duminică, 24 februarie 2008

Aluna de Leonid Andreev

ALUNA

de Leonid Andreev
A fost odată ca niciodată, în pădurea cea verde , o veveriţă foc de drăgălaşă, de toţi îndrăgită. Vara, veveriţa se purta roşcovană, iar iarna când firea toata se îmbracă in alb, veveriţa noastră punea şi ea straie albe şi s-o fi văzut atunci ce fercheşă şi frumuşică era! Şi ce dinţişori avea, albi ca neaua ascuţiţi ca briciul, de spărgea în ei alunele mai dihai decât cu cleştele.
Dar, spre nenorocul ei ,veveriţa noastră era prea din cale-afară de înţeleaptă-da, da înţeleaptă! - şi să vedeţi păţanie ce s-a tras din pricina asta, ce belea mare, ce necaz !
Până şi astăzi mai lăcrimează locuitorii pădurii celei verzi când şi-aduc aminte de întâmplarea aceea tristă.
S-a nimerit odată să zboare pe deasupra pădurii un înger cu aripile albe, şi îngerul cu ochişorii lui ageri a văzut-o pe veveriţa, şi cum a văzut-o i-a şi căzut cu tronc, şi ce si-a zis:
- Hai să-i fac un cadou veveriţei asteia frumoase!
S-a ridicat în zbor până în Grădina Raiului , a luat de acolo o aluna de aur, dintr-acelea care numai în pomul de Crăciun atârnă, şi i-a adus-o veveriţei celei albe.
- Uite o aluna de la mine veveriţa dragă, i-a spus îngerul. Poftim de-o ronţăie, ţi-am adus-o taman din Grădina Raiului .
- Mulţumesc, îi răspunse politicoasă veveriţa; am s-o mănânc mai târziu, după ce-ţi iei dumneata zborul.
Îngerul a crezut-o pe cuvânt şi şi-a luat zborul , iar veveriţa a căzut pe gânduri şi ce şi-a zis": " Bine, bine, mănânc eu aluna, dar pe urmă ?
Ia mai degrabă sa pun bine aluna asta cerească şi când voi avea parte de zile negre şi mi-o fi anevoie să găsesc de-ale gurii, o scot frumos şi-mi potolesc foamea cu ea.
Cuvină-se întotdeauna să fii chibzuit, grijuliu şi econom".
Şi uite c-au trecut veri după veri şi ierni după ierni, şi nu numai odată a ispitit-o pe veveriţa aluna de aur, ba o podidea şi plânsul de poftă, dar de mâncat n-a mâncat-o !
Şi iată că au dat şi zilele negre în viaţa bătrânei veveriţe, a îmbătrânit şi ea, picioruşele le-au chircit reumatismele, căpşorul a-nceput să-i tremure de slăbiciune, iar blăniţa cea albă, roasă şi năpârlită toata, urâtă tare acuma nici pomeneală să-i mai ţina de cald.
-Uite că a venit şi sorocul alunei mele de aur, a zis într-o bună zi bătrâna veveriţa, chinuită de foame şi-a scos comoara de sub un maldăr de frunze veştede. A luat-o in lăbuţe şi s-a uitat cu drag la ea.
S-a uitat cât s-a uitat cu drag la ea, pe urma a vârât aluna în gură, de vârât a vârât ea aluna în gură dar de spart n-a putut să o spargă, fiindcă veveriţa noastră nu mai avea dinţişori; aşa e, cum vă zic, nu mai avea dinţişori.
Pe deasupra pădurii albe a trecut iarăşi în zbor îngerul cu aripile albe şi ce văzu?
Sub un copac mare zăcea moartă o veveriţa bătrâna cu blăniţa flendurită şi în lăbuţe ţinea o aluna de aur, o aluna din Grădina Raiului ruptă.
Morala: Când iţi dă cineva o aluna Kolea , mănânc-o nu te codi.

Niciun comentariu: