sâmbătă, 16 februarie 2008

Postul negru - Semnele fireşti ale purificării organismului

Semnele fireşti ale purificării organismului


“A zis Avva Isidor: dacă vă nevoiţi postind după rânduieli, nu vă îngâmfaţi. Dacă vă înfumuraţi cu asta, mai bine mâncaţi carne. Că e mai bine ca omul să mănânce carne, decât să se mândrească şi să se fălească”. (din Patericul egiptean)


Postul declanşează mecanismele de purificare ale organismului
Acţiunea naturală de dizolvare şi de eliminare a impurităţilor din organism poate fi însoţită la începutul postului de unele fenomene mai puţin plăcute: pot să apară înţepături sau dureri acute sau senzaţii uşoare de durere mai surdă, dureri de cap (uneori puternice), palpitaţii, senzaţii de leşin, senzaţii de greaţă şi vomă.

Nu trebuie să ne surprindă că uneori chiar şi după 3-4 zile de post, putem încă să eliminăm materii fecale, cu toate că în mod logic, acestea nu au cum să mai provină din alimente. Acestea se produc datorită unei inversări temporare care se produce la nivelul aparatului digestiv, care, în loc să absoarbă substanţă, ajunge să elimine în traiectul intestinal cantităţi mari de substanţe nocive din întregul corp.

Eliminarea prin urină poate, mai ales în condiţiile în care consumăm suficientă apă, să conducă în exterior cantităţi impresionante de substanţe nocive, ce pot fi remarcate prin culoarea schimbată a acesteia. Pot să apară nuanţe de la galben-pământiu până la maro şi cenuşiu; consistenţa urinei se schimbă, ea chiar creşte. O dată cu înaintarea în perioada de post, se produce o diminuare gradată a cantităţii de urină.

Transpiraţia poate să capete după 2-3 zile sau chiar mai devreme, un miros specific, foarte puternic şi neplăcut; aceasta nu trebuie să ne sperie şi nici să ne determine să recurgem la deodorante cu efect de inhibare a transpiraţiei. Utilizarea substanţelor sintetice cu efect de inhibare a transpiraţiei (deodorante, creme etc.) este nocivă pentru organism, mai ales în această perioadă, datorită faptului că îngreunează procesele naturale de purificare. Este de preferat în această situaţie să folosim apa şi expunerea la aer, eventual câteva substanţe naturale cu efect de parfumare (uleiuri volatile în cantitate mică sau infuzii concentrate din mentă, busuioc etc.). Uneori procesul de transpiraţie poate deveni foarte intens şi aceasta este bine, cu condiţia de a bea suficientă apă, fără însă să exagerăm.

De multe ori, eliminarea impurităţilor corporale nu se realizează numai prin urină, fecale şi transpiraţie. Pielea şi respiraţia sunt solicitate în mai mare măsură, în special pentru cei care nu au mai ţinut niciodată post. Pot să apară: erupţii sau eczeme ale pielii care apoi dispar în mod natural.

Respiraţia poate să capete o perioadă scurtă de timp un miros mai greu, neplăcut.

Fenomenele descrise dispar după 3-4 zile de post complet.

Toate acestea sunt de fapt semne bune, care arată că tocmai ne eliberăm de o mare cantitate din impurităţile acumulate. Cei care se simt tulburaţi când postesc sunt tocmai cei care au cea mai mare nevoie să ţină post.
Atitudinea înţeleaptă în această situaţie este aceea de a aştepta cu răbdare să se încheie acţiunea naturală de eliminare a toxinelor. Este importantă încrederea în transformările binefăcătoare pe care postul le va produce în fiinţa noastră. În scurt timp disconfortul va dispărea făcând loc unei stări de bine şi de linişte interioară. Devenim mai uşori şi mai fericiţi. Aceasta pentru că prin post se elimină chiar şi reziduurile karmice, adică urmele lăsate în fiinţa noastră de greşelile pe care le-am săvârşit în această viaţă ori în cele anterioare, încălcând legile universale ale firii.

Niciun comentariu: