se pierde de la o varsta tanara, fiind inlocuita cu ceva care nu este adevarat, cu personalitatea falsa care este egoul.
Egoul s-a incrustat in constiinta umanitatii de la inceputurile timpurilor omenesti.
Iata o povestire despre inceputul egoului.
Cu mult timp in urma, cand soarele petrecuse doar un ciclu in jurul Stelei Sursa, Unicul
Supra Suflet se juca cu dimensiunea fizica, visand particele din sine in trupuri omenesti.
La inceput s-a extins pe sine si a visat o fiinta omeneasca in sistemul de viata a pamantului.
A inceput cu o fiinta umana, apoi a mai visat inca una. Acestul lucru a fost interesant,
facand trecerea de la Unitate la Individualitate. Corpurile individuale si expereinta individualitatii erau o noua experienta pentru Supra Suflet.
Cand o fiinta omeneasca se intalnea cu alta pe pamant, ele stiau ca sunt la fel, adica
doar extensiuni ale aceluiasi suflet. Ele se salutau una pe alta ca si cum s-ar fi salutat pe sine:
"Salutare mie", spunea una. "Salutare mie", raspundea cealalta.
Pe masura ce Supra Sufletul se juca cu extensiunile sale in dimensiunea fizica, se crea o idee:
"Acest lucru este atat de amuzant. Ce de experiente noi traiesc! Ce ar fi daca fiecare extensiune ar pretinde ca nu este eu? Acest lucru ar fi si mai amuzant!"
Acum, de fiecare data cand o fiinta omeneasca o saluta pe alta, fiecare pretindea ca nu este din aceeasi sursa ca si cealalta. Ele se salutau reciproc cu "Salutare tie, care nu esti eu".
Pe masura ce acest lucru s-a repetat s-au nascut tot mai multi oameni care pretindeau ca nu sunt din aceeasi sursa. In curand o alta entitate a inceput sa prinda forma. Aceasta entitate era egoul. El traia prin prefacatorie. Pe masura ce egoul deveni din ce in ce mai puternic, fiintele omenesti uitara faptul ca se prefaceau.
Datorita egoului, darul Individualitatii se transforma in blestemul scindarii.
Pentru a vindeca ceea ce este Ego un lucru de folos este intelegerea modului in care egoul se formeaza in noi, ca indivizi. Egoul este imbinat cu ranile noastre. Cand suntem copii mici suntem spontani in mod natural. Ne exprimam sentimentele pe moment. In multe familii insa emotiile spontane sunt desconsiderate, si de aceea curand invatam sa le suprimam. Indata ce auzim primul "Nu", sau "nu e voie sa faci asta", incepem sa ne schimbam. Un copil mic doreste in mod natural sa placa celor care il ingrijesc. Atunci cand cei care il au in grija exprima neplacere fata de exprimarea copilului, acesta, ca sa faca placere parintilor sai, va incepe sa-si suprime simtirea sa proprie. Ce se intampla atunci cand ne suprimam expresivitatea este ca suprimam chiar ceea ce suntem. Alcatuim o fata diferita pe care o aratam oamenilor. Pretindem ca simtim altceva decat ceea ce simtim. Cand pretindem ca suntem ceva ce nu suntem, apare egoul.
Parintii, scoala si societatea au anumite asteptari despre cum ar trebui sa actionam, si ce ar trebui sa fim. O mama doreste ca fiica ei sa fie o printesa, cand ea de fapt se simte mai bine jucandu-se ca un baietoi. Fetita incearca (pretinde) a fi printesa ca sa o multumeasca pe mama ei, si astfel apare egoul. Un tata vrea ca fiul lui sa fie campionul sportiv care el n-a reusit sa devina el insusi, cand de fapt fiul este interesat mai mult sa cante la chitara. Baiatul isi suprima dorinta de a exprima muzica, si incearca sa devina campionul sportiv, ceea ce i-a cerut tatal lui sa fie. El se schimba in altceva care nu este de fapt, si atunci apare egoul.
Abuzul de orice forma, fie fizic, fie emotional, cauzeaza trauma. Cand suntem copii credem ca tot ce se intampla se intampla pentru ca NOI am facut ceva gresit. Intr-o zi tata vine acasa beat. Intram in bucatarie si vedem cum arunca cu scaunele in jur. El ne vede ca intram in incapere si urla la noi zicand ca daca nu ne-am fi nascut familia n-ar avea atatea probleme. In ziua urmatoare este dragut cu noi (are remuscari) si ne spune ca ne cumpara bicicleta. Insa in ziua urmatoare iarasi vine beat si furios. A uitat total de bicicleta pe care ne-a promis-o. Acest leitmotiv se repeta. De fiecare data incercam sa intelegem ce am facut oare ca sa-l maniem atat de tare pe tata, si ce ar trebui sa facem ca sa-l facem sa se simta bine. Ni se face rusine de ceea ce suntem. In incercarea noastra disperata de a-l multumi pretindem ca suntem cineva ce nu suntem, si egoul se inradacineaza adanc. Trauma (ranirea) apare atunci cand, copil fiind, una din necesitatile noastre de baza nu este indeplinita. Trei asemenea necesitati sunt "iubirea", "acceptarea" si "aprobarea". Daca esti de exemplu nascut ca fata, si stii ca tatal tau voia baiat, atunci nu te simti acceptata. Apare o rana, ti se face rusine ca esti ceea ce esti, si incerci sa fii altcineva. Aceasta incercare de a fi altcineva devine un teren fertil pentru ego. Sa zicem de exemplu ca de la o varsta frageda simti dorinta puternica sa canti la un instrument muzical. Acest lucru iti confera implinire si bucurie profunda. Totusi, parintii vor ca tu sa devii doctor. Ei dezaproba dorinta ta de a canta la un instrument muzical. Aceasta lipsa de aprobare cauzeaza o trauma si tu incerci sa te schimbi ca sa obtii aprobarea parintilor. Iti suprimi dorinta de a canta si studiezi din greu ca sa fii doctorul care au vrut parintii tai sa fii. Aceasta schimbare a sinelui in altceva, pentru a face placere altora, da nastere unui ego.
Un copil este abandonat de o mama care nu este capabila sa se descurce in viata. La un nivel profund copilul simte ca nu este iubit.
Copilul creste in familii adoptive. In fiecare noua casa copilul incearca sa se transforme in ceva care sa fie iubit de catre parintii sai adoptivi. Indata ce copilul se schimba in acest fel, se naste egoul.
Pe la varsta de sase ani, deja majoritatea oamenilor sunt ferm fixati in ego. Ei si-au format o anumita personalitate (persoana falsa) in incercarea de a fi ceea ce ei cred ca ingrijitorii lor doresc ca ei sa fie. Nu mai este mult pana cand ei pierd contactul cu Sinele Autentic, care este fiecare cu adevarat.
Datorita faptului ca suntem adanc inradacinati in ego, ne este dificil sa cunoastem cine suntem. Fiecare strat al egoului ne taie contactul cu sinele nostru Autentic, cu sinele Divin. Pentru majoritatea oamenilor nu este cunoscut decat atat, falsul sine, sau egoul. Datorita faptului ca ei traiesc fixati in spatiul sinelui fals, vietile lor sunt in mare parte false. Tot ce stiu ei este ceea ce incearca egoul sa creeze. O persoana poate sa intre intr-o relatie sau sa iasa din ea, de ex, incercand sa afle ceea ce ei cred ca este "iubire". Cu toate astea incercarea egoului de a iubi se dovedeste ca nu este nimic mai mult decat o forma de co-dependenta.
Co-dependenta apare atunci cand incercam sa determinam pe cineva sa ne implineasca anumite necesitati pe care le avem, si pe care doar noi insine le putem implini. Cand suntem raniti in copilarie, se formeaza un gol in corpul nostru energetic. Acest gol atrage persoane care noi credem ca pot sa umple golul respectiv. Totusi, golurile formate in timpul copilariei nu pot fi vindecate decat de-la-sine-la- sine. Cei care ne-au crescut au cauzat ranile acestea si golurile care au rezultat atunci cand nu ne-au implinit una din necesitatile de baza, insa atunci cand noi insine devenim adulti numai noi insine avem puterea de a ne satisface necesitatea care nu a fost implinita.
Cu alte cuvinte, daca nu am primit iubire in copilarie, o cerinta de baza nu a fost indeplinita, si s-a format o trauma. Aceasta cauzeaza un gol in corpul energetic. Ca sa vindecam rana trebuie sa gasim ceea ce nu ne-a fost dat, in acest exemplu a fost prezentata lipsa iubirii, si sa ne oferim acest ceva care ne este necesar. In acest caz noi trebuie sa iubim copilul nostru interior, baietel sau fetita, pentru a-l creste sau a o creste mare. Atunci cand ne implinim de-la-sine-la- sine necesitatile noastre inca neimplinite, ne vindecam de fapt rana si umplem golul cu iubirea pentru Sine.
In relatia co-dependenta insa nici una din partile implicate in relatie nu si-a indeplinit lucrul pe care trebuiau sa-l faca pentru propria vindecare. Golurile din corpul lor energetic atrag pe altii care ei cred ca pot sa le umple golurile respective. Ei se simt minunat cand sunt cu cineva care poate sa le umple energetic si emotional golurile. Ei cred ca aceasta este iubire. Dar nu este iubire. Este co-dependenta, care porneste de la ego. Atunci cand o persoana nu si-a facut vindecarea necesara si cand cealalta persoana pleaca, golurile lor raman larg deschise si ei simt o mare durere. Aceasta este co-dependenta. Fiecare persoana depinde de alta ca sa-i umple golurile.
Ca oameni fiecare avem necesitati de baza, in a primi de la alti oameni iubire, companie, si asa mai departe. Cu toate acestea, atunci cand necesitatea este una care nu a fost indeplinita in copilarie, cum ar fi iubirea, acceptarea si aprobarea, si cand un gol s-a format deja, numai noi insine putem sa implinim aceste necesitati, de-la-sine-la- sine. Incercarea de a face pe altcineva sa ne umple un asemenea gol este ego. Este incercarea egoului de a crea iubire.
Relatiile care sunt cele mai capabile sa evolueze cel mai profund in iubire si intimitate adevarata, sunt cele in care ambele parti si-au facut lucrul de vindecare prin care sa-si vindece ranile si sa-si umple golurile. In asemenea relatii iubirea adevarata, care nu poate sa vina decat de la Sinele Autentic, poate creste si inflori. Egoul este atat de impregnat in societate si indivizi incat de cele mai multe ori oamenii nu cunosc alt punct de referinta. Ceea ce o persoana obisnuita descrie ca fiind fericire, iubire, implinire, libertate, putere, si asa mai departe, nu sunt nimic mai mult decat imitatii create cu istetime de catre ego. Nu este de mirare deci faptul ca oamenii au atatea dificultati in relatii, cariera si familie. Cele mai multe idealuri sunt bazate pe ceva creat de catre ego. Adevarata iubire, putere, implinire si libertate nu pot sa vina decat de la ce este cu adevarat Sinele Autentic, sau Sinele Divin.
Din copilarie noi adunam ego, foaie peste foaie. Parte din calea noastra spirituala este desprinderea acestor straturi de ego, asa cum desprindem
foile de ceapa. Pe masura ce desprindem fiecare foaie ne apropiem mai mult de ceea ce este adevarat in sine.
Egoul se impregneaza in noi la o varsta foarte frageda. Ca o boala genetica el ne este dat mai departe de catre parintii nostri. Egoul este principala sursa a disfunctiei din familiile si societatile noastre. Toti suntem traumatizati mai mult sau mai putin. Aceasta traumatizare este cea care provoaca probleme potentialului nostru. Ea se manifesta prin dificultati in relatiile dintre noi, nefericire, lipsuri, dificultati in gasirea unui serviciu care sa ne faca sa ne simtim impliniti, si asa mai departe. A vindeca egoul si a reveni la Sinele Autentic este ingredientul esential prin care putem sa ne realizam Potentialul nostru Nelimitat.
O intrebare care apare deseori este "cum pot sa determin diferenta intre dorinta data de ego si dorinta care vine de la Sinele Divin"?
Dorintele egoului si dorintele adevarate, care vin de la Sinele Divin, au caracteristici diferite care pot sa ne ajute sa facem distinctia intre ele.
Dorintele adevarate de obicei sunt de lunga durata. Ele pot deveni mai intense in anumite perioade ale vietii, insa in general ele constituie o tema sau un fir care se continua de-a lungul vietii. Daca ai avut o dorinta de lunga durata care iti apare mereu din profunzime, este foarte posibil ca ea sa fie o dorinta a Sinelui Divin. Alta modalitate de a ne monitoriza dorintele este prin a ne imagina ca ele s-au realizat, si de a ne imagina implinirea care ne vine prin realizarea lor. De exemplu, vrei sa-ti cumperi o masina noua pe care ai vazut-o in reclamele comerciale. Iti face placere sa te gandesti la ideea de a avea masina. Imagineaza-ti ca ai masina timp de doi ani. Crezi ca bucuria aceea se va fi sters ? Sau va continua masina sa te multumeasca?
Ce fel de multumire iti va da masina? Este oare o multumire de moment sau este o multumire profunda, de durata? S-ar putea sa fie oricare. Pentru unii, o masina noua poate reprezenta o dorinta adevarata, ca o extensiune a sinelui. Ea aduce multumire. Pentru altii insa o masina poate fi ceva care ii multumeste pe moment, insa dupa un timp ea devine la fel ca oricare alt lucru pe care il poseda.
Atunci cand privim la o dorinta, un alt lucru pe care putem sa-l monitorizam este profunzimea sa. Este oare o dorinta de suprafata sau vine ea din profunzimea noastra? In general, dorintele adevarate vin din profunzimea sinelui nostru. Dorintele superficiale vin de la ego.
In contextul potentialului nostru nelimitat, aspectele noastre Divine nelimitate pot veni doar printr-un potential care este bazat pe adevar. Atunci cand potentialul nostru este acoperit de strat dupa strat de sine neadevarat, devine un lucru dificil sa ne realizam potentialul nostru nelimitat.
Aspectul nostru nelimitat se structureaza atunci cand el intra in potentialul nostru. El actioneaza foarte mult asa cum face apa atunci cand intra intr-o tava de facut cuburi de ghiata. Daca tava este sparta, apa se scurge afara si nu se formeaza cuburile de ghiata. Alternativ, chiar daca apa poate sa stea in tava, ghiata care se formeaza se poate deforma din cauza faptului ca tava era sparta. La fel este si ceea ce se intampla cu potentialul nostru nelimitat. Esenta nelimitata, atunci cand intra in potentialul nostru care ii da structura, devine manifesta in viata noastra. Cu toate acestea, daca structura este acoperita de ego, esenta nelimitata nu poate sa intre in potentialul nostru, ci se scurge prin noi ca printr-o tava sparta de facut ghiata. Pe de alta parte, daca nelimitarea noastra reuseste totusi sa intre in potentialul nostru dar noi suntem fixati in ego, nelimitarea poate fi pervertita. Atunci cand se petrece asa ceva, ceea ce se manifesta in viata noastra va arata altfel decat ar fi trebuit sa arate potentialul nostru nelimitat.
Ca sa ne realizam potentialul nelimitat trebuie sa devenim deci constienti de felul in care egoul ne blocheaza. Trebuie sa identificam locul unde viata noastra este construita pe fals, pe pretentie. Cum spuneam in capitolul intai, primul pas este constientizarea. Fii constient de felul cum lucrezi. Fii constient de mecanismul propriei gandiri. Noteaza-ti cum raspunzi si cum reactionezi la anumite situatii, persoane si lucruri. Fii constient de orice fel de obiceiuri pe care le ai atunci cand raspunzi. Fii martor si observa-te pe tine insuti/insati in fiecare aspect al vietii tale.
Un Procedeu de Dezmembrare a Egoului
In continuare este prezentat un procedeu care, atunci cand este folosit in mod consistent, va incepe sa dezmembreze egoul. Egoul este corpul Pretentiei. El pretinde a fi ceva ce nu este. El nu poate exista in lumina adevarului. Adevarul ne cere sa fim cinstiti. In orice situatie, intreaba-te acest lucru: "sunt eu complet cinstit cu mine insumi/insami? "
Intreaba-te aceasta intrebare inainte de a lua o decizie, oricat de mica sau de mare ar fi ea.
Intreaba-te inainte de a incepe sa spui cuiva ceva. Intreaba-te inainte de a cere ceva cuiva.
Fii constient de ceea ce gandesti. Atunci cand chibzuiesti sau eziti intre doua alternative,
intreaba-te daca esti complet cinstit cu tine.
Fa-ti un obicei din a trai cu integritate. Integritatea este legata de cuvantul "integral".
A fi integral, sau integru, insemneaza a fi intreg, sau nedivizat.
Egoul creeaza compartimentari in sine. S-ar putea sa aratam o fata sefului nostru,
alta fata persoanei cu care suntem intimi, si iarasi alta fata familiei noastre.
Ne schimbam depinzand de persoana cu care suntem.
Fiecare schimbare a sinelui este echivalenta cu o sub-personalitate. Deseori aceste sub-personalitati
nu se cunosc una pe alta. Acest lucru este un teren fertil pentru ego. Atunci cand avem sub-personalitati nu suntem
intregi sau integrali. Pentru a avea integritate trebuie sa fim complet cinstiti cu noi insine.
Cu fiecare actiune, intreaba-te: "actionez eu cu integritate? "
Tine-ti atentia treaza atunci cand lucrezi cu acest procedeu. Noteaza orice fel de rezistenta pe care o simti.
Pe masura ce lucrezi cu acest procedeu, vei incepe sa stirbesti si sa slabesti stransoarea pe care o are egoul asupra ta.
Acest lucru va permite nelimitarii sa curga prin tine.
2002, 2003 Lightwurks, LLC. Kristopher Raphael
Postul negru - Ieşirea din postul negru
Ieşirea din postul negru
*Orice prost poate să ţină post, dar numai un înţelept reuşeşte să procedeze corect la revenirea din post.” celebrul scriitor englez care era adept al dietei vegetariene*. George Bernard Shaw
Este extrem de importanta, pentru ca organismul trebuie reînvăţat sa functioneze la parametrii normali. O trecere brusca la alimentatia normala poate afecta stomacul, ficatul, fierea si intestinele, punându-ne chiar in pericol viata.
In principiu, trecerea de la post la alimentatia obisnuita trebuie sa dureze un sfert – jumătate din totalul zilelor de post.
La prima masă după un post de 24 de ore cel mai bine e să mâncăm o salată de fructe sau legume crude şi să evităm alimentele mai grele (lactate, uleioase) pe care le putem consuma după 2-3 ore.
Pentru posturile de 1-3 zile perioda de revenire este de minim 1 zi.
Putem servi câte puţin, treptat, de la o zi la alta, din următoarele alimente:
- un măr (cu coaja cu tot si foarte bine mestecat) + ceaiuri de plante,
- 4-5 prune înmuiate in apa (dimineata),
- supa de legume, inclusiv zarzavaturile fierte in ea (roşii, varză), pasate
- pireuri cu foarte puţin ulei
- infuzii îndulcite cu puţină miere
- iaurt
- polen
- fulgi de cereale
- miere si puţină branza de vaci cu verdeturi
- salată de legume (varză şi morcovi)
*Orice prost poate să ţină post, dar numai un înţelept reuşeşte să procedeze corect la revenirea din post.” celebrul scriitor englez care era adept al dietei vegetariene*. George Bernard Shaw
Este extrem de importanta, pentru ca organismul trebuie reînvăţat sa functioneze la parametrii normali. O trecere brusca la alimentatia normala poate afecta stomacul, ficatul, fierea si intestinele, punându-ne chiar in pericol viata.
In principiu, trecerea de la post la alimentatia obisnuita trebuie sa dureze un sfert – jumătate din totalul zilelor de post.
La prima masă după un post de 24 de ore cel mai bine e să mâncăm o salată de fructe sau legume crude şi să evităm alimentele mai grele (lactate, uleioase) pe care le putem consuma după 2-3 ore.
Pentru posturile de 1-3 zile perioda de revenire este de minim 1 zi.
Putem servi câte puţin, treptat, de la o zi la alta, din următoarele alimente:
- un măr (cu coaja cu tot si foarte bine mestecat) + ceaiuri de plante,
- 4-5 prune înmuiate in apa (dimineata),
- supa de legume, inclusiv zarzavaturile fierte in ea (roşii, varză), pasate
- pireuri cu foarte puţin ulei
- infuzii îndulcite cu puţină miere
- iaurt
- polen
- fulgi de cereale
- miere si puţină branza de vaci cu verdeturi
- salată de legume (varză şi morcovi)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
