POSTUL TERAPEUTIC AL DOCTORULUI OTTO BUCHINGER

POSTUL TERAPEUTIC AL DOCTORULUI OTTO BUCHINGER



Cel mai cunoscut post terapeutic a fost conceput de doctorul german Otto Buchinger (1878-1966), pentru pacientii internati in spitalul sau.

Persoanele sanatoase pot folosi postul său terapeutic între cinci si sapte zile, fara supraveghere medicala.

Extras din lucrarea sa “Cura de ajunare şi metodele sale auxiliare sub formă biologică”:
* Postul este atât de vechi ca şi popoarele pământului. Este sigur că cea mai veche boală a pământului a fost provocată de greşelile de nutriţie, în sensul cel mai larg al cuvântului, iar ajunarea a fost leacul cel mai vechi.
În trecutul omenirii au existat două feluri de posturi totale: posturile propriu-zise, ca metodă de vindecare şi posturile religioase, în fond fiind însă cam acelaşi lucru. Postul religios şi cel de vindecare merg împreună în culturile vechi omeneşti, pentru că medicina lor era theurgică şi pentru că regii, preoţii, iniţiaţii şi adepţii dobândiseră de mult timp experienţă în această direcţie, anume că posturile severe, nu numai că vindecau trupurile de boală ci chiar, cu componente theurgice, cu acelaşi succes pot să elibereze “interiorul omului“ de legături chinuitoare şi nedorite. Aşa de mult depinde sănătatea trupului de “sănătatea sufletească“, atât de strâns sunt legate între ele, încât acest lucru important nu poate fi neglijat nici de naturile naive, curate, nici de instruiţii psihoterapeuţi moderni.
Este de remarcat faptul că şi cei mai îndârjiţi materialişti au trebuit să recunoască faptul că primii oameni care s-au hrănit cu carne, n-au avut permanent acest aliment la dispoziţie şi au trebuit să facă, bineînţeles “cure“ involuntare de post total*.

* … pelerinii mahomedani când merg la Mecca trebuie să postească total 3 zile înainte şi 7 zile la înapoiere. De asemenea, în vechea Iudee existau secte de Esenieni şi Nazarieni, care în contrast cu poporul iubitor de carne, trăiau vegetarian, lipsindu-se de alcool şi obişnuind posturi severe de 40 de zile.
Utilizarea postului total în scop curativ a continuat destul de fluctuant totuşi cu o relativă dezvoltare până la începutul secolului al XIX-lea, secol dominat de Şcoala patologică a profesorului Wirchow şi a urmaşilor săi: Leibig, Welt, Feurbach, Buchner, care au făcut să amuţească toate vocile favorabile vindecării prin post total. Chiar şi bolnavii cu febre mari erau hrăniţi “bine“.
Francezul Chossat vorbea despre nonsensul postului în timpul febrei. În ultima treime a secolului al XIX-lea, tratamentele prin post total fuseseră complet izgonite din comoara artelor de vindecare.
Astfel au stat lucrurile cam până în deceniul al 8-lea al secolului al XIX-lea. S-a întâmplat atunci ca doi medici americani să redescopere vechiul post total vindecător. Dr. Tenner a fost într-adevăr primul medic care a îndrăznit să introducă din nou tratamentul prin post total în terapeutica de purificare a organismului. Acest medic s-a supus el însuşi unei ajunări de 40 zile, sub supravegherea mai multor colegi specialişti, pentru a face dovada posibilităţii lipsei de pericol a unui post îndelungat.
Al doilea medic american, care a deschis uşa către un nou mod de a privi tratamentul prin post total a fost dr. Dewey din Mealville, Pennsylvannia, lucrând la spitalul din Chattanooga. El a lăsat o serie de cărţi de nepreţuită valoare şi un număr mare de adepţi*.
În această carte un caz al unei fetiţe tratată prin post total de dr. Dewey:
*Cazul a fost următorul: o fetiţă care suferea de multă vreme de dispepsie, a căpătat în plus şi tifos, ca urmare vomitând orice mâncare i se dădea, inclusiv apă. A fost supusă unui post total de 35 zile, după care pulsul şi temperatura au revenit la normal, iar limba tot atât de curată ca a unui nou născut. Fetiţa se însănătoşise complet.
După aceasta, dr. Dewey n-a tratat doar bolile acute, ci şi pe cele cronice, prin posturi de 3, 4sau 5 săptămâni de post total, având un asemenea succes, încât Societatea Medicală şi presa medicală din Statele Unite au avut o discuţie tematică cu privire la această metodă de tratament. Cu toate acestea, medicina oficială a timpului respectiv a stârnit furtună contra acestei metode, acestmod de vindecare nefigurând în registrele ei. Au urmat o serie de alţi mari adepţi ai postului total în Rusia, Franţa, Germania etc., ca de exemplu: dr. von Seeland, dr. Adolf Meyer, dr. Sigmund Muller,
Dr. Guelpa în Franţa a înregistrat succese răsunătoare în tratarea prin post total în diabet, astm, bronşită, bolile de stomac, intestin şi ficat, constipaţiile cronice, feluritele erupţii ale pielii şi chiar artrite, glaucom, inflamaţii ale ochilor. Tot în vremea dr. Muller şi înainte de dr. Ruedlin, dr. Just, conducătorul Sanatoriului Junghorn din Harz, a combinat tratamentul vegetarian de crudităţi, cu postul total, cu rezultate deosebite*.











PRINCIPIUL POSTULULUI TERAPEUTIC AL DOCTORULUI OTTO BUCHINGER


Dupa doua zile de alimentatie usoara (orez, fructe, legume), se goleste intestinul cu sulfat de sodiu si clisme. Cu ajutorul unor comprese calde, aplicate pe ficat - comprese tip Kneipp sau o simpla sticla cu apa calda -, se stimuleaza metabolismul la nivelul ficatului. In timpul curei este permisa doar hrana lichida: ceaiuri indulcite cu miere, supe, sucuri proaspete de fructe si legume. Valoarea energetica a alimentelor nu trebuie sa fie mai mare de 500 calorii pe zi, caci altfel organismul trece de la metabolismul "in regim economic" al postului, la cel normal. Cei ce postesc sunt sfatuiti sa bea zilnic minimum 2,5 litri de apa sau ceaiuri de plante. In toata aceasta perioada n-ar trebui sa apara senzatia de foame.

Efecte
Durerile de cap, problemele de circulatie, mirosurile urate de transpiratie si tulburarile de somn fac parte din asa-numita etapa de criza a curei, care consta intr-o agravare initiala a simptomelor. In cadrul metabolismului specific postului, o serie de reziduuri metabolice din tesutul conjunctiv si celulele adipoase sunt detasate din locurile unde se afla depozitate, ceea ce, intr-o prima faza, creeaza un disconfort organismului. Dupa eliminarea lor, ne simtim despovarati, mai plini de energie decat inainte. Din cei 952 de pacienti, tinuti sub observatie cu prilejul unui studiu recent, 80% au declarat ca s-au simtit mai sanatosi, luni de zile, dupa incheierea postului. Alte constatari demonstreaza ca o asemenea cura reduce secretia de insulina si ridica pragul imunitar.
Multi dintre pacienti sunt transpusi intr-o stare de-a dreptul euforica, percep mai intens culorile si mirosurile, devin mai creativi.

Buchinger a subliniat mereu "dietetica sufletului" in post. Testele efectuate pe animale au aratat cercetatorilor ca in creier se obtin efecte ce pot fi masurate: creste nivelul serotoninei, neurotransmitatorul care genereaza buna-dispozitie, se accelereaza dezvoltarea neuronilor, se imbunatatesc performantele memoriei, iar moartea naturala a celulelor se produce mai lent. In acelasi timp, creste si rezistenta la efort. Dintre sobolanii de laborator, cei obligati sa posteasca au avut o glicemie echilibrata, chiar si dupa ce au inotat doua ore, pe cand cei hraniti normal se aflau deja in hipoglicemie.

În multe cazuri el a remarcat apariţia unui fenomen curios: unele persoane care nu aveau conştiinţa faptului că postesc, fiind doar puse de conjuncturi în situaţia de a fi înfometate timp de mai multe zile, ajungeau în scurt timp la un grad de degradare şi slăbire fizică greu de înţeles.

A rămas celebru cazul a 500 de muncitori dintr-o mină de zinc din Silezia, care, după 60 ore de grevă a foamei, ajunseseră să nu se mai poată ţine pe picioare din cauza slăbiciunii, câţiva dintre ei fiind chiar de urgenţă internaţi în spital.
Deci există o deosebire incontestabilă între înfometare şi post.

Deseori, cura Buchinger se combina cu drumetiile, pacientii fiind indemnati sa mearga intr-un tempo moderat. Pe langa distragerea atentiei de la lipsa mancarii, aceasta stimuleaza metabolismul si stabilizeaza circulatia. In plus, comunicarea cu cei implicati intr-o activitate comuna sporeste motivatia fiecarui individ. Un post terapeutic ar trebui sa dureze minimum o saptamana, caci automatismele organismului se modifica abia dupa cateva zile. Doua saptamani se considera varianta optima. Si nimeni n-ar trebui sa se abtina de la mancare mai mult de sase saptamani. Ulterior, revenirea la alimentatia normala ar trebui sa se faca pe durata a cel putin trei zile, in cursul carora tubul digestiv se obisnuieste treptat cu hrana solida.
Prin postul terapeutic se pierd 300-500 g de grasime pe zi. Daca scaderea in greutate este mai mare, se elimina doar apa acumulata in tesuturi, iar aceasta va reveni curand la locul ei.

Observatii
Cura este potrivita pentru cei ce o pot sustine timp de o saptamana, fara ajutor medical. Multi folosesc acest rastimp pentru a se relaxa, a intrerupe stilul lor de viata obisnuit si a se redescoperi pe sine. Pentru persoanele obligate de problemele lor de sanatate sa adopte o alta modalitate de a trai, postul terapeutic reprezinta ocazia ideala de a se rupe de obisnuintele vechi. Studiile dovedesc faptul ca, la mult timp dupa post, oamenii continua sa duca o viata mai sanatoasa decat inainte.
Medicii au confirmat utilitatea postului in reumatism si hipertensiune, cu conditia ca el sa se faca sub stricta supraveghere a unui specialist. Si suferinzii de migrene profita deseori de o cura Buchinger.

In schimb, metoda este inadecvata pentru bolnavii psihic si persoanele labile, pentru suferinzii de cancer, cei cu devieri ale comportamentului alimentar, gravide si mame in perioada de alaptare. Si obezii sunt indemnati sa se abtina de la o astfel de cura. Rinichii lor, si asa suprasolicitati, sunt si mai mult pusi la incercare de substantele dislocate din depozitele de grasime.