marți, 13 februarie 2007

Cătina albă - HIPPOPHAE RHAMNOIDES L.

CĂTINA ALBĂ
HIPPOPHAE RHAMNOIDES L.

"Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate, totul este nimic."
"Nouă zecimi din fericirea noastră au la bază sănătatea.. Cu aceasta, totul este izvor de plăcere, iar fără ea nu este nici un bine, indiferent de natură; chiar celelalte bunuri subiective, însuşirile spiritului, ale sentimentului şi temperamentului sunt discordante şi foarte tulburi:"
"De aceea, nu este neînsemnat faptul că, înainte de orice, ne întrebăm unii pe alţii de starea de sănătăţii şi ne urăm să ne simţim bine; căci,, într-adevăr, aceasta este, de departe, principalul în fericirea omului. De aici, reiesei că cea mai mare dintre nebunii este de a sacrifica sănătatea, indiferent de motiv: fie că este pentru câştig sau pentru avansare, pentru ştiinţă sau pentru renume; cu atât mai puţin pentru plăceri şi desfătări trecătoare.
Sănătatea ar trebui să se afle deasupra tuturor acestora."
ARTHUR SCHOPENHAUER



Familia: Elaeagnaceae
Denumiri stiintifice internationale: HIPPOPHAE RHAMNOIDES L.
Denumiri comerciale: catină cenuşie, catină de râu.


Caractere de recunoastere a plantei
Arbust tufos care prezinta in sol radacini superficiale cu nodozitati azotoase. Tulpina ramificata, inalta de 2-6 m, scoarta brun-inchisa care se transforma intr-un ritidom brazdat. Frunze liniar-lanceolate, cu nervura mediana evidenta, scurt petiolate, pe fata inferioara cenusii argintii, cu solzi ruginii, dispuse altern. Flori unisexuat dioice, galbene-ruginii, cele mascule grupate in inflorescente globuloase, iar cele femele in raceme. Infloreste in lunile III-IV. Fructe drupe "false", ovoide, carnoase, portocalii, cu un sambure tare.
Cere multa lumina directa, nu suporta umbra sau acoperire.


Ecologie, raspandire in flora spontana si zonare in cultura
ECOLOGIE SI RASPANDIRE: creste in palcuri sau tufarisuri intinse, pe nisipuri si pietrisuri, pe prundisurile din lungul raurilor, izlazuri, coaste pietroase. Prefera formatiuni geologice salinifere, din regiunea litorala pana in etajul montan; pe mari suprafete in Subcarpatii Munteniei si Moldovei, intre Olt si Siret, insular in Delta Dunarii. Extrem de rezistenta la seceta si ger, nepretentioasa la sol, solicita lumina directa.
Datorita capacitatii mari de drajonare, catina alba se utilizeaza pentru consolidarea terenurilor in panta, dar si sub forma de gard viu, avand in vedere numerosii spini puternici care impiedica patrunderea iepurilor si a altor animale in spatiile care necesita protectie (livezi, podgorii, diverse culturi).
La noi in tara, catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, incepand din bazinul superior al Siretului pana la Olt.
In agricultura, ea se foloseste in unele zone pentru imbogatirea in azot a solurilor, datorita nodozitatilor similare celor intalnite la leguminoase (voi vorbi despre acestea mai pe larg), dar si pentru consolidarea terenurilor predispuse la eroziune datorita capacitatii mari de drajonare.
In subcarpatii Moldovei se intalneste pe vaile raurilor Bistrita, Trotus, Putna si Milcov. In zona subcarpatica a judetului Buzau catina alba are o frecventa mai mare decat in alte zone din Romania. De asemenea, se mai intalneste pe vaile raurilor Teleajen si Dambovita, precum si in Delta Dunarii. Prezenta catinei albe este insa semnalata de profesorul Ion Simionescu inca din secolul 19 pe vaile Prahovei si Siretului, in palcuri mixte de catina rosie - Tamarix gallica - si catina alba - Hippophae rhamnoides. La acea vreme profesorul Simionescu observa doar caracterul de planta decorativa a catinei. Dansul scria:
"Cand trenul te duce spre Sinaia, un decor frumos se prezinta ochiului, prin viroagele din apropierea Campinei. Malurile, numai rapi, colorate cand ca huma, vinete, cand galbene, galbenul nisipului, cand mai albie, gresia dezgolita ori chiar caramiziu, sunt impestritate de dese tufe argintii, pe crengile carora stau ciucur bobite portocalii

Istoric
In cele patru carti ale farmacopeei chinezesti atribuite perioadei dinastiei Tang (907 d.Hr.), preparatele din catina sunt frecvent utilizate pentru tratamentul bolilor de piele sau ale tubului digestiv.
In tratatul clasic de medicina tibetana "Rgyus Bzi" din sec. VIII e.n. se recomand[ utilizarea fructelor de catina in alimentatia şerpaşilor, în ascensiuni, datorită proprietăţilor nutritive de excepţie. Pe continentul european, n Grecia, exista insemnari privind importanta catinei ramase de la Dioscorid si Teophast care recomandau catina în hrana cailor de curse pentru sporirea masei musculare şi a luciului pielii. de altfel denumirea botanica de "hippophae" provine de la "hippo=cal" si "phaos= a straluci"
Este cunoscut[ de secole utilizarea catinei ca remediu pentru ingrijirea pielii si drept component al produselor cosmetice cu actiune nutritiva, revitalizanta si de refacere. Produsul este folosit în medicina estică şi foarte recent în cea vestică pentru tratamentul rănilor la nivelul tegumentelor şi mucoaselor.
Uleiul de cătină acţionează pentru vindecarea unor maladii ale pielii, ca: eritemele, uscăciune, mâncărimile, durerile, eczemele, psoriazisul. Capacitatea cătinei de a stimula regenerarea pielii s-a dovedit utilă în tratamentul arsurilor, rănilor cu vindecare lentă şi ulceraţiilor, datorită conţinutului bogat în componente nutritive esenţiale pentru sănătatea pielii şi în special încetinirea procesului de îmbătrânire.
În 1985 la Combinatul Chimic Giurgiu a avut loc un accident de pe urma căruia au rezultat 6 arşi de grad III şi IV cu suprafeţe peste 50%. Prof. universitar I. Brad, părintele cătinei în România, a tratat personal aceşti pacienţi şi 3 dintre ei au fost salvaţi cu pansamente cu ulei de cătină.
În Rusia, unde creşte pe suprafeţe extrem de întinse, este numită "Ananas Siberian" datorită sucului plăcut, dar şi datorită proprietăţilor revigorante. primele produse cu cătină au fost utilizate în alimentaţia cosmonauţilor sovietici datorită organismului la acţiunea radiaţiilor cosmice.
În China se obţin băturile revigorante "Shawikang" şi "Jianibao", introduse obligatoriu în alimentaţia sportivilor - pentru prima dată la Olimpiada de la Seul.
Denumirea corectă în limba engleză a cătinei este "Sea Buckthorn" şi este dată de faptul că în Anglia tufele sau arbuştii ţepoşi de cătină cresc pe dunele de nisip ale litoralului. La fel, în limba germană se numeşte "Sanddorn" şi se traduce prin spin de nisip.
Cătina este o componentă tradiţională a produselor farmaceutice de origine vegetală în Tibet, unde este denumită "Star-Bu" sau "Dhar-Bu".
• Catina este raspandita pe toate continentele, crescand in munti pana la inaltimi mari (pana la 2.000 de metri in Alpi si pana la 5.000 de metri in Himalaya).


Tehnologie de cultura
Catina se prezinta ca un arbust inalt de 1,5 - 3,5 m, cu numerosi tepi puternici. In functie de conditiile de clima si sol, ea creste diferit, si anume ca tufa joasa taratoare in zonele aride si pe soluri sarace, sau sub forma arborescenta de 8-10 m inaltime pe soluri fertile. Catina alba intra pe rod in anul 3 de la plantare si are o durata de productie de 18-20 de ani. Sistemul radicular este foarte bine dezvoltat, raspandit mai mult la suprafata solului, la 20 cm adancime si are mare capacitate de drajonare. Pe radacinile catinei se formeaza nodozitati fixatoare de azot, ca la leguminoase.
Aceste nodozitati sunt formatiuni simbiotice produse de bacterii din genurile Rhizobium, Azotobacter, Clostridium, bacterii fixatoare de azot care traiesc libere in sol. Acestea patrund in planta prin perisorii absorbanti printr-un mecanism de atractie chimica (recent s-a descoperit ca bacteriile sunt atrase de flavone secretate de radacina) si se instaleaza in interiorul radacinii plantei unde formeaza formatiuni globuloase cu aspect de noduri. Formarea acestor formatiuni este avantajata de prezenta unor microelemente ca bor, molibden, calciu si sulf. In interiorul nodozitatilor bacteriile se dezvolta, se inmultesc si fixeaza azotul atmosferic, transformandu-l in azot asimilabil. Bacteria isi insuseste de la planta zaharuri si alte substante pe care nu si le poate sintetiza, iar planta utilizeaza azotul organic fixat de bacterii.
Tulpina catinei are o scoarta neteda, de culoare bruna-verzuie, care cu timpul se inchide la culoare. O particularitate a catinei este prezenta a numerosi spini puternici, lignificati, foarte ascutiti. Toate cresterile anuale de pe tulpina si ramuri se termina cu astfel de ghimpi.
Frunzele sunt mici, dispuse altern, scurt petiolate, cu limbul ingust si lung de 5-6 cm, cu perisori solzosi de culoare cenusie-argintie pe ambele fete. De la aceasta caracteristica ii vine si denumirea populara de catina alba. Frunzele sunt ele insele bogate in vitamina C.
Catina alba este o specie unisexuat dioica, avand plante deopotriva femele si barbatesti. Plantele barbatesti sunt mai viguroase decat cele femele, au ramuri anuale mai lungi, mai groase si de culoare inchisa, precum si mugurii mai mari. Florile barbatesti sunt grupate in conuri scurte de culoare bruna, si se afla pe ramurile anuale. Florile femele sunt grupate cate 10-12 intr-un racem foarte scurt.
Fructele sunt drupe false, mici, de forma variabila, de la ovoida la globuloasa, chiar turtita. Culoarea lor predominanta este portocalie, cu treceri spre galben. Mai rar apar si fructe de culoare rosie. Fiind in numar foarte mare, foarte scurt pedunculate si asezate unul langa altul, fructele imbraca ramurile ca un manson. Pulpa fructelor este de culoare galbena sau portocalie, foarte suculenta si lasa pete unsuroase. Fructele de catina au un miros placut si aromat, dar nu se consuma cu placere in stare proaspata, fiind acre si astringente. La maturitate completa, ele pierd multa aciditate si au aroma particulara, mai puternica atunci cand recoltatul se face dupa inghet.
Catina alba infloreste in aprilie mai, cand temperatura medie diurna este de 12-15°C si se desfasoara pe o perioada de 15 zile. Plantele mascule infloresc mai devreme, in timp ce plantele femele infloresc o data cu infrunzirea. Polenizarea se face cu ajutorul vantului si al insectelor. La sfarsitul perioadei de inflorire, florile femele polenizate evolueaza spre fructe.
Maturarea fructelor incepe in luna august, in primele saptamani. Fructele se ingalbenesc, iar semintele sunt complet formate si sunt capabile sa germineze. Culoarea pielitei si a pulpei se intensifica, fructele crtesc in volum. La sfarsitul lui septembrie inceputul lui octombrie fructele ajung la maturitate optima. Daca recoltarea se face cu intarziere, calitatea fructelor se depreciaza, acestea crapa si pierd din suc.
In plantatii, catina alba intra pe rod din anul al treilea. In perioada optima de productie se obtin cantitati ce pot depasi 25 tone/ha. Dupa 18-20 de ani, catina intra in declin, cresterile vegetative sunt mici, productie scade foarte mult, iar plantele incep sa se usuce total sau partial.
Catina alba este deosebit de adaptabila diferitelor conditii climaterice, ea crescand in zonele submontane si montane dar si in zona de podis. Este intalnita indeosebi pe prundisuri, rape, sau la liziere.
In privinta temperaturii, catina este putin pretentioasa, suportand temperaturi joase de pana la -35 °C, raportandu-se cazuri de supravietuire chiar dupa geruri de -40 °C. Aceeasi rezistenta o manifesta si la temperaturi pozitive excesive, la temperaturi la nivelul solului de pana la + 45 °C.
Catina are insa nevoie de foarte multa lumina, productia optima se obtine in zonele in care planta este expusa direct la soare, pe toata perioada zilei.
Fata de umiditate, catina se adapteaza foarte usor, rezistand la cele mai cumplite secete din zona temperate, dar si la inundatiile temporare.
Catina este un arbust adaptabil pana la extrem pe orice tip de sol, pe terenuri uscate, prundisuri, dar si pe cernoziumuri si soluri brun-roscate. Uimitor, catina creste chiar si pe soluri saraturoase, pe care alte specii nu se pot dezvolta.
Profesorul David Davidescu aminteste de catina alba ca facand parte, alaturi de catina de rau (Tamarix pailassi), din grupul plantelor lemnoase din flora spontana care suporta o concentratie mai mare de saruri (0,15%).
Chiar daca aceasta planta manifesta o rezistenta sporita, la infiintarea plantatiilor in general se va evita un astfel de sol, iar daca totusi suntem nevoiti sa cultivam pe sol saraturat, se vor aplica amendamente chimice pentru corectarea reactiei alcaline a solului. Profesorul Davidescu sugereaza urmatoarele substante:

1. Gips - este amendamentul cel mai des folosit la imbunatatirea solurilor saraturoase. Este etalon in masurarea valorii de acidifiere (=100).
2. Fosfogips - rezulta ca deseu in procesul de fabricare a acidului fosforic sau a fosfatului trisodic. Are o valoare de acidifiere de 80% fata de gips.
3. Acifer - se obtine prin imbibarea cu acid sulfuric a unui amestec de sulfat de fier, sulfat de aluminiu si sulfat de calciu. Are valoarea de acidifiere de 260% fata de gips.
4. Sulfat de aluminiu - produs incolor, solubil in apa, cu val oare de acidifiere 72%
5. Sulfat de fier - sare cristalina verde, valoare de acidifiere 72%
6. Sulf - valoarea de acidifiere 550%
7. Clorura de calciu
8. Praf de lignit
9. Carbonat de calciu
Utilizarea acestor amendamente se face dupa norme bine stabilite, in functie de cantitatea de saruri din sol, dupa analize riguroase. Sunt o sumedenie de conditii ce trebuie avute in seama, orizontul de saraturare, repartizarea sarurilor pe profil, continutul in saruri a panzei freatice, etc. In caz contrar, reactia solului poate fi una contrara asteptarilor. Se recomanda asadar consultarea inginerului agronom inainte de aplicarea oricaror fertilizanti, amendamente sau agenti chimici de combatere a bolilor si daunatorilor.
Fertilizarea solului se impune numai in plantatiile situate pe terenuri sarace, subtiri, unde plantele se dezvolta foarte incet si cresterile sunt mici. In aceste cazuri, la plantarea puietilor se dubleaza cantitatea de ingrasaminte organice si chimice, iar o data la 3 ani se administreaza 20-30 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha superfosfat, 200 kg/ha sare potasica. Pe astfel de terenuri se aplica lucrarea cu paraplaul, un plug in forma de sageata care ridica brazda dar nu o si intoarce. In cazul in care solul este mentinut in plantatie ca ogor negru, gunoiul de grajd se ingroapa imediat dupa imprastiere la o adancime potrivita.
Pe solurile fertile sau potrivit de fertile ingrasamintele incorporate la infiintarea plantatiei sunt suficiente pana cand planta se aprovizioneaza singura cu azotul atmosferic.
Totodata este indicat adaosul de mranita in cazul infiintarii de plantatii prin drajoni. Mranita ofera mediul perfect pentru dezvoltarea sistemului radicular insuficient al drajonului.

Serpeni 11 : are fructe foarte mari, in medie de 0,5 g, de forma ovala sau cilindrica, de culoare portocalie deschis, uniforma pe toata suprafata, cu peduncul lung de 3-4 mm, ceea ce usureaza recoltarea manuala. Planta este viguroasa, cu cresteri puternice, drepte, de culoare gri deschis, prevazute cu spini mari, lungi.
Este un soi precoce si foarte productiv, se obtin in medie 8-10 kg de fructe/planta, in primul an de rod. Dupa jumatatea lunii octombrie recoltarea se poate face prin scuturare.

Delta 1 : de asemenea cu fructe mari, usor alungite, de culoare portocalie, cu peduncul scurt de 2 mm. Tufa este foarte viguroasa si mult ramificata, cu spinii lungi si rigizi. Culoarea ramurilor este gri in primii 2 ani, cu nuante de maro pe partea umbrita. Intra pe rod destul de tarziu, si se pot recolta 6-7 kg/planta.

Murgesti 1 : are un fruct frumos de marime mijlocie, aproape rotund, de culoare portocalie, lucios. Tufa este viguroasa, aerisita si rodeste aproape de baza. Cresterile de 1-2 ani au culoarea gri deschis, cu spini rari dar puternici. Productia este medie, de 4-6 kg/planta.

Maracineni 1 : fructul de marime mijlocie, rotund, de culoare galben intens. Tufa este potrivit de viguroasa, nu depaseste 1,8 m in inaltime, si are fructele aglomerate, dispuse sub forma de manson, ceea ce ingreuneaza recoltarea. Rodeste abundent si constant 8-10 kg/planta.
Un specific al soiului se datoreaza taliei mici, care permite plantarea la distante de 3/1,5 m, cu productie de pana la 22 t/ha.

Delta 3 : un soi rar cu cresteri viguroase si tendinta de a forma trunchi. Nu prezinta spini. Are fructe rotunde portocalii, de marime mijlocie spre mica. Pe lemnul batran fructifica pe formatiuni scurte, cu mari aglomerari de fructe.
In flora spontana, cresc plantele cu fructe portocalii, rotunde si mijlocii ca marime.
Sunt mai multe metode de inmultire care se preteaza acestei specii. Cele mai importante sunt:

Inmultirea prin butasi : Butasirea este o metoda de inmultire vegetativa prin care portiuni de ramuri sau lastari sunt puse la inradacinat in conditii optime controlate, dupa desprinderea de planta mama. Butasul poate avea lungimea de 18-22 cm si un diametru la baza de 6-10 mm.
In functie de varsta fragmentului detasat, distingem butasirea in uscat, la care se utilizeaza ramuri de peste 1 an. Butasirea in verde se face dupa cum se poate subintelege din denumirea, cu ramuri verzi, aceasta se practica in lunile de vara, cu precadere in iunie-iulie, ramuri tinere care necesita o tehnologie superioara - ele se cresc in solarii cu ceata artificiala si se pot aplica adaosuri cu substante favorizante inradacinarii (auxine). Butasirea in sistem intensiv se face in sere cu temperatura controlata, tot sub ceata artificiala, si cu incalzirea solului la 22°C.
In cazul butasirii in sistem clasic se recomanda plantarea butasilor la 10-15 cm unul de altul, pe biloane.

Inmultirea prin drajoni : Drajonarea este capacitatea plantelor de a produce lastari direct din mugurii adventivi aflati la nivelul coletului. Capacitatea mare de drajonare a catinei permite recoltarea drajonilor si folosirea lor direct pentru plantare. De cele mai multe ori, drajonii tineri au un sistem radicular slab dezvoltat, din care cauza randamentul de prindere la plantare nu este cel mai bun. Se recomanda fertilizarea terenului destinat plantarii drajonilor si adaos de mranita.

Inmultirea prin marcote : Marcotajul este o metoda de inmultire similara butasirii, cu diferenta ca lastarul nu este detasat de planta mama. Este o metoda de inmultire cel mai des utilizata la vita de vie. Catina se preteaza la marcotajul prin musuroire. Tehnica utilizata este cea clasica. Musuroiul se desface de regula dupa 2 ani, cand marcotele sunt foarte bine inradacinate, iar de la o planta se pot obtine 10-12 marcote.

Inmultirea prin seminte : Semintele de catina pot germina din momentul in care fructul a inceput sa-si schimbe culoarea in galben sau portocaliu. Insa, cu cat fructele sunt mai coapte si puterea de germinare creste proportional. Pentru extragerea semintelor, fructele bine coapte se zdrobesc, se preseaza printr-o sita deasa pentru a se desprinde din invelisul protector.
Dezavantajul acestei metode fata de butasire si marcotaj este impurificarea soiurilor, primele doua fiind tipuri de inmultire vegetativa prin care caracteristicile plantei mama se transmit fidel in descendenta.
Semintele se spala bine, se usuca la umbra in curent de aer, dupa care se pastreaza in saculeti de panza pana la data semanatului. Dintr-un kilogram de fructe se obtin 80-90 g de samanta. Rezultate mai bune se obtin la semanarea de primavara. Terenul destinat insamantarii trebuie sa fie curat, cu sol usor, maruntit si fertilizat. Inainte de semanat, semintele se stratifica timp de 30 de zile in nisip sau in pamant umed, la temperaturi de 3-5 °C. Pentru rezultate mai bune se practica inmuierea semintelor timp de 30 de ore inainte de semanat in apa curata, la temperatura camerei. Dupa ce se scot din apa, semintele se dezinfecteaza timp de 10 minute intr-o solutie de hipermanganat de potasiu (KMnO7) sau termic, mai complicat, la 70°C timp de 3-4 zile. Desi metoda termica este mult mai costisitoare, este indicata atunci cand nu suntem siguri de materialul biologic pe care il avem la dispozitie. Dezinfectarea chimica cu permanganat este eficienta impotriva fungilor si a bacteriilor, ineficienta impotriva unor eventuale infectii virale. Termoterapia actioneaza si impotriva virusurilor.
Semintele se seamana in straturi la distanta de 12-15 cm, 20-25 cm sau 30-35 cm, in functie de soi, dupa care puietii vor ramane in acelasi loc 1, 2 sau 3 ani. Adancimea de semanat este de 1 cm, iar cantitatea de samanta este de 2-3 g/m2.
Semintele se pot trata impotriva ciupercii Pytium debaryanum, iar pamantul se trateaza saptamanal cu hipermanganat de potasiu de concentratie 1 la mie timp de 30-35 zile de la rasarire. In timpul vegetatiei se efectueaza lucrarile normale de ingrijire.

Inmultirea prin puieti : se presupune in acest caz ca dispunem deja de materialul saditor si nu ne ramane decat sa il plantam. Plantarea se face clasic, precedata de fasonarea radacinilor (scurtarea lor) la 6-8 cm si mocirlirea radacinilor intr-un amestec de nisip, argila si gunoi de grajd timp de 15 minute. Plantarea puietilor se poate face toamna si primavara. Este mai recomandata toamna, din mai multe motive :
- perioada de plantare este mai lunga
- temperaturile sunt mai blande
- precipitatiile se acumuleaza in sol ceea ce permite ca radacinile fasonate sa se cicatrizeze, si sa realizeze un contact intre ele si particulele de sol. In acest caz, procentul de prindere se apropie de 100%.

Puietii plantati din toamna pornesc primavara normal in vegetatie, cu cresteri viguroase, iar lemnul se matureaza inainte de venirea inghetului. Imediat dupa plecarea in vegetatie se mai efectueaza o lucrare de taiere in verde, cu scopul de a stimula formarea coroanei, dar si cu scop de fasonare a acesteia, dupa preferinte, in functie de tipul de conducere preconizat. Despre acestea, in randurile imediat urmatoare.

Inmultirea prin altoi: altoirea se practica indeosebi la speciile lemnoase, de arbori si arbusti. Este o metoda de inmultire a soiurilor valoroase, aplicata in tara noastra de foarte mult timp. Profesorul Ioan Ionescu de la Brad aminteste peste 10 tipuri de altoire in tratatele sale de agricultura, printre primele de acest gen din Romania. Altoirea presupune unirea a doi parteneri : port-altoiul si altoiul, primul avand sistem radicular bine dezvoltat, si altoiul, detasat de la o planta cu caracteristici valoroase, pe care vrem sa o replicam. In urma unei astfel de operatii reusite rezulta un individ care prezinta insusirile urmarite, insusirile plantei mama (productivitate, vigurozitate, etc).
Compatibilitatea intre cei doi parteneri este o conditie esentiala reusitei altoirii. Aceasta metoda se foloseste mai rar in cazul catinei, dar ea se aplica indeosebi in ameliorare sau pentru raspandirea soiurilor certificate in plantatii.

Inmultire prin metode moderne: se utilizeaza din ce in ce mai mult pe plan mondial. Dezavantajele legate de pretul ridicat, tehnologia necesara si cerinta de personal calificat sunt depasite de principalele avantaje ale acestor metode, legate mai ales de obtinerea de material saditor liber de virusuri, obtinerea materialului intr-o cantitate foarte mare (de ordinul milioanelor) intr-un timp scurt si intr-un spatiu redus. Metodele sunt deosebit de utile in cazul speciilor la care metodele traditionale de inmultire vegetativa sau sexuata nu dau randament.
Dintre aceste metode de care aminteam, fac parte culturile de meristeme, apexuri, fragmente foliare, etc. Aceste culturi se realizeaza in laboratoare, pe medii de cultura speciale si in conditii aseptice.
La catina acest mod de inmultire (micropropagarea) face apanajul laboratoarelor de cercetare, in sensul producerii unor noi soiuri, devirozarilor, diferitelor studii biochimice, histologice, etc.
In incheiere, as recomanda celor care doresc sa infiinteze o astfel de plantatie sa isi procure materialul biologic din surse autorizate, respectiv de la institutele de cercetari din tara, unde el este obtinut tocmai prin metodele amintite mai sus. Institutele de la Maracineni, Stefanesti, Fundulea sunt institutii prestigioase care s-au remarcat de-a lungul timpului prin brevetarea unor soiuri valoroase, din diferite specii cultivate. Din experienta, stiu ca specialistii de acolo sunt oricand bucurosi sa ofere informatii despre modul de achizitie a puietilor.
In primul rand, in functie de relief si tipul de sol se alege directia randurilor. Pe terenurile in panta predispuse la eroziune se alege plantarea in triunghi, cu varful corespunzator celui mai inalt punct al terenului, si astfel incat pomii randurilor cu sot sa fie plantati la jumatatea distantei dintre pomii randurilor fara sot. Se obtine astfel o plantatie in mozaic, specifica combaterii eroziunii. Pe terenurile plane, care nu prezinta probleme, directia randurilor se va alege astfel incat plantele sa beneficieze de cat mai mult soare, catina fiind pretentioasa din acest punct de vedere. Forma plantatiei va fi dreptunghiulara sau patrata, dar nu este o regula.
O ultima observatie : pe terenurile excesiv nisipoase, cu tendinta de desertificare, catina se planteaza in copci la 20-30 cm adancime.
In functie de tipul de plantatie, intensiv sau clasic, catina se poate conduce sub forma aplatizata sau sub forma globuloasa.
Conducerea sub forma aplatizata, cu si fara trunchi, este in general caracteristica tipurilor de plantatii intensive. Distantele de plantare sunt 2,8-3 m intre randuri si 2 m pe rand. Prin dirijarea sub aceasta forma a coroanelor se realizeaza o serie de avantaje de ordin agrotehnic, legate de mecanizarea de intretinere a solului, de combatere a bolilor si daunatorilor, usurand executarea unor lucrari de taiere si recoltare. Conducerea aplatizata a coroanei satisface in mare masura cerinta de lumina a catinei.
Conducerea globuloasa a tufelor se practica in plantatiile clasice, unde distantele de plantare sunt 3,5/2 - 2,5 m, sau la plantele isolate, aceasta fiind de fapt forma naturala a catinei.
Pentru a asigura conditii bune de crestere si dezvoltare a radacinilor si a inlatura orice concurenta, solul, in plantatiile de catina, se mentine obligatoriu ca ogor negru. Exceptii se pot face in primul an si eventual in anul 2 de la plantare, cand pe mijlocul intervalului este posibila cultivarea plantelor de talie mica, ce nu concureaza catina si permit executarea mecanizata a lucrarilor.
Inierbarea intervalelor este indicata si pentru usurarea culesului, a taierilor, efectuarii diferitelor lucrari, mai ales in zonele cu precipitatii frecvente, unde mocirlirea ar putea crea probleme.
In plantatiile unde catina are si rolul de a preveni sau combate eroziunea solului, intervalul dintre randuri se poate mentine inierbat, iar terenul pe directia randurilor se lucreaza ca ogor negru (similar plantatiilor viticole).
Solul se poate inierba si pastra ca atare si pe terenurile plane si umede cu exces temporar de apa cu conditia ca in perioadele secetoase iarba sa fie cosita des iar in jurul plantelor sa se lucreze ca ogor negru.
Daca spatiul dintre randuri permite, toate lucrarile solului se pot face mecanizat cu combinatorul.
Taierea de formare incepe o data cu plantarea sau imediat dupa plantare si se executa diferentiat in functie de tipul de coroana ce urmeaza sa se proiecteze. Pentru formele de coroana globuloasa sau usor turtite, taierea de formare consta in alegerea axului si a 3-5 ramuri laterale cat mai bine asezate pe ax. Atat ramurile cat si axul se scurteaza cu 1/2 sau 1/3, in functie de vigurozitatea cresterilor. In anii 2 si 3 se urmareste garnisirea axului din 30 in 30 cm cu ramuri de schelet, pana la inaltimea de 1,6-1,7 m considerata ca potrivita pentru executarea manuala a lucrarilor de taiere si recoltare.
Concomitent cu imbracarea corecta a axului cu ramuri de schelet, se executa aceeasi operatie si pe ramurile de schelet, cu deosebirea ca distantele dintre ramurile de semischelet este de 12-15 cm si sunt preferate acelea care au o pozitie bilaterala alterna.
Pentru obtinerea de coroane aplatizate taierea de formare incepe tot de la plantare. Se indeparteaza axul la 35-40 cm inaltime, la care se si proiecteaza primul etaj. Se aleg 2 ramuri de schelet ce au pozitii in directia randului.
In continuare, in anii 2 si 3, din cresterile rezultate se aleg ramurile de schelet care sunt orientate pe directia randului, pana la inaltimea de 1,6-1,8 m. In scopul obtinerii unei garnisiri bune cu ramuri de schelet si semischelet, cresterile anuale de prelungire se scurteaza cu 1/3. Ramurile de semischelet se raresc la 15 cm una de alta si se scurteaza la 30 cm. Ramurile de schelet se pot dirija pe sarmele spalierului, fie prin taieri fie prin palisare.
Taierea de fructificare este orientata mai mult asupra ramurilor care rodesc, urmarindu-se ca rodul sa se gaseasca cat mai la periferia coroanei. Catina intra pe rod in anul 2, 3 sau 4 de la plantare. La inceput rodul este concentrat pe ax si la baza ramurilor de schelet. Pe masura ce plantele avanseaza in varsta, prin taiere, rodul se dirijeaza spre periferia coroanei. De asemenea, taierea urmareste repratizarea uniforma a ramurilor de rod, precum si intinerirea lor.
Anual se raresc formatiunilor de rod la distanta de 10-12 cm in zonele mai putin luminate si de 6-7 cm catre periferia coroanei. O parte din formatiunile de rod se elimina de la baza, iar o alta parte se taie in cepi de 1-1,5 cm. Din lastarii care se formeaza pe cepi, se elege cel mai viguros si cel mai bine plasat, care va inlocui formatiunea de rod care a fructificat anul precedent.
Aceasta operatiune de inlocuire alternativa se repeta dupa aceleasi principii an de an. Taierea de fructificare se efectueaza toamna sau primavara, dar partial se poate executa si in perioada maturarii fructelor cand recoltarea se face prin detasarea ramurilor de rod.
Operatiunea cea mai dificila este recoltarea. Tufele dese cu spini lungi si puternici, fructele mici si aglomerate, prinderea lor puternica de ramuri precum si pedunculul scurt sunt principalele cauze care ingreuneaza recoltarea.
Momentul optim de recoltare se stabileste in functie de modul de valorificare a fructelor. Culesul se va efectua in momentul in care fructele ajung la greutate maxima, si deci sunt acumulate majoritatea substantelor active.
Calendaristic, culesul se efectueaza din a doua jumatate a lunii august pana la jumatatea lunii octombrie. Dupa aceasta data, fructele sunt supramaturate, scad in greutate, se zdrobesc, iar o parte din ele crapa in momentul recoltarii.
Recoltarea manuala se face prin desprinderea bob cu bob direct de pe tufa. Fructele culese manuale sunt curate, iar planta nu este deloc afectata prin taierea formatiunilor de rod, in schimb randamentul este scazut. Un muncitor poate culege 5-10 kg pe zi. Se mai practica sistemul de detasare a ramurilor cu rod si recoltarea ulterioara a fructelor.
Se folosesc si sisteme mai practice de recoltare, care se bazeaza pe folosirea unor instrumente ajutatoare ca piepteni de metal cu dinti lungi, carlige, greble, etc.
Cu ajutorul acestor instrumente randamentul creste simtitor, un muncitor ajungand sa recolteze 15-16 kg pe zi direct din tufa, si 20-22 kg pe zi de pe ramuri detasate.
Pentru obtinerea de suc de fructe de catina in scopuri industriale, s-a recurs la instalatii mobile de presare a fructelor direct de pe tufa, precum si instalatii fixe unde ramurile cu fructe detasate sunt fragmentate, zdrobite si presate.
Deoarece fructele de catina sunt perisabile, depozitarea lor trebuie sa se faca in ambalaje mici, iar transportul in ladite ce nu depasesc cantitatea de 4 kg. Trebuie acordata mare atentie la manipularea, transportul si depozitarea fructelor, mai ales in faza de maturitate deplina. In stare proaspata ele se pot pastra timp de 3-4 saptamani in depozite frigorifice la temperatura de 0 °C.
Fructele de catina se pot valorifica sub forma de suc, sirop, nectar, gem, marmelada, etc.
Catina se regaseste in anexa 7 a ordinului MAPAM nr 564/2003, intitulat Reguli si norme tehnice interne privind producerea in vederea comercializarii, prelucrarea, controlul si/sau certificarea calitatii semintelor si a materialului saditor din unele specii de plante produse si comercializate pe teritoriul Romaniei.
Fructele de catina se pot valorifica sub forma de suc, sirop, nectar, gem, marmelada, etc.

Recoltarea produsului din flora spontana
Se recoltează fructele catinei în decursul lunilor august-septembrie. Se recomandă a fi recoltate până la lăsarea primului ger, după care conţinutul în vitamina C scade brusc.

Principiile active din fructele de cătină
Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat.

Fructul de cătină conţine:
A- substanţă uscată 15-20%
B - zaharuri (în special monozaharide) 0,05-0,5%
C - acizi organici 1,5-4%
D - pectine 0,14-0,5%
E - polifenoli şi tananţi; flavonoide 1,8%
F - celuloză 0,9%
G - proteine 1,2%
H - ulei deosebit de complex 8-12%
I - beta caroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov) 3,5-10%. Prezent cu precădere în fructe. De menţionat că betacarotenul este similar cu provitamina A. Prin hidroliza enzimatică, ce are loc la nivelul intestinului, betacarotenul se transformă în 2 molecule de vitamina A1. Enzima carotenază joacă şi alte roluri în acţiunea vitaminelor A1 şi A2. Ăn doze excesive betacarotenul este mucogen. Asupra organismului betacarotenul acţionează ca:
- antiacneic, anticarcinomatos, contra îmbătrânirii, afecţiunilor coronariene - 6,25 mg/kgcorp/zi (aceasta echivalează cu 50 picături ulei de cătină de 2 ori pe zi)
- contra keratozei, leucoplaziei, în lupus - 18,75 mg/kgcorp/zi (aceasta echivalează cu 150 picături ulei de cătină în 3 prize a 50 picături, de preferat cu 1/2 oră înainte de masă)
- antimutagen, antioxidant, în mastite, rinite, fotofobii, boli cronice pulmonare - 3,75 mg/kgcorp/zi (aceasta echivalează cu 30 picături ulei de cătină de 2 ori pe zi)
- în tratamentul psoriazisului, porfiriilor, radiculitelor, tumorilor, ulcerului, stresului - 9,5 mg/kgcorp/zi de 3 ori pe zi (aceasta echivalează cu 75 picături ulei de cătină de 3 ori pe zi)
- în prevenirea cancerului şi ca imunostimulator - 2,25 mg/kgcorp/zi (aceasta echivalează cu 30 picături de uleid e cătină de 3 ori pe zi)
- are acţiune sinergică cu Interferonul, este precursor al oxidărilor şi timoprotector (60 picături ulei de cătină de 3 ori pe zi)
J - microelemente:raportul dintre Na şi K este net în favoarea acestuia din urmă, explicând mobilitatea anionilor ca săruri de K.
fosfor P 194 mg%
calciu Ca 211,8 mg%
magneziu Mg 186,1 mg%
potasiu K 165,1 mg%
sodiu Na 2,8 mg%
fier Fe 13,84 mg%
K - vitamine liposolubile instabile în mediu acid
vitamina A până la 380 mg%
vitamina E 16 mg%
vitamina F 8 mg%
vitamina D 20 mg%
L - vitamine hidrosolubile (cantitatea variază în funcţie de perioada recoltării de la 360 -02500 mg / 100 g fruct) instabile în mediu alcalin (Astfel apare paradoxul "convieţuirii" în fruct a vitaminelor hidrosolubile ci vitaminele liposolubile la un pH de 2-3. Studiind fenomenul, cercetătorii au descoperit existenţa unor membrane unidirecţionale care, atâta timp cât nu sunt distruse, pot păstra vitaminele. Abia acum se poate înţelege de ce sucurile, gemurile şi alte preparate din fructe de cătină nu sunt atât de bogate în vitamine precum fructul în sine):
vitamina C
vitamina P
vitamina K
complexul B (toate vitaminele B1 - B9)
M - 18 aminoacizi (inclusiv toţi aminoacizii esenţiali)
N - Izoramnetină (prezentă cu precădere în fructe) acţionează ca antibacterian, antihistaminic, antiinflamator, antioxidant, antispasmodic, în prevenirea cancerului, hepatoprotector, inductor de Chinon-reductază. O - Kaempferol (prezent cu precădere în fructe) acţionează ca:
- antiagregant 30uM, antialergic, antibacterian 20 ug/ml, antitumoral (în cancere), anticoncepţional, în tratamentul afecţiunilor stomatologice: gingivitelor (20 ug/ml), antihistaminic, antiinflamator, antimutagenic, antioxidant, antispasmodic, antiulceros, coleretic, diuretic, hipotensiv, antiseptic (20 ug/ml).
- în tratamentul leucemiei, limfoamelor, radiculitei (are efect de 7 ori mai intens decât quercetina), antagonist al serotoninei, inhibitor al factorilor de creştere tumorală, inhibitor PAF (factor de activare plachetară), trofic al mucoasei uterine. În funcţie de doză, poate fi şi antagonist estrogenic EC50 = 25 uM/l, tratamentul HIV, în prevenirea efectelor teratogene.
Mai mult, numeroase studii descriu şi alte efecte ale produsului, precum:
- inhibitor 11 beta-HSD
- inhibitor 5-LIPOXIGENAZĂ
- inhibitor aldoreductază (100uu)
- inhibitor aromatază
- inhibitor c-AMP-fosfodiesterază
- inhibitor al deiodinază-iodotironinei
- inhibitor al lipoooxigenazei
- inhibitor al topoizomerazei I şi II
Cantitatea de ulei de cătină este de 60 - 100 picături de 3 ori pe zi.

Uleiul de cătină conţine :
- acizi graşi esenţiali 80-90%, din care:
- oleic 1%
- linoleic 3%
- pantotenic 1,5%
- palmitic 1%
- heptadecanoic 1%
- erucic 1%
- succinic, malic, maleic, ascorbic etc. 1%
- alfa şi beta caroten
- licopen
- criptoxantină, zeaxantină, taraxantină, fitofluină şi kantofilă
- tocoferoli (vitamina E, g tocoferol), fitosteroli etc.

Principiile active din seminţele de cătină
Seminţele de cătină conţin acizi graşi nesaturaţi cum ar fi acidul linoleic şi acidul linolenic şi beta-sitosterol (prezent cu precădere în seminţe).
Betasitosterolul acţionează:
- în tratamentul adenoamelor, în cancerul mamar, ca antibacterian, ca antiedemic (se utilizează 320 mg/zi)
- antiestrogenic, antigonadotrop, antimutagen, antiinflamator, inhibitor al poftei de mâncare în tratamentul obezităţii, reglator al lipoproteinemiei, în tratamentul leucemiilor, limfoamelor - 30 mg / zi timp de 3 luni (echivalează cu 105 g cătină uscată şi măcinată pe zi)
- în cancerul cervical şi pulmonar, în prevenirea cancerelor, antimicotic, antiviral, vermifug (LC50 = 110 ppm), hepatoprotector, spermicid - 2-6 g/zi (echivalează cu 50-150 g cătină uscată deshidratată şi stabilizată pe zi)
Ca efect negativ, beta sterolul este anorexic.

Principiile active din frunze de cătină
Harmol (prezent cu precădere în frunze) acţionează în tratamentul infecţiilor cu TRYPANOSOMA

Principiile active din scoarţa de cătină
Scoarţa de cătină conţine 5-HIDROXITRIPTAMINA în concentraţie de 3000 - 4000 ppm. Acţionează ca: - antidepresiv, antidot (în intoxicaţie cu Mn) - se administrează 40 mg/kgcorp/zi,
- în tratamentul plăgilor, boala Parkinson, antitumoral, stimulent cerebral - se administrează 40 mg/kgcorp/zi) Frunzele şi scoarţa arbustului conţin în concentraţii mari şi alţi produşi cum ar fi sitosterol şi tocoferol (vitamian F)

Principiile active din muguri de cătină
Harmalol (prezent cu precădere în muguri) acţionează ca afrodisiac, antibacterian, stimulator al sistemului nervos central. Cantitatea necesară este de 2-3 g/zi din pulberea special preparată.


PRINCIPII ACTIVE: substante tanante, celuloza, proteine,, ACID FOLIC, izoramnetol, fitosteroli Faţă de normele interne şi externe de a obţine un ulei de cătină cu 50-80 mg betacaroten / 100 g ulei, S.C. Hofigal S.A. Bucureşti obţine un ulei cu concentraţia de 180-350 mg betacaroten / 100 g ulei şi peste, cu o stabilitate de cel puţin 3 ani fără modificări

Actiune farmacodinamica
vitaminizant, depurativ, antidiareic, antiinflamator, antiscorbutic, astringent, vermifug, menţinerea normală a permeabilităţii şi elasticităţii capilarelor şi, prin aceasta, la normalizarea circulaţiei sanguine, împrospătează memoria, îndepărtează starea de somnolenţă, stimularea imunităţii, este campionul vitaminei A şi a întregului complex de vitamine B, proprietăţi bactericide (în infecţii gastrointestinale şi dermice) întrucât stimulează epitelizarea ţesuturilor Cătina albă poate înlocui ginseng-ul. Reprezinta un puternic stimulator imunitar, un puternic tonifiant al sistemului nervos si un vitaminizant de exceptie.

Utilizari terapeutice
Primele utilizări terapeutice moderne au fost iniţiate în 1950 în Rusia. Cătina este înregistrată oficial în farmacopeea chinezească din 1977. Este un abust fructifer cunoscut ca facand parte din flora spontana a Romaniei, care se utilizeaza deopotriva in industria alimentara, in silvicultura, in farmacie dar si ca planta ornamentala.
In prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si chiar scoarta, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din punct de vedere medical. Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice. De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Se utilizeaza si in geriatrie cu rezultate spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele. Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac. Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor tratamente ale obezitatii.
Prin prelucarea fructelor in industria alimentara se obtin produse foarte apreciate cum ar fi suc, nectar, sirop, gem, jeleu, dulceturi, peltea, lichioruri, diverse bauturi alcoolice." Frunzele de catina pot fi consumate in stare naturala sau preparate. Indicaţii - uz intern: - radiatii - aparatul digestiv: hepatită epidemică, hepatită cronică, ciroză hepatică, ulcere gastrice şi duodenale de orice natură, colite, diaree, u - aparatul circulator: ateroscleroză, varice - aparatul locomotor: gută, reumatism - boli dermatologice: urticarie, staări alergice, boli de piele, arsuri termice şi chimice, afecţiuni ale pielii determinate de expunerea prelungită la iradieri. - maladii neuro-endocrine - sistemul nervos: nevroze, depresii, astenie, efect antistres - alcoolism - reumatism - în oncologie pentru tratarea cancerului - cătina are capacitatea de inhibare tumorală a HIPOFAN-ului. Administrarea extractului de cătină dublează efectul citostaticelor, al medicamentelor, în general micşorând semnificativ efectele lor secundare.; Cătina conţine o mare cantitate de vitamina C care se transformă într-un acid reversor cu efect invers substanţelor cancerigene, ajutând la regenerarea enzimelor şi a proceselor imunochimice din organism. - în tratarea SIDA - afecţiuni oftalmologice: infecţii oculare grave - boala Parkinson - intervenţii chirurgicale grele (transplant de piele sau de cornee) - afecţiuni circulatorii - tratarea HTA, afecţiuni coronariene - tratarea gingivitelor - anemii - în geriatrie Indicaţii - uz extern: - boli dermatologice: arsuri, degerături, eczeme (infuzie din 2 linguri de fructe proaspete la o cană de apă; se beau 2-3 căni pe zi), zona Zoster, hipercheratoză, tratarea arsurilor, ranilor cu vindecare lenta si ulceratiilor, datorita continutului bogat in componentele nutritive esenatiale pentru sanatatea pielii si in special incetinirea procesului de imbatranire Orice preparat pe bază de cătină nu se consumă după ora 14,00, decât de cei care doresc să nu doarmă în orele imediat următoare, deoaree cătina este mai excitantă decât cafeaua.


Forme farmaceutice
Infuzie: 2 linguri de fructe zdrobite la 500 ml apă clocotită; se lasă vasul acoperit 30 de minute; se bea fracţionat în cursul unei zile (o băutură placută şi răcoritoare se obţine din 750 g fructe cu 6 l apa şi 1 kg zahar – după răcire se toarnă în sticle şi se păstrează la loc răcoros)

Pentru prepararea vinului se pot utiliza si fructele uscate in proportie de cinci ori mai mica.

------------------------------------------

ULEI DE CĂTINĂ

PREZENTAREA PRODUSULUI : ulei obtinut din fructe de catina alba prin procedee combinate de presare si extractie.
PRINCIPII ACTIVE :
- vitaminele A, B, E, F, C, B1, B2,
- carotenoizi dizolvati intr-un ulei gras (în special betacaroten),
- acid folic,
- acizi grasi nesaturati,
- fitosteroli, enozitoli, acid nicotinic.
- oligoelemente (K, Mg, Fe, Mn, etc.)
- lecitine
- fosfolecitine


ACTIUNE FARMACOLOGICA :
- tonifiant general, antianemic, vitaminizant de exceptie,
- imunostimulator
- are acţiune sinergică cu Interferonul
- trofic vascular şi nervos, regenerator al pigmentilor retinieni
- protector coronarian
- antiaterosclerotic
- încetineşte procesul de îmbătrânire
- previne apariţia cancerului (în special cancerul pulmonar la fumători, prin conţinutul mare de betacaroten)
- îmbunătăţeşte funcţia de detoxifiere a ficatului şi asigură troficitatea celulei hepatice
- depurativ,
- în administrare externă este un buncicatrizant, epitelizant, având un remarcabil efect dermoregenerator, antiinflamator, uşor bactericid, nutritiv


INDICATII :
- intern : avitaminoza, afectiuni oculare - extern : creme, colire, lotiuni contra arsurilor


ACTIUNE TERAPEUTICA :
Fructul de catina a aratat, in urma determinarilor complexe efectuate in laborator, ca are intr-adevar in componenta sa : - vitaminele A, B, E, F, C, B1, B2, D2, D3 - acizi grasi nesaturati - aminoacizi esentiali (acid glutamic, arginina, lizina, alanina, lecitina etc.) - ioni de sodiu, potasiu, calciu, magneziu
Toate aceste componente existente in concentratul polivitaminic de ulei de catina fac din acest produs un vitaminizant de exceptie atat in administrarea sa interna, cat si in intrebuintarile sale de uz extern, ca cicatrizant si epitelizant extrem de eficient.

Actiunea terapeutica cunoscuta a fructelor de catina face din acesta un produs extrem de util in :
- refacerea organismului dupa oboseala, astenie, boli generale si perioade de convalescenta;
- marirea rezistentei la boli si conferirea de forte noi organismului - prevenirea infectiilor, in special la copii
- actiune antibacteriana, cicatrizanta si epitelizanta in afectiunile pielii
- actiune de protectie a ochiului si de grabire si consolidare a afectiunilor din sfera oculara
- prevenirea si tratarea afectiunilor hepato-biliare, digestive (gastrite, ulcer), enterite, hipertensiune arteriala, afectiuni renale, maladii ale sistemului nervos si endocrin
- tratarea zonei zoster atat in formele cu simptomatologie neurologica cat si dermatologica
- reglarea metabolismului zaharului

Este considerat MEDICUL MIRACOL.

Utilizarea uleiului de catina pentru uz veterinar face ca animalele sa aiba o blana deosebit de frumoasa. Este utilizat pentru eczeme, caderi de par, alergii. Se administreaza cate 30 picaturi de 3 ori pe zi.


MODUL DE ADMINISTRARE A ULEIULUI DE CATINA
1. Afectiuni dermatologice: dermatoze, acnee, psoriazis, keratoza, afte, porfirii, lupus eritematos (forme cutanate), arsuri, degeraturi, protectia impotriva radiatiilor.
- extern : se aplica local pe zona afectata
- intern : cate 3 lingurite de 3 ori pe zi inainte de fiecare masa (15 g / zi ) cu o lingurita de miere (exceptand diabeticii care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
2. Afectiuni osteoarticulare: osteoporoza, necroza osoasa, cancere osoase, coxartroza, artroze, artrite, poliartrite reumatoide, reumatism articular
- intern : cate 2 linguri de 3 ori / zi dupa fiecare masa (20-30 g / zi) pe o lingurita de miere (exceptand diabeticii care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
3. Afectiuni oftalmologice: infectii oculare, fotofobii, retinopatii, glaucom, cataracta, blefaroconjunctivite cronice
- extern : se administreaza in sacul conjunctival cate 5 picaturi in fiecare ochi, seara inainte de culcare.
Atentie !!! Se utilizeaza numai uleiul de catina preparat in acest scop.
- intern : de la 1 lingurita - 1 lingura de 3 ori / zi , in functie de gravitatea afectiunii, dupa fiecare masa, pe o lingurita de miere (exceptand diabeticii care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
4. Afectiuni O.R.L.: amigdalite, colite, rinite (mai ales in cele cronice, atrofice tip Ozena), laringite.
- intern : 1 lingurita de 3 ori / zi dupa fiecare masa pe o lingurita de miere (exceptand diabeticii care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
5. Afectiuni ale aparatului respirator: viroze respiratorii, traheite, pneumonii, pleurezii, astm bronsic, emfizem pulmonar, cancer bronhopulmonar sau cancere ale altor segmente ale tractului respirator, TBC cai respiratorii
- intern : 1 lingurita de 3 ori / zi, inainte de fiecare masa (in cazul astmului bronsic, formelor grave de pneumonie, al cancerelor se utilizeaza pana la 3 linguri de 3 ori / zi)
6. Afectiuni cardiovasculare: miocardite, arterite, arteroscleroza (cu hipercolesterolemie), HTA, boli coronariene, stenoza mitrala, insuficienta cardiaca, infarct miocardic
- intern : 1-2 lingurite de 3 ori / zi, inainte de fiecare masa, cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
7. Afectiuni ale aparatului digestiv: inflamatii digestive, colite, enterocolite, stomatite, gingivite, periodontoze, hemoroizi, parazitoze si viroze digestive, candidoze digestive, constipatie, diaree, ciroza hepatice, hepatite cronice si acute, gastrite, ulcere gastrice si duodenale, leucoplazii digestive, cancere hepatice, pancreatice, gastrice, bucale, esofagiene, intestinale
- intern : 1 lingurita de 3 ori / zi inainte de fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau). Doza se poate mari pana la dublu.
8. Afectiuni ale aparatului reno-urinar: nefrite, glomerulonefrite, cistite, infectii urinare joase, TBC renala, cancer renal etc.
- intern : 1-2 lingurite de 3 ori / zi inainte de fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
9. Afectiuni ale aparatului genital: infectii genitale, mastite, metroragii, menometroragii, sterilitate, inflamatii din sfera genitala - anexite, adenom de prostata, adenocarcinom de prostata, leucoplazii din sfera genitala, fibroane uterine, cancere uterine, ovariene, tubare, mamare, cervicale etc
- intern : 1-2 linguri de 3 ori / zi inainte de fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
10. Afectiuni hematologice: corecteaza defectele (anomaliile) hematopoiezei, hemofilii, anemii, coagulopatii, talasemii, leucemii, limfoame Hodgkin si non-Hodgkin, la imunodeprimati
- intern : 1-2 lingurite de 3 ori / zi inainte de fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
11. Afectiuni ale sistemului nervos si psihice: depresie, anxietate, nevroza, stres, radiculite, encefalite, meningite, boala Alzheimmer, boala Parkinson, epilepsie (reduce numarul crizelor comitiale pana la a le suprima), convulsii, cancere ale diferitelor segmente nervoase
- intern : 1-2 linguri de 3 ori / zi inainte de fiercare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
12. Afectiuni virale: poliomelita, infectii cu herpes simplex (mai ales cele genitale), alte infectii virale, SIDA
- intern : 1 lingura de 3 ori / zi inainte de fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).
13. In profilaxia si prevenirea imbolnavirilor: profilaxia si prevenirea imbolnavirilor, ridicarea statusului imunitar al organismului, refacerea organismelor solicitate fizic si psihic sau aflate in convalescenta
- intern : 1 lingurita de 3 ori / zi dupa fiecare masa cu o lingurita de miere (cu exceptia diabeticilor care pot folosi paine prajita sau tarate de grau).

Aceasta cura ar trebui facuta profilactic de 2-3 ori pe an, cate 30 zile, in special toamna, iarna si primavara.

Niciun comentariu: