Noni – “Regele fructelor”
Morinda Citrifolia
Există locuri pe glob unde efectele nefaste ale civilizaţiei încă nu s-au făcut simţite. Un astfel de loc este Polinezia, unde şi acum băştinaşii recurg, într-o mare măsură, la mijloace naturiste de vindecare, la “farmacia naturii”.
Dintre remediile naturale nu poate lipsi fructul plantei Morinda Citrifolia, care a suscitat şi interesul ştiinţei medicale din Occident si pe drept a fost numit “regele fructelor”.
MORINDA CITRIFOLIA: Acest arbore veşnic verde este originar din Polinezia, Malaezia, Australia şi Asia de Sud. Înălţimea sa poate varia de la cea a unui arbust mărunt până la 10 m. Însă nu prin această diversitate a atras atenţia lumii, ci prin compoziţia incredibil de bogată în substanţe biologic-active unice a fructelor sale. Aceste substanţe nu se regăsesc în nici o altă legumă sau fruct de pe glob.
COMPOZIŢIE
- 18 aminoacizi, pe care, în cea mai mare măsură, organismul nu îi poate sintetiza, dar care sunt indispensabili.
- Vitamine;
- Minerale (Mg, Na, K, Fe, Mn);
- Xeronina;
- Proxeronina;
- Scopoletina;
- Damnacantalul;
- Antrachinona;
- Proxeronina si xeronina. Proxeronina este produsa de organism in functie de solicitari. Cu ajutorul enzimei proxeronaza, din proxeronina se elibereaza xeronina.
Proxeronina si xeronina:
- Regenereaza celula (mentine integritatea celulelor prevenind degenerarea acestora)
- Energizeaza celulele (efect roborant)
- Regleaza procesele de secretie celulara
- Mareste producerea de endorfina (efect analgetic)
- Efect antiinflamator si antialergic
Scopoletina:
- Stimuleaza activitatea hipofizei, optimizand:
- nivelul serotoninei;
- nivelul melatoninei;
- Este responsabila de producerea de oxid de azot, astfel incat:
- este un bun antispastic (relaxeaza, scade tensiunea arteriala);
- imbunatateste fluxul sanguin (previne formarea cheagurilor);
- Are efect antioxidant.
Damnacantalul:
- Ajuta diviziunea celulara (previne degenerarea);
- Inhiba diviziunea celulelor modificate genetic;
- Stimuleaza sistemul imunitar prin:
- reglarea activitatii limfocitelor T si B;
- reglarea activitatii macrofagelor si celulelor limfocitare.
Conform literaturii de specialitate, Morinda Citrifolia are următoarele efecte benefice:
• Normalizează funcţiile celulelor.
• Îmbunătăţeşte asimilarea nutrienţilor.
• Activează mecanismul antiinflamator.
• Are efect antialergic.
• Fortifică sistemul imunitar.
• Ameliorează fluctuaţiile stărilor psihice.
• Reglează ciclul veghe-somn.
• Reduce reacţiile puternice la stres (în consecinţă, acţionează ca un antihipertensiv).
• Reduce posibilitatea formării cheagurilor de sânge şi, prin aceasta, riscul infarctului miocardic sau al accidentelor vasculare cerebrale.
• Supraveghează diviziunea celulară, împiedică proliferarea celulelor.
• Roborant general;
• Fortifiant al sistemului imunitar, prin stimularea formarii celulelor T si B, precum si a macrofagelor si celulelor limfocitare, organismul fiind astfel capabil sa reziste imbolnavirilor.
• Prin efectul sau antibacterian ofera protectie impotriva bolilor infectioase (cu atat mai mult in cazul celor gastrice, prin forma lichida a produsului, Noni sirop);
• Scade hipertensiunea;
• Imbunatateste procesele metabolice;
• Imbunatateste starea generala psiho-fizica;
• Calmeaza durerile;
• Ajuta la renuntarea la obiceiuri daunatoare, precum consumul de alcool, fumatul, consumul de droguri. In cazul dependentei de droguri, Noni estompeaza efectele sevrajului.
• Imbunatateste functiile digestive
• pentru tratarea disabilitatilor comportamentale (Alzheimer, tulburari maniaco- depresive, tulburari obsesivo-fobice, depresii, etc...).
• Este un excelent tratament adjuvant (posibil inlocuitor al tratamentului clasic) pentru cancer/ tumori/ neoplasme
sâmbătă, 22 decembrie 2007
vineri, 21 decembrie 2007
MAGIC NUMBERS 16
Mă întâlnesc în fiecare seară - la un bar din colţ - cu 3 prieteni.
După ultimele pariuri (din fotbal, bineînţeles), fiecare din noi este dator
celorlalţi cu diverse cantităţi de bere. Astfel:
1. Eu îi datorez lui Liviu o bere.
2. Liviu îi este dator lui Vivi două beri.
3. Vivi trebuie să dea trei beri lui Tomi.
4. Iar Tomi trebuie să-mi plătească mie patru beri pentru a se achita.
Astăzi ne-am hotărât să stingem toate datoriile.
Care este numărul minim de beri care trebuie comandate, pentru ca, în final,
nimeni să nu mai datoreze nimănui nimic ? Şi cine le va bea ?
SOLUŢIA PROBLEMEI
3 beri pe care le beau "eu"
P.S. o bere plăteşte Liviu, o bere plăteşte Vivi şi o bere plăteşte Tomi.

SMILE WITH ME 16
Culmea orei exacte: să pui ceasul după radio şi să-l uiţi acolo.
Întrebare: Cum procedează un poliţist pentru a afla dacă mai sunt chibrituri într-o cutie?
Răspuns: Duce cutia la ureche şi clatină capul.
Un tânăr se prezintă la un mare patron, scoţianul John.
- Sunt maseur. Pentru 20 de dolari pe lună sunt gata să vă masez dansatoarele.
- O.K! Dacă aveţi banii la dumneavoastră puteţi începe.
Un tip pe stradă vede un alt tip în uniformă şi-l întreabă:
- Sunteţi poliţist?
- Nu. Sunt detectiv care lucrează sub acoperire.
- Şi atunci de ce purtaţi uniformă?
- Pentru că azi am zi liberă...
Culmea ceasului deşteptător: Să sune ocupat......
Un ursuleţ zgribulit o întreabă pe maică-sa:
- Mămico, tata a fost tot urs polar ?
- Bineînţeles, puiul mamei !
- Mămico, dar bunicul şi bunica au fost tot urşi polari ?
- Bineînţeles, puiul mamei !
- Mămico, dar străbunicii... ?
- Bineînţeles, puiul mamei ! De ce ? te preocupă ceva ?
- Ştii mămico..., nu-mi explic de ce mi-e aşa de frig...!
La Radio Erevan, un ascultător întreabă:
- De ce Adam şi Eva au trăit peste 800 de ani, iar astăzi omul nu trăieşte mai mult de 100 de ani ?
Radio Erevan răspunde:
- Deoarece, între timp, medicina a progresat foarte mult !
- Gigele, ţi-ai făcut tema pentru acasă?
- Nu.
- Stai jos, ai nota patru. Dar tu, Ionele?
- Mi-am uitat caietul acasă.
- Stai jos. Patru. Şi tu , Bulişor?
- N-am făcut-o, pentru că fratele meu s-a întors de la închisoare ....
- Aha, vrei să mă sperii cu el? Stai jos, şase!
- Doamna profesoară, aricii sunt mamifere?
- Da.
- Şi nasc pui vii?
- Da, ca toate mamiferele
- Cu ţepi?
- Cu ţepi.
- Atunci vai de mama lor! .....

Tămâia
TĂMÂIA
BOSWELLIA CARTERII
Tămâia (probabil din lat. Thymanea) este sucul (răşina) unor arbori/arbuşti exotici, care ajungând în contact cu aerul se încheagă, la fel ca şi răşina brazilor. Ea era adusă ca ofrandă la templul iudaic, iar în creştinism este considerată ca un prinos sfânt, al cărui fum înmiresmat însoţeşte toate actele cultului.
În Vechiul Testament
În cultul Vechiului Testament trebuia să se aducă dimineaţa şi seara sacrificii de tămâie, pe altarul special amenajat în Cortul Mărturiei şi apoi în Templu, numit altarul tămâierii (Ieşire 30, 1-8); pe acest altar nu se ardea numai tămâie curată, ci erau amestecate încă patru ingrediente (Ieşire, 30, 34). Proorocul Maleahi (cap. 1, 11) prezice că după venirea lui Mesia se va aduce jertfă de tămâie de la răsăritul soarelui până la apus.
În creştinism
În cultul creştin găsim întrebuinţarea tămâiei încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, canonul 3 al Sfinţilor Apostoli spune: "(...) Dar să nu fie iertat a se aduce altceva în altar decât untdelemn pentru candele şi tămâie la vremea aducerii înainte". Sf. Ap. Pavel, în epistolele sale, inspirat de tămâierile din Vechiul Testament, zice că Mântuitorul S-a dat pe Sine jertfă lui Dumnezeu pentru noi "spre miros de bună mireasmă" (Ef. 5, 2), iar la II Cor. 2, 15, vorbind despre apostoli, zice că ei sunt lui Dumnezeu "bună mireasmă".
Despre folosirea tămâiei în cadrul Sfintei Liturghii găsim menţiuni în rânduiala de la Liturghia Sfântului Iacob şi în Liturghia Sfântului Marcu, iar mai târziu şi în liturghiile Sfinţilor Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, unde avem şi formule speciale de binecuvântare a tămâiei folosită la cădire.
Dar tămâierea nu era folosită numai în cadrul Sfintei Liturghii, ci şi la alte sfinte slujbe şi manifestări de cult, ca: procesiuni, înmormântări şi altele.
Obligaţia tămâierii o aveau diaconii; de aceea Sf. Arhidiacon Ştefan este zugrăvit de obicei cu o cădelniţă în mână. Din pricina mirosului plăcut pe care îl răspândeşte, îmbălsămând aerul şi alungând miasmele, tămâia, în Sf. Scriptură, este privită ca un simbol al rugăciunilor pioase, care, asemenea fumului de tămâie, se ridică în sus, ca unul dintre cele mai preţioase daruri de jertfă aduse lui Dumnezeu. Astfel de daruri au fost aduse şi pruncului Iisus de către magi: aur, smirnă şi tămâie. Smirna este tot un fel de tămâie, însă mai de preţ şi cu un miros mai plăcut decât al tămâiei.
Tămâierea are două înţelesuri: când se tămâiază persoane sfinte sau icoane, ea este semn de veneraţie şi respect, iar când se tămâiază lucruri asupra cărora se invocă trimiterea harului de la Dumnezeu, simbolizează harul Sfântului Duh, care ni se trimite de sus, după cum spune şi rugăciunea tămâierii. Precum am spus mai sus, ea este simbolul rugăciunilor noastre, care se înalţă spre Dumnezeu ca fumul de tămâie. Cei 24 de bătrâni din viziunea Sfântului Ioan Evanghelistul au căzut înaintea Mielului având fiecare alăute şi năstrape de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor (Apocalipsa 5, 8). Acelaşi înţeles îl au şi cuvintele Psalmistului, care zice: "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor mele jertfa de seară" (Ps. 140, 2). Pentru tămâierile sau cădirile din rânduiala sfintelor slujbe se întrebuinţează cădelniţa (căţuia sau tămâierul), în care se pune tămâia.
Rugăciunea tămâierii
"Tămâiei îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună-mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh."
ULEIURI VOLATILE DE TAMAIE
Compozitie: monoterpene, seschiterpene, alcooli terpenici.
Are aroma de padure, usor camforata, nota de fond
Avand rol cicatrizant si antitumoral, se utilizeaza in plagi si ulcere, pentru cicatrizare.
Asocierea cedru - lemn de trandafir - tamaie face baile foarte placute.

joi, 20 decembrie 2007
MAGIC NUMBERS 15
Costel face următorul calcul: Înmulţeşte numărul de la pantofi cu 5, adună 17, înmulţeşte suma obţinută cu 20, scade anul de naştere, adună anul în care suntem şi obţine 4154.
Ce număr are la pantofi ?
SOLUŢIA PROBLEMEI
x = numărul de la pantof
y = anul de naştere
Ecuaţia este 20(5x+17)-y+2006=4154
După ce se fac nişte calcule simple se obţine ecuaţia echivalentă 100x=1808+y
Din ultima ecuaţie am dedus că 1808+y e multiplu de 100, deci trebuie să se termine cu 00 (asta în cazul în care Costel are numărul întreg la pantof) şi că y<2000 (altfel, Costel nu ar putea face calcule, pentru că ar avea <6 ani) ceea ce înseamnă că y este 1900 şi ceva, adică este de forma 19ab.
1808+19ab=_ _00, deci b=2 şi a=9, deci y=1992 şi 1808+y=3800
Ne întoarcem la 100x=1808+y şi obţinem că 100x=3800 şi x=38
Problema are două soluţii (pentru numărul întreg la pantofi), dar plauzibilă este cea cu un Costel de 14 ani, elev in clasa a VIII-a.
O altă soluţie
Presupunem că numărul de la pantofi şi vârsta lui Costel sunt două numere naturale de două cifre.
Notez ab = numărul de la pantofi şi xy = vârsta lui Costel (unde a,b,x,y sunt cifre)
Ţin cont de (- an naştere) + (+an curent) = (+an curent) + (- an naştere) = vârsta şi ecuaţia problemei devine:
(5*ab + 17)*20 + xy = 4154 <=> ab00 + xy = 4154 - 340 <=>
<=> abxy = 3814 <=> ab=38 (numărul de la pantofi) si xy=14 (vârsta).

SMILE WITH ME 15
Scrisoarea unui arab terorist din România
Salutam cu rezbekt, jefu.
Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns, tragut fara broblem control la
aerobort.
Pastrat dolar american blestemat, bentru construit aigea bomba, dat jumadate la taxi, jumate furat tigan din buzunar.
Indalnit frate Ahmed, batron magazin, ajudat la mine.
Discutat cu el la cafenea plan bomba, consumat egler broaspat, intoxicat cu zalmonel, noi ajuns la sbital, doctor roman durut la cur.
Jefu, gu bomba praf antrax nu putut facut la Romania, cineva furat antrax, deci ingercat plan bomba cu bum-bum...!
Mutat apartament frate Ahmed, adus mult frumos aminde de tara mia, fara apa la robinet, geamm sparte ca la Beirut, tigle kazut cap cind vind bate.
Urmarit PROTV emiziune explozia camion azotat, facut frica la mine.
Astia romani are tupeu nu gluma !
Urgent trebuie recrutat, jefu !
Bomba cu azotat mare efect aveam...
Inderesat pilotat avion bentru lovit gladire la roman.
Vazut delevizor, aparat zbor MIG brabusit singur in ogor la taran, plus taran roman stricat singur gladire, adormit beat, tigara abrinsa, murit soacra, facut chef mare la ei...
Draga Jefu, gineva furat la mine gas pastrat bentru bus la bomba, iar azeara, gind iesit cumbarat baclava, exblodat budelie la barter.
Aicia la Romania, mult cretin!
Zbierat, zguibat la sin, cacat be mine de frica !
Jefu, ma indorg acasa!
Asta romani nu are nevoie de terorism, face singur treaba.

Soc - SAMBUCUS NIGRA
SOC, SOC NEGRU
SAMBUCUS NIGRA L.
Familia CAPRIFOLIACEAE
Alte denumiri populare: soc negru, haler, hoz
Socul este una din cele mai puternice plante depurative cunoscute la noi.
Inca din vechime, oamenii au apreciat calitatile terapeutice ale acestei plante, care se folosea indeosebi pentru distrugerea viermilor intestinali.
Florile, frunzele, dar mai ales sucul obtinut din fructe calmeaza nevralgiile, in special sub forma de extract slab alcoolic. Este util, de asemenea, in reumatism, afectiuni ale cailor respiratorii, nevralgii ale trigemenului si sciatica. Scoarta copacului are proprietati laxative si diuretice (fiind indicata in nefrite si edeme). In medicina populara, scoarta este intrebuintata ca antihelmintic.
DESCRIERE: Socul este o planta perena cu aspect de arbust sau arboras care traieste la marginea padurilor din zonele de campie sau de deal. Are tulpina inalta de 4-10 m ramificata la baza, cu ramuri arcuite si infloreste in luna iunie-iulie. Florile sunt albe, cu aroma lor dulce-intepatoare. Putine remedii contra bolilor respiratorii, reumatice sau renale, sunt atat de eficiente ca florile socului.
Este recomandat ca si remediu natural in multe afectiuni, produsul vegetal utilizat fiind florile recoltate si uscate la soare si fructele bine coapte.
PĂRŢI UTILIZATE: FLORES SAMBUCI
PRINCIPII ACTIVE: ulei volatil, rutozid, tanin, mucilagii, heterozide cianogenetice (sambunigrina), colina, vitamina C si K, glicozide, flavonozide, saponine
Actiune diuretice si usor antiseptica, emolienta, sudorifice, laxative.
RECOLTAREA FLORILOR DE SOC
Florile de soc se recoltează la începutul înfloririi / la puţin timp după înflorire (sfârşitul lui mai la câmpie şi începutul-mijlocul lui iunie la munte ori în zonele nordice), pe timp frumos, după ce s-a ridicat roua. Inflorescenţele se taie cu totul, folosind cuţitul sau foarfeca de grădină. Florile se transportă în saci de pânză sau de hârtie (nu de plastic) până la locul de uscare sau de preparare, cât mai repede, pentru a nu se încinge.
Uscarea florilor de soc se face la soare si nu la umbra, ca la majoritatea plantelor medicinale. Inflorescentele se intind pe hartie intr-un loc insorit si bine ventilat, pe cat posibil ferit de ploaie (care le-ar distruge principiile active), unde se lasa vreme de 3-7 zile (in functie de cat de puternic este soarele). In momentul in care coditele florilor sunt total lipsite de umiditate si si-au pierdut elasticitatea, procesul de uscare s-a incheiat, iar produsul obtinut se pune la pastrare in saculeti de hartie bine inchisi.
ACŢIUNE TERAPEUTICĂ A FLORILOR DE SOC
- sudorific - ajută la eliminarea surplusului de apă din ţesuturi
- stimulează eliminarea toxinelor.
- spulberă infecţiile de tot felul (în special guturaiul şi gripele)
- raceala - luand in considerare studiile facute in acest domeniu, comisia europeana de profil a aprobat folosirea socului in cazurile de raceala cu manifestari nazale, bronsice si la nivelul gatului. In sprijinul acestei recomandari se mentioneaza ca florile de soc au efecte antivirale, de crestere si de fluidificare a secretiei bronsice, de stimulare a transpiratiei, ceea ce duce la reducerea considerabila a timpului de manifestare a racelilor comune si a gripei. Se beau in prima zi de manifestare a racelii 2-3 cani de infuzie fierbinte de flori de soc, continuandu-se tratamentul in urmatoarele zile, cu consumarea unui litru de infuzie combinata de flori de soc la 24 de ore.
- în gripa si guturai se recomanda folosirea ceaiului de soc in amestec cu flori de tei, preparat din una-doua lingurite de flori la o cana de apa, din care se beau doua-trei cani pe zi.
- domolesc nevralgiile (de trigemen, intercostale etc.)
- febrifug
- depurativ al sangelui
- diuretic
- retentia de apa in tesuturi - florile de soc au efecte diuretice si sudorifice puternice, stimuland ca atare eliminarea masiva a apei din corp, prin urina si transpiratie. Persoanele care au probleme cu eliminarea apei din tesuturi, trezindu-se dimineata cu mainile, picioarele ori tenul umflat din cauza retinerii de apa, ar trebui sa ia aceasta planta. Seara si dimineata se bea cate o cana de infuzie combinata de soc, tratamentul fiind recomandat si pentru prevenirea calculozei renale, a nefritei si a insuficientei renale.
- reumatismul - un studiu din anul 1997, publicat in "Journal of Ethnopharmacology", a constatat actiunea antiinflamatoare articulara a florilor de soc. Administrarea acestora in timpul crizelor reumatice reduce durerea, reda treptat mobilitatea articulatiilor, impiedica deteriorarea ireversibila a finelor tesuturi cartilaginoase din interiorul articulatiilor. Florile de soc au, administrate din timp, un excelent efect de prevenire a crizelor reumatice. Se fac tratamente de cate 2 luni, timp in care se ia cate o lingurita de tinctura de flori de soc, de 4 ori pe zi. Pentru reumatism, se poate utiliza şi urmatoarea reteta. Peste o lingura de flori si crengute maruntite de soc se toarna un pahar de apa clocotita. Se lasa la macerat trei ore, dupa care se strecoara. Pentru a avea efectul dorit, trebuie consumat cate o jumatate de pahar, de trei-patru ori pe zi, cu 30 de minute inainte de masa.
- durerile de cap - mai ales cele produse de raceala, de expunerea la frig si la vant ori de existenta unor infectii respiratorii (sinuzita, rinita) sunt calmate si chiar eliminate de infuzia fierbinte de flori de soc. Se beau 1-2 cani din aceasta infuzie indulcita cu miere, care trebuie consumata cat de calda se poate suporta. In durerile de cap cronice se bea infuzie combinata de flori de soc, cate 2 cani pe zi.
- sinuzita, rinita - conform studiilor efectuate in clinici germane pe pacienti, florile de soc sunt un excelent antiinflamator in afectiunile cailor respiratorii superioare. In cazurile acute se foloseste infuzia fierbinte de soc (cate 3 cani pe zi), care are un efect drenor puternic. In sinuzita si rinita cronicizate se foloseste infuzia combinata, din care se bea cate un litru pe zi. Efectele cele mai bune se obtin prin combinarea in proportii egale, in infuzie, a florilor de soc, cu radacina de primula, cunoscuta si sub numele de ciubotica-cucului (Primula officinalis). Mai multe studii ale remediilor pe baza de flori de soc si de radacina de primula au aratat ca acestea imbunatatesc drenajul, decongestioneaza caile nazale si diminueaza inflamatia membranelor mucoaselor.
- boli renale, cistite, infecţii renale
- diabet
- bronsita - Comisia Europeana de Farmacognozie considera - in lumina studiilor existente - ca florile de soc au efecte de fluidificare a secretiei bronsice, efecte antiinflamatoare bronsice si expectorante, comparabile cu cele ale unor medicamente de sinteza, recomandand ca atare folosirea socului in bolile respiratorii. Florile de soc se administreaza sub forma de pulbere, din care se ia cate o lingurita de 4 ori pe zi. Efectele sunt amplificate, daca sunt combinate cu radacina de primula (Primula officinalis) si radacina de brusture (Arctium lappa).
- constipatie
- abcese dentare
- arsuri
- contuzii
- hemoroizi
- tuse
- obezitate
PREPARAREA FLORILOR DE SOC
Florile proaspete se folosesc imediat după recoltare, la prepararea socatei sau a siropului de soc. Nu le lăsaţi să aştepte mai mult de 16-24 de ore în cameră sau doar câteva ore afară, fiindcă se încing şi mor.
Pentru ceai, pentru prepararea tincturilor şi pentru cataplasme avem nevoie de flori uscate. Uscarea se face la soare, într-un singur strat, cu florile orientate în sus. După uscare, ele trebuie să aibă o culoare alb-crem, fără pete închise. Dintr-un kilogram de plantă proaspăt culeasă rămân doar 150-200 de grame de plantă uscată.
Socata din flori de soc
Mod de preparare: Florile proaspete de la 6-12 inflorescenţe, separate de codiţe, se pun într-un borcan de sticlă. Se adaugă 4,5 litri de apă. Se pune o lămâie întreagă, cu coajă, tăiată în felii subţiri. Se adaugă 600-800 ml de miere de albine. Se lasă acest amestec la macerat timp de două zile, apoi timp de încă două zile se amestecă de trei ori pe zi cu o lingură de lemn. După această perioadă de patru zile, lichidul se filtrează şi se trage în sticle de un sfert sau de o jumătate de litru, închise la culoare. Sticlele cu socata vor fi bine înfundate şi se vor păstra la rece (la frigider sau în beci).
Mod de administrare: Se iau trei păhărele (30-75 ml) pe zi, cu un sfert de oră înainte de masă.
Indicaţii terapeutice: Tratamentul cu soc este indicat în combaterea constipaţiei, a retenţiei de apă în ţesuturi, pentru persoanele care au frecvent infecţii urinare sau renale. În cistită şi nefrită, acest preparat favorizează regenerarea ţesutului epitelial, reducând durerile şi usturimea. Socata este indicată în special adulţilor care au nevoie de o stimulare suplimentară a digestiei şi a proceselor de eliminare, precum şi de un tonic general.
Contraindicaţii: În ciuda faimei sale că este slab alcoolizată, socata le este contraindicată copiilor, deoarece ei sunt foarte sensibili la acţiunea alcoolului, care le poate perturba anumite procese de creştere, dezvoltare intelectuală etc. În cazul copiilor se va folosi siropul sau dulceaţa medicinală de soc, care au aceleaşi efecte.
Crenguţe de flori de soc prăjite.
Se face un aluat de clătite, dintr-un ou, două linguri de făină, o jumătate de cană de apă sau lapte, o lingură de zahăr, vanilie, un praf de sare
Se încinge uleiul, cât să se cufunde bine floarea trecută prin compoziţia de clătite şi se prăjesc pălăriuţele ţinându-le în furculiţă, până se rumeneau, cam patru-cinci minute, undindu-le şi rumenindu-le frumos; se transforma în crenguţe trosnitoare. Se pudrează cu zahăr vanilat.
VIN DE FLOARE DE SOC
Minune de vin "pentru femei", dezleaga limbile, potoleşte furiile femeilor neînţelese şi cu multe probleme, dă blândeţe şi înţelegere celor cu copii mulţi, limpezeşte ochii în situaţii grele.
Ingrediente: 6-8 inflorescente proaspete sau uscate, 6 l apa,1 kg zahar, sucul si coaja rasa de la 1 lamaie, 2 linguri zahar tos pentru caramelizat, 100 ml otet din vin.
Preparare: Florile de soc se pun intr-un borcan mare. Peste acestea se toarna apa in care s-a dizolvat complet zaharul. Borcanul, legat la gura cu un prosop curat si acoperit cu o farfurie, se lasa la temperatura camerei timp de 48 de ore, amestecand de 3-4 ori/zi cu o lingura de lemn. Apoi se strecoara lichidul printr-un tifon si se adauga un sirop obtinut din 2 linguri de zahar caramelizat stins cu 3 linguri de apa amestecandu-se pana la omogenizare. La sfarsit se pune otetul. Se toarna in sticle de 1 l astupate cu dopuri de pluta. Se pastreaza la rece.
Siropul şi dulceaţa medicinală din flori de soc
Mod de preparare: Se taie codiţele, apoi se dau florile proaspete de soc prin maşina de tocat. Se pune într-un borcan un strat de miere lichidă gros de un deget, apoi se adaugă un strat subţire de flori tocate, cu sucul nescurs, apoi din nou un strat de miere gros de un deget, un strat de flori tocate şi tot aşa, până la umplerea borcanului. Ultimul strat va fi de miere, ceva mai gros decât celelalte (2-3 degete). Se lasă amestecul la rece (în cămară sau la beci - în nisip) timp de minimum două luni. După trecerea perioadei de două luni, mierea se filtrează prin tifon şi se obţine siropul sau se consumă amestecul nefiltrat, ca o dulceaţă medicinală din flori de soc. Atât siropul cât şi dulceaţa au - cu condiţia să fie preparate corect, un termen de garanţie de doi ani.
Mod de administrare: Siropul - se pun 1-2 linguriţe de sirop într-un pahar cu apă (200 ml), se adaugă eventual puţin suc de lămâie şi se amestecă foarte bine. Se beau 1-3 pahare de sirop pe zi, pe stomacul gol. Se fac cure de câte o săptămână.
Dulceaţa medicinală din flori de soc - se iau două linguriţe pe stomacul gol, de trei ori pe zi, ţinându-se sub limbă preparatul până se dizolvă. După administrare se bea puţină apă, la ultima înghiţitură clătindu-se bine gura.
Indicaţii terapeutice: Siropul şi dulceaţa din flori de soc sunt indicate ca adjuvant în tratamentul guturaiului, al gripei şi virozelor, în general. Se administrează în cure de două-trei săptămâni, pentru combaterea rinitei, a rinitei cronice, a infecţiilor urinare şi pentru calmare în infecţiile renale. Datorită efectului laxativ şi al celui depurativ, sunt indicate pentru tratamentul acneei şi al altor boli de piele.
Contraindicaţii: în afara cazurilor de diabet, nu se cunosc.
Infuzii cu flori de soc
Mod de preparare: Se pun 1-2 linguriţe de soc uscat la o cană (250 ml) de apă clocotită, se lasă la infuzat timp de un sfert de oră, se adaugă sau nu miere şi se consumă fierbinte. Pentru un gust mai bun şi un efect mai puternic, se adaugă o dată cu socul şi un sfert ori o jumătate de linguriţă de măghiran (Majorana hortensis). Infuzia se poate folosi si pentru bai locale, inhalatii.
Indicaţii terapeutice: În debutul stărilor gripale, în guturai, rinită în faza acută se bea câte o cană de ceai din oră în oră sau chiar din jumătate în jumătate de oră. Ceaiul se bea pe stomacul gol, îndulcit cu miere. Scopul este ca în permanenţă să fie menţinută căldura corpului şi să se producă o eliminare puternică a toxinelor prin transpiraţie. O zi în care bem asemenea ceaiuri, fără a mânca nimic, evitând să facem eforturi, să ieşim prin curent ori în frig, duce la o vindecare rapidă şi ne scuteşte de neplăcerile gripei, ale guturaiului sau ale complicaţiilor lor. Acelaşi tratament este valabil şi în bronşită, tuse, infecţii respiratorii în general.
Această infuzie este indicată pentru combaterea alergiei, a acneei şi a bolilor de piele, fiind un depurativ puternic şi cu acţiune rapidă. În tratamentul obezităţii şi al celulitei, acest ceai este un ajutor preţios, permiţându-ne să eliminăm mai rapid ţesutul adipos în exces, efectele sale conjugându-se excelent cu cele ale celorlalte terapii (dietă, masaj, exerciţii fizice).
Contraindicaţii: nu se cunosc.
XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX
FRUCTELE DE SOC
Fructele negre ale socului au o putere vindecatoare cu totul deosebita. In urma cu cateva sute de ani, cand campiile si dealurile noastre erau acoperite de codri adanci si neumblati, aceste fructe erau la mare cinste, fiind un leac pentru bolile cele mai indaratnice: de la incuierea pântecelor si pana la bube rele sau otravire. Apoi, treptat, traditia s-a pierdut, iar taina lor a mai ramas cunoscuta doar catorva vindecatori populari. Oamenii nu au mai avut incredere in aceste bobite cu gust nu foarte placut, ba chiar a aparut credinta ca sunt otravitoare.
Fructele sale, destul de putin cunoscute pana de curand in terapie, sunt un elixir de sanatate extrem de puternic.
ACŢIUNI ALE FRUCTELOR DE SOC:
- fructele de soc imature sunt fara doar si poate unul din cele mai puternice dezintoxicante cunoscute in fitoterapie
- mobilizeaza toxinele din corp si favorizeaza eliminarea lor prin transpiratie, urina si fecale
- favorizează restabillirea echilibrului natural al organismului si pregateşte terenul pentru remediile specifice afectiunii tratate
- antifebril,
- antiseptic intestinal (actioneaza in special asupra florei de putrefactie),
- depurativ foarte puternic,
- diuretic foarte puternic,
- laxativ (in doze mici),
- hipotensiv mediu-slab,
- purgativ puternic (in doze medii-mari),
- stimuleaza refacerea epiteliului renal
- bolile de piele,
- tulburarile de asimilatie si cele endocrine,
- cancer
- boli psihice.
PREPARAREA FRUCTELOR DE SOC
Sucul de fructe de soc
Se culeg fructe de soc ajunse la maturitate, care trebuie sa fie negre la culoare (nu rosietice, rosii-violacee ori verzi, deoarece sunt purgative drastice) si dulci la gust. In maximum 24 de ore de la recoltare, se spala foarte bine, se zdrobesc cu o furculita pana devin ca o pasta, care apoi se pune intr-un tifon curat si se stoarce cu mâna. Se va obtine un suc inchis la culoare si avand un miros care aduce aminte de afine, cu efecte terapeutice exceptionale (restul de fruct care ramane dupa stoarcere poate fi folosit la dulceata ori gem).
Sucul de fructe de soc se administreaza cu un sfert de ora inainte de masa, pe stomacul gol - 5 linguri la adulti si 3 lingurite la copii. Este un leac foarte util in curele de vara de dezintoxicare.
Tinctura de fructe de soc
Se culeg fructele de soc care nu au ajuns complet la maturitate, care au o culoare rosie spre violet, din care se prepara un suc, dupa aceeasi metoda descrisa mai sus. Acest suc va fi combinat apoi in proportia l :1 cu alcool - un pahar de suc este amestecat cu un pahar de alcool alimentar de 900 - dupa care se pune in sticle mici, inchise la culoare. Acest preparat are o actiune de dezintoxicare extrem de puternica, asa cum arata studiile stiintifice. Se administreaza la inceput o singura lingura pe zi, la ora 18:00, iar daca organismul permite, se creste doza pana la 4 linguri pe zi, luate in doza unica, la ora amintita. Preparatul se dilueaza intr-o jumatate de cana de apa si se bea pe stomacul gol. Doza se mareste in functie de reactia tranzitului intestinal: daca acesta devine foarte intens inca de la prima lingura, atunci doza nu se mareste; in caz contrar, se poate ajunge si la 4 linguri pe zi.
Fructele de soc uscate
Ciorchinii cu fructe ajunse la maturitate (adica foarte inchise la culoare, moi si dulci la gust) se pun la uscat la soare, cu fructele orientate in sus, asa incat sa piarda cat mai multa apa dintr-o data, sub actiunea razelor solare. Dupa uscare, fructele se scutura de pe ciorchine si se pun in pungi de hartie, care se pastreaza in locuri uscate. Prin macinarea cu rasnita electrica de cafea, din fructele de soc uscate se obtine o pudra cu proprietati tamaduitoare, foarte mult asemanatoare cu cele ale afinului.
RECOMANDĂRI TERAPEUTICE ALE FRUCTELOR DE SOC
- Obezitate, ingrasare - Un rol exceptional are tinctura de fructe de soc in curele de slabire, unde produce scaderea in greutate prin mai multe mecanisme: prin despovararea colonului de materii reziduale (ceea ce intre altele reglaza asimilatia), prin extragerea apei din tesuturi si eliminarea sa prin fecale si urina, prin dezintoxicarea extrem de ampla a organismului, care face sa se regleze spontan apetitul alimentar, procesele hormonale si chiar activitatea psiho-emotionala. Se face o cura de lunga durata cu tinctura de fructe de soc. In prima zi se ia l lingurita, la ora 18:00; a doua zi se iau 2 lingurite la aceeasi ora s.a.m.d., pana in ziua a saptea, cand se ajunge la 7 lingurite luate odata. Se mentine aceasta doza vreme de 30 de zile. Dozele progresive se iau pentru a nu crea un soc tranzitului intestinal, care va fi foarte mult accelerat, la fel ca si diureza si procesele de eliminare in ansamblu. Daca pe masura ce se creste doza apare o diaree puternica, se iau in completare 2-3 lingurite pe zi de pulbere de scoarta de stejar sau de iarba de coada-racului, iar daca diareea persista, atunci se intrerupe tratamentul. In cura de slabire tinctura de fructe de soc va fi asociata cu o alimentatie din care se exclud complet carnea si prajelile, si pe cat posibil produsele cu aditivi alimentari, zahar si margarina. Sunt indicate in mod special cerealele integrale, ca atare sau sub forma de fulgi, fructele si legumele proaspete consumate ca atare, sub forma de salata sau suc. Contraindicatii: preparatul este contraindicat in diaree acuta sau cronica, colita de fermentatie !
- Acnee, eczema alergica - se ia l lingurita de tinctura de fructe de soc in jumatate de pahar cu apa, de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul se face minimum 3 luni, pentru ca procesele de dezintoxicare sa fie complete. Pe parcursul tratamentului se elimina din alimentatie carnea, zaharul si produsele cu aditivi alimentari, care au un rol extrem de nefast in aceasta categorie de afectiuni.
- Psoriazis, boli de piele grave - se face o cura de 30 de zile cu tinctura de boabe de soc, administrata in doze progresive, de la l la 7 lingurite zilnic, ca in cazul obezitatii. Este un tratament drastic, care va accelera foarte mult procesele de dezintoxicare, favorizand vindecarea acestor boli.
- Reumatismul, guta - se face un tratament de lunga durata cu tinctura de fructe de soc. O lingurita diluata in jumatate de pahar de apa se ia de 3 ori pe zi, inainte de masa. Tratamentul dureaza minimum 60 de zile si se incepe in ultimele saptamani de vara, pentru ca efectele maxime sa fie in lunile octombrie-noiembrie, cand aceste afectiuni au de obicei manifestari acute. Cele mai puternice efecte s-au inregistrat in reumatismul cronic degenerativ.
- Constipatie cronica si acuta (inclusiv formele rezistente la tratamentele clasice): se iau 1-3 linguri de preparat diluate intr-o cana de apa, pe stomacul gol, la ora 18. Fructele de soc imature, preparate sub forma de tinctura, sunt unul dintre cele mai nenocive si mai puternice purgative si dezintoxicante din flora noastra.
- Alergie (indiferent de tipul de alergen): se ia 1 lingurita de tinctura de fructe de soc in jumatate de pahar de apa, de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul se face minim 3 luni, pentru ca procesele de dezintoxicare sa fie cat mai complete. Pe parcursul tratamentului se elimina din alimentatie carnea, zaharul si produsele cu aditivi alimentari, care au un rol extrem de nefast in aceasta afectiune
- Intoxicatii diverse - se ia o doza de soc de 2-3 linguri de tinctura de fructe de soc diluata intr-o cana de apa, iar a doua zi se incepe un tratament constand in 3 linguri de preparat luate zilnic, in otraviri si intoxicatii grave, pana la ajungerea intr-o unitate medicala specializata, se provoaca purgatie prin administrarea aceleiasi doze de soc, de 2-3 linguri. Tratamentul este contraindicat in toxiinfectiile alimentare cu manifestari diareice, precum si persoanelor cu diaree cronica.
- Tulburari hormonale diverse - cura de lunga durata cu tinctura de fructe de soc are efecte exceptionale mai ales in cazul afectiunilor endocrine care apar corelat cu tratamentul medicamentos abuziv. Se ia 1/2 -1 lingura de tinctura diluata in jumatate de pahar cu apa dimineata, pe nemancate si aceeasi doza seara. In cazul chistului ovarian si al ovarelor polichistice, fibromului uterin si mastozei, in special atunci cand acestea sunt asociate cu constipatia, acest tratament are o eficienta exceptionala, mai ales daca este asociat cu o cura cu extract de muguri de zmeur (Rubus idaeus) (50 de picaturi, de 3 ori pe zi).
- Cancerul - s-a constatat ca mai mult de 75% din cei care ajung sa sufere de aceasta cumplita maladie se confrunta - fie ca isi dau seama, fie ca nu - cu constipatie cronica, care perturba grav procesele naturale de eliminare a toxinelor, precum si cele de asimilare si de reglaj endocrin. O cura de l luna, in care se iau 3 lingurite de tinctura de fructe de soc pe zi, are un efect de eliminare a toxinelor extrem de benefic atat in tratarea bolii canceroase, cat si pentru prevenirea ei.
- Bolile psihice - din punctul de vedere al medicinii traditionale romanesti, dar si a altor popoare din Germania si pana in India, tulburarile si bolile psihice apar atunci cand efectiv nu mai suntem capabili sa eliminam emotiile negative si tensiunile interioare, care ajung sa se acumuleze si - pur si simplu - sa "explodeze" in noi. Practicantii medicinii psihosomatice moderne, care cauta sa elucideze legaturile dintre sanatatea fizica si cea a mintii, au remarcat la randul lor ca marea majoritate a pacientilor cu probleme psihice sufera de constipatie cronica sau de afectiuni reno-urinare. Mai mult, prin normalizarea proceselor de eliminare a toxinelor fizice s-a constatat ca apare si o ameliorare extrem de evidenta a starii de echilibru interior. Din aceasta perspectiva, este explicabil faptul ca tratamentul cu tinctura de boabe de soc, descris anterior la tratamentul constipatiei, are in anumite cazuri de tulburari psihice efecte de-a dreptul miraculoase.
- Adjuvant in insuficienta reno-urinara: se ia 1 lingurita de 3-4 ori pe zi, diluand tinctura in apa
- Pudra obtinuta din fructe de soc - din care se administreaza cate 3 lingurite pe zi - este excelenta ca mijloc de intretinere a sanatatii. Ea este, de asemenea, recomandata in tulburarile de vedere (inclusiv nocturna), in tulburari de tranzit intestinal, in avitaminoza si convalescenta.
Observatii importante: in general curele de dezintoxicare (inclusiv cele cu tinctura de fructe de soc) sunt de lunga durata, minim 1 luna in afectiunile usoare si minim 3 luni in afectiunile cronicizate sau mai grave.
PRECAUŢII ÎN UTILIZAREA SOCULUI:
FLORILE PROASPETE IN CONTACT CU PIELEA PRODUC IRITATII
Fructele verzi sunt contraindicate deoarece sunt toxice.
Nu supradozati preparatele din soc.
Fructele sunt foarte puternice, fiind mai degraba medicament decat aliment.
Si, ca orice medicament supradozat, ingerat in cantitati mari - peste 200 g -, aceste fructe pot crea probleme.
Simptomele intoxicatiei sunt: voma, arsuri la stomac, iritarea gatului, dificultati in respiratie, convulsii.
Tratamentul cu fructe de soc este contraindicat persoanelor cu diaree cronica sau acuta.
Desi este unul dintre purgativele cel mai usor de tolerat (este mult mai putin iritativ decat crusinul), fructele de soc pot produce iritatii persoanelor cu colon sensibil.

Oameni care au invins boala - Ito San
Sanatatea oamenilor este fundamentul de care depinde intreaga lor fericire si toata puterea lor."
- Benjamin Disraeli.
Articol preluat din cartea "Intinerirea" de Harald W. Tietze, editura Mix.
Kazauaki Ozawa descrie urmatorul caz :
Un pacient grav bolnav, amenintat sa-si piarda piciorul prin amputare, a reusit o revenire completa datorita tratamentului cu apa alcalina ionizata luata pe cale interna si cu apa acida ionizata in care isi imbaia piciorul afectat de ulceratii.
Omul s-a mutat de la spital, unde medicii doreau sa-i amputeze piciorul, la Centrul Medical Cooperatist din Kobe. Un reporter TV i-a luat un interviu, care a fost difuzat apoi in intreaga Japonie:
Reporter: "Ce a spus medicul in legatura cu starea piciorului dumneavoastra?"
Dl. Ito: A spus ca va trebui sa-mi amputeze piciorul de la genunchi in jos."
Doctor Kawamura: "Aceste pete negre se datoreaza incetarii circulatiei sangelui."
Reporter: "Da, pare o situatie foarte grava. Diabetul poate fi o boala teribila. La celalalt spital dl. Ito a fost tratat cu antibiotice si cu tot felul de medicamente, dar nimic nu a avut efect. In cele din urma, doctorul a spus ca piciorul va trebui amputat de la genunchi in jos. La Centrul Medical Cooperatist din Kobe urmeza sa-i fie amputate doar degetele de la picior."
Dupa doua saptamani, reporterul l-a vizitat din nou pe pacient.
Dl. Ito: "Celalat medic ar fi dorit sa-mi taie piciorul pe jumatate. Aici mi-au taiat doar degetele de la picior."
Reporter: "Pare foarte dureros, dar dl.Ito mi-a dat asigurari ca nu este atat de rau precum pare."
Dr. Kawamura: "Umflatura a disparut si pielea a inceput sa creasca in mod natural peste rana, ceea ce este foarte bine."
Reporter: "In afara insulinei necesare pentru reducerea nivelului de zahar din sange, dl. Ito nu ia nici un fel de medicament. Tot tratamentul se rezuma la 5 litri de apa alcalina ionizata pe zi."
Dl. Ito: "Intr-un fel, pot spune ca nu ma simt deloc obosit."
Reporter: "Dl. Ito isi spala rana cu apa acida, cu valoarea pH-ului de 2,5 cate 15 minute dimineata si seara. L-am vizitat din nou in aprilie si am ramas surprins sa vad cat de bine i s-a vindecat piciorul. Privindu-l, e greu sa-ti imaginezi in ce stare grava era inainte."
Reporter: "Dr. Kawamura afirma ca inainte de operatie se gandea la un transplant de piele, dar de vreme ce pielea s-a refacut asa frumos, a renuntat la aceasta idee."
Dl. Ito: "Sunt extrem de placut surprins... Practic, nu am facut nimic altceva decat sa-mi spal rana cu apa acida, iar pielea a crescu incredibil de natural."
Reporter: "Oricat de grava ar fi rana, ingerarea apei alcaline ionizate si spalarea zonei afectate cu apa acida ionizata asigura refacerea integrala a tesuturilor si a pielii."
Doctorul: "La inceput am folosit medicamente pentru dilatarea vaselor sanguine, in vederea accelerarii cresterii tesuturilor. Am incercat cu tot felul de medicamente, dar nimic nu a functionat. Ar fi trebuit sa folosim de la inceput tratamentul cu apa ionizata."
Reporter: "Pe data de 5 iulie dl. Ito s-a intors acasa, fiind tratat acum la domiciliu de sotia sa."
Dl. Ito: "Desi mi-am pierdut degetele de la picior, este mult mai bine asa, decat mi-as fi pierdut intregul picior. Cel putin asa pot sa merg."
Reporter: "Este uimitor faptul ca apa ionizata l-a putut vindeca pe dl. Ito. Dupa ce s-a intors acasa, nivelul zaharului in sange i s-a stabilizat, iar el a renuntat la insulina.Tot ce face este sa bea in fiecare zi 6-8 litri de apa alcalina ionizata."
Dl. Ito: "La inceput, eram nevoit sa iau insulina la un nivel de 24, dar acum nivelul in sange a ajuns la 100-110, asa ca nu mai am nevoie de insulina. Practic, la numai doua saptamani dupa ce am inceput tratamentul cu apa alcalina ionizata nu mai aveam nevoie de insulina.. Acum nu mai am probleme... Pot sa merg fara carje si asta ma face sa ma simt minunat."
Reporter: "Uimitor! Trebuia sa i se amputeze piciorul de la genunchi in jos, iar acum merge singur pe ambele picioare."

miercuri, 19 decembrie 2007
SMILE WITH ME 14
- Tu nevastă, este adevărat că ai avut mai mulţi bărbaţi înainte să te
măriţi cu mine?
- Măi bărbate, măi bărbate... Mâncare bună ai?
- Am!
- Haine curate ai?
- Am!
- Aseară ţi-a plăcut?
- Mi-a plăcut!
- Dar alaltăseară,ţi-a plăcut?
- Şi încă cum!...
- Păi şi cum crezi tu că se învaţă toate astea, la fără frecvenţă?!
Un englez, un francez, un chinez şi un roman au o dispută în legătură cu
naţionalitatea lui Adam şi Eva.
Englezul: - Ei au fost englezi. Numai un gentlemen adevărat poate oferi
jumătate din singurul măr doamnei sale !
Francezul : - Nu, ei au fost cu siguranţă francezi - numai o franţuzoaică
poate să se ofere pentru numai jumătate de măr !
Chinezul : - Nu sunt de acord. Ei au fost cu siguranţă chinezi deoarece
numai unei perechi de chinezi le stă în putere să populeze în aşa timp scurt
tot pământul !
Românul : - Nu, domnilor, greşiţi cu toţii, ei erau români: stăteau în fundul gol pe pietre, nu aveau decât un măr pe care trebuiau să-l împartă între ei, dar credeau că sunt în rai !
Măi Ioane, de ce te-ai însurat?
- Pentru că nu-mi plăcea mâncarea gătită de mine.
- Şi acum cum e?
- Acum îmi place!
La vamă, maşina unui arab e percheziţionată în cele mai mici detalii până când deja exasperat, vameşul găseşte o pungă cu praf alb.
O desface tacticos în faţa arabului, trage o limbă zemoasă prin conţinut şi, rânjind către arab:
- Cocaină? cocaină?
- Nu, antrax.
- Cum ţii o studentă ocupată toată ziua?
- Scrii pe ambele părţi ale unei coli "citeşte pe verso"!
Un cetăţean, care arăta ca fiind de origine arabă, merge la Casa de bilete a aeroportului J.F.K. şi îi spune domniţei de acolo:
- Un bilet până la Pentagon aş dori şi eu, vă rog!
- Păi, stimabile, avionul acesta nu merge la Pentagon...
- Pui pariu că merge?
- Eu copiez, tu copiezi, el copiază. Ce timp este Bulişor?
- Timpul tezelor, domnule profesor!
La Radio Erevan un grup de ascultători întreabă:
- De ce în China femeile merg în urma bărbatului, iar în America se
întâmplă mai rar lucrul acesta ?
Radio Erevan răspunde:
- În China, când o femeie merge în urma soţului înseamnă că-l respectă.
În USA, când o femeie face acelaşi lucru, înseamnă că-l urmăreşte.
La Radio Erevan un ascultător întreabă:
- Dacă dragostea este vinul vieţii, atunci ce este căsătoria ?
Radio Erevan răspunde:
- Mahmureala de a doua zi dimineaţa !
La Radio Erevan un ascultător întreabă:
- Cum se îmbracă eschimoşii ?
Radio Erevan răspunde:
- Repede !
La Radio Erevan un ascultător întreabă:
- Ce este un "titlu onorific" ?
Radio Erevan răspunde:
- Titlu onorific este atunci când soţia spune: "Soţul meu este capul familiei"

MAGIC NUMBERS 14
Un morar a venit la moară.
În fiecare din cele patru colţuri ale încăperii el a văzut trei saci de făină.
Pe fiecare sac s-au aşezat trei mâţe, iar fiecare mâţă a avut pe lângă dânsa trei motănaşi.
Se întreabă, câte picioare au fost la moară?
SOLUŢIA PROBLEMEI:
Două picioare ale morarului, deoarece mâţele şi motănaşii au labe.

Pomelo - CITRUS MAXIMA / CITRUS GRANDIS L.
POMELO
Pomelo este fructul citric cel mai mare (Citrus maxima (Merr., Burm. f.), sau Citrus grandis (L.)), cântăreşte aproximativ 1 Kg, de forma unei pere uriaşe de până la 20 cm lungime, de culoare galbenă-verzuie, cu coaja groasă de 1,5 cm, cu pulpa gălbuie, acidulată şi uşor amară.
Este adesea considerat o varietate de grapefruit, în fapt diversele varietăţi de grepfrut fiind hibrizi dintre pomelo şi diferite soiuri de portocal.
Istoric
Pomelo este originar din ţările Asiei de Sud-Est. Pentru prima data a fost cultivat pe teritoriul actual al Malayesiei.
În China, fructul a fost cultivat pentru prima data în jurul anului 100 î.Hr.. De atunci, acesta a rămas un adevarat simbol în cultura chinezilor. Acestia cred ca acest fruct îi apară de rele.
Pomelo este cultivat în India, China, Indonezia, dar şi Jamaica, Florida şi în California. Pomelo mai poartă şi denumirea de "shaddock", după numele capitanului englez de marină Shaddock. Acesta este cel care a adus pentru prima data seminţele de pomelo în Indiile de Vest, în secolul al XVII-lea.
Caracteristici
Planta arată ca un mic copăcel, cu frunze lucioase, care poate atinge înalţimea de 7 metri (în condiţiile în care are spaţiu destul şi condiţii climaterice potrivite).
Frunzele sunt de un verde închis cu un puf scurt pe ele.
Florile sunt albe, puternic parfumate avand un diametru de 2,5 cm.
Fructul arată ca un grapefruit de culoare verde gălbui, are un diametru cuprins între 12 şi 27 de centimetri şi o coajă de 0,5 - 2,5 cm.
Planta începe să producă fructe cam la 4 ani de la plantare.
Cultivare
Pentru a planta un pomelo în ghiveci, se pot încolţi seminţele (în vată umedă) sau se poate altoi o tulpina pe orice alta planta. Se înmulteşte foarte repede şi creşte în aproape orice mediu. Nu are nevoie de condiţii speciale de umiditate sau lumină, deşi el preferă solul bogat în materii organice şi puţin acid. Trebuie udat ca orice altă plantă de factura sa.
Utilizare
Pomelo este apreciat drept o „conservă naturală de fructe". Are calităţi nutriţionale deosebite, conţinând 44 calorii, şi, în egală masură, proteine, carbohidraţi, calciu, fier, betacaroten, vitaminele B1, B2, vitamina P, vitaminele B3, B5, biotina, acid folic, provitamina A, calciu, magneziu, potasiu, fosfor, sodiu şi fier si alte minerale, şi vitamina C (o jumatate de fruct continand 2/3 din
ratia zilnica de vitamina C recomandata). In plus, vitamina C ramane stabila chiar si dupa mai multe saptamani de la recoltare. Vitamina C ajuta la functionarea normala a sistemului imunitar si are un puternic efect antioxidant, participand la distrugerea radicalilor liberi. Ea amelioreaza buna functionare a calciului alimentar de catre organism. Intervenind in formarea colagenului, are o importanta hotaratoare in dezvoltarea sistemului osos si a ligamentelor. De fapt, colagenul participa la refacerea structurilor lezate, intervenind in starile inflamatorii si in vindecarea ranilor. Este influentata astfel consolidarea rezistentei oaselor si a dentitiei.
Acidul folic este una din vitaminele importante în diviziunea şi multiplicarea celulară din primele luni de sarcină, astfel consumul de suc de pomelo este indicat pentru gravide.
Pentru a pastra bogatia vitaminelor sucul trebuie consumat imediat dupa preparare si este bine sa fie servit dimineata la micul dejun.
Exista mai multe varietati de pomelo, in functie de culoare si de pulpa. Un bun pomelo are o coaja bine intinsa, stralucitoare si este greu cand e luat in mana. El poate fi pastrat la rece timp de cateva zile. Fructul este apreciat pentru calitatile sale gustative si pentru proprietatile nutritionale.
Sucul de pomelo are multiple proprietati, printre care se remarca:
• stimulator de exceptie al sistemului imunitar;
• are un puternic efect antioxidant, participand la distrugerea radicalilor liberi;
• stimulator al secretiilor digestive; Dacă se consumă cu o oră înainte de masă, el va stimula pofta de mâncare.
• tonic, antiseptic; Are proprietăţi antiseptice pe tubul diestiv şi pe căile urinare.
• diuretic, un bun curatitor de toxine pentru organism; Prin acidul citric are efect diuretic şi este util în hiperuricemie, gută, litiază renală, hipertensiune arteriale şi alte boli asociate cu retenţia de lichide.
• scade colesterolul;
• are proprietati alcalinizante care contrabalanseaza efectul acidifiant al unor alimente cum ar fi carnea, peştele, fainoasele; tratarea indigestiei
• Este util în anemia feriprivă ca tratament adjuvant prin conţinutul de vitamina C care creşte absorbţia fierului.
• favorizează producţia de bilă.
• are actiune de activare a acidului folic;
• participa la sinteza hormonilor glandelor suprarenale;
• detoxifica ficatul;
• este un excelent tonic al capilarelor; intensificarea circulaţiei sângelui
• deoarece 100 g pomelo are doar 42 calorii, este un fruct ideal in regimurile hipocalorice.
• întarirea stomacului si splinei
• diminuarea flegmei,
• În timpul iernii e posibil să suferim de căldură interioară. Pomelo este eficient pentru eliminarea acesteia.
• În cancer se recomandă consumul zilnic al unui fruct întreg sau sucul de la acesta.
• Scade colesterolul şi trigliceridele contribuind astfel la reducerea riscului cardiovascular şi cerebrovascular.
• Prin conţinutul în fibre solubilă favorizează tranziutul intestinal şi combate constipaţia.
In concluzie, sucul de pomelo creste rezistenta organismului fiind de ajutor atat pentru intarirea sanatatii cat si pentru recastigarea ei grabind vindecarea in:
• infectii virale si bacteriene;
• in cazul bolnavilor de artrita cand durerile au fost ameliorate;
• incetinirea procesului de arteroscleroza prin reducerea colesterolului;
• vindecarea ranilor si escarelor; accelerarea cicatrizării rănilor
• hiperfunctii tiroidiene;
• retinopatie diabetica cand au fost reduse manifestarile hemoragice;
• glaucom, pentru a evita sangerarea capilarelor din ochi;
• diabet zaharat, pentru imbunatatirea metabolismului zaharului si al grasimilor;
• reducerea riscului aparitiei cataractei si franarea procesului de imbatranire pentru persoanele in varsta;
• cresterea rezistentei organismului, intarirea oaselor, reducerea deteriorarii maltului dentar si carierea dintilor la copii;
• reducerea stresului si oboselii.
• Pomelo este o bună alternativa pentru înlocuirea pierderilor de minerale şi apă. Sucul amestecat cu apă, bicarbonat şi zahăr poate constitui o băutură rehidratantă în timpul competiilor sportive.
Atenţia, însă, pomelo nu trebuie mâncat pe stomacul gol.
În prezent se cunosc câteva principii active sensibile la sucul de pomelo: cafeina, antihistaminicele, eritromicina, unele medicamente ce scad colesterolul, unele antifungice, benzodiazepinele, ciclosporina şi unele medicamente hipotensoare cărora le creşte concentratia în sânge.
Dacă sunteţi un consumator obişnuit de pomelo sau suc de pomelo trebuie să consultaţi un medic în cazul în care vă aflaţi sub tratament medicamentos concomitent sau ca precauţie generală nu se recomandă sucul cu 2 ore înainte sau 5 ore după ce luaţi medicamentul.
Nu se recomandă în boli renale, gastrite, diaree şi alte tulburări gastrointestinale.

marți, 18 decembrie 2007
MAGIC NUMBERS 13
Compuneţi exemple cu răspuns 100. Se poate de folosit semnele matematice +, –, ×, /:
a) de cinci ori cu cifra 1 ;
b) de patru ori cu cifra 9 ;
c) de cinci ori cu cifra 5 .
Spre exemplu, "de cinci ori cu cifra 3" : 33×3+3/3 = 100.
SOLUŢIA PROBLEMEI:
111–11 = 100;
99+9/9 = 100;
5×5×5–5×5 = 100.

SMILE WITH ME 13
Maria Magdalena, urmărită de mulţimea înfuriată de desfrâul ei. Se întrevede o bătaie cu pietre, cum era la modă.
Iisus :
- Staţi! Cine n-a păcătuit niciodată, să arunce primul !
Linişte în mulţime. Totuşi de undeva zboară o cărămidă fix în capul Magdalenei.
Iisus (uitându-se în mulţime):
- Măi mamă, mă disperi !!!
Un ardelean vine la bar:
- Două sute de votca, în două pahare.
Barmanul întreabă:
- De ce în două pahare, că eşti singur?
- Am un prieten plecat în Irak şi mi-a spus să beau şi pentru el.
A doua zi la fel, a treia zi la fel şi tot aşa până într-o zi când vine şi cere o sută de votcă într-un pahar.
- Dar ce, Doamne fereşte, ţi-a murit prietenul?
- Nu, m-am lăsat eu de băut.
Un ardelean e oprit de un poliţist, care îi spune:
- Daţi-mi numele şi prenumele.
- Ai înnebunit? Şi pe urmă eu cum mă mai numesc?
Un ungur la magazin:
- Este biscuiţi ?
Vânzătoarea:
- Nu este, sunt!
Ungurul:
- Dar rahat sunt ?
Vânzătoarea:
- Da, eşti!
Soţul şi soţia aveau un câine rău.
Se hotărăsc să scape de el.
Soţul ia câinele, se urcă în maşină şi îl duce la câteva străzi distanţă, îl lasă acolo.
Se întoarce soţul acasă şi peste 2 ore, hop şi câinele la uşă .
A doua zi, se urcă soţul în maşină, ia câinele şi îl duce în alt cartier.
Se întoarce acasă peste 2 ore, iar apare câinele la uşă .
A treia zi, ia acesta câinele, îl bagă în maşină, dă ture prin oraş, o ia pe tot felul se străzi, se învârte...
Lasă câinele, se urcă în maşină şi pleacă.
Peste 2 ore sună telefonul în casă.
Răspunde nevasta.
Soţul:
- Nevastă, s-a întors câinele acasă?
- Da, s-a întors.
- Dă-l la telefon că m-am pierdut....
Un individ cu un câine intră într-un bar.
Comandă o bere şi zice:
- Am un câine foarte deştept!
După câteva minute:
- Câinele meu este cel mai inteligent!
Lumea din jur se uită deja urât la el.
Paharul s-a umplut de tot când el afirmă:
- Câinele meu vorbeşte!
- Dar, bine, omule, ne crezi tâmpiţi?! Cum să vorbească un animal?
- Hai sa facem pariu! Voi îi puneţi o întrebare şi dacă nu răspunde mă scoateţi de aici în şuturi, dar dacă răspunde, faceţi cinste!
- Bine, măi! Ia să vedem!
- Măi animalule, cum se cheamă chestia aia din piele cu care ţii calul?!
Câinele se uită în ochii lor şi spune:
- Ham!
- Acesta a fost un lătrat!
Şi-l scot în şuturi pe individ afară.
Câinele se duce docil după el şi-l întreabă:
- Trebuia să spun căpăstru?
- Gigele, i-a spune-mi o propoziţie cu cuvântul "cal".
- Calul trage la căruţă.
- Buuun.... şi cum e la imperativ?
- Diii!
Directorul şcolii trece pe culoar.
Dintr-o clasă aude o hărmălaie mare.
Intră în clasă şi rămâne înmărmurit.
Elevii răcneau, alergau printre bănci, se băteau, se scuipau.
Când vede această debandadă, se înfurie, îl înşfacă pe unul mai răsărit şi cu ochelari şi-l scoate pe uşă afară.
- Unde mama dracului e profesorul vostru?
- Tocmai l-aţi azvârlit afară, domnule director .....
- Ce păsări zburătoare cunoaşteţi voi, copii?
- Rândunica, barza, vrabia, pelicanul, răspunde Costel.
Bulişor se repede şi el:
- Crocodilul!
- De la cine ai auzit tâmpenia asta?
- De la tata.
- De la taică-tău? Şi cu ce se ocupă?
- E inspector şef şcolar.
- Hmmm.... păi, să ştiţi, copii, că şi crocodilul poate zbura, dar aşa, puţin mai jos ...
- Petrică, tu crezi în reînvierea morţilor?
- Nu cred, domnule profesor. Până acum n-am auzit să fi reînviat vreunul.
- Ba, să ştii că s-a întâmplat minunea. Unchiul tău, la înmormântarea căruia mi-ai spus că ai fost săptămâna trecută, te aşteaptă în Cancelarie.
Cu multă iubire şi preţuire,
Andrushka

Coada şoricelului - ACHILLEA MILLEFOLIUM L.
COADA SORICELULUI
ACHILLEA MILLEFOLIUM L.
Familia COMPOSITAE / ASTERACEAE
Alte denumiri populare: coada şoarecului,brădăţel,iarba-oilor,sorocina,coada hartului,alunele,ciuresica,coada-hartului,crestatea,cricalic,iarba-soarecelui,iarba stranutatoare,prisnel,rotatele albe,sorocina,sorecie
Părţile utilizate: inflorescentele - FLORES MILLEFOLII si partile aeriene a plantei - HERBA MILLEFOLII
RASPANDIRE
Coada soricelului este una dintre cele mai cunoscute si raspandite plante medicinale, creste cel mai adesea la marginea drumului, in locuri uscate, acoperite cu iarba, pe marginea ogoarelor, pasuni, poiene, rape, la munte, in Europa, in Asia de Nord pana la Hymalaia si America de Nord.
ISTORIC
Coada soricelului este un remediu folosit inca din vechime. Plinius ne relateaza ca primul care ar fi beneficiat de efectele sale tamaduitoare ar fi fost Achile. Desi ne-au parvenit date despre aceasta planta inca de la Dioscoride, planta va fi mai intens utilizata abia din secolul Xviii. Ea nu era cunoscuta nici Evului Mediu. Sf. Hildegard o numea simplu Garwe (manunchi, snop), iar in secolul XVI este mentionata in Germania sub numele de Schafgarbe (snopul oii) sau Schafrippe (coasta oii). In Scandinavia era folosita la fabricarea berii, in loc de hamei.
DESCRIERE
Specia comuna apartine familiei Asteraceelor, poate atinge inaltimea de o jumatate de metru. Are o radacina taratoare, subterana, din care apare anual o tulpina, avand ramificatii mai mult sau mai putin bogate sau este complet lipsita de frunze, din care apare anual o tulpina ramificata, cu sau fara frunze. Tulpina atinge lungimea de 10-15 cm, are frunze dublu penate de culoare inchisa, avand pe fata posterioara vezicule cu ulei, adanc incastrate. Frunzele bazale, incretite, au petiol membranos. Inflorescentele mici, stranse intr-un ciorchine umbelifer sunt albe sau roz si rar alb-galbui sau rosu-carmin
PERIOADA DE INFLORIRE
Iunie - octombrie
ALTE SPECII
Coada soricelului cuprinde circa o suta de specii. Exista cateva specii derivate, si ele medicinale. Specia ALCHILLEA NOBILIS are frunze mai putin crestate, dar mai puternic mirositoare si umbele mari, frumoase si neuniforme. Au o actiune hemostatica si cicatrizanta mai puternica.
Specia ALCHILLEA MOSCHATA ce creste pe versantii Alpilor, in locuri umede este denumita de localnici Genippi sau Iva. Este un remediu puternic si eficient. Se foloseste si la prepararea asa numitului lichior Iva.
RECOLTARE
Pentru obtinerea sucului proaspat de plante, intrebuintat ca drenor sanguin, se folosesc frunzele proaspete, din perioada de inflorire (mai-iunie).
Astfel, din iunie pana in septembrie se taie frunzele crescute pe tulpini la o palma de sol, se usuca la umbra si se folosesc maruntite pentru ceai. Florile se recolteaza boboci.
CARACTERISTICI SPECIALE
In general planta nu are miros placut, are gust sarat, putin amar. Florile au un miros si un gust puternic, amar, destul de dezagreabil.
RECOLTARE
Coada soricelului trebuie cultivata acolo unde nu mai sunt si alte plante salbatice in apropiere. Insamantarea este bine sa se faca pe spatii largi, sol nesapat, doar greblat, in locuri insorite.
ACTIUNE TERAPEUTICA : stomahic, antiinflamator, antihemoragic, coleretic, colagog, laxativ, antiseptic
UTILIZARI IN GOSPODARIE
Primavara frunzele de coada soricelului sunt folosite la salate si supe de zarzavat.
Daca frecati gatul si coapsele calului cu coada soricelului, mirosul degajat de planta va indeparta insectele.
Atat in temuta boala capia oilor provocata de tenia cainelui, se combate cu ceai de coada soricelului.
Cultivata pe campuri uscate, unde se intalnesc mai multe musuroaie de cartite, coada soricelului va face aceste campuri mai fertile.
Este foarte apreciata ca furaj.
Sucul obtinut prin presarea plantei proaspete se intrebuinteaza in curele de primavara (2-3 linguri in supa de carne, in apa indulcita sau in apa de anason etc.).
UTILIZARI IN MEDICINA
- gastrita, anorexie, dischinezii biliare, hemoragii, anexite, colita, constipatie, infectii ale cailor urinare, climax
Coada soricelului are proprietati antiseptice asemanatoare musetelului, proprietati tonice si de stimulare asupra apetitului, drenor biliar, antispastic si carminativ, pentru tratarea maladiilor, a tumorilor ficatului si splinei
Este considerata o planta de leac pentru femei intrucat influenteaza in toate privintele organele genitale ale oricarei femei : coada soricelului este indicata in cazul incetarii menstuatiei, pentru ciclu neregulat, menopauza, cancer la organele pelviene, inflamatii ale ovarelor, leucoreee (boala alba, scurgeri), pentru femei fara ciclu, nelinisti interioare, nevrite la brate si picioare
Ceaiul de coada soricelului va alunga din organism, prin actiunea sa depurativa, diferite boli care se instaleaza de ani de zile : congestii cerebrale insotite de dureri, ameteli, greturi, boli de ochi insotite de lacrimari, dureri acute de ochi si hemoragii nazale, migrene
Are influenta pozitiva asupra maduvei spinarii, stimuleaza hematopoeza (formarea sangelui)
- este un mijloc hemostatic bun in oprirea hemoragiilor pulmonare si se poate vindeca cancerul pulmonar impreuna cu radacina de obligeana.
Ceaiul de coada soricelului stimuleaza activitatea renala regulata, inlatura inapetenta, balonarile si crampele stomacale, tulburarile hepatice, inflamatiile traiectului stomacal si intestinal, stimuleaza activitatea intestinala si are astfel grija ca scaunul sa fie regulat. Ceaiul de coada soricelului amestecat in parti egale cu sunatoare este recomandat in cura de 4 saptamani un ceai dimineata copiilor care urineaza in pat.
Ceaiul de coada soricelului, baut in cantitate mare, este indicat pentru raceli, dureri de spate sau reumatice
De asemenea, ceaiul de coada soricelului este indicat in tulburari circulatorii si spasme vasculare, in angina pectorala.,
- alifia : pentru tratamentul hemoroizilor
- hemoroizi : ceai coada soricelului + frunze urzica
- constipatie : coada soricelului + coaja crusin
- in cura de primavara ajuta la curatirea sangelui
- in tuse si bronsita, in anumite stari nervoase, in boli ale basicii udului, ceaiul de coada soricelului aduce o stare de imbunatatire
- se recomanda in stari alergice
Coada soricelului intra in compozitia urmatoarelor ceaiuri : antiastmatic, gastric, hepatic, contra colicilor, laxativ-antihemoroidal.
PREPARAREA CEAIULUI : Infuzie - 1 lingurita cu varf de coada-soricelului la 1/4 litru de apa - se opareste, se lasa sa stea putin si se bea in cursul unei zile.
BAI DE SEZUT : 100 grame de coada-soricelului ( intreaga planta ) se lasa peste noapte in apa rece, in ziua urmatoare maceratului se infierbanta pana da in clocot si se adauga la apa de baie.
Baile de sezut cu coada soricelului sunt indicate pentru incontinenta urinara, prolaps uterin ( + masarea zonei pelviene cu tinctura de traista-ciobanului), miomurile
UNGUENTUL DE COADA SORICELULUI : Se infierbanta bine 90 g unt nesarat sau untura de porc, se adauga 15 g de flori de coada-soricelului proaspete si taiate marunt si 15 g de frunze de zmeura taiate fin, se lasa sa sfaraie scurt in grasime, se amesteca si se da tigaia deoparte. In ziua urmatoare se incalzeste totul usor, se stoarce printr-o bucata de tifon si se introduce in borcane uscate, pregatite dinainte. A se pastra la frigider !
UTILIZARI IN HOMEOPATIE
Este folosit ca hipotensor, temperand afluxul sanguin spre cap, combate durerile reumatice, ametelile, vindeca ochii care lacrimeaza mereu, hemoragii nazale, dureri de urechi, halena fetida, gat ragid, disfazie (dificultati la inghitit), hiperaciditate gastrica, dureri abdominale, diaree, viermi, hemoroizi etc.
TINCTURA DE COADA SORICELULUI
Compozitie : uleiuri esentiale, lactone sequiterpenice, flavonoide, acizi organici, cumarine, taninuri, zaharuri, saruri minerale
Actiune : astrigenta, antiinflamatoare, antiseptica, tonic amar, bronho-dilatatoare, expectoranta, carminativa, antispamodica, analgezica, hemostatica, decongestiva antihemoroidala, vermifuga.
Indicatii : anorexie, ameliorarea digestiei, bronsite, tuse de diferite etiologii, rinite si rinosinuzite alergice, alergii, gastrite hiperacide, ulcer gastric, enterocolite, colici gastro-intestinale, colici hepatico-biliare, meteorisme, cistite, metroanexite, ascaridioza, afectiuni vasculare, eczeme, arsuri, contuzii, rani, ulceratii, abcese dentare.
Mod de administrare :
- intern : 20-30 picaturi diluate cu 100 ml apa
- extern : cataplasme cu tinctura diluata cu apa.
Mod de preparare : Florile de coada-soricelului culese in soare se introduc, fara a se indesa, intr-o sticla pana la gat, se toarna deasupra rachiu de secara sau fructe de 38-40%; se lasa sa stea 14 zile in soare sau in apropierea masinii de gatit
PRINCIPII ACTIVE :0,1-0,4%, iar florile pana la 0,5% ulei volatil bogat in azulen, un principiu amar de natura glico-alcaloidica (dupa unii glicozid cianogenetic) achileina, moscatina, 10% cineol, pinen-limon, tojona, borneol, isovaleriana, acid achileic, acid acetic, acid aconitic, acid folic, acid propionic, acid valerianic, acid formic, acid succinic, acid cafeic, alcool etilic, alcool metilic, flavone, maltoza, zaharoza, glucoza, arabinoza, galactoza, dextrine, aminoacizi, proteine, 3% tanin, acid aconitic, asparagina, clorofila, salpetru, clorura de potasiu, colina, 0,3% acid ascorbic, 2% ulei gras format din acizii linoleic, oleic, miristic, palmitic, stearic, si gliceride ale acestor acizi, alcool cerilic liber si sub forma de acetat, 0,6% rezine, un glicozid benzaldehidcianhidrinic, vitamina C, flavonozide, triterpene, steroli, cumarina, substante de conservare taninice, substante minerale ca saruri de Mg, Fe, Mn, Zn, Cu, Ni, Ca.
Florile contin in plus si acizi de propion (metacheton). Numai florile contin proazulene, adica substante active asemanatoare cu cele ale florilor de musetel, ce ii confera plantei o puternica actiune dezinfectanta.
Frunzele sunt bogate in principii amare, iar florile in ulei.
PERIOADA DE RECOLTARE: lunile VI-IX, in perioada infloririi.
BOLI IN CARE ESTE UTILIZATA PLANTA - UZ INTERN:
- antininflamator
- spasmolitic
- stimulent digestiv si al poftei de mancare, anorexie
- elimina gazele si secretia biliara
- in colici abdominale si intestinale, balonari (meteorism)
- extern se foloseste ca antiinflamator, antiseptic (bai, gargarisme)
- abcese dentare 2198(i)
- ulcere varicoase 2201(bai locale)
- alergie (2203i)
- arsuri (2015,comprese)
- bronsita
- tuse
- rinite
- rinosinuzite alergice
- alergii
- sedativ
- colici hepato-biliare
- dischinezie biliara
- cistite
- menstre neregulate si dureroase
- metroanexite
- ascaridioza
- ulcer gastric
- ulcer duodenal
- cancer al organelor pelviene
- congestie cerebrala
- boli de ochi
- hemoragii nazale
- osteoporoza
- hemoragii stomacale
BOLI IN CARE ESTE UTILIZATA PLANTA - UZ EXTERN:
- afectiuni vasculare
- eczeme
- arsuri
- contuzii
- rani purulente
- ulceratii
- hemoroizi
- fisurile sanilor
- abcese dentare
- astm bronsic
- mancarimi vaginale
- inflamatii ale ovarelor
- leucoree
- prolaps uterin
ULEIUL VOLATIL
Compozitia uleiului de coada soricelului: monoterpene, seschiterpene, oxizi terpenici, monoterpenone (cetone, camfor)
- aroma proaspata usor camforata, nota de cap
Prezenta monoterpenonelor face sa fie interzisa femeilor insarcinate si copiilor.
Uleiul esential este foarte scump; il rezervam doar pentru onctiune si frictionari.
DOZA INTERNA ADMISA : DECOCT 1%, 2 X 150 ML PE ZI.
DEPASIREA DOZEI ADMISE PROVOACA INTOXICATII MANIFESTATE PRIN CRAMPE ABDOMINALE SI APATIE DEOARECE PRINCIPALA SUBSTANTA ACTIVA CONTINUTA - ALCHILENA - SE DESCOMPUNE IN ORGANISM, REZULTAND ACID CIANHIDRIC. REMEDIUL CONSTA IN ADMINISTRAREA DE VOMITIVE, LAXATIVE, DIURETICE, DIAFORETICE, ARMURARIU, ARGILA, CARBUNE SI DROJDIE DE BERE.
UTILIZĂRI ÎN COSMETICĂ
Pentru tenuri iritate, inrosite, patate - comprese cu infuzie preparata din 1 lingura de flori la 100 ml apa.

luni, 17 decembrie 2007
SMILE WITH ME 12
Copiii până la 12 ani pot citi acest material numai cu acordul părinţilor!
Scufiţa Roşie - Analiză literară
Date: Scufiţa Roşie este fetiţa cuminte.
Analiză: Din start ne dăm seama că este vorba despre o minoră de care copiii, în răutatea lor, şi-au bătut joc cu această poreclă, probabil din cauza unei căciuliţe roşii croşetate de mămica ei, pe care fetiţa o poartă des din cauza unei sensibilităţi fizice la frig în regiunea craniului.
Aşadar, avem de-a face cu o bolnavă marginalizată şi descurajată de societatea din jurul ei.
Date: Scufiţa merge zi de zi cu coşuleţul cu mâncare la bunicuţa care locuieşte în pădure.
Analiză: Nici o bunică normală nu locuieşte în pădure. Singura explicaţie este că această bunică a primit în urma retrocedărilor câteva hectare de teren împădurit. Este ştiut că ţăranii nu se gândesc mult ca să prade pădurea de lemne, mai ales înainte de venirea iernii. Aşadar această bunică este o scorpie zgârcită care şi-a făcut casă în pădure (oare nu tot din lemn tăiat fără aprobare de la Ocolul Silvic?) şi stă acolo ca să-şi păzească avutul. Teoria că este vorba de o babă ticăloasă se verifică prin faptul că în loc să plătească un serviciu de livrare la domiciliu a hranei, a silit-o pe nepoata ei (o fiinţă neajutorată şi bolnavă) să facă zilnic naveta din oraş în pădure, fără să-i pese de pericolele la care o expune pe biată fată.
Date: Scufiţa Roşie se întâlneşte cu lupul care o descoase în privinţa drumului ei.
Analiză: Deja intrăm într-o zonă a fanteziei bolnave. Unu la mână că în România lupi mai sunt tare puţini, doi la mână că se feresc de om ca de dracul, iar trei la mână nu vorbesc şi chiar de ar face-o, ar întreba de cel mai apropiat braconier sau cadavru bun de ronţăit. Singura explicaţie este că Scufiţa Roşie s-a uitat atât de mult la Animal Planet încât cunoaşte obiceiurile lupilor şi le poate înţelege scheunăturile.
Date: Lupul o ia înaintea Scufiţei care se opreşte la cules de flori, îşi preface vocea, intră la bunica şi o înghite.
Analiză: Nu mai stăm să analizăm faptul că multe flori prin pădure nu-s, numai în luminiş. Dar trebuie spus că nu e frumos să înveţi copiii că e în regulă ca atunci când ai o treabă de făcut, să te opreşti la cules flori fără să ştii dacă nu-s cumva specii protejate şi în consecinţă, pe cale de dispariţie.
Lupul în schimb pare un personaj menit să fie bătaia de joc a creatorilor de basme. Dacă citim şi "Cei 3 purceluşi" sau "Capra cu 3 iezi" observăm un model bine definit. Lupul este un individ mânat de dorinţa perpetuă de a năvăli în casele oamenilor. Foloseşte toate tertipurile: imită voci şi dacă nu-i iese, vădit frustrat, face casa praf.
Concluzie: Lupul este comis-voiajorul actual. Bunica muşcă momeala şi-i dă drumul. Iată cum este prezentată imaginea unei persoane în vârstă: o senila care nu ştie să facă deosebirea între un urlet de lup şi glasul propriei nepoate. Cu această imagine vor rămâne copiii noştri.
Date:Lupul se îmbracă cu hainele bunicii, se pune în pat unde îl găseşte Scufiţa Roşie. O ademeneşte prin vorbe şirete să se apropie şi o înghite şi pe ea.
Analiză: Aceasta întrece orice ruşine. Să-l dea pe lup drept travestit, ei aceasta încă nu am mai auzit. Ce fel de minte bolnavă poate spune la copii aşa porcării? Iar dialogul purtat cu Scufiţa e plin de aluzii sexuale: toate la lup sunt mari, urechile, labele, dinţii, şi mai ce?! Iar el răspunde invariabil cu minciuni menite să o aducă pe Scufiţa în pat lângă el. De aici deducem: corupere de minori şi perversiuni sexuale!
Date: Apare vânătorul care împuşcă lupul şi le eliberează pe Scufiţa Roşie şi bunica.
Analiză: Ce caută vânătorul în casa bunicii? Doar dacă n-a venit cu gând ascuns. Apoi ce caută la vânătoare de lupi pe proprietate privată? Din două una: sau e un braconier nenorocit sau e un ştab mare de la Bucureşti care plăteşte sume imense doar pentru satisfacerea nevoilor sale sadice. În oricare dintre variante, ar trebui să fie înfierat de creatorul basmului şi nicidecum glorificat pentru fapta sa măreaţă.
Finalul poveştii este sinistru: lupul zbătându-se în ghearele morţii (şi ne mai întrebăm de ce avem copii dereglaţi din toate punctele de vedere) "eliberează" cele două femei. Adică avem oroarea să asistăm la apariţia a două făpturi parţial digerate care se pare că nu au murit ci cu nonşalanţă îşi reiau firul vieţii.
Constatare:Asemenea închipuiri a unei minţi bolnave se servesc zilnic copiilor între 2 şi 7 ani. Nici nu mai vorbesc despre marea oroare a literaturii mondiale: "Albă ca Zăpada" - auzi Albă şi ea trăieşte în pădure cu 7 bărbaţi....

Ginkgo - Ginkgo Biloba
GINKGO
(GINKGO BILOBA L.)
Ginkgo biloba este cel mai vechi arbore de pe Terra.
Este singura planta ce a supravietuit bombei atomice de la Hiroshima.
Originara din China si Japonia, ea este cunoscuta sub denumirea de "fantana tineretii". Arborele traieste pe aceasta planeta inca dinaintea Epocii Glaciare.
Prin tratarea cu C14 s-a determinat vechimea unor frunze fosilizate ale acestui arbore: 250.000.000 de ani.
Parazitii si agentii poluanti din aer nu il afecteaza in nici un fel.
Un arbore de ginkgo a rasarit la mai putin de 30 metri de "punctul zero" in primavara de dupa lansarea bombei atomice la Hiroshima.
Arborele de ginkgo biloba (familia Ginkgoaceae) este un arbore înalt de pânã la 30 metri cu frunze creponate in forma de evantai mignon.
Acest frumos arbust, cunoscut şi sub numele de arborele Maidenhair, are o duratã de viaţã foarte lungã şi este des întâlnit ca arbore de stradã în zonele urbane, deoarece este foarte rezistent la insecte, infecţii bacteriene şi virale şi la poluare.
Arborii de Ginkgo sunt cultivaţi ca plante medicinale în China, Coreea, Franţa, Germania şi USA. În Iaşi România se găsesc 2 copaci de Ginkgo Biloba în Grădina Botanică din Copou.
Frunzele arborilor tineri de Ginkgo au in compozitie - 22-27% glicozide - bioflavone heterozidice ale cvercetinei, campferolului, izoramnetinei - au o activitate antioxidantã şi inhibã agregarea trombocitelor - terpen trilactone (ginkgolide A, B, C, bilobalide) - antagonişti puternici ai factorului de activare a trombocitelor; actioneaza in primul rând ca angioactivator la nivelul circulatiei centrale si periferice, avand efect vasodilatator si trofic vascular.
Are efecte profilactice si curative deosebite prin efectul antioxidant, de combatere a radicalilor liberi ai oxigenului, fiind inhibitor al peroxidarii lipidelor.
De asemenea, este antiagregant plachetar prin inhibitia factorului agregant plachetar (PAF). Ginkgolidele îmbunãtãţesc circulaţia şi inhibã acţiunea acestuia.
Bilobalidele, la nivel cerebral, actioneaza benefic asupra activitatii neuronale, impiedica fenomenele de senescenta si degradare a functiilor intelectuale, fiind cel mai cunoscut fitogeriatric. - sub 5 ppm acizi gingkolici (substanţe alergene)
Indicatii :
- flavonele din compoziţia frunzelor au un puternic antioxidant natural, împiedică procesul de îmbătrânire
- efecte generale neuroprotectoare prin prevenirea efectelor radicalilor liberi asupra celulelor cerebrale
- util în cazuri de activitate cerebralã redusã sau "insuficienţã cerebralã" având ca efecte afectarea memoriei recente, confuzia, tinitus timpuriu, modificarea comportamentului social, lipsa de iniţiativã, tulburãri afective şi somatice
- efect pozitiv asupra memoriei pe termen scurt şi asupra vitezei de procesare a informaţiilor
- stimuleazã circulaţia perifericã la nivelul membrelor superioare şi inferioare prin efecte de vasodilataţie; îmbunãtãţeşte distanţa pe care se poate merge fãrã a acuza dureri la mers în urma dereglãrilor vasculare periferice, cum ar fi claudicaţia intermitentã.
- Oferã protecţie împotriva rãului de altitudine şi îmbunãtãţeşte microcirculaţia la extremitãţi în timpul expunerii la frig
- Mãreşte fluxul sanguin ocular, acuitatea vizualã şi ajutã la pãstrarea sãnãtãţii maculei, retinei şi cristalinului
- Funcţioneazã ca agent protector împotriva radicalilor liberi la nivelul retinei
- Inhibã factorul de activare a trombocitelor, ceea ce reduce tendinţa de coagulare a sângelui (poate ajuta la refacerea pe termen lung dupã un accident ischemic cerebral).
- cresterea performantelor intelectuale in stari de suprasolicitare
- migrene, stari de oboseala cronica, stari depresive si anxioase
- tulburari ale circulatiei venoase : tromboze, trombofeblite, sindromul de "picioare grele"
- favorizeaza circulatia, tulburari de concentrare, de memorie, stari depresive, vertij, cefalee, zgomote auriculare – în sechele AVC (accidente vascularo-cerebrale, traumatisme craniene) – în arterite obliterante – în sindrom Raynaud El actioneaza largind vasele de sange care duc spre creier, inima si extremitati si are rol de protejare impotriva radicalilor liberi care pot provoca degradari la nivelul tesuturilor Arhivele medicale chineze care dateaza din anul 2800 i.e.n. atesta folosirea extractului de gimkgo biloba in tratarea multor probleme legate de varsta, inclusiv probleme circulatorii, pierderea memoriei si deteriorarea mintala. Extractul de ginkgo biloba, dozat corect, poate preveni scleroza arteriala, maladia Alzeimer
- demenţă - Exista probe ca ginkgo incetineste avansarea starilor de dementa. La bolnavi cu un stadiu mediu sau sever al bolii Alzheimer, s-a constatat o stagnare a bolii in urma administrarii de 120 miligrame de ginkgo pe zi. Contine antioxidanti, care protejeaza arterele si celulele, si pare ca previne aparitia cheagurilor de sange. Ginkgo face ca vasele de sange sa se dilate, de aceea planta a fost studi¬ata pentru tratarea claudicatiei intermitente, o stare caracteri¬zata de durere si oboseala in picioare din cauza lipsei fluxului sangvin.
Unii psihiatrii recomanda ginkgo pacientilor femei si bar¬bati care sufera de pierdere a apetitului sexual si a potentei, aparute ca efecte secundare anumitor antidepresive.
- impiedica agregarea placutelor sanguine si, prin aceasta, mentine sangele fluid - impiedica depozitarea lipidelor pe peretii vaselor, impiedicand astfel obturarea vaselor de acele depozite ateromatoase
- favorizeaza utilizarea cat mai judicioasa a oxigenului in celulele creierului astfel incat, chiar cand aportul de oxigen este mai redus, neuronii fac fata cu succes Ginkgo biloba nu poate preveni un accident vascular cerebral. Ginkgo impiedica formarea placilor de aterom, dar nu poate dizolva depunerile deja existente si nu este un inlocuitor pentru un stil sanatos de viata.
- cresterea performntelor intelectuale in stari de suprasolicitare

- favorizeaza circulatia, tulburari de concentrare, stari depresive, vertij, cefalee, zgomote auriculare
- impiedica agregarea placutelor sanguine si, prin aceasta, mentine sangele fluid
- impiedica depozitarea lipidelor pe peretii vaselor, impiedicand astfel obturarea vaselor de acele depozite ateromatoase
- favorizeaza utilizarea cat mai judicioasa a oxigenului in celulele creierului astfel incat, chiar cand aportul de oxigen este mai redus, neuronii fac fata cu succes
- Ginkgo biloba nu poate preveni un accident vascular cerebral.
- Ginkgo impiedica formarea placilor de aterom, dar nu poate dizolva depunerile deja existente si nu este un inlocuitor pentru un stil sanatos de viata.
Se poate utiliza cu succes in bolile renale si hepatice, bolile inflamatorii, impotenta, tulburari de auz, tulburari de evdere, ameteli, accelereaza cicatrizarea ranilor, este util in tratamentul tromboflebitelor, hemoroizilor.
TINCTURA DE GINKGO BILOBA este un extract hidroalcoolic din frunze de Ginkgo biloba.
Compoziţie: un complex de flavone heterozidice ale cvercetinei, campferolului, izoramnetinei, terpene lactonice (ginkgolide A, B, C, bilobalide), datorita caruia actioneaza in primul rand ca angioactivator la nivelul circulatiei centrale si periferice, avand efect vasodilatator si trofic vascular.Are efecte profilactice si curative deosebite prin efectul antioxidant, de combatere a radicalilor liberi ai oxigenului, fiind inhibitor al peroxidarii lipidelor. De asemenea, este antiagregant plachetar prin inhibitia factorului agregant plachetar (PAF).
La nivel cerebral actioneaza benefic asupra activitatii neuronale, impiedica fenomenele de senescenta si degradare a functiilor intelectuale, fiind cel mai cunoscut fitogeriatric.

Ginko biloba are o puternica actiune antioxidanta,ajuta la reducerea numarului de radicali liberi din organism,care dauneaza tesuturilor.Imbunatateste aportul de singe spre tesuturi,asigurind cantitatea de substante nutritive necesara unei functionari normale a organismului.Ajuta la combaterea surditatii de origine vasculara si a acufenelor(zgomote in urechi).De asemenea,este energizant,stimuleaza activitatea cerebrala,memoria si puterea de concentrare.Ultimele cercetari efectuate asupra acestei plante o recomanda si in cazul migrenelor.
Extractul de ginkgo s-a dovedit a fi un inhibitor de imbatranire eficace. El actioneaza largind vasele de sange care duc spre creier, inima si extremitati si are rol de protejare impotriva radicalilor liberi care pot provoca degradari la nivelul tesuturilor
Arhivele medicale chineze care dateaza din anul 2800 i.e.n. atesta folosirea extractului de gimkgo biloba in tratarea multor probleme legate de varsta, inclusiv probleme circulatorii, pierderea memoriei si deteriorarea mintala.
Poate preveni scleroza arteriala, maladia Alzeimer
Extractul de ginkgo are urmatoarele actiuni farmacologice :

Ginkgo biloba nu poate preveni un accident vascular cerebral.
Ginkgo impiedica formarea placilor de aterom, dar nu poate dizolva depunerile deja existente si nu este un inlocuitor pentru un stil sanatos de viata.
Mod de administrare : 2 ml de 2 ori pe zi, in putina apa inaintea meselor, dimineata si la pranz.
ATENTIE !!!
Nu se administreaza seara dupa orele 18,00 deoarece provoaca intensificarea activitatii cerebrale care duce la insomnie.
Reactii adverse : pot sa apara rar dereglari ale tranzitului intestinal sau reactii alergice la nivelul pielii.
Nu este recomandat copiilor.
Daca luati medicamente anticoagulante, precum aspirina sau varfarina, aceasta planta poate produce sangerari interne.

MAGIC NUMBERS 12
Una din întrecerile de la ultimul turnir ţinut la curtea lui Negru Împărat a fost descrisă de cronicarul curţii în felul următor:
Cavalerul Negru şi Cavalerul Roşu s-au aşezat pe poziţiile de plecare, aflate pe cele două laturi opuse ale arenei.
Când prinţesa a aruncat năframa, plecaţi ca săgeata din arc, în acelaşi moment, cavalerii şi-au lansat armăsarii, şarjând unul spre celălalt.
Deşi foarte puternic, armăsarul Cavalerului Roşu este ceva mai lent, aşa că cei doi nobili luptători nu s-au întâlnit exact la mijloc, ci la 60 m de cel mai apropiat capăt al arenei.
Dibăcia ambilor cavaleri a fost fără seamăn, ei reuşind să evite lancea adversarului; aşa că atât Cavalerul Negru cât şi Cavalerul Roşu au continuat cavalcada până la capătul arenei.
La fel de înverşunaţi şi neobosiţi, cavalerii s-au întors şi au reluat atacul.
Timpul luat de întoarcerea cailor nu a făcut de ruşine pe nici unul din cavaleri.
La al doilea asalt, rivalii s-au întâlnit la 50 m de cel mai apropiat capăt al arenei şi Cavalerul Roşu a câştigat laurii victoriei aruncându-l din şa pe Cavalerul Negru.
Onoarea şi dibăcia sa fără seamăn vor rămâne scrise în filele acestor cronici, ca mărturie peste veacuri.
Întrebare: Cât de lungă era arena unde a avut loc turnirul ?
Se consideră că vitezele de deplasare ale celor doi cavaleri sunt constante, iar timpul de întoarcere de la capetele arenei este neglijabil.
SOLUŢIA PROBLEMEI
v = d/t => t = d/v.
Timpii (de la plecare până la prima întâlnire) sunt egali şi se poate scrie:
D1r/Vr = D1n/Vn
dar cum D1r = 60 şi D1n = L - 60
=> 60/Vr = (L-60)/Vn <=> Vr/Vn = 60/(L-60) (1)
Pentru partea a doua a traseului avem aceeaşi egalitate a timpilor, iar distanţele parcurse sunt :
D2r = D1n + 50 = L – 60 + 50 = L - 10
D2n = D1r + L - 50 = 60 + L - 50 = L + 10
Înlocuind în formula timpului, avem
(L - 10)/Vr = (L + 10)/Vn <=> Vr /Vn = (L - 10)/(L + 10) (2)
Din (1) şi (2) => 60/(L - 60) = (L - 10)/(L + 10) <=> L(L - 130) = 0 => L = 130

duminică, 16 decembrie 2007
MAGIC POEM
Decembre
de George Bacovia
Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.
Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.
Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.
Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte ‘nainte.
E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.
Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi ‘nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte ‘nainte.
de George Bacovia
Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.
Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.
Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.
Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte ‘nainte.
E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.
Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi ‘nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte ‘nainte.
SMILE WITH ME 11
- Mămico, mi-ai spus, că îngerii au aripi şi pot zbura, da?
- Desigur, scumpa mea.
- Aseară, când tu nu erai, am auzit cum tata îi spunea dădacei 'Îngeraş'.
Ea când o să zboare?
- Mâine dimineaţă, scumpo, mâine dimineaţă...
Tata: Te-ai distrat bine în vacanţă?
Copilul: Da! Am fost cu mama şi prietenul ei la mare.
Tata: Şi ce-ai făcut? Te împăcai bine cu el?
Copilul: Da! Mă ducea în fiecare dimineaţă cu barca la vreo 5 Km de mal şi eu înotam până pe plajă!
Tata: Şi nu era greu?
Copilul: Aaaaa, nuuuu, era mai greu să ies din sac!
- Mamă, pot să fiu pedepsit pentru ceva ce nu am făcut ?
- Sigur că nu.
- Deci nu poţi să mă pedepseşti pentru că nu am făcut curat în camera mea?
VÂND NEVASTĂ !!!!
An de fabricaţie : 1983
Culoare roşcată
Full option : suspensii super, portbagaj mare
Stare foarte bună de funcţionare: puţin uzată (cam de 2 ori pe zi; dar duce mult mai mult)
Al doilea proprietar, certificat în regulă
Cai putere : oooooo Jesus ( poate să ţină o herghelie)
Caroseria puţin atinsă : a fost un mic accident cu un vecin care nu s-a asigurat (dacă sunt acasă) şi a intrat în ea. În urma accidentului el a fost grav avariat iar ea a suferit doar nişte atingeri de curea pe aripa stângă spate, dar cu timpul se repară.
Preţ negociabil, o dau cu tot cu accesorii : unu de 3 ani şi una de 5 ani.
Rog seriozitate.
Doi tineri îndrăgostiţi se duc în parc.
Se aşează în iarbă.
Ea, timidă şi sfioasă.
El, îndrăzneţ şi nerăbdător.
Pe măsură ce se lasă noaptea, mai multe cupluri de îndrăgostiţi se aşează în iarbă, în jurul lor.
La un moment dat, ea, romantică:
- Ce frumos cântă greierii!
El, nervos:
- Nu sunt greieri, sunt fermoare!
Înaintea unei operaţii estetice faciale, chirurgul îi spune soţului:
O să vedeţi că peste patru ore veţi avea cu totul altă femeie!
- Lucrul acesta nu poate decât să mă bucure, însă vă rog cea mai mare discreţie ca să nu afle nevasta mea.
Un bărbat la librărie:
- Aş dori cartea cu titlul "Superioritatea bărbatului faţă de femeie"
Vânzătoarea:
- Utopie şi SF-uri, la etajul 1 vă rog.
Docentul îl întreabă pe primul candidat:
- Aţi invitat o domnişoară şarmantă la masă la un restaurant. La un moment dat trebuie să mergeţi la toaletă. Ce îi spuneţi?
Cel de la Banca Comercială:
- Ce pot zice mare lucru? zic: 'frumoaso, mie îmi trebuie să merg să mă piş'.
- Ptiu, să vă fie ruşine, aşa nu se vorbeşte cu o domnişoară. Dumneavoastră de la Banca Transilvania, ce ziceţi?
- Păi eu zic: "Tânără domniţă, fiecare are necesităţi fiziologice, iar la mine acum e cazul."
- Mmm.... merge, dar tot nu este cât se poate de elegantă exprimarea. Dar dumneavoastră de la renumita Raiffeisen Bank, cum procedaţi?
- Mă ridic în picioare, mă aplec în faţa damei şi spun: 'Stimată domnişoară, vă rog să mă scuzaţi doar câteva clipe. Voi părăsi pentru câteva momente încăperea pentru a da mâna cu un foarte bun prieten de-al meu, pe care vi-l voi prezenta şi dumneavoastră în decursul acestei seri'.
Vine Ion acasă cu o falcă în cer şi una în pământ. Apoi începe să urle din uşă:
- Leanoooooo!!! Măi femeie, Gheorghe mi-a şoptit că cică eu sunt la tine "Vioara a doua!"
La care calmă, Leana zice:
- Dragule, fii mulţumit că te mai ţin în orchestră.

MAGIC NUMBERS 11
Se povesteşte că, printre bogăţiile regelui Darius, cea mai mare era o uluitoare cantitate de lingouri de aur.
Acestea erau ţinute în visterie, în nişte saci de mătase, încuiaţi în lăzi făcute din lemn de cedru.
Într-o zi, după ce i-a dat unui arhitect un sac de lingouri pentru a începe construcţia unui nou palat şi a primit alţi doi de la minele de aur, regele a poruncit vistiernicului să numere lingourile.
Acesta ştia că în fiecare sac se află acelaşi număr de lingouri şi în fiecare ladă acelaşi număr de saci, egal cu numărul de lingouri dintr-un sac.
A mai observat că erau tot atâtea lăzi în vistierie câte lingouri în fiecare sac.
A făcut repede calculul şi a trecut rezultatul pe un papirus, alături de alte calcule.
În buzunar însă, papirusul s-a rupt.
Se mai ştie că numărul total de saci era format din 6 cifre şi poate fi obţinut prin alăturarea convenabilă a două dintre numerele următoare: 102, 136, 185, 223, 268, 283, 327, 399.
Câte lingouri a costat începerea lucrării la palat ?
SOLUŢIA PROBLEMEI
n = numărul de lingouri dintr-un sac = numărul de saci dintr-o ladă = numărul de lăzi
n*n=numărul de saci ce se află în lăzi
" ... după ce i-a dat unui arhitect un sac de lingouri pentru a începe construcţia unui nou palat şi a primit alţi doi de la minele de aur ... "
n*n + 1 = numărul total de saci = 327 185
327 185 - 1 = 327 184 = 572 * 572 => 572 lingouri intr-un sac=>
572 lingouri a costat începerea lucrărilor la noul palat.

MAGIC HERBS 1
CURA CU BOABE DE IENUPĂR
Durata unei cure este de 23 zile. Se face de 3-4 ori pe an. Este contraindicată în afecţiuni renale, inflamatorii şi infectolitiazice.
Fructele de ienupăr (bobiţele) trebuie să fie bine coapte, sănătoase, uniforme ca mărime.
Fructele se iau dimineaţa e stomacul gol, se mestecă bine în gură, se înghit procedând astfel:
- ziua I 4 bobiţe
- ziua II 5 bobiţe
- ziua III 6 bobiţe
- ziua IV 7 bobiţe
- ziua V 8 bobiţe
- ziua VI 9 bobiţe
- ziua VII 10 bobiţe
- ziua VIII 11 bobiţe
- ziua IX 12 bobiţe
- ziua X 13 bobiţe
- ziua XI 14 bobiţe
- ziua XII 15 bobiţe
- ziua XIII 14 bobiţe
- ziua XIV 13 bobiţe
- ziua XV 12 bobiţe
- ziua XVI 11 bobiţe
- ziua XVII 10 bobiţe
- ziua XVIII 9 bobiţe
- ziua XIX 8 bobiţe
- ziua XX 7 bobiţe
- ziua XXI 6 bobiţe
- ziua XXII 5 bobiţe
- ziua XXIII 4 bobiţe
Cura se va asocia cu tratamente naturale, fitoterapeutice indicate în afecţiunile ce trebuie tratate.
În timpul curei se vor elimina din alimente: grăsimile animale, pastele făinoase, yahărul şi produsele ce conţin zahăr, condimentele, băuturile alcoolice, excitantele, produsele medicamentoase de sinteză.
Îndicată în:
- migrene
- afecţiuni gastro-intestinale
- dereglări hormonale lipazice
- dereglări hormonale hipofizare
- diskinezii biliare
- insuficienţă respiratorie
- dureri reumatismale
- dureri sciatice
- dismenoree
- adenite
- afecţiuni cardiace
- afecţiuni circulatorii
- anxietate
- metroanixite
- ascită
- arteroscleroză
- cefalee
- gută
- hemofilie
- infecţii respiratorii şi bronho-pulmonare
- disurie
- ciroză hepatică
- colibaciloză
- depresii
- gastrite
- anorexie
- hipercolesterolemie
- hipertensiune
- impotenţă sexuală
- mastoză chistică
- menopauză
- neurastenie
- nevralgii intercostale de trigemen
- obezitate
- prostată
- prurit senil
- schizofrenie
- scleroză multiplă
- paralizii
- stări psihopatoide posttraumatice şi postoperatorii
- stomatite
- candidoze
- transpiraţii nocturne
- uretrite
- urticarie
- varice
- viroze de orice natură
- dezintoxicarea organismului
- îmbunătăţirea funcţiilor de apărare a organismului (imunitar)

sâmbătă, 15 decembrie 2007
MAGIC POEM
Repetabila povară
de Adrian Păunescu
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.
Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi înşine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împuţina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)